Cum este viața după „Visuri la cheie” pentru arhitecta Alina Vîlcu

Am cunoscut-o pe Alina atunci când amândouă străbăteam România cu emisiunea „Visuri la cheie”. Ea era una dintre arhitectele proiectului, așa cum spune Alina era “unealta prin care destinul încerca să aducă fericire” în viața unor oameni care se luptau să depășească momente foarte grele. Iar eu lucram în publicitate pe atunci și încercam să îmi ajut clientul care își dorea să le asigure viitorul familiilor promovate în emisiune.

A trecut timpul și au venit schimbările. Pentru amândouă. Iar acum ne-am reîntâlnit. De data aceasta, Alina nu mai este în emisiunea „Visuri la cheie”, însă drumul ei este tot alături de oameni. Am vorbit despre cum este viața după „Visuri la cheie”, despre proiectele ei de acum, dar mai ales despre ce ar trebui să facem pentru a ne transforma casa în acasă.

Cum este viața după „Visuri la cheie”?

Nu e chiar așa cum mă așteptam eu (râde) … după ce am luat această decizie mă gândeam că o să fie mai simplu, o să am foarte mult timp, o să pot să mă întâlnesc cu prietenii de două ori la prânz în tihnă, dar nu e chiar așa. Poate că nu mai sunt în aceea fugă cu 200 km pe oră ca înainte, dar tot nu am timp.

Cum a fost experiența emisiunii?

Super intensă. A fost genul acela de lucru care ți se întâmplă odată în viață. Am fost toți din ziua zero toți însuflețiți, dorind să schimbăm lumea. Deși au fost patru ani, niciunul nu a semănat cu celălalt. Singurul lucru în comun a fost latura profund umana, foarte emoțională. Pentru că de fiecare dată, chiar și după 4 ani, eram atinsă de fiecare poveste. Și nu cu tristețe, ci cu bucurie și cu speranță.

Dar cum era să lucrezi pentru familii care aveau povești de viață atât de emoționante, atât de dureroase?

Știi cum te simți când faci lucrurile astea? Cred că așa se simt doctorii care reușesc să schimbe viața unui pacient. În momentul acela te simți ca o unealtă a destinului care se folosește de tine pentru a da fericire unor oameni, iar lucrul acesta te face să simți că viața ta are un sens.

Nu e puțin lucru să te scoli dimineața și să simți că viața ta are un sens. Să te dai jos din pat și să simți o cascadă de emoții, așa cum mi se întâmpla atunci când cunoșteam familia sau atunci când le prezentam casa.

O să-ți lipsească?

Da … dar știi ce o să-mi lipsească mai mult? Oamenii. Echipa. Dar aceste momente au fost înlocuite de altele. Pentru mine etapa „Visuri la cheie” nu s-a închis pentru că am luat cu mine prietenii de acolo și căutarea sensului în lucrurile pe care le fac profesional: mă gândesc de fiecare dată când fac ceva ce impact are acel lucru viața oameni.

Te-ai mai uitat la emisiune?

Nu, cu rușine spun că nu m-am uitat.

Prefer să păstrezi experiența așa cum ai trăit-o tu?

Nu neapărat, dar nu mă uit la televizor. Cred că „Visuri la cheie” era singurul moment din săptămâna în care deschideam televizorul.

Cum a fost despărțirea de „Visuri la cheie”?

Exact ca un divorț în care amândoi sunt conștienți că a fost frumos cât a fost, că ați ajuns unde ați ajuns datorită eforturilor de ambele părți. Și că ne dăm mâna la final. Vă despărțiți prieteni, fără să vă propuneți să mai beți cafele împreună.

Dar știai că o să se termine … că așa este într-un divorț?

Bună întrebare (râde). La finalul sezonului trecut am ajuns într-o stare de fugă și simțeam că fac parte din atât de multe povești frumoase, dar nu pot intra în profunzimea niciuneia. Sunt așa, din floare în floare (râde). Totul era o alergătură turbată și simțeam că nu mai puteam.

Dar ce te-a convins să iei această decizie?

Faptul că Dragoș Bucur a anunțat primul că nu mai vine … nici nu mi-a venit să cred. Apoi eu și cu Omid ne-am gândit în paralel.

Mai ții legătura cu oamenii pentru care ați lucrat?

Cu câțiva ne-am și vizitat. Dar nu a fost o legătură care să fie constantă. Acum țin legătură în măsura în care câteva comenturi pe Facebook înseamnă că ții legătura.

Dar mai știi cum arată casele?

Nu mai știu. Chiar sunt curioasă.

Te mai gândești la ele?

Sunt sigură că oricum ar arăta casele, sunt exact așa cum vor oamenii să fie. Am în minte câteva familii care știu că nu au mutat niciun ac de la stânga la dreapta. Am în minte alte familii care știu că și-au personalizat spațiul după nevoile lor.

„Visuri la cheie” este un exercițiu scurt și intens. Nu ai cum în două săptămâni să faci o amenajare perfectă pentru o familie pe care ai cunoscut-o zi. Nu îi știi toate nevoile.

Revenind la viața de după emisiune, avem în comun două lucruri: amândouă am lucrat atât la Pro TV, cât și în publicitate (chiar la aceeași companie), așa că nu am cum să nu te întreb cum ai trecut de la publicitate la arhitectură?

Am terminat facultatea de arhitectură și pe vremea respectivă publicitatea era domeniul hot în care toată lumea cool voia să lucreze. Versus arhitectura care era un domeniu foarte prăfuit. Așa că după ce am terminat facultatea, am aterizat absolut întâmplător în publicitate. Nu știam mai nimic despre asta, pentru mine totul era ca o mare gașcă de oameni care se distrau la birou (râde). Și nu aș fi crezut că o să se termine până când, exact ca și cum „Visuri la cheie” nu am simțit un nod în gât și am zis stop.

Și ce ai făcut atunci?

De la cineva a venit ideea asta „dar de ce nu încerci să faci arhitectură”. Atunci a fost ceva woow, parcă uitasem că făcusem vreodată asta. Nu știam cum să lucrez în programele de specialitate. Mă vedeam din nou pe băncile școlii.

Ce te-a motivat să spui „mă apuc de asta”?

O colegă din publicitate își luase teren să își facă o casă și a fost suficient de nebună să îmi dea mie să fac proiectul. Nu știam nimic despre asta, dar am învățat totul. Am făcut proiectul. Dar norocul meu a fost că fata a divorțat și nu a mai făcut niciodată casa respectivă.

De ce „norocul”?

Nu aș fi avut încredere în proiectul ăla (râde). Dar de atunci au început să vină proiecte. S-au legat lucrurile și așa am început drumul asta, dar să știi că mi-a luat vreo 5-10 ani să pun pe picioare totul.

Cum era la început?

Țin minte și acum că mă duceam pe șantiere și tăceam. Nu înțelegeam ce mă întrebau oamenii de acolo și mai bine tăceam ca să nu mă fac de râs. Am învățat multe din mers.

Dar când ți-ai dat seama că asta este drumul?

Aaaaa … dar nu mi-am dat seama (râde).

Ți-e teamă că o să vină din nou nodul în gât?

Da … posibil. Dar deocamdată simt că am mai am ceva să îmi demonstrez aici.

Cred că am terminat proiectul pentru casă, îți propun să ne apucăm de execuția lui. Spune-mi care vor fi tendințele pentru anul viitor – ce culori să alegem, ce combinații să facem?

Mi-ai pus o întrebare capcană pentru că nu știu și nici nu îmi pasă de tendințe. Nu țin niciodată cont de ele, ba chiar mi-e frică de ele. Lupt instinctiv împotriva lor pentru că tind să uniformizeze, să ne servească rețete la fel pentru toți. Iar un interior frumos este unul care spune povestea persoanei care locuiește acolo.

Așa cum noi suntem diferiți și casele noastre ar trebui să fie unice, fără să țină cont de niciun trend. Trebuie doar să fie coerente cu ceea ce dorești să transmiți.

Dacă vrem să ne renovăm casă, la ce ar trebui să ne gândim prima data?

Primele două lucruri sunt:

1. să te studieze și să vezi cum funcționezi în spațiul respectiv:

• ce te face fericit
• care este primul lucru pe care îl faci
• ce te enervează atunci când intri în casă – că nu ai unde să îți pui pantofii sau că peretele este albastru
• unde petreci cel mai mult timp – cu toții trăim că impresia că stăm cel mai mult în sufragerie, dar poate că cel mai mult stăm în bucătărie

Deci ar trebui să ne uităm la noi și să știm exact ce ne place, ce ne nemulțumește și ce visăm pentru casa noastră.

2. să ne facem un mood board – să cotrobăim internetul după imagini la care să vibrăm

Înainte de o renovare ar trebui să păstrăm lucruri sau să aruncăm totul?

Eu sunt adepta recontextualizării – mută obiectele și le pui în valoare altfel. Te-ai plictisit de ea, mut-o și nu mai ai nevoie de altceva. Poate ai o mobilă veche, recondiționează. Acum sunt foarte multe chestii de do it yourself.

Cât costă renovarea unui apartament de 2-3 camere?

Dacă vrei să schimbi tot, atunci cam 50,000 de euro: renovare + mobilă. Și unul dintre motivele pentru care care nu ar putea să te coste mult mai puțin este prețul pe manoperă care a crescut în ultimul an și de trei ori mai mult.

De ce?

Pentru că este mare cerere și mulți oameni au plecat în străinătate. Iar acum nu mai găsești cine să îți lucreze sau să îți dea un deviz.

Dar cât ar trebui să dureze?

Durează mult pentru că e o proastă coordonare între lucruri. Lucrurile ar trebui să fie făcute așa: comanzi mobilă și apoi te apuci de șantier. Și ar trebui să dureze cam două luni (cam cât ar dura mobila).

---

Ce putem face pentru a încăpea într-un studio (cum dăm senzația de spațiu într-un loc foarte mic)?

Contrar așteptărilor … ca să faci un spațiu mic să pară mare, pui multe obiecte micuțe în el. Este ca atunci când într-o baie mică alegi să pui mozaic în loc de plăci mari.

1. Trebuie să te joci cu:

• texturi: draperii, perdele, pernițe – culori
• culori: să nu fii contrastante, te poți juca cu bejuri, nisipuri, cu puține accente cromatice

2. Poți să folosești toate spațiile lui și să te joci cu înălțimile – poți pune nișe în tavan pentru obiecte pe care le folosești mai puțin.
3. Nu trebuie să folosești doar culori deschise – asta ține foarte mult de cum cade lumina și când (dimineața vs. seara).
4. Trebui să folosești mobilă multi-funcțională – paturi care se coboară din perete, corpuri pe rotile care se transformă din ceva în altceva.

Deci, trebuie să joci cartea intimității. Și să exploatezi emoția de relaxare pentru că este un spațiu care te conține.

Și dacă avem un spațiu mare?

Aici e mai greu … pentru că este mai greu de controlat, riscând să devină un spațiu mult prea respingător, prea muzeal, în care te simți acasă ca în vizită. Știi cum e: dă bine în poze pentru că are ferestre uriașe, un candelabru mare. Dar este mai greu să îl aduci mai aproape de personalitatea ta.

---

Acum o întrebare pentru femei … ce putem face să ne încapă toate hainele fără să le împrăștiem prin toată casa?

În primul rând, ar trebui periodic să dea din haine (râde). Apoi sunt câteva reguli despre cum să îți stochezi hainele:

• sertare în locul polițelor
• dressing-ul care să exploateze înălțimea și să aibă două nivele: cel de deasupra, în care să punem hainele din sezonul trecut și care să aibă o bară de umerașe cu lift (să o acționezi și să o tragi în jos)

Și cu pantofii cum facem?

Cel mai bine ar fi să ai pantofii pe care îi porți zilnic la intrare și cei pe care îi porți mai rar să stea în dressing alături de haine.

Îi putem lăsa la intrare? E ok să se vadă lucrurile în cuier, în holul de la intrare?

Ooooo … în niciun caz. Holul ar trebui să fie ca un valet personal. Adică tu vii acasă de la birou, ești obosit și tendința este să îți arunci toate lucrurile peste tot, apoi le vezi și te iriți imediat. Atunci, aici ar trebui să ai automatisme: intri și imediat ai în dreapta măsuța pe care îți lași cheile, hainele în cuier, pantofii la locul lor … și totul nu se vede.

În holul de la intrare ar trebui să ai:

• un dulap închis în care stau umerașele + agățătoare
• în partea de jos, zone în care îți depozitezi pantofii care să nu fie la vedere (!)
• oglindă
• băncuță sau scaun pe care să stai atunci când te încalți
• și o mică consolă pe care să pui cheile și obiecte mici.

Deci la intrare nu ar trebui să ai un cuier deschis decât dacă ești vreo persoană boemă, artistă. Adică e frumos să ai un cuier cu 2-3 chestii, dă bine în poze (râde) … dar cel mai probabil peste câteva zile o să fie o sută (râde).

---

Ne-a mai rămas din casă … camera copilului. Cum ar trebui să gândim atunci când ne apucăm de amenajarea acesteia?

Trebuie să o gândim în armonie cu restul casei și cu modul în care noi ca familie ne desfășurăm viața. Dacă ai o casă scandinavă, cu puține culori, cu veioze la ferestre, cu albă cu gri, cu lemn natur … camera copilului nu poate să fie cu roz, cu mov, cu Micky, cu trenulețe pe jos (râde). Chestia asta însămânțează în mintea copilului că este diferit de familia lui și îl izolează.

Atunci cum ar trebui să o privim?

Exact ca și pe a noastră – noi ce facem aici? Ne relaxăm, ne regenerăm. Așa trebui să fie și a lui. Trebuie să nu îi stimulăm cu nimic: fără televizoare, fără jucării peste tot, fără luminițe. Trebuie să fie un spațiu care îl liniștește.

Când sau mai bine zic cum ar trebui să o schimbăm?

Schimbările trebuie făcute treptat. În niciun caz să nu îi facem o surpriză: pleacă copilul în vacanță și în perioada asta îi schimbăm toată camera. Trebuie să îl implicăm în tot acest proces. Putem să îi dăm trei variante și el să aleagă ce îi place cel mai mult.

Dacă tot vorbim despre camera copilului, pentru cei care vor să afle mai multe lucruri despre acest subiect, povestește-ne puțin despre proiectul „Spațiul Copilăriei”?

Împreună cu Omid Ghannadi am făcut o școală de design, Inside Academy, a cărui produs principal este un curs care durează trei luni și la final ajungi să îți aranjezi singur casă sau poate chiar să faci meseria asta. Și tot aici facem și cursul „Spațiul Copilăriei” în care încercăm într-o singură zi să adresăm această problemă a camerei copilului. O să fie pe 17 noiembrie, la Apollo.

Ai emoții?

Daaaaaa … o să fie vreo 100 de locuri. Până acum aveam cursuri cu 24 de oameni, acum e altceva. E o experiență nouă pentru noi.

Unde se pot înscrie oamenii?

Pe site – https://insideacademy.ro

Înainte de final, pentru inspirație … găsiți în galeria de mai jos câteva proiecte semnate de Alina:

---

Alina Vîlcu în 10 întrebări simple

1. Cartea preferată: Sincro Destiny (Deepak Chopra)
2. Ultimul film văzut: nu prea mă uit la filme … un documentar despre Ayahuasca
3. Locul preferat din toată lumea: Bali sau India sau Thailanda (oricum Asia)
4. Mâncarea preferată: thailandeză
5. Persoana care te-a influențat cel mai mult: soțul și copilul
6. Muzica pe care o asculți atunci când lucrezi: electro funk sau deep house
7. Ce te inspiră cel mai mult: călătoriile (dar nu neapărat peste mări și țări, poate să fie doar că vin cu bicicleta la birou în loc de mașină)
8. Ce îți doreai să te faci atunci când erai mică: vedetă (râde)
9. Dacă nu ar fi arhitectură, atunci ar fi … terapie sau oricum ceva în lucru cu oamenii (yoga, meditație – fac)
10. Cel mai mare vis al tău: să adopt un copil

Și dacă vor să te găsească oamenii, cum o pot face?

Pot să îmi scrie pe PIANO:TERRA. Facebook. Instagram. Oriunde.