fbpx

Căutare

Share this article

Ștefan are 31 de ani. La 20 de ani a fost internat la Socola, spitalul de psihiatrie din Iași, și a primit diagnosticul de tulburare psihotică acută polimorfă. „Un diagnostic protectiv”, i-a mărturisit psihiatrul, care i-a sugerat că boala lui ar fi mai serioasă decât atât, dar că nu îi trece altceva în fișă pentru a-l proteja de stigmatul cu care se confruntă, de obicei, persoanele cu probleme psihice. La mai bine de 10 ani de la declanșarea bolii, Ștefan ne-a scris că vrea să-și spună povestea, pentru a-i încuraja și pe alții care se luptă în fiecare zi cu o tulburare psihică. Am pus mâna pe telefon și am povestit despre timiditate, episoade psihotice, abuzuri din spitale, eforturile de a-și găsi o iubită și curajul de a-și face planuri pe termen lung. Povestea lui, mai jos.

La 20 de ani, Ștefan era un tânăr ca oricare altul. Poate puțin mai timid și mai introvertit, în rest, nimic special, care să-l facă să iasă în evidență. Era student în anul al doilea la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Deși e din Botoșani, în perioada cursurilor locuia la sora lui, în Iași. 

Îi plăcea să citească tot felul de lucruri legate de ezoterism și planete și căuta sensul vieții. Lucruri pe care orice tânăr de 20 de ani le poate face. Numai că, spre finalul iernii din 2009, Ștefan a început să se poarte destul de ciudat, spune el.

Declanșarea bolii. Primele semne

„Atunci am făcut niște lucruri anormale. Am plecat de acasă, din apartamentul surorii mele, și m-am dus pe un teren de sport din apropiere, unde niște copii jucau fotbal. Am intrat în vorbă cu ei și i-am întrebat dacă pot să joc cu ei, lucru pe care nu l-aș fi făcut în mod normal. Apoi am început să-mi arunc geaca, telefonul, credeam că telefonul îmi face rău. Eram agitat, euforic, mi se părea că văd lumea altfel, la modul propriu. Nu puteam să deosebesc realul de ireal, credeam că vine sfârșitul lumii în trei ani”, începe Ștefan să povestească.

În scurt timp, niște polițiști care au trecut prin zonă l-au observat, și-au dat seama că ceva nu e în regulă cu el și i-au cerut un număr de telefon al unei rude. Apoi, fratele lui, care locuiește tot în Iași, a venit și l-a luat de pe terenul de sport.

Ajuns acasă la fratele lui, Ștefan a intrat să facă o baie. Îngrijorat, fratele lui l-a întrebat, de dincolo de ușă, dacă se simte bine, dar, pentru că nu a primit un răspuns, a intrat în baie. Ștefan era acolo, întins în baie, și părea inconștient.

„M-am prefăcut că am murit, stăteam întins în cadă, mă prefăceam că aș fi leșinat”, spune el. Își amintește tot. Mai departe, îmi povestește cum fratele lui a sunat la ambulanță, cum asistenta i-a pus o lanternă în ochi ca să vadă dacă i se dilată pupilele, cum l-au luat la spital „gol pușcă” și cum l-au dus, în primă fază, la Spitalului Clinic Județean de Urgențe Sfântul Spiridon din Iași.

„La spital, au încercat să-mi bage o sondă, să elimin ce au presupus ei că aș fi ingerat. După ce au văzut că nu am ceva fizic, m-au trimis la spitalul de psihiatrie Socola”, spune Ștefan.

Internat la Socola. Episodul unu

Institutul de Psihiatrie „Socola” din Iași, mai simplu spus Socola, e locul unde barbara memorie colectivă a reţinut că „sunt duşi nebunii”. Acolo a ajuns și Ștefan după primul episod de comportament anormal, fără să știe ce i se întâmplă, de ce și fără să știe ce e real și ce nu din ceea ce i se întâmplă.

Citiți continuarea articolului AICI

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO