Cum arată casa din România inspirată de filmul Stăpânul inelelor: și-a dorit o viață exact ca cea a hobbiților, iar acum o trăiește. Povestea lui Emil Ilie Bratu sau Boierul Ilie: „Nu am lucrat pentru altcineva decât câteva luni din viața mea”
Fascinat de Cisnâdioara, deși plăcerile vieții sale dintr-o vreme constau în ieșiri în oraș, cluburi, vacanțe, mașini, și-a căutat un teren ca să-și construiască casa și grădina visurilor sale, inspirat fiind din filmul „Stăpânul inelelor”. Și-a dorit o viață exact ca cea a hobbiților, exact cum este portretizată în film viața hobbiților, iar acum o trăiește.
Emil Ilie Bratu, căci despre el este vorba, a contactat prin cunoștințe cel puțin 10 arhitecți care păreau că au fost foarte receptivi la ideea sa și care, inițial, erau entuziasmați când le povestea de ceea ce dorește să facă dar, din păcate, nu i-au mai răspuns la telefon după ce a discutat cu ei.
Nu s-a lăsat descurajat. Și-a făcut singur o machetă a casei sale și a învățat un program de arhitectură. După șase ani distanță, a găsit și terenul potrivit, o parcelă de pământ de 5800 de m2, retras de restul satului și la un cost pe măsura buzunarului său. În primă fază, din cauza bugetului, a vrut pe acea parcelă o casă tradițională oltenească, în schimb, știa că dacă face acea casă oltenească, nu va mai avea bani de casa visurilor. Cu ajutor primit de la Dumnezeu, prieteni, familie, Boierul Ilie, după cum se prezintă, își vede visul cu ochii și în fiecare zi este fericit că locuiește în casa pe care și-a imaginat-o. Cândva, poate va împărți bucurii în ea cu un suflet pereche.
Emil Ilie Bratu: „Nu am lucrat pentru altcineva decât câteva luni din viața mea”
Cine este Emil Ilie Bratu?
Momentan, sunt un om simplu cu nevoi puține. Încerc să mă bucur de toate bucuriile vieții care mi-s la îndemână în zona mea și în România. Constant încerc mâncăruri noi, băuturi noi, experiențe noi. Nu prea mă încântă online-ul și astfel încerc să îmi petrec majoritatea timpului afară din casă. Îmi place natura, îmi place să am o grădină de legume și aș fi încercat să țin și niște animale, dar aici este greu fiindcă sunt literalmente în “sălbăticie” și umblă ursul și vulpile prin curte. Sunt și pilot amator, dar fondurile pentru o asemenea plăcere s-au dus de multă vreme în casa pe care am construit-o.
De profesie inginer, dar pe parcursul carierei tale profesionale ai îmbrățișat și rolul de antreprenor. Care este povestea călătoriei tale profesionale?
Nu am lucrat pentru altcineva decât câteva luni din viața mea. În rest, am încercat mereu să îmi găsesc o afacere care să producă bani „mulți”, dar care să-mi producă și satisfacție. Este foarte greu. Am avut Net Cafe, un mini Cinema 3D, două mini pensiuni, partener de service auto, am încercat și dezmembrări auto. Din păcate, cu nicio afacere nu am fost împăcat de banii produși raportați la munca depusă. Simt că în România (și mai ales în ultima perioadă) este aproape imposibil să începi o afacere de până în 100.000 de euro cu care să funcționezi 100% legal și cu care să faci un profit rezonabil. Și astfel am renunțat pe rând la fiecare afacere. Turismul m-a încântat fiindcă am cunoscut persoane noi și, în principiu, oamenii când vin în vacanță vin deja bine dispuși și astfel e o plăcere să îi întâlnești și să socializezi cu ei. Astfel am ales să mai încerc o afacere în turism.
Ai ales tu antreprenoriatul sau te-a ales el pe tine?
Eu cred că l-am ales. Părinții mei au deschis un chioșc la țară prin 1991 și întodeauna mi-a plăcut ideea de a munci pentru tine/pentru familie. Ne duceam și în târguri cu marfă (așa erau vremurile) și îmi plăcea să studiez concurența, să văd de ce anume unii din târg vindeau anumite tipuri de produse mai bine ca noi, ce au ei în plus. Apoi încercam să îmbunătățesc sistemul lor și dădea rezultate. Era o satisfacție enormă.
Ce te-a învățat antreprenoriatul?
Antreprenoriatul din România m-a învățat că e foarte greu să îl practici. Peste tot sunt piedici. În ultima perioadă mă simt de parcă nu mai am nicio șansă să fac vreo afacere mică sau mijlocie, mă simt de parcă singura scăpare să poți face bani este să te angajezi.
Ușor sau greu a fost traseul tău? Presărat cu succes, dar și cu decizii, poate, mai proaste din care ți-ai extras lecții? Ce-mi poți spune?
Traseul a fost destul de greu din cauză că sunt ambițios și îmi place să fac lucrurile ca la carte. Și asta în România am observat ce înseamnă extremism. Din punctul meu de vedere, repet, părere personală, în România majoritatea oamenilor merg pe principiul „lasă că merge și așa”. Și m-am consumat mult din cauza extremismului meu pe parcursul vieții și astfel la un moment dat am luat decizia să fac o pauză și să mă liniștesc fiindcă mă stresam prea mult. Bineînțeles că am luat decizii proaste, toată lumea ia. Dar acum chiar dacă iau o decizie proastă, chiar dacă fac ceva greșit, întodeauna mă uit la partea plină a paharului. Întodeauna poți să culegi ceva pozitiv chiar și din cele mai urâte lecții pe care ți le dă viața.
Emil Ilie Bratu: „Cu proiectul Boierul Ilie mă identific complet”
Ușor sau greu este să îți coordonezi afacerile?
Acum mi-ar fi ușor să îmi coordonez afacerile (în acest moment nu am niciuna care să producă bani) fiindcă am mai îmbătrânit și am căpătat experiență.
Cât de mult te identifici cu ceea ce întreprinzi? Mai concret și pentru noi, ce întreprinzi mai exact?
Cu proiectul de acum – Boierul Ilie – mă indentific complet. Inițial, acest proiect nu era neapărat destinat publicului în formă totală. Cochetam la ideea de a face câteva camere în regim hotelier să îmi pot permite să trăiesc. Dar din cauza unor probleme personale, planurile inițiale s-au schimbat și astfel m-am decis să fac o atracție turistică aici. Am văzut că în zona noastră a Sibiului sunt căutate aceste tipuri de afaceri (Castelul de Lut, Povestea Calendarului, Brambura Park, etc) și după niște calcule mi-am dat seama că ar fi mai profitabil să fac o atracție turistică decât pensiune. Ce fac eu mai exact aici? Am creat un loc magic, dar real. Am transformat o fantezie în realitate. Sper ca oamenii care îmi pășesc “pragul” să se simtă aici cum mă simt și eu de când m-am mutat aici. Să fie cu zâmbetul pe buze, să se bucure de natură, de liniște, de aer curat, de o cafea bună. Să se bucure văzând casa mea în realitate. Să simtă că au ajuns cu adevărat într-un loc magic.
Citește și
Care este programul tău zilnic? Întreb, căci sunt curioasă cum negociezi cu timpul.
La 6 dimineață sunt în curte la muncă să terminăm ce ne-am propus pentru a putea deschide locația către public cât mai repede. Începem așa devreme fiindcă dorim să evităm căldura de după amiază. După ce se termină programul de muncă, fac și activități care-mi plac și mă relaxează. Poate lucrez un pic la grădină. Poate mă duc în sat să socializez: la o terasă la un pahar de vin, la un prieten, găsesc eu unde să “pierd vremea”. La 21:30 trebuie să fiu deja în pat să mă pregătesc pentru a doua zi.
Timpul puțin, zgomotul, freamătul din oraș te-au determinat să te muți la sat, în mijlocul naturii?
Prima dată când mi-am dorit să mă mut la țară a fost când am descoperit Cisnădioara (2008). Am fost în vizită la un coleg la o cafea și ceva s-a schimbat în mine instantaneu. M-am îndrăgostit total de Cisnădioara și dacă aș fi avut bani, m-aș fi mutat de atunci în Cisnădioara. Deși anii au trecut, ceva în mintea mea tot îmi zicea: ia mai caută pe internet terenuri prin Cisnădioara, poate găsești ceva. Până la urmă am reușit. La sfârșit de 2014 am găsit acest teren și în 5 minute după vizionare deja îmi făceam planuri cu el. Știam că ăsta e terenul pe care l-am căutat și l-am cumpărat fără niciun fel de ezitare.
Emil Ilie Bratu: „Hobbiții duc un stil de viață izolat”
Cum e să trăiești precum un hobbit? Ce înseamnă mai concis?
Nu există o regulă sau o definiție. Din cum văd eu lucrurile, hobbiții duc un stil de viață izolat. Le place liniștea din sat, nu îi interesează sub nicio formă ce se întâmplă în afară satului lor. Și își găsesc fericirea într-o viață simplă, muncind toată ziua pe câmp și crescând animale. Le mai plac și petrecerile și socializarea la birt. Cam asta îmi place și mie. Să fiu într-o zonă un pic izolată, să am o bucată mare de teren să mă pot bucura de liniște, să am grădină de legume, să am și ceva animale, să sparg lemne să mă pregătesc pentru iarna care vine, să fac zacuscă, să fac vinete pentru lada frigorifică, să mă duc după cules de ciuperci în pădure, să pregătesc ciupercile pentru la iarnă, etc. Așa că părerea personală, este un stil de viață apropiat de cum trăiau / trăiesc țăranii români autentici.
Crezi că oamenii au înțeles stilul tău de viață? Că până la urmă este un mod de a trăi.
Prietenii mei îl înțeleg. Și unii și-ar dori și ei să ajungă în viitor să trăiască la fel ca mine. Alți oameni – nu știu.
Apropo de oameni, te-ai gândit să deschizi ușa casei tale unice și speciale și pentru vizitatori și curioși?
Da. Doresc să îmbin utilul cu plăcutul. Din păcate, pe Planeta noastră nu poți trăi fără bani. Astfel dacă reușesc să bucur oamenii cu locul meu magic și astfel să nu îmi mai fac griji de bani, o să fie un double win.
Cât de bine face sufletului tău?
Curioșii vin deja pe aici. Cel puțin 500 de oameni pe săptămână. Majoritatea oamenilor sunt cu zâmbetul pe buze și pleacă cu zâmbetul pe buze de aici. Asta e papa foarte bun pentru sufletul meu.
Ce-mi poți spune despre casa construită? De unde a venit inspirația?
Prin 2011 uitându-mă la LOTR mi-am dat seama că viața pe care mi-o doresc în Cisnădioara seamănă leit cu viața de hobbit. Astfel de atunci a început aventura de a face un plan viabil. După multe eșecuri am dat de un arhitect care m-a băgat în seamă și am început să muncim la proiect. A durat 3 ani să îl facem. E greu să transformi o fantezie în realitate.
Despre designul din interior ce-mi poți mărturisi?
Casa în acest moment este aproape toată la roșu la interior. Am decorat 3 camere așa cât de cât să pot locui aici, dar restul casei este la roșu. Dacă oamenii vor fi încântați de ce am creat eu, atunci voi avea fonduri să mă apuc la interior. Pot să îți mărturisesc că va dura cel puțin 3 ani să îl fac. Este (dpmdv) mai special, că exteriorul și toate decorațiunile din lemn de la interior, toată mobila, absolut tot trebuie făcut pe comandă. Și asta durează enorm.
Emil Ilie Bratu: „Am ales numele Boierul Ilie în cinstea bunicului meu”
Despre durata proiectului și partea financiară ce-mi poți exprima?
Durata proiectului până în stadiul actual s-a lungit din cauza unor probleme personale și din cauza Covid-ului. De partea financiară pot spune că am cheltuit mulți mai mulți bani decât am avut. Am primit sprijin financiar din partea mai multor prieteni și țin să le mulțumesc că au încredere în mine. Sprijin financiar enorm am primit și din partea părinților și țin să le mulțumesc și lor enorm. Și nu doar sprijin financiar, foarte mulți oameni m-au sprijinit și moral cu vorbe bune și încurajându-mă constant. Și cu sfaturi tehnice și multe altele. Va mulțumesc la toți. Nu ajungeam aici fără ajutorul vostru.
Curaj, zvâc sau ce-ți trebuie pentru a da culoare și viață unui astfel de proiect?
Inconștiență să îl începi, perseverență să îl termini. Perseverența vine și din ce am povestit la întrebarea precedentă, faptul că am fost sprijinit de atâta lume.
Dacă tot am folosit acest termen, să înțeleg că este proiectul sufletului tău?
Da. Dar cine știe, poate în viitor mai găsesc vreun proiect care-mi va fi și mai drag. Am observat că am multe idei prin cap și nu mi-e frică să încerc să le transform în realitate.
Mai am curiozități. Boieru Ilie. De la ce a plecat acest apelativ de dinaintea numelui tău?
Am ales numele Boierul Ilie în cinstea bunicului meu pe care l-am iubit foarte mult și cu care și semăn la aspect și comportament. El se numea Ilie (și pe mine mă cheamă Ilie) și era din neam de boieri. Astfel vreau să îmi amintesc de el zilnic cât timp oi trăi eu.
Cât de mult te onorează acest apelativ?
Nu mă onorează în niciun fel, e distractiv. Mi se pare că e ca și cum aș fi zilnic la un Costume Party. De când am apărut în presă, oamenii din sat au început să mi se adreseze cu Boierule și mi se pare amuzant și îmi place. Căci încă mai am un copil în mine.
Hai să mergem, cu acordul tău, puțin în copilăria ta. Ce îți doreai să devii? Te imaginai un fel de „boier”, oare, sau „stăpân”?
Nu îmi amintesc ce doream să fiu. Tot ce îmi amintesc despre copilăria mea este timpul petrecut la țară cu Boierul Ilie (tataie îi ziceam eu), cum îl ajutam la roșii (avea cele mai frumoase roșii din sat) și la alte munci. Și ce satisfacție aveam seara când știam că am terminat toate treburile prin curte. Chiar nu îmi amintesc să îmi fi dorit să devin ceva anume.
Emil Ilie Bratu: „Sufletul meu caută un suflet pereche”
Poartă-mă pe meleagurile copilăriei tale. A fost una petrecută la țară, fiind înconjurat de natură și „parfumat” cu aer fresh de te-ai inspirat că acum, în prezent, să trăiești la fel?
Da, după cum ziceam, în vacanțe mă duceam la țară, probabil își mai doreau și părinții mei să aibă timp liber fără mine (haha) și mi-a prins bine. Îmi plăcea acolo. Pe lângă alte treburi pe lângă casă, pe lângă faptul că mai trebuia să stau pe post de vânzător la chioșc, vara mergeam la baie la Olt. Mai mergeam și la discotecă sâmbăta. Seară de seară ieșeam toți la poartă la povești. Iarna mergeam toți la săniuș. Era o viață frumoasă. Acum la vârsta mea realizez cât de mult mă încânta. Atunci mi se părea normalitate, nu mi se părea că am o viață mai specială. Eu credeam că toți au o viață frumoasă în felul lor.
Ce ai preluat de pe partea maternă? Dar de pe partea paternă?
De la mama am luat căldura sufletească și să prioritizez întodeauna familia față de orice altceva. Mama a avut și încă are foarte multă încredere în mine cam cu tot ce am făcut eu în viața asta și m-a sprijinit (împreună cu tata) enorm. Mulțumesc, mama! Mama este și îndrăzneață, e posibil să fi luat tot de la ea această calitate. Orice impediment se poate rezolva. Așa este mama. Așa sunt și eu.
Tata este conservator. Îi este frică să își „încerce norocul”. El merge doar pe sigur. Astfel eu sunt predispus la îndrăzneală, dar totuși mai stau și mai și analizez. Asta cred că mi-a transmis tata. Tata m-a mai învățat că dacă faci un lucru, să îl faci ca la carte. Și tata (împreună cu mama) m-a sprijinit enorm în acest proiect al meu și chiar m-a și ajutat cu multă muncă pe aici. Mulțumesc, tată!
Despre activitățile profesionale am vorbit, am stabilit detalii. Dar pe plan personal, ce-mi poți reda? Cum arată sufletul tău?
Sufletul meu este în căutare de un suflet pereche. Încă nu mi-am pierdut speranța.
Cu cine împarți bucurii în casa ta?
Cu fetița mea atunci când o iau pe la mine. Din păcate, nu mai sunt împreună cu mama ei și astfel nu poate fi tot timpul în viața mea. Dar și când este, încerc să facem cât mai multe activități pe afară prin natură. Așa ca un exemplu, prima dată când am început să o aduc la mine, îi era frică și să umble prin iarbă. Că poate o muscă, ce știi ce vietate. Acum ia șerpi în mâna fără nicio problemă. Nu mai este fricoasă deloc și adoră Cisnădioara.
Iubește Boieru Ilie?
Momentan, doar familia.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
