fbpx

Căutare

Share this article

Cristina Huzum este directoare la Sheraton, Cristi Huzum, soțul ei, lucrează la Intercontinental, iar criza provocată de COVID-19, care a închis hotelurile, a lăsat avioanele la sol și a paralizat turismul i-a pus și pe ei în situația de a se reorienta spre un proiect ce ar putea să funcționeze în timp de criză: un atelier de mobilă personalizată, Nut și Feder.

Proiectul răspunde mai degrabă unei pasiuni mai vechi a lui Cristi și a fratelui lui, Victor, și se potrivește cu stilul lor de viață și de a vedea lucrurile: pasionați de călătorii, cu două fiice, Cristina și Cristi Huzum sunt oameni care și-au făcut singuri, adică fără constructori și fără picior de muncitor înăuntru, propria casă.

„Viața merge mai departe, lumea nu se poate opri în loc”, spune optimist Cristina Huzum, după ce ne povestește că în izolarea cu cele două fiice (aproape) adolescente a învățat să facă clipuri pe Tik Tok și visează la o vacanță în Grecia.

Cum s-a schimbat viața voastră după ce a fost declarată starea de urgență?

Cristina Huzum: Eu sunt director general adjunct al Sheraton, iar echipa pe care o conduc este una destul de mare, adică 220 de angajați, așa încât a trebuit să analizăm și să încercăm să anticipăm evoluția acestei crize și să nu permitem un impact foarte mare asupra oamenilor. Așa am ajuns la șomaj tehnic pentru majoritatea angajaților.

E o tristețe enormă acum să vezi un hotel care era plin, mai ales după anul trecut când totul a mers minunat pentru toată industria hotelieră din România, acum este pustiu și tot ce mai poți face este să stingi lumina, să închizi ușile și să-i pui lacătul pentru cine știe cât timp.

Aproape două săptămâni nu am putut să vorbesc despre asta. Primeam și mesaje de la Marriott International, de la Arne Sorenson, CEO și Președinte al companiei, care vorbea despre oameni și despre impactul asupra lor și plângea, pur și simplu. Îi tremura vocea.

După aceste două săptămâni de șoc, am început să mă gândesc că viața trebuie să meargă înainte, că situația este în afara controlului oricăruia dintre noi, iar singurul lucru pe care îl putem face este să continuăm.

Cristina Huzum, într-o campanie de donare de sânge la Sheraton

Pe soțul tău în ce situație l-a prins această criză?

Cristina Huzum: Cristi lucrează pentru Intercontinental, care este închis. Deci amândoi suntem în aceeași situație: și Sheraton, și Intercontinental sunt închise în acest moment.

Acum suntem toți 4 acasă, noi și fetele.

Copiii, după cum știi, de pe 10 martie, au rămas acasă. A fost un pic dificil pentru ele la început, au făcut orele în google classroom, au primit teme, dar s-au obișnuit și au lucrat până acum, când au intrat în vacanță.

Pentru noi, adulții, a urmat o perioadă de reflecție: ce vom face mai departe. Eu am rămas într-o echipă de management de criză, care să mențină relația pe mai departe cu oaspeții, contractele, să putem deschide imediat ce va fi cazul..

Cristi, în schimb, a avut ideea să începem să mai renovăm ce lăsasem baltă până acum în casa noastră, pe care, apropo de asta, ne-am făcut-o singuri-singurei, fără nicio echipă de constructori sau muncitori.

Am pornit de la ideea asta și ne-am gândit să readucem la viață o altă pasiune a lui, de a face mobilă. Și nu este singur în asta, ci împreună cu fratele lui, Victor Huzum. Din acest motiv l-am și denumit Nut și Feder, adică una dintre cele mai vechi opțiuni de îmbinare.

Cum ați reușit voi să vă faceți singuri casa?

Cristina Huzum: Pur și simplu din pasiune. Și din perfecționism, cred. Cristi este genul de om care, dacă nu face el tot, nu iese bine.

Mi-amintesc un moment când a spart un întrerupător de hol, pe care-l montase chiar el, dar când a măsurat cu bolobocul, nu i-a ieșit perfect aliniat. Mie nu mi se părea nimic în neregulă, dar bula spunea altceva. Așa că a spart întrerupătorul și a pus altul, care a fost montat perfect, de această dată.

Și el, și Victor, fratele lui, au avut această pasiune de mici. Fără să fi avut vreun model în familie, ci pur și simplu din modul în care au fost educați. Cred că a contat și modelul românesc: să-ți faci singur totul în casă, să nu chemi un electrician să-ți schimbe un bec.

Ei însă au dus modelul la nivelul următor, au ajuns la schimbat instalația electrică, la făcut pereți, gletuit, tras la dungă și apoi la creat propria mobilă.

Mobila noastră de bucătărie este făcută de Cristi și de Victor, dressing-ul la fel.

Au un atelier?

Cristina Huzum: Ne gândim și la un atelier, avem și spațiile necesare pentru asta. Pentru moment este încă la stadiul de proiect.

Cum îți pare ideea asta, ca manager, ca om de business?

Cristina Huzum: Foarte bună. Câtă vreme stai acasă și nu ai nimic altceva de făcut, mi se pare că fiecare dintre noi ar trebui să încerce să facă ceva de care este pasionat sau unde simte că se pricepe.

Cristina și Cristi Huzum, îndrăgostiți în Berlin

Cum v-ați cunoscut tu și Cristi?

Cristina Huzum: Noi ne-am cunoscut în hotel. Avem o poveste frumoasă.

Eu lucram la recepție, la Howard Johnson, iar el era bellboy acolo.

A fost o dragoste mare. (râde)

Cu timpul însă eu am început să cresc în funcție și riscam să intrăm în conflict de interese. Așa că el a plecat la Hotel Epoque, iar de acolo a plecat în Intercontinental. Iar acum lucrăm, să zicem, în competiție.

Câți ani sunt de când v-ați cunoscut?

Cristina Huzum: 14 ani. Și foarte repede am avut și primul copil. Maria face 13 ani în decembrie.

Cum ai ales tu acest domeniu, hotelier?

Cristina Huzum: Eu începusem să fac Comunicare și Relații Publice la Universitate. În anul IV am renunțat și am intrat în turism.

Aveam foarte mulți foști colegi de liceu care lucrau deja în turism, așa că am făcut un stagiu de practică la IBIS, apoi la Marriott, iar când s-a deschis hotelul în care mă aflu acum și am avut ocazia am aplicat. Mai departe, jobul s-a transformat în pasiune.

Cristina Huzum, pe terasa Sheraton. Instantaneu pentru proiectul SOS Satele copiilor”, pentru care au strâns fonduri, vânzând fotografii ale celor mai frumoase apusuri

Am continuat, am făcut masterul la ASE, am înaintat în carieră, iar la fiecare doi ani promovam în câte o poziție.

A fost un drum extraordinar pentru mine. Am început ca recepționist iar acum sunt director. Cred că dacă pui pasiune în ce faci, nu ai cum să nu reușești.

Îmi place să discut cu oamenii, nu stau niciodată închisă într-un birou, și chiar și din poziția de acum, când nu mai pot vedea oaspeții atât de des, nu mă pot abține să nu le scriu scrisori de bun venit ambasadorilor, când ajung la noi, de pildă, sau să stau cât pot de des cu oaspeții noștri.

Cât de complicat este să devii manager dintr-un simplu recepționist?

Cristina Huzum: Nu este complicat atâta vreme cât muncești pentru asta și-ți dorești suficient de mult.

Se poartă acum să îți dorești să devii manager imediat ce ieși din facultate. Dar nu merge așa.

De ce nu?

Cristina Huzum: Fiindcă trebuie să știi să servești întâi, ca pe urmă să îi poți învăța și pe alții să facă asta.

Există niște modele de școli elvețiene, în industria turismului, unde elevii plătesc foarte mulți bani pentru a intra și ajung să muncească într-un campus care funcționează ca un hotel, în care să treacă pe la toate nivelurile: spală vase, curăță cartofi, fac stewarding, recepție, curăță camere iar când termină știu cum să conducă un hotel.

Cu ce te-a ajutat pe tine faptul că ai lucrat la recepție?

Cristina Huzum: Am luat contact direct cu oaspeții mei. De la ei înveți cum să-ți faci cât mai bine treaba. Atunci când reușești să le depășești așteptările, înseamnă că ești un om bun în meseria de hotelier.

Prinde curcubeul în pahar!

Pare o meserie abordabilă, simplă chiar, cea de recepționer, dar sunt convinsă că nu este așa!

Cristina Huzum: Nu este așa. Și chiar am avut o serie de probleme, fiindcă în zona noastră din păcate salariile pentru oamenii din prima linie sunt destul de mici, motiv pentru care ei erau foarte repede recrutați de corporații.

Recepționerii sunt foarte, foarte capabili: vorbesc mai multe limbi străine, sunt sociabili, zâmbesc, știu să interacționeze cu oamenii din diferite țări și culturi, iar contactul permanent cu aceștia te face să te deschizi ca om și să asimilezi ca un burete informație din jurul tău.

În plus, ei stăpânesc sistemele de gestiune, au responsabilitatea banilor, fiindcă ei încasează veniturile unui hotel și, nu în ultimul rând, ei sunt în prima linie atunci când lucrurile nu merg bine.

Am trecut, la hotel, de la alertă teroristă, la solicitările cele mai neobișnuite ale oaspeților noștri. Am avut cereri în căsătorie, pe care a trebuit să le punem la punct până la cel mai mic detaliu și până la fiecare petală de trandafir, lumânări, baloane, inimioare, iar unul dintre angajații noștri era poziționat strategic pentru a filma toată scena, care avea să fie postată ulterior pe rețelele de socializare și arhivată în albumul de familie.

Pe 1 martie 2018 am avut alertă teroristă. A fost o nebunie.

Asociația Vlad Țepeș a transmis un mesaj către noi, care se repeta ca un robot telefonic.  Timpul nostru de reacție a fost extraordinar de bun, am alertat 112 și nu am pornit alarma în hotel.

Au ajuns trupele antitero, am reușit să evacuăm în 12 minute toți oaspeții și toți angajații, 20 de televiziuni apăruseră din neant și umblau printre oaspeții noștri să le ia interviuri, elicoptere survolau pe deasupra noastră, iar eu eram la telefon cu Marriott International, fiindcă procedura companiei în astfel de situații este ca reacțiile să vină dinspre ei, printr-un comunicat.

Viața în hotel este ca un film. Ești pe platouri și începe să se întâmple câte ceva. Acesta este unul dintre lucrurile care pe mine mă atrage cel mai tare în această profesie: dinamismul.

Familia Huzum în deșert

Ai trecut prin bucătăria restaurantului să cureți cartofi?

Cristina Huzum: Am trecut prin bucătăria restaurantului, chiar dacă nu am curățat cartofi, dar i-am servit, inclusiv pe colegii mei.

Un hotel în sine este o mică industrie, unde toată lumea muncește cot la cot. Eu am curățat camere chiar înainte de a începe criza, din poziția de manager. Prin programele din Marriott International și prin cultura noastră, încercăm tot timpul să fim aproape de echipele cu care lucrăm.

Cristina și Cristi, Maria și Denisa, la Paris

Pentru ce în lume ai renunța la acest job?

Cristina Huzum: Pentru nimic în lume. Ți-am zis că îmi place turismul, că suntem „călători” în familie, că este un stil de viață pentru noi.

Dar îmi place foarte mult și partea asta de social media.

De când sunt acasă, cu fetele mele, am descoperit Tik Tok-ul. Am făcut și filmulețe și le-am pus pe instagram. (râde)

Viața nu trebuie să stea în loc, nu se oprește.

Deși părea la un moment dat că avea să se oprească!

Cristina Huzum: Părea, iar în industria noastră predicțiile nu sunt neapărat foarte bune. Poate că starea de urgență se oprește în curând, restricțiile se vor relaxa, dar afacerile se vor reporni foarte greu.

Turismul a fost primul lovit și va fi ultimul care-și va reveni. Ultimul.

În toată lumea, oriunde vei auzi că se vor relaxa măsurile restrictive nu înseamnă că se va redeschide turismul, că vor da drumul călătoriilor. Pentru că așa s-a răspândit acest virus: oamenii care călătoreau l-au dus cu ei, iar acesta nu a mai putut fi oprit la momentul transmiterii lui în comunitate.

Poate că vom reîncepe ușor-ușor prin a redeschide restaurantele, prin a organiza evenimente cu un număr limitat de participanți. În niciun caz nu mă gândesc la scenariul că se va încheia starea de urgență și imediat vom putea reporni motoarele. Mi-ar plăcea să se întâmple așa, dar nu cred că va fi posibil.

Cristina și Denisa, fiica cea mică, în Thassos

Și eu visez la o vacanță în Grecia. (râde) Pe lângă faptul că suntem familie de hotelieri, suntem amândoi îndrăgostiți de călătorii, iar în fiecare an aveam programate 4-5 plecări în lume, cu sau fără copii.

Cum înțelegi această criză?

Cristina Huzum: Este foarte greu în această perioadă să obții o informație valoroasă, să poți citi printre rânduri, cert este că nu mi se pare ok ca omenirea să se îndrepte spre a purta mască și mănuși toată viața, de acum înainte.

Am înțeles că trebuie să ne protejăm vârstnicii, dar cred că ne va afecta pe noi, ca specie, dacă nu încercăm să facem față acestui virus.

Și cum crezi tu că vom face față acestui virus?

Cristina Huzum: Dacă nu se găsește un vaccin sau un tratament, probabil că ne vom infecta. Virusul nu va dispărea, ci o să revină ciclic până când majoritatea populației se va imuniza. Este demonstrat că există doar anumite categorii de oameni mai expuși riscului de a dezvolta forme severe.

Deci tu ești în scenariul: „hai să terminăm cu spaima, să ieșim din starea de urgență și să dăm drumul la treabă!”

Cristina Huzum: Exact în acest scenariu sunt. Mi se pare posibil să oprești lumea în loc o lună de zile, dar imposibil să prelungești asta mai mult de atât.

M-am uitat la concertul lui Andrea Bocelli, la Paștele catolic, în fața Domului din Milano și m-a apucat plânsul. La fel când mă uit la poze cu toate orașele din lume care acum ar fi fost pline de turiști.

Cristina și Maria, fiica cea mare, la Paros

Lumea nu poate funcționa așa.

Să zicem totuși că în România oamenii mai știu să se gospodărească, iar la 20 de km de București găsești legume de vânzare, lapte proaspăt, brânză sau carne. Dar în alte părți ale lumii așa ceva este de neimaginat.

Cum arată lumea asta oprită pentru o lună de zile prin ochii tăi?

Cristina Huzum: În afară de faptul că Pământul își vede nestingherit de viață și vezi splendoarea acestui lucru pe fereastră, se regenerează, scade poluarea, cred că putem să repornim ce făceam înainte și nu făceam bine.

Din Sheraton se vede trist. Turismul a evoluat spectaculos în ultima vreme, dar, din păcate, nu este o necesitate, iar din acest motiv a fost lovit din plin în această criză.

Acum lumea a remarcat că se poate și fără călătorii, iar ședințele pentru care prezența era „obligatorie” în cealaltă parte a lumii se pot face pe zoom sau pe alte platforme online.

Cristina Huzum în Lisabona

Da, dar plăcerea de a călători nu poate fi înlocuită cu nicio poză de pe instagram ori screen capture din zoom.com!

Cristina Huzum: Nu poate fi înlocuită, este adevărat.

Marea întrebare este ce se întâmplă după ce ieșim din starea de urgență.

Toate asociațiile și organizațiile din domeniu, HORA, Federația Industriei Hoteliere, pledează pentru ca statul să îi susțină cumva cu șomaj tehnic încă cel puțin două luni după starea de urgență, fie cu plăți flexibile: o parte asumate de stat și o parte de angajator. Polonia este un exemplu care a implementat acest model deja: angajații din industrie au renunțat voluntar la 20%, angajatorul plătește 40%, iar statul susține cu 40%, așa încât efortul de a reporni la drum s-a împărțit.

Vom vedea ce vor decide autoritățile însă.

Paradoxul este că, în acest context, oamenii fac diferența. Iar prin natura domeniului, turismul nu se poate face decât om la om; oamenii fac diferența în servicii, oamenii servesc alți oameni și tot ei sunt cei mai afectați în această situație.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO