Căutare

Share this article

Netty Sandu ne spune în fiecare dimineață cum se mișcă astrele și ne influențează viețile. Cu siguranța omului stăpân pe informații privilegiate, Netty Sandu ne spune că Mercur e retrograd și asta ne va da niște neplăceri la serviciu, în dragoste sau pur și simplu în gândurile noastre. Dar o face cu smerenia omului care știe de asemenea că fiecare dintre noi suntem suverani în alegerile pe care le facem, iar postura de victimă, neputincioasă în fața Universului și Astrelor, nu ne ajută să creștem „calitatea de spirit” cu care am venit aici.

Până nu acceptăm asta și nu lăsăm să treacă prin noi, cu toată durerea pe care o lasă, deciziile grele, nu creștem, spune Netty Sandu, unul dintre cei mai cunoscuți astrologi de la noi, care, la 61 de ani de viață, și după ce a trăit de câteva ori drama abandonului, a învățat să fie fericită.

Cine și cum ți-a ales numele?

Mama mi l-a ales după numele nașei mele, căreia i se spunea Netty. Chiar dacă pe ea o chema, de fapt Ana. Iar mie mi-a spus Aneta. Dar pentru mine acest Aneta românesc este ceva mare, chiar dacă el este un diminutiv, Anette. Prin urmare, am refuzat să folosesc Aneta și îmi place Netty.

Povestește-mi despre contextul copilăriei tale!

Noi am locuit la curte, fiindcă mama nu a vrut nicio clipă din viața ei, scurtă, de altfel, să se mute de acolo. Bunicul, ardelean, era din cale afară de gospodar, ceea ce făceau casa, grădina, curtea să fie foarte cochete.

Toată lumea a vrut să cumpere casa noastră din Drumul Taberei, spre Domnești, dar mama s-a opus cu forță. Mama era foarte organizată, foarte gospodină, iar casa asta cu cinci camere, plus magazie, bucătărie, ateliere, holuri și așa mai departe, nu o încurca deloc atunci când începea să facă ordine. Probabil că oricine, în locul ei, și cu doi copii, s-ar fi dus într-un loc mai restrâns, unde să aibă mai puțin de muncă. Nici vorbă de așa ceva la mama.

Când a cedat presiunii publice?

Nu a vândut-o niciodată. Nu există așa ceva. Acum stă nepoata mea acolo. Mama nu a cedat, fiindcă și-a dorit întotdeauna aer. Bunicul, care a murit la 92 de ani, a avut grijă până în ultima clipă de flori, cred că de acolo am moștenit-o și eu pasiunea asta pentru culori, asorté-uri și armonii vizuale.

De unde a venit decizia de a studia astrele?

După ce am terminat facultatea, rămăsesem cu o nevoie și obișnuința de a învăța.

În 1990 am început să fac yoga. Despre horoscop nu știam nimic altceva decât zodiace. La Casa de Cultură Eminescu se țineau niște cursuri de yoga, unde am mers timp de vreo doi ani. Și-mi amintesc bine că ne spunea profesorul că din toți câți eram acolo nu vom rămâne mai mult de doi care să facă din asta o pasiune de o viață. (râde) Și a avut dreptate.

Și pe urmă am început să învăț să calculez ascendentul. Mă ajuta o colegă care îmi dădea tot felul de xeroxuri cu informații și îmi era, ca să zic așa, un fel de profesoară.

La început m-am speriat, fiindcă mi se părea greu de calculat ascendentul. Dar o dată ce am învățat, nimic nu mi s-a mai părut complicat.

Ce îți plăcea?

Lucrurile acelea atât de simple aveau o profunzime, o infra-structură. Berbecul, descopeream eu, avea niște trăsături. Dar stai să vezi de ce. Pentru că soarele era acolo și berbecul are doar soarele la el, iar restul planetelor sunt în alte zodii.

Un an întreg am parcurs toată teoria: ce înseamnă fiecare planetă și fiecare zodie, ce înseamnă fiecare dintre planete în fiecare dintre cele 12 zodii. Iar asta nu mi s-a părut deloc greu. În timpul facultății eu am învățat să învăț, de fapt. Am rămas cu metoda și am zis să o folosesc pentru a învăța horoscop, ceea ce mie mi se părea un soi de gimnastică a minții, ca un joc de perspicacitate.

Dacă mă întrebi acum, mi se pare că astrologia este mai mult o filozofie. Eu mă simt ca un filozof, nu ca un astrolog.

Eu, de fapt, am descoperit ceva despre viață , nu cum merg planetele. Tocmai pentru că ele merg așa, eu pot să fac diverse mișcări în viață.

Eu am învățat de la bunicul Aldea, un bărbat cu părul argintiu sticlos, genul meu de păr sticlos, și cu niște ochi albaștri, mai albaștri decât ai mei, o apariție de om, am învățat că viața asta trebuie luată în serios.

El era credincios. Pe strada noastră funcționa un cult penticostal, iar el și cu bunica, după ce au ajuns în zonă, prin 1930, au crezut, au studiat și au intrat în acest cult. Și au reușit să rămână în această credință până au murit.

Citește și:

Florin Busuioc: „Cu cel mult 4 zile înainte putem şti cum va fi vremea. Mai mult de atât, probabilitatea vremii scade la 7%”

Și voi v-ați botezat penticostali?

Nu. Tocmai din acest motiv am ajuns la astrologie. Felul în care el îmi povestea lucrurile, era de neacceptat pentru mine. Aveam altă viziune și altă pregătire și nu puteam accepta aceste lucruri simpliste. El credea, pentru că i se spunea că trebuie să crezi. E nemaipomenit să poți face asta, dar la mine nu mergea așa.

Dacă îl întrebam pe bunicul: „cum este Dumnezeu!” el, deși un om pragmatic, rațional, nu reușea să îmi răspundă ceva inteligibil, spunea doar că nu se întreabă așa ceva.

Mi-a dat să citesc Biblia, am citit-o dar nu mergea nici așa. Cum învățam la Literatură universală, așa am studiat și Biblia. Și mă împotmoleam la fiecare pasaj unde aflam tot felul de povești hiperbolizate.

Care erau visele tale de adolescentă? Ce voiai să devii?

Cred că profesoară. Asta îmi plăcea la școală: postura profesorului care știa tot și să se poarte frumos, avea și cunoștințe, ținea în mână atâția copii.

În facultate am citit tone de literatură și filozofie, am făcut română principal, franceză secundar. Aceea a fost perioada cu o asimilare masivă de cunoștințe. Filozofia de acolo mi-a dat ce-mi trebuia dar tot nu era de ajuns să îmi dau niște răspunsuri.

Aventura cunoașterii de sine a început de fapt o dată cu yoga. Iar posturile de asana cu care devenisem foarte familiară mă ajutau să mă echilibrez, simțeam cum mă inundă energia.

Ce ai aflat?

Am aflat că am multe calități, că le pot folosi. Am aflat că am niște valențe în plus față de alții și am înțeles de ce se întâmplă niște lucruri și cum le pot gestiona.

Eu sunt născută în 1958, iar în 1990 aveam 32 de ani, momentul de cotitură.

Mama nu mai era cu noi, iar bunicul nu ar fi fost de acord cu asta, dar nici astrologia nu o înțelegea, deci nu a spus nu.

După moartea mamei însă, yoga a fost singurul lucru care mi-a dat putere de viață, fiindcă a durat cred vreo 7 ani să îmi revin după ce s-a prăpădit ea. Aveam 28 de ani atunci și cred că eram prea tânără să pot accepta că nu mai este cu noi.

Mama a investit foarte mult suflet, minte și energie în mine și nu numai, iar pierderea ei a fost pustiitoare. Nu ești pregătit, nici când ești în vârstă. Și a fost foarte greu sufletește să accept. Nu mă puteam recupera și stabiliza.

Ce simțeai?

Abandonul total. Iar yoga mi-a dat un entuziasm nemaipomenit. Ce am trăit atunci nici acum nu se poate uita.

Și ai lăsat atunci și astrologia să intre în viața ta. Ce ai aflat despre tine, întâi de toate?

Că am o stea fixă. Exact la 9 grade, în mijlocul cerului. După ce am învățat fiecare planetă unde stă și ce efecte produce, am învățat ce face fiecare planetă în combinație cu fiecare dintre celelalte. Asta înseamnă că am aflat despre niște caracteristici pe care trebuia să le rețin și să le găsesc interpretarea. Iar după ce înveți 360 de caracteristici trebuie să știi să i le spui omului din fața ta și să nu greșești.

Și ai reușit?

Nu poți spune dacă reușești sau nu fiindcă ele sunt în continuă modificare, iar liberul arbitru intervine în orice moment. Toată lumea mă întreabă dacă știu când se moare. Da! Există o carte de unde afli punctele căsătoriei, ale morții și așa mai departe. Le-am calculat, dar oricine poate trece de ele. Fiindcă este vorba de alegerile pe care le faci tu.

Dacă aduni toate datele mele și le așezi în pătratul magic, acolo vei vedea că am mai mulți de 1 într-o căsuță, ceea ce înseamnă că am primit și capacitatea de a manipula energia. Unii nu pot, pentru că nu se pot concentra pe așa ceva.

Eu spun oricui tehnica, folosești niște mâini imaginare, argintii sau aurii, închizi ochii, te concentrezi și mergi cu aceste mâini acolo unde simți o durere. Mâinile aurii, ca niște holograme, se duc acolo unde doare și le folosești să potolească durerea.

Pentru o durere există o pastilă. Ce ne facem când apar problemele interumane, cu colegul, cu iubitul, cu mama?

Eu folosesc această viață ca pe o aventură. Sunt pe Pământ, am o treabă aici. Treaba mea este să aflu.

Eu cred că vin în spirit într-o formă așa cum m-am putut eu încropi prin univers. Eu am o anumită calitate de spirit, iar când am venit pe Pământ am intrat într-o matrice informațională, această astrogramă. Cum am venit? Cu niște cuadraturi conflictuale, deci am niște lucruri nerezolvate, o axă karmică retrogradă, deci am mai încercat să învăț niște lecții, dar nu am putut. Ei bine, asta poate fi o șansă să învăț. Apoi ce mai știu? Că sunt născută pe 25, iar dacă aduni îți dă 7. Acest 7 poate fi spiritual, ascetul. Știam de la început că am și această șansă, să fie o căutare de unul singur. Nu toată lumea trebuie să se căsătorească și să facă copii. Mi-ar fi plăcut, dar nu toți trebuie să fim la fel.

Cum ai reușit să accepți că ai altă treabă?

Aici m-a ajuta bunicul, care mi-a spus că Dumnezeu hotărăște. Dacă ți se întâmplă ceva, nu e o greșeală. Eu nu m-am întrebat niciodată „de ce mie?”, ci doar cum pot să fac să rezolv.

Am aflat că pot fi ascetul, dar mai poate fi 7-le de natură materială, care, exclusivist se va concentra doar pe partea asta materială, deloc spirituală.

Nu ți se întâmplă să te simți stăpână pe niște informații privilegiate?

Ba da. Dar simt și că e greu. Am informațiile astea, dar tot trebuie să trăiesc, tot trebuie să trec prin niște lucruri.

Am făcut 5 ani de terapie, tocmai pentru a înțelege cum stau lucrurile. Să fac ce trebuie, care este planul meu de viață, să fiu în acord cu mine, nu să am proprietăți.

Este foarte greu să le accepți, înțelegerea lor înseamnă să le lași să curgă prin tine, să curgă șiroaie de sânge pe dinăuntru și abia apoi să vezi dacă ai scăpat viu. Dacă nu ar fi așa nu ai putea îmbunătăți calitatea de spirit. Venim cu o anumită calitate de spirit pe care trebuie să o îmbunătățim aici, pe Pământ, nu altundeva. Universul are o memorie, o hologramă, akasha, care salvează fiecare faptă a noastră. Nu ai pe cine să păcălești.

Cele 8 miliarde de oameni ai planetei lasă amprente de fapte pe această hartă?

Da. Universul akashic salvează toate aceste fapte, care nu dispar niciodată de acolo. Iar noi suntem plămădiți în funcție de ce am făcut.

Îți spuneam că la mine există pe de o parte 7-le, apoi este 5, care te poziționează ori, ori. Și așa trăiești, în agonie și extaz.

Cum reziști?

Mi-e greu. După ce treci de ele este nemaipomenit ce poți trăi după ce accepți.

Au fost foarte multe momente pe care a fost nevoie să le accept. Întâi, când s-a prăpădit mama, prin 1988. Apoi când a plecat iubitul meu, vreo 7 ani mai târziu, și a durat foarte mult până să pot să retrăiesc, să mă reintegrez.

Cum a plecat?

Pur și simplu. Fără discuții, fără explicații. Iar faptul că nu a avut încheiere a lăsat lucrurile suspendate. După foarte mulți ani a existat încheiere.

Este inimaginabil câtă suferință am putut suporta atunci, fiindcă eu nu puteam să îl conving că sunt mai bună. Nu aveam cum. Nu aveam cu cine vorbi.

Când se întâmpla asta?

Prin 1995. Am fost împreună foarte mulți ani, după care a plecat.

Iar pentru că m-ai întrebat de momente, după mama și iubitul meu, a plecat familia sorei mele. Toți ai noștri au murit, a rămas doar sora mea cu toată familia și, finalmente, au plecat și ei toți în Turcia. Dar, de data asta, pentru că am lucrat, prelucrat emoțiile, am văzut cum se poate ajunge în viață la o altă etapă.

Acum, când au plecat ai mei și ai zice că acesta este abandonul total, acum eu sunt fericită. Acum mi-e foarte ușor să accept. Au fost 20 de ani de când s-a dus mama până acum, când au plecat și cei ai sorei mele, dar dacă vrei să înveți ceva și vrei să treci de la statutul de victimă și înveți să nu te mai gândești că toate ți se întâmplă ție, atunci ești fericit.

Când nu mai eram cu iubitul meu aveam iluzia că am rămas cu ai mei. Dar, în realitate, eu tot nu aveam nimic, fiindcă sora mea era cu familia ei, la care contribuiam și eu. Și atât. Era o iluzie. Dar ea mi-a ținut de cald până am putut și când am putut, m-am separat. Iar acum sunt fericită.

De ce ai rămas toți acești ani în Pro Tv?

Mie mi s-a părut că mi se potrivește. În primul rând, postul este săgetător. În 1995, când a luat naștere PROTV-ul, Jupiter era în Săgetător, ceea ce se întâmplă o dată la 12 ani. Eu sunt săgetător, ca postul. Deci ne potrivim fundamental, are un ritm și un vibe special. Și asta cred că m-a făcut să rămân aici.

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO