Căutare

Share this article

Bogdan Veselovski are 30 de ani și îi place să-și spună Smiley traveller (călătorul zâmbăreț). Și unde e povestea? ați putea întreba. Povestea este că Bogdan a văzut mai mult de jumătate din lumea asta. Dar asta au făcut și alții, ați putea spune. Bogdan a plecat cu rucsacul în spate și cu un buget de 5 dolari pe zi pentru mâncare, bani pe care nu i-a cheltuit de fiecare dată pentru că a mâncat uneori la masa oamenilor primitori din diferite colțuri ale lumii. A făcut autostopul și a dormit sub cerul liber, în parcuri, în autogări, în cort sau în locuri pe care nici măcar nu ni le-am imagina, cum îi place lui să spună, „sub bolta cu milioane de stele, nu într-un hotel cu doar cinci”. Până la vârsta aceasta a vut parte de experiențe pe care mulți dintre noi nici nu le visăm, a văzut locuri neturistice de pe patru continente, a cunoscut mii de oameni, a gustat cele mai ciudate mâncăruri și a trait aventura și pericolul la fiecare pas.

Și ca să fie tabloul complet, mare parte din aventura lui s-a derulat în programme de voluntariat în colțuri uitate de lume.

Acum se află între două mari călătorii: cea de doi ani pe care a făcut-o la pas în America de sud, și următoarea, pe durată nedeterminată în Asia. Ca „să nu-și iasă din mână”, a plecat în Spania unde, timp de o lună vrea să facă pe jos, El Camino de Santiago, un drum de 800 și ceva de kilometri.

Azi am povestit cu el cât în lună și în stele și la final am rămas cu un gust nostalgic asupra unei vieți aventuroase pe care mi-ar fi plăcut și mie să o trăiesc. Deocamdată mă mulțumesc însă cu aventurile pe care mi le imaginez din poveștile lui.

Care e povestea ta? Unde te-ai născut, câti ani ani, cu ce te ocupi?

Povestea mea începe ca una obișnuită … nu m-am născut cu șase degete la o mâna și nici cu superputeri, ci ca un puști normal, acum 30 de ani în București însă am copilărit într-un orășel din județul Argeș numit Mioveni. Părinții mei au ajuns acolo în urma repartiției, cum era pe vremea aceea. Mama l-a urmat pe tata, care era inginer. De la 7 ani am rămas doar cu ea, tatăl meu plecând dintre noi mult prea devreme. De la el am luat probabil calmul și răbdarea, însă sunt energic, dezinvolt, sociabil ca mama, cu care semăn și profesional. Este ghid, translator și profesor de italiană. Eu am terminat limbi străine, am făcut și cursul de ghizi, însă am lucrat ca profesor doar prin afară, implicat în diferite proiecte de voluntariat, iar ca ghid n-am ajuns să profesez … am devenit între timp călător de meserie.

Numele tău nu este unul romanesc, prin urmare imi imaginez că are origini rusești…

Străbunicii mei pe linie paternă au fugit din Rusia la revoluția bolșevică. Sunt mândru de a purta numele multor oameni de seamă, de la artiști la eroi decorați de țar.

Când și unde ai făcut prima călătorie?

Ai mei m-au cărat peste tot, însă dintr-un coșuleț de bebeluș nu știu cât aș putea să-mi aduc aminte; am călătorit mult și cu bunica, cu trenul, în excursii și tabere cu școala; a urmat apoi epoca studențească, cu prietenii și iubita, când mi-am cunoscut țara și am bănănăit munții.

Argentina Bariloche

Când erai mic ce îți doreai să te faci?

La un moment dat am vrut să mă fac indian😜. Mai târziu mi-a încolțit ideea de a fi prezentator și apoi regizor.

De ce facultatea de Litere? De ce nu inginerie? 😀

Chit că am fost în liceu la un profil de mate-info, mi-a plăcut matematica până în clasa a VIII-a. Am fost mai atras de partea umană. Fizica și chimia n-au fost niciodată punctele mele forte. Mi-au plăcut, în schimb, și geografia, biologia (parcă aș completa un oracol, cum se purta prin gimnaziu … “Și care sunt materiile tale preferate … De cine îți place din clasă?😂)

Când și cum ți-a încolțit ideea de a vedea lumea? Povestește-mi despre prima ta călătorie ca parte a planului de a străbate lumea. Cum ai plecat la drum? Ce idei aveai, ce planuri și ce s-a ales din toate acestea?

După facultate a fost visul meu să realizez un EuroTrip cu autostopul. Nu aveam smartphone, căram după mine ditamai atlasul rutier al Europei, biblia autostopistului și îmi notasem în fiecare limbă „nu am bani”, însă am realizat imediat după ce am trecut frontiera că nici nu se pune problema să plătești autostopul. Am prins ușor, ușor gustul călătoritului nonconformist, cu cortul și rucsacul în spinare, cu care eram totuși obișnuit și de pe la noi, însă nu pe termen lung. După trei luni cu rucsacul prin Europa, abia așteptăm următoarele trei, vara următoare. Mi-a permis și jobul pe care-l aveam. Eram consultant educațional făcând prezentări prin liceele din țară. Așa că vara îmi luam concediu neplătit ca să călătoresc. Bugetul meu era de 10€ pe zi, acum e de 5 😛, zona de confort a crescut, mintea s-a deschis și mai mult, iar nevoile și fricile au scăzut. Însă experiența de un an ca voluntar în Malawi, Africa, a fost scânteia ce a declanșat adevarata pasiune pentru a străbate lumea. Am zis că viața e prea scurtă pentru a fi trăită între patru pereți, iar lumea e prea mare și atât de fascinantă, bogată și diversă cultural. Au urmat alte mici escapade prin Europa și Siberia, iar după un alt an petecut ca voluntar în Ecuador, pot spune că am avut parte de prima mea adevărată călătorie ca parte a planului de a străbate lumea: un an hoinarind prin America de Sud fără a sta mai mult de o săptămână în același loc. Lumea pe care am întâlnit-o , locurile pe care le-am văzut și experiențele de care am avut parte mă fac să-mi doresc și mai mult să continui aventurile, să am încredere în oameni și să nu regret acest stil de viață.

Ai putea face un bilant al țărilor vizitate?

Sunt 56 de țări prin care am trecut până acum, împrăștiate pe 4 continente, însă cu cât călătorești mai mult realizezi că nu cifrele sunt importante, ci experiențele pe care le trăiești.

Dar al oamenilor pe care i-ai cunoscut?

Cu toți cei care mă ajută, fie că mă găzduiesc sau mă iau la autostop, fac o fotografie. Sunt mii de oameni … trebuie să sortez pozele la un moment dat.

Câti bani ai avut când ai plecat prima dată?

Bugetul meu e de 5€ pe zi, strict de mâncare, căci apelez la autostop pentru a mă deplasa și cort sau CouchSurfing pentru a dormi. În primele călătorii in Europa aveam 10 € pe zi, asta pentru că îmi cumpărăm multe brelocuri pentru colecția mea. De cele mai multe ori se întâmplă să cheltuiesc chiar mai puțin căci întâlnesc oameni cu suflet mare. Și chit că n-am profesat ca ghid, am noroc cu atestatul care îmi permite să vizitez multe muzee gratuit.

Înțeleg că de cele mai multe ori ai facut autostopul. Dar ca să ajungi în America de sud?

“Ia-mă nene” rămâne de bază. E și o bună modalitate de a cunoaște oameni și de a întra în contact cu localnicii. În America de Sud și Africa am ajuns cu niște proiecte de voluntariat care mi-au acoperit cheltuielile de zbor. 😁

Care a fost cea mai scumpă experiență a ta?

Chit că există un buget de rezervă pe care l-am economisit în caz de vreo urgență, rareori s-a întâmplat să apelez la el. Până acum n-am plătit niciodată cazare, însă au fost mici excepții unde a trebuit să iau avionul (de, e mai greu să ajungi cu autostopul pe insule). Unul din cazuri a fost Insula Paștelui, pe care vroiam neaparat s-o vizitez. Și a meritat toți banii. A fost fix cu un an în urmă. Am ajuns pe insulă de 1 Aprilie, când era Paștele, o coincidență fantastică. Fiind o destinație costoasă, eram unicul “mochilero” (backpacker) de pe acolo. N-am plătit decât zborul și taxa de vizitare, în rest am dat roată insulei cu autostopul sau pe jos, am dormit cu cortul pe plajă sau la localnici și mi-am adus conserve ieftine de pe continent, din Chile. Și bag mâna în foc că am înțeles cultura locală mai bine decât mulți care au plătit o căruță de bani pentru ghizi și tururi organizate. La fel s-a întâmplat și-n Cuba și-n orice alt loc unde, vizitând sate, natura, locuri mai puțin turistice, intrând în contact cu oamenii locului, cunoști mai bine mentalități, culturi, istorie, tradiții și obiceiuri.

Care a fost locul cel mai impresionant în care ai dormit?

Vorbind de neobișnuit, de curând am dormit într-un mic castel părăsit din Sicilia; într-un cort tipic sami din Laponia, în noaptea dintre ani, eu, focul și o blană de ren; pe o plajă de lângă Rio de Janeiro am campat sub o barcă; într-un parc din Dublin m-am trezit din cort înconjurat de căprioare, iar în Skopje m-am alăturat unui protest și-am campat fix în centrul orașului. Am mai dormit prin stații de autobuz, autogări, clădiri în construcție, camioane șamd, însă locurile care m-au impresionat cel mai mult rămân cele din natură: la 5000 m pe Chimborazo, cel mai înalt munte din Ecuador, într-un sat din Anzii peruani înconjurat de lame și alpaca, lângă cascada Gocta din Peru, puțin cunoscută, însă una din cele mai înalte din lume, în Lagonha do Leste, o plaja de vis din Brazilia unde accesul se face doar mergând ore bune prin pădure, și numeroși munți de unde cerul e mai aproape. Vorba aceea, prefer o boltă cu milioane de stele, decât un hotel cu doar 5.

Dar cea mai șocantă mâncare pe care ai gustat-o?

Am încălcat regula „nu tot ce zboară se mănâncă”, așa că am gustat tot felul de zburătoare, rozătoare și târâtoare, ca de exemplu omizi, furnici, larve, porcușori de Guineea, oposum, papagal, dar poate cea mai șocantă pentru mulți rămâne porția de spaghetti cu șoricei mâncată în Malawi.

Cum ai ajuns să faci voluntariat și să predai engleza?

În ziua de azi totul e posibil. Trebuie doar să-ți dorești acel lucru din tot sufletul. Sunt destul de multe oportunități pentru tineri (și nu numai) de a face voluntariat. Te mai ajută și Internetul. O prietenă mi-a spus de un proiect SEV (Serviciul European de Voluntariat) în Malawi. N-am stat o clipă pe gânduri. Programul avea în vizor un centru de tineret dintr-un sat; noi, voluntarii, trebuia să venim cu noi idei pentru a-i menține pe tineri activi și interesați de activități culturale, sportive etc. M-am făcut util și la grădinița, am predat și la școala primară, liceu, am ajutat și pe la spital și prin diverse proiecte comunitare, pe unde era nevoie, și credeți-mă, e mare nevoie! Așa că am devenit nu doar profesor de engleză, ci și de educație fizică, franceză, științe sociale, informatică și chiar am ajuns să pun și diagnostice în sat, în limba Chichewa. Era simplu, în general aveai de ales între două, dacă tușești ai pneumonie, dacă ai febră, ai malarie. Va dați seama că m-am atașat de cei de acolo și mi-am făcut prieteni, doar am trăit un an în satul Chididi.

Ulterior am mai prins un program de voluntariat într-o tabră de vară de engleză în Siberia și imediat după am fost profesor voluntar un an într-o comunitate de indigeni din Amazonia din Ecuador, o experiența, de asemenea, de neuitat. N-aș fi crezut c-o s-ajung să predau. Îmi aduc aminte de un curs de pedagogie din facultate când profa ne-a întrebat de ce vrem sa devenim profesori. Eu am spus că nu vreau, poate profesor de timp liber … și oarecum asta am fost în Africa.

Cum adică mergi 800 de km pe jos în Spania?

Urmez El Camino de Santiago (Drumul Sf. Iacob), unul dintre cele mai renumite pelerinaje din Europa. Poți să-l faci pe jos, cu bicicleta, pe cal sau cu barca. Eu am ales varianta clasică, cu „pejosul”, însă drumul mai puțin popular, dar mai frumos și aventuros numit Camino del Norte sau Camino de la Costa (Drumul de Nord sau Drumul de coastă), un drum de mai bine de 800 km ce străbate patru regiuni ale Spaniei: Țara Bascilor, Cantabria, unde mă aflu acum, Asturias și Galicia. Am parcurs cam o treime din traseul ce are ca punct final orașul Santiago de Compostela. Nu-l fac dintr-o ambiție spirituală în căutarea ascezei sau a sinelui pierdut sau dintr-o habotnicie creștină, ci am luat-o pur și simplu ca pe o provocare de a parcurge pe jos o distanță lungă timp de o lună trecând prin sate, natură și locuri noi.

Ce urmează să vezi și să faci în Asia?

Asia e într-adevăr următorul meu mare proiect. Cred că pe la sfârșitul lui mai voi porni cu autostopul pe o durată nedeterminată cu direcția est. Am pregătit un oarecare itinerariu și un proiect de vară în Rusia, dar nimic mai mult. Mi-ar plăcea să găsesc vreun voluntariat, poate pe undeva prin China, iar apoi să descopăr restul de țări minunate și atât de diferite cultural una de cealaltă.

Ce spun prietenii și familia ta despre aventurile tale? Îmi imaginez că prietenii te invidiaza, dar parinții? Ai mei ar fi spus: „bine-bine, mai așează-te și tu la casa ta și nu mai umbla hai hui” 😂

Prietenii ma încurajează; cu invidia nu știu ce să zic … căci dacă vrei să faci ceva, păi de ce n-o faci? Și oricum, multora chiar dacă le place să călătorească, în mod sigur nu ar face-o în maniera mea, ușor „extremă” pentru unii, fără comoditate, siguranță, confort etc.

Iar mama, ce să mai zică, săraca de ea … normal că-și dorește nepoți, mă vrea la casa mea, cu un job stabil etc.

Cât ai stat în România în ultimul an? 

Cam o lună, după ce m-am întors în octombire din America de Sud. Apoi am plecat voluntar o lună în Laponia, Finlanda, la o fermă de câini husky.

Unde tragi când vii acasă?

În garsoniera din Piața Romană și în multe vizite și întâlniri cu prieteni și rude.

Este vreun continent pe care nu ai ajuns?

Încă nu cunosc America de Nord, iar din America Centrală n-am văzut decât Cuba, însă cum n-o văzusem de aproape trei ani pe mama, le-am lăsat pe altă dată ca să mai trec și pe acasă. De asemena Asia nu o cunosc aproape deloc, nici Oceania.

Când am ajuns în Ushuaia, cea mai sudica localitate din lume, mi-am încercat șansa cu Antarctica; am întrebat câteva agenții de turism dacă pot ajuta cu ceva, aș fi șters și pinguinii la fund, însă n-am avut noroc. Ori ajungi acolo ca cercetător, ori plătești o croazieră de mii de dolari. Poate la un moment dat în viața m-oi face și cercetător😜, căci milionar n-am tragere de inimă.

Reușești să-ți acoperi ceva din cheltuieli cu blogul? Sau este doar un jurnal ca să nu uiți pe unde ai fost? 

Blogul (https://smileytraveler.com) nu mai e la zi de mult timp. Mi-e aproape imposibil să mă ocup de sortat, editat, când accesul la tehnologie e cam limitat și nici nu prea e timp. De curând, de dragul prietenilor, mi-am deschis un cont de Instagram și un canal YouTube. Mă ajută un prieten când are și el timp cu filmulețele. Mă puteți urmări căutând smiley.traveler. https://www.youtube.com/channel/UCfgRINfA9GEEMsgtI7OwPDg

Mi te imaginez la bătrânețe, bunicul care știe cele mai multe povești din lume. Care e imaginea ta pentru viitorul îndepărtat?

Mi-ar plăcea să transmit mai departe generațiilor care vor veni gustul călătoriilor. Cu siguranța voi avea multe povești de spus nepoților. Dar toate la timpul lor; până atunci, „carpe diem!”

Ai o iubită?

Momentan nu am pe nimeni și nici nu mă așteaptă vreo Penelopa acasă. E greu să găsești pe cineva compatibil cu tine în călătorii, mai ales de lungă durată. Fosta mea iubită, de exemplu, cu care am călătorit destul de mult, mai ales prin țară, e arhitectă, „om serios” acum. Fetele vor în general confort, stabilitate, nu greierași hoinari😜

Care a fost cea mai periculoasă aventură?

Probabil mulți în pielea mea s-ar fi simțit în pericol să traverseze o țară în criză precum Venezuela, sau cunoscută pentru narcotrafic precum Columbia sau pentru criminalitatea ridicată precum Brazilia, însă dacă-ți vezi de treaba ta și gândești pozitiv și Zâmbești, totul va fi bine. Și la cât de optimist sunt, n-are de ce să-mi fie frică. Au fost câteva situații mai dificile prin natură, una prin Chile, în munții din Patagonia, unde n-am crezut că poate exista un vânt așa puternic. Și-n combinație cu o ploaie torențială pe o creată îngustă a fost rețeta ideală. Dacă nu aveam rucsacul în spate să atârne la greutate, cred că puteam zbura. Și pe la noi m-am întâlnit de două ori cu ursul, în Zambia cu un elefant, în casa din Malawi am avut mulți oaspeți șerpuitori și așa mai departe. Chiar îmi aduc aminte de prietenii mei din Malawi care mă considerau nebun că am coborât pe timp de noapte din satul nostru de munte. Ce mi s-ar fi putut întâmpla, am întrebat eu? Și cum superstițiile sunt la mama lor acasă pe acolo, n-ar fi trebuit să mă surprindă răspunsul unora: “te-ar fi ucis să-ți taie testiculele să le vândă în Germania ca momeală pentru rechini”. 😂

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO