Business StoriesInspiring PeopleLife Stories
Business StoriesInspiring PeopleLife Stories
Cum ajunge o femeie să conducă într-o lume a bărbaților? Cine este Oana Barbu, una dintre puținele femei din lume ce conduc o companie IT?
Ramona Raduly
|Reading time: 15 mins
Share this article

Oana Barbu este una dintre cele două femei din România ce ocupă o poziție de top management în distribuția IT. Mai exact este CEO al companiei ASBIS.

Este mama de gemene pre-adolescente și își împarte timpul între ele, job și pasiunile sale legate de călătorii. La 41 de ani i se spune că este „o mamă cool” care, pe lângă faptul că ține pasul cu tehnologia, se străduiește să fie și în asentimentul fetelor cu muzica pe care o ascultă ele, dar și cu moda.

Despre meseria de mama și cea de GM într-o companie de IT spune că amândouă sunt la fel de ușoare pentru că parentingul este destul de asemănător cu leadership-ul.

Care este povestea unei femei ce conduce o companie cu cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro într-o lume a bărbaților și cum a reușit ea să ajungă aici, aflăm azi studiind profilul Oanei Barbu.

De când ești GM la ASBIS? Și care a fost parcursul tău până aici?

Conduc ASBIS România din iulie 2017. Este prima companie în care am venit “pe post”. În toate celelalte joburi am crescut în timp. ASBIS reprezintă o nouate în cariera mea si din perspectiva multinațională vs companie locală – după 15 ani de colaborări în companii antreprenoriale românești, acum am descoperit savoarea mediului corporatist :).

Am avut norocul să învăț și să mă dezvolt în companiile unor antreprenori de succes din România (Dragoș Cincă și Marius Ghenea la Flamingo, Radu Octavian la RTC și Iulian Stanciu la NOD), iar domeniul de activitate mi-a dat ocazia să interacționez cu foarte mulți oameni, să experimentez multi-culturalitatea, astfel încât integrarea și adaptarea în organizația ASBIS mi-au fost la îndemână. Constanța în cariera mea este, însă, dinamică, iar aceasta este ceea ce mă motivează. Dinamica este dată de două perspective care se completează perfect: evoluția mea profesională și competențele mele îmbinate cu evoluția IT-ului, piața în care ne desfășurăm activitatea.

Ce înseamnă distribuție IT, mai exact, ce faci tu și ce face ASBIS? (formulează așa încât să înțelegem și noi, cei care nu suntem atât de familiarizați cu domeniul IT)

Termenul de “distribuție IT” este o convenție prin care se definește unul dintre jucătorii din lanțul de aprovizioare prin care produsele ajung de la producător la clientul final și, anume, importatorul, având ca scop principal optimizarea proceselor logistice. În ultimii ani, acțiunile distribuitorilor au crescut în complexitate, având un rol din ce în ce mai important și în crearea cererii și dezvoltarea competențelor tehnice. Împreună cu echipa mea, gestionăm parteneriate cu producători de echipamente și software, asigurăm disponibilitatea pe piață a unei game variate din aceste produse, printr-o rețea de peste 2000 de parteneri (reselleri/revânzători). Eu mă asigur că echipa dispune de resursele de care are nevoie pentru atingerea obiectivelor și că împreună evoluăm ca să putem asigura sustenabilitatea companiei.

Care crezi că sunt calitățile unei șefe bune? Câte dintre acestea te caracterizează?

Nu cred că lista calităților unui lider diferă în funcție de gen. Un șef bun trebuie să știe să-și aleagă oamenii, să nu-i fie frică de oameni mai competenți decât el și să evolueze împreună cu ei.

Întotdeauna, am apreciat la un lider viziunea, capacitatea de muncă, viteza cu care ia decizii, corectitudinea și hotărârea, capacitatea de a face ceea ce spune sau cere de la echipa sa și loialitatea. Cred mult în puterea exemplului.

Un șef bun câștigă respectul echipei sale, atât prin competențele pe care le are, cât și prin valorile pe care le promovează și comportamentul pe care îl adoptă. Cred că regăsesc la mine o mare parte dintre aceste calități, iar vestea bună este că găsesc, constant, noi oportunități de a mă perfecționa.

Cum face față o femeie într-o lume a bărbaților (IT-ul este un domeniu masculin)?

Da, IT-ul este o industrie a bărbaților, dar management-ul nu mai este. Eu sunt un manager care activează în industria IT și, dacă ne uităm la piața din România, aș zice că ponderea femeilor care conduc companii mari sau au roluri importante în dezvoltarea unor business-uri de IT este mare. Pe zona de distribuție de IT, într-adevăr, lucrurile stau diferit. Însă, până la urmă, vorbim despre competențe și multă muncă și aceasta cred că este rețeta succesului, indiferent de domeniu și de gen.

La ce hint-uri apelezi pentru a fi apropiată de angajați? Iesi vreodată cu angajații la bere? 

Eu încerc să vorbesc cât mai mult cu colegii mei și să îi susțin. Am ieșit și la bere cu ei, dar cred că este mai eficient să comunic cu ei, să le arăt că îmi pasă de ei și că, la rândul meu, sunt un om ca oricare altul. Avem evenimente de companie, ieșiri cu echipa, dar ele trebuie consolidate de o legatură permanentă, chiar și în timpul activităților de zi cu zi, la birou.

Cum era viața înainte de ASBIS? Care a fost job-ul tău favorit?

Uitându-mă în spate, văd evoluție și aceasta mă bucură enorm. Îmi doresc ca viitorul să îmi permită o dezvoltare continuă și să îmi dea ocazia să creez lucuri de impact.Toate job-urile pe care le-am avut au reprezentat o oportunitate de a învăța și îmi este foarte greu să fac un top. Dincolo de evoluția profesională, apreciez că am avut ocazia de a colabora cu oameni minunați și mulți dintre ei îmi sunt azi prieteni apropiați, chiar dacă nu mai lucrăm de foarte mulți ani în aceeași companie sau unii îmi sunt concurenți.

Care a fost contextul în care ai ajuns CEO ASBIS? Ai concurat pe post cu alți bărbați?

Piața de distribuție IT din România nu este foarte mare, iar lista executivilor cu experiență în acest domeniu, relativ restrânsă. Eu am activat timp de 9 ani în echipa celui mai mare distribuitor local, am aproape 20 de ani de când lucrez în distrubuția IT și sunt, probabil, una dintre cele mai expuse persoane din domeniu. Pentru membrii BOARD-ului ASBIS Entreprise, nu a fost greu să ajungă la mine. Nu știu cine au fost candidații pentru poziția de CEO ASBIS în România la momentul respectiv, dar știu că predecesorul meu a fost un bărbat. Însă, în domeniul IT, mai ales în zona de management, sunt multe femei.

Care e device-ul tău de suflet?

iPhone-ul 😊. Sunt un fan al brand-ului Apple. Dar pentru mine, tehnologia este mult mai mult decât device-uri. Este cea care ne permite să fim mai buni, să fim mai performanți. Mi se pare fascinant conceptul de transformare digitală și cum IT-ul migrează către zona de consultanță și devine din ce în ce mai mult și mai evident un element de strategie al unei companii, elementul care poate face diferența între profit și pierdere, indiferent de industrie sau verticală de business.

Dar al fetelor tale? Sunt la fel de ancorate ca tine în tehnologie?

Odată cu trecerea la pre-adolescență, smartphone-ul a înlocuit tableta, astfel că acum și pentru ele iPhone-ul este dispozitivul preferat. Relația lor cu tehnologia ține nu doar de device, cât, mai ales, de aplicații – ne jucăm des cu Snapchat și, mai recent, cu BitMoji. Dar pasiunea lor este baschetul, iar între antrenamente, scoală și lecții, le rămâne prea puțin timp pentru tehnologie. Sunt semne, însă, că cel puțin una dintre ele cochetează cu aceasta direcție, zilele trecute având loc o discuție despre cum face ea să ajungă să studieze la universitate în S.U.A. pentru că știe că acolo poate să învețe cel mai bine să inventeze dispozitive care să-i ajute pe oameni.

Ți s-a întâmplat ca prietenii, colegii lor să-ți ceară sfaturi legate de IT?

Nu, mai degrabă sfaturi despre “fashion”  – prietenele lor mă consideră o mamă “cool”.

Tu cu ce te jucai când erai mică?

Cu ce? Nu-mi amintesc. Nimic special. Dar cu cine, cu singuranță, știu – cu prietenii, în spatele blocului.

Fac parte din generația “Țară, țară, vrem ostași!”, “Țările”, “Frunza”, “Flori, fete și băieți”.

Îi țin minte pe toți și, cu puțin efort, îmi amintesc și zilele lor de naștere.

Oana mică

Unde ai copilărit și care e cea mai dragă amintire a copilăriei?

Sunt născută și crescută pe asfalt, în București. Din păcate, nici bunici “la țară” nu am avut. Am avut, însă, norocul ca ambii părinți să fie cadre didactice și să-mi petrec vacanțele în multe tabere, mai ales la munte. La 4 ani, făcusem deja platoul Bucegi.

Erai genul tocilar la școală?

Depinde de cine evaluează. Eu zic că eram ambițioasă, conștiincioasă și îmi doream să fiu prima și cea mai bună, dar nu învățam pentru note. Învățam pentru că din familie mi s-a insuflat că educația este importantă ca sa ai succes în viață și pentru că ai mei, fiind profesori, m-au învățat că școala trebuie respectată. Am fost un copil cuminte. Școala era prioritatea mea, întâi îmi făceam lecțiile, apoi ieșeam afară. Dar am chiulit și eu – prima dată, la sfârșitul clasei a VI-a, prima vară după Revoluție, când eram toți rebeli și am folosit și eu scuza “mi-a stricat fratele mai mic tema”.

Ai copiat vreodată?

Da. La liceu, la facultate. Ahhh, la franceză mai ales.

Unde ai făcut liceul și cum a fost viața ta de liceană?

În București, la Colegiul Național Sf. Sava. Și astăzi am un sentiment de mândrie când văd liceul menționat în topul celor mai bune licee, acolo la vârf.

Îți mai amintești cu cine stăteai în bancă și dacă îți lăsai colega de bancă să copieze după tine?

Normal că-mi amintesc. Și azi suntem prietene, chiar apropriate, vorbim săptămânal, avem întâlniri, aniversări, evenimente si vacante pe care le petrecem împreună.

Oana cu fetele și colega de bancă

Ea nu a prea avut nevoie să copieze, poate o dată sau de două ori, la fizică, dar Anca m-a trecut clasa la franceză.

Care a fost prima iubire din liceu? Povestește-mi.

Prima iubire nu e legată de liceu decât ca perioadă, ca vârstă. Este, de fapt, povestea cu “the boy next door”. A început ca o prietenie pe la 12 ani, dar s-a transformat în iubire ulterior, pe la 17. A durat apoi ceva, vreo 7 ani. Și trebuie să spun că nu a trecut niciun an de atunci în care să nu ne urăm “La mulți ani” de 4 ori pe an – de zilele de naștere și de aniversările de nume.

Ce facultate ai făcut și cum de ai ajuns acolo? De ce nu ai ales medicina sau profesia de dascăl, de exemplu?

Am făcut ASE-ul, Relații Economice Internaționale. Era la modă și doar la Finanțe-Bănci era concurența pe locuri mai mare decat la R.E.I. Visam la o cariera în Comerț Exterior, business internațional. Aceasta după ce mi-am dat seama că nu pot fi medic.

În primii ani de liceu m-am pregătit să fac medicina, eram prietenă cu fizica și chimia, dar nu mi-a plăcut anatomia. Pur si simplu, nu am cuplat. Am fost dezamăgită și dezorientată în perioada aceea. Dar am găsit inspirația într-un cerc de prieteni ai iubitului meu – relații economice internaționale.

Mi se potrivea mănușă. Și ca sa ajung acolo, trebuia doar să excelez la materiile mele preferate – matematica și engleza. Piece of cake – am luat 10 la matematică la bacalaureat 😊.

Povestește-mi despre părinții tăi, te rog. Cât te-au susținut, cât te-au încurajat, te-au certat pentru note mici sau nu-ți dădeau voie la chefuri?

Ai mei au fost părinți tineri. Aveau 22, respectiv 23 de ani cand m-am născut eu. Niște copii. Sportivi de performanță. Tata a fost olimpic la română și chimie în liceu. Și scria poezii. Și citea cărți în franceză. Mama era cea pragmatică, care “dicta” și impunea reguli și seta ștachete – și nu știa decât “mai sus”. Dar ne-au susținut atât pe mine, cât și pe fratele meu. Nu prea au avut ocazia să mă certe pentru note mici. Dar știu că m-au ambiționat și m-au provocat tot timpul să fiu mai bună. Mă lăsau la chefuri, dar după câteva runde de rugăminți și promisiuni de venit la ore decente. Aveau încredere în mine și știau că mă învățaseră bine să fac alegeri. Am fost un copil norocos și fericit.

Care a fost primul tău job, dar și primul salariu? Ce ți-ai cumpărat din primul salariu?

În facultate nu am lucrat, am avut doar niște colaborări pe proiecte, în vacanțe, cu Connex sau Mercury. Ai mei spuneau că mă țin ei acasă și eu trebuie doar să învăț.

Primul job adevărat a fost la Flamingo Computers, eram asistent marketing. Am răspuns perfect la o întrebare eliminatory -”care este mixul de marketing” – abia dădusem licența, visam teorie (și cam atât). Și am tradus perfect niște teste de limba engleză. Am cerut 100 USD salariu și am primit 110 USD. Am făcut cinste și mi-am luat o pereche de cizme. Ce poate să facă o fata fără griji cu primul salariu? 😊

Ce voiai să te faci când erai mică?

Medic. La mine în familie, doctorii erau zei.

Când și cum ai fost cerută în căsătorie?

A fost clasic, nimic deosebit. Un băiat, o fată, dragoste și un inel.

La cât timp după au apărut fetele?

Fetele au apărut pe 28.08.2006, în ziua în care sărbătoream fix 2 ani de la căsătorie. Și nu, nu am programat cezariana, ci s-a întâmplat pur și simplu. Erau pregătite (fiecare avea peste 3 kg), cred că și-au dorit să ne facă un cadou frumos în ziua aceea.

Cum a fost experiența de mamă cu gemene? Care e cea mai funny amintire pe care o ai de când erau ele mici?

Ceea ce văd și simt este doar dragostea de mamă, adică dragoste nemărginită și necondiționată, infinită, doar că la dublu, dacă pot să sfidez puțin matematica. Eu asta simt să răspund când sunt întrebată cum a fost cu gemene. Îmi este greu să aleg un moment. Eram și sunt vrăjită de orice fac ele, mă uit la ele ca la ceva ireal, nemaivăzut, nemaipomenit. În primul rând, Ilinca și Iris sunt diferite, sarcina a fost bivitelină. Diferite ca aspect, diferite ca personalitate. Și asta vine cu provocări.

Îmi amintesc o după-amiază în parc, nu împliniseră 2 ani, mergeau ca rățoii, mersul acela crăcănat al copiilor care își caută încă echilibrul. Nu știu cum, eram doar eu cu ele. Mergeau la 2 metri în fața mea când, brusc, aleea s-a terminat, a ajuns la o bifurcație și ele au decis să meargă în direcții diferite. Nu era niciun pericol, dar panica pe care am simțit-o eu a fost maximă; după care să mă duc întâi?

Nu, nu le-am pus ham, nu le-am legat, dar am dat instrucțiuni ferme bunicilor și ajutoarelor să nu meargă niciodată doar un adult cu ele, pentru că este nevoie de doi 😊.

Care a fost cea mai grea experiență din viața ta de mamă?

Să le văd bolnave și să nu le pot ajuta. Iris a avut o pareză facială care a apărut din senin, cauzele fiind  necunoscute sau, poate, explicațiile medicale greu de acceptat pentru mine (curentul). Oribil. Ilinca a trecut recent printr-o ligamentoplastie și a început recuperarea, dar știu cât suferă și cât își dorește să se întoarcă pe terenul de baschet.

Ce e mai greu: să fii mamă de gemene sau GM pentru o companie cu o cifră de afaceri de 50 de milioane de euro?

Ambele sunt la fel de ușoare. Și nu glumesc. Nici nu dau un răspuns care să sune bine. Eu mă bucur de ceea ce am și de ceea ce fac. Am noroc să am niște copii minunați și un job care îmi place. Ambele mă provoacă și îmi aduc satisfacții.

Și am descoperit că principiile de parenting sunt similare cu cele de leadership – să-i inspiri pe oameni și să iei decizii care ii afectează, să îi ghidezi, să îi susții, să îi asculți și să îi lași să acționeze conform unor seturi de valori și reguli.

Ce îti place să faci când te trezești dimineața? Și cum ar trebui să decurgă restul zilei pentru a fi o zi perfectă?

Să beau cafeaua și să citesc știrile. Ziua perfectă este ziua în care învăț ceva și ajut pe cineva.

Se pare că ții pasul cu IT-ul, dar cu generația adolescentelor? Care e cea mai mare provocare a unei mame de adolescente?

Îmi place să cred că încă nu am ajuns acolo, mai avem puțin. Dar ne pregătim. Vorbesc cu fetele și stau aproape de ele. Nu există subiecte tabu, nu există secrete, avem o relație deschisă și îmi doresc să rămână așa.

Aceasta este cea mai mare provocare – să rămân partenera lor de dialog.  Aaaa, și muzica pe care o ascultă e o provocare pentru mine, dar nu mă panichez, am trecut și eu prin faza asta.

Care a fost vacanța ta preferată?

TOATE! Din toate vacanțele am amintiri superbe. Îmi place să schiez, îmi place să stau la plaja, ador tumultul marilor orașe precum New York, Londra sau Paris, îmi place să vizitez locuri noi, îmi plac vacanțele cu copiii, îmi plac city break-urile cu prietenii sau doar în cuplu. Lumea în care trăim este generoasă și frumoasă. Deși am călătorit mult, am văzut locuri superbe și am trăit experiențe de neuitat, îmi place să descopăr altele.

Cât timp petreci zilnic cu fetele și ce vă place să faceți împreună?

Puțin, dar intens. Eu cred în calitate, nu în cantitate. Nu doar eu, ci și ele au un program încărcat. Joacă baschet și au trei antrenamente pe săptămână, plus turnee în weekend-uri. Luni, miercuri și vineri ajung acasă mai târziu decât mine, dar este pasiunea lor, le-o respect și le încurajez. Pasiunea lor pentru baschet ne ocupă cea mai mare pare a timpului liber. În ultimii doi ani, nu am ratat niciun meci de-al lor, ne uităm pe conturi de YouTube care au conținut dedicat baschetului, la reluări de meciuri și analizăm jocul lor. Ne place să mergem la coafor împreună și la restaurante cu specific japonez sau grecesc, sa mergem la concrete si in cat mai multe calatorii.

Ajungi vreodată să mai și gătești? Si dacă o faci, ce le place fetelor să le pregătești?

Nu gătesc decât extrem de rar. Micul dejun, acesta fiind mai mult un ritual și bucuria de a pregăti masa pentru fete. Sau o dată, maximum de două ori pe lună, duminica seara, le fac creveți sau paste cu sos quattro formaggi. Fiicei mele, Iris, îi place să facă dulciuri și atunci stau în bucătărie alături de ea și mă hrănesc din bucuria și plăcerea ei. Are un întreg instrumentar specific cofetarilor, o urmărește pe YouTube pe Rosanna Pansino sau se uită la show-uri de acest gen pe Netflix.

Ce muzică asculți?

Ador U2, atât muzica, cât și show-urile lor care conțin mesaje de actualitate, cu impact social și geo-politic. În rest, mai rock-ish: Queen, AC/DC, Coldplay, Vama, Depeche Mode – muzica cu care am crescut. Dar ca mamă de fete de 12 ani, am în playlist și Smiley, Ariana Grande, Bruno Mars, Justin Bieber, One Direction sau Chainsmokers. Din fericire, playlist-ul este comun și se combină, mai ales în călătoriile cu mașina. Avem o regulă – fiecare câte o melodie, pe rând, astfel că fetele știu să asculte și rock sau muzică clasică.

Care a fost ultimul film pe care l-ai văzut? Dar serialul tău preferat?

Bird Box, dar nu m-a impresionat. Serialul meu preferat este Friends. Dacă vreau să mă relaxez, să fug de realitate, Friends este refugiul meu. Dintre serialele mai noi, mi-au plăcut mult Black Mirror sau Sense8.

În afară de IT și fetele tale, ce alte pasiuni mai ai?

Îmi place să călătoresc, să văd lumea, să descopăr locuri noi, să trăiesc experiențe noi. Strălucirea și agitația marilor metropole este la fel de fascinantă ca pitorescul unui cătun de pe o insula retrasă din Grecia sau al unei străduțe înguste dintr-un oras de coastă din Croația.

Ce te face fericită?

Să văd oameni fericiți în jurul meu, să fiu cu familia și cu prietenii și să știu că pot să contribui, să ajut, să îi influențez în bine pe cei din jur și să am un impact pozitiv.

Business StoriesInspiring PeopleLife Stories
Share this article