Cum se construiește un business de succes cu 600 de euro în buzunar? Persecutat în școală, Cristi Căzănaru a înțeles că antreprenoriatul nu e despre „a fi patron”, ci despre a rezolva probleme reale

Cristi Căzănaru este unul dintre acei copii deștepți pe care îi are țara asta, care a găsit o idee de business absolut genială: vinde perne. Cum ajungi, la 22 de ani, să construiești un brand care vrea să redefinească somnul pentru o generație întreagă? Să începi cu 600 de euro, să treci prin eșecuri, să pivotezi, să înveți din mers și să ridici un business de sute de mii de euro?

Cristi Căzănaru nu e doar „student la o facultate de business” – e omul care a înțeles că antreprenoriatul nu e despre „a fi patron”, ci despre a rezolva probleme reale. Dintr-un sistem educațional care nu i se potrivea, a ales un drum unde examenul nu e pe hârtie, ci în piață. Iar primul lui „proiect de facultate” a devenit un business pe bune.

Povestea lui nu e despre noroc. E despre ambiție, curaj și despre cum să construiești ceva de la zero, chiar și când nu ai toate resursele. E despre oameni care au crezut în el, dar mai ales despre cum el a crezut în sine.

Cum vine asta că faci perne? Vreau să începem cu puțin context, un pic de background story.

Eu sunt student la o facultate de business, se numește Entrepreneurship Academy. Aici, unul dintre primele lucruri pe care trebuie să le faci este să deschizi o companie și să ai un anumit profit, care funcționează ca un fel de examen.

Prima mea companie făcea mobilă din clinicile medicale. Era mai mult un hobby artistic decât un business real.

Și ce s-a întâmplat cu el?

Cristi Căzănaru: După un an și jumătate m-am oprit, pentru că nu reușeam să fac profit. Sau mai bine zis, făceam profit, dar nu reușeam să dezvolt afacerea așa cum îmi doream.

Eu vreau să fiu antreprenor și după facultate, așa că am vrut să construiesc un business real. Primul lucru pe care l-am căutat la următoarea idee de business a fost să rezolve o nevoie reală.

Și cum ai ajuns la perne?

Am început să mă uit în jur, să văd cu ce probleme se confruntă oamenii. Vorbind cu persoane mai deștepte și mai experimentate decât mine, am observat că foarte mulți depind de calitatea somnului pentru a funcționa bine – fie că vorbim de clienți, pacienți sau angajați.

Apoi am decis că vreau un produs fizic, nu o aplicație, pentru că nu aveam resurse pentru a dezvolta una. Am început să caut un produs care să adreseze această nevoie.

La început m-am gândit la saltele, dar sunt o investiție mare și un dezastru logistic. Așa că m-am orientat spre ceva mai ușor de transportat și de produs. Așa am ajuns la ideea de perne – ceva care să ajute oamenii să doarmă mai bine și să funcționeze la capacitate maximă, fără dureri sau oboseală.

Iartă-mi ignoranța, dar această facultate este privată?

Cristi Căzănaru: Da.

Și scopul ei este să formeze antreprenori?

Exact, acesta e scopul ei.

Persecutat în școală, Cristi Căzănaru a avut o singură opțiune pentru viitor: să găsească susținători care să creadă în el

Deci acest business cu pernele este proiectul vostru de studenți?

Nu chiar. Adică trebuie să faci un anumit profit – niște target-uri mici, de 300-400 de euro – doar ca să demonstrezi că ai mișcat ceva. Dar businessul ăsta nu este doar un proiect de facultate pentru mine.

Nu o să te întreb cât de mare e businessul acum, ne mai întoarcem la asta. Te-ai gândit să faci perne când?

În septembrie 2023 am început să mă uit serios spre industria somnului.

Ai terminat facultatea?

Cristi Căzănaru: Nu, sunt în anul 4.

Ok, deci în 2023 ai început să lucrezi la idee. Dar de unde știai că vei face perne bune? Că noi, cei mai în vârstă, știm că până nu dormi pe o pernă, nu ai cum să-ți dai seama dacă e bună sau nu.

Nu știam. Și nici nu au fost bune de la început.

Primul pas a fost să iau mostre de la fabrici din Europa și să le dau spre testare persoanelor din targetul meu. Apoi am comercializat mai multe tipuri de perne, am testat și am ajustat până am ajuns la cele pe care le avem acum pe site. Acum sunt foarte bune.

Nu am avut luxul să cheltuim sute de mii de euro pe research. A trebuit să învățăm făcând.

„Învățăm”, adică cine?

La început eram doar eu. Acum suntem doi – eu și cofondatorul meu, Vlad Bordei. El a venit puțin mai târziu, dar acum suntem parteneri.

Vlad Bordei e coleg cu tine de facultate?

Nu.

Și cum ați ajuns să lucrați împreună?

Cristi Căzănaru: El are multă experiență pe partea operațională. A fost implicat în niște businessuri pe Amazon, în State, și l-am adus în business să se ocupe de partea operațională, ca eu să mă pot concentra pe vânzări și clienți.

Și a venit și cu bani?

Da, a venit și cu bani.

Bun, hai să ne întoarcem puțin în spate. De ce ai ales facultatea asta? Și de ce antreprenoriat? Știi că există o vorbă – copiii din ziua de azi vor toți să fie patroni, cum le spuneam noi pe vremuri.

Noi tot așa spunem. 😊 Voiam să fiu antreprenor. Știam vag cu ce se mănâncă, dar nu aveam o înțelegere reală.

Mereu mi-am dorit să am o afacere, să construiesc ceva, să angajez oameni, să vin eu cu idei. Pe mine asta m-a inspirat.

Și încă de mic, din clasa a doua, aveam ideea asta, deși pe atunci nu înțelegeam exact ce înseamnă antreprenoriatul. Când a venit momentul să aleg facultatea, aveam de ales între o facultate tradițională și aceasta, dar mie nu mi-a plăcut niciodată sistemul clasic de învățământ.

Am fost un fel de „outlier” și, pur și simplu, nu mă regăseam acolo. Și când am aflat de facultatea asta, care promitea că mă va învăța antreprenoriat practic, mi s-a părut că se potrivește perfect visului meu.

Dar e o facultate scumpă, nu?

Foarte scumpă. Eu nu aveam banii necesari să merg la facultatea asta, dar am avut norocul să întâlnesc niște oameni foarte faini care m-au ajutat să o plătesc.

Cine?

Așa… niște firme.

Ce firme? Cum s-a întâmplat?

Prima dată, o prietenă mi-a povestit despre facultatea asta și m-a încurajat să aplic. Eu știam că e foarte scumpă, dar am zis că măcar încerc.

Când am fost acceptat, am sunat-o și i-am spus: „Băi, am fost acceptat! Acum știu sigur că nu merg la facultatea asta doar din cauza banilor, nu pentru că n-aș fi destul de deștept.”

Ea mi-a zis că așa ceva nu există și, după cinci minute, m-a sunat înapoi și mi-a spus că îmi plătește taxa de înscriere – 900 de euro – ca să am timp să caut sponsorizări.

Serios?

Da. Ea venea dintr-o situație mai bună și a vrut să mă ajute. Și chiar îi sunt recunoscător și acum.

Apoi, în lunile următoare, am mers la companii la care lucrase tata – el e inginer sudor. Am vorbit cu șeful lui și cu alți oameni din conducere, le-am spus că vreau să studiez la o facultate de business care chiar promite să te învețe antreprenoriat practic.

Ei au văzut potențial în ideea asta și, timp de patru ani, m-au susținut financiar.

Păi și, ok, au văzut un potențial în tine. Dar nu ți-au cerut nimic în schimb?

Nu. 

Nici măcar să lucrezi pentru ei? 

Nu, nimic.

Dar te așteptai să îți ceară ceva? Adică, erai pregătit să oferi ceva la schimb?

Da, mă gândeam că poate îmi vor cere să le dau banii înapoi la un moment dat. Asta ar fi fost de înțeles. Dar să-mi ceară să lucrez pentru ei… Când visul meu este să fiu antreprenor, n-ar fi avut sens.

Tu ești din București sau din alt oraș?

Din București.

Și de ce nu ai ales să pleci la o facultate în străinătate? Că, nu știu, pare că acum e un trend – toți liceenii visează să plece din țară.

M-am gândit, dar cred că a fost o combinație de factori. Pe de o parte, nu aveam resursele necesare. Pe de altă parte, știam că există burse, dar… nu eram pregătit să îmi iau zborul în felul ăla.

În plus, sunt foarte atașat de viața mea de aici, de prietenii mei, de familia mea. Mi se părea trist să plec.

Cred că alegerile mele reale erau între o facultate ca asta sau să nu fac facultate deloc. Și, sincer, dacă nu era facultatea asta, probabil că nu ajungeam unde sunt acum.

Și mama ta ce meserie are?

Are un centru de nutriție și sport.

Deci ai de unde să ai spirit antreprenorial.

Da… Semi. Mama lucrează în Herbalife, mă așteptam la întrebarea asta. De asta spun „semi”. Dar, cumva, tot antreprenoriat este.

Cristi Căzănaru: „Ori facultatea asta, ori niciuna”

Ai zice că de acolo ai prins ideea de business?

Da, cred că de acolo a pornit. Dar în timp, am descoperit că antreprenoriatul e mult mai diferit decât îmi imaginam eu atunci.

Ce au spus ai tăi când ai zis că vrei să mergi la facultatea asta?

 Mama s-a panicat. Lor le plăcea foarte mult conceptul facultății, dar primul lor gând a fost: „Cu ce plătim?”.

Când i-am spus că am fost acceptat, mama s-a speriat și m-am demoralizat maxim. Dar nu era din lipsă de susținere, ci din frica ei.

Probabil că ea și tata își făceau griji pentru mine, pentru cum mă voi descurca. Dar da, le-a fost frică.

Dar ce înseamnă asta? Mintea mea deja s-a dus la ceva uriaș. Cât e taxa anuală?

9000 de euro pe an, plus plecările în alte țări. În total, cam 11.000 de euro pe an.

Da, într-adevăr, e o sumă mare. Bun. Ai ajuns aici, te-ai apucat de business. Spune-mi, unde a ajuns businessul tău acum? 

Am închis anul cu 175.000 de euro.

Ce? Venit sau profit?

Venit, venit. Profitul nu l-am calculat foarte minuțios. Noi am făcut sacrificii până la un anumit punct. Nu ne-am uitat foarte atent la profit, pentru că scopul a fost să susținem compania și să reinvestim.

Plus că am reușit să ridicăm și 50.000 de euro de la niște investitori, oameni pe care i-am cunoscut prin facultate.

Și echipa?

L-am adus pe Vlad și pe încă cineva. Am avut în jur de 2.000 de clienți.

Și acum, în 2025, care e planul?

Să închidem anul cu 1.000.000 de euro. Poate chiar să intrăm pe una sau două piețe internaționale – testăm ceva micuț.

Sună ambițios.

Da, și ne extindem și echipa. Până acum am fost doar eu și Vlad, dar acum vrem să angajăm câteva persoane. Și asta mi se pare super exciting!

Și… ți-ai luat mașină? 😊

Nu. 😊 De unde știai?! Am vorbit doar cu Vlad și câțiva apropiați despre asta. Sunt foarte pasionat de mașini. Și mi-am spus că atunci când atingem 1.000.000 de euro, mă răsfăț și eu puțin.

Deci ai un obiectiv clar.

Da!

Câți ani ai?

22.

Știu că ai tot felul de pasiuni, cum ar fi mersul pe munte, refugii…

Da. Nu știu exact de unde vine pasiunea asta. Pur și simplu am un grup de prieteni foarte apropiați, iar unii dintre ei sunt pasionați de munte – chiar au fost ajutoare la Salvamont.

Și eu, și prietena mea ne-am alipit de ei, așa că am început să mergem și noi. Muntele mi se pare un loc unde totul devine foarte simplu, foarte liniștit.

Pe de-o parte, rezonez cu antreprenoriatul, cu cifrele, cu a construi lucruri și a avea angajați. Pe de altă parte, îmi place simplitatea: muntele, traiul cu puțin, fără zgomot.

Așa că, ocazional, ne strângem mulți și mergem la refugii. Nu știu dacă știi cum e, dar practic ocupăm un astfel de refugiu și stăm acolo peste noapte, mai ales iarna. Vara mergem cu cortul.

Eu sunt genul de om care are nevoie să fie aproape de cei de la care învață. Nu suport ierarhia de tip „eu sunt puternic, tu ești slab”.

Mereu am fost guraliv, mi-am spus părerea. Și asta mi-a adus probleme în școală, de exemplu, la orele de română, cu profesori care știau că nu ai cum să-i dai jos de acolo.

În ce sens?

Nu pot spune că m-au pedepsit drastic, gen să mă lase repetent. Dar încercau să mă „pună la punct”, să mă facă mic, să mă amenințe că mă dau afară din clasă.

Când ai 15-16 ani, începi să-ți dai seama de anumite lucruri. Știi că nu e normal să fii umilit doar pentru că ai îndrăznit să-ți spui părerea.

Mi se părea absurd. Și mă gândeam: „Ce fac acum? O să merg la facultate și iar o să mă trezesc în fața unui profesor care decide că eu trebuie să tac?” Nu mai suportam ideea acelui tip de educație.

Ce urmează? Din punct de vedere business, dezvoltare personală… Ai zis de milionul de euro și de mașină. Dar ce urmează după?

Vrem să creștem businessul la nivel european.

Mi-ar plăcea ca, oriunde ești în Europa, când te gândești la somn, să știi că te duci la un anumit brand pentru orice ai nevoie: perne, pilote, saltele.

Deocamdată avem doar perne și pilote, pentru că asta am putut noi să împingem în față. Dar scopul e să extindem gama de produse și să fim nu doar online, ci și fizic, peste tot în Europa.

Deci vreți să deveniți un megabrand?

Exact! Să fie un business vandabil. Mie îmi place foarte mult să construiesc. Nu vreau să fac același lucru toată viața. Vreau să ridic mai multe afaceri.

Și sunt genul de om care are nevoie de focus. Nu cred că pot avea businessul ăsta și să mai pornesc altul în paralel. Sunt 100% aici și o să-l duc cât mai sus.

Încercăm să-l vindem la un moment dat. Și apoi următorul. Poate în altă industrie, poate în altă țară, poate chiar în America.

Citește și: Povestea unui „vis nesimțit de mare”: Nimrod Malinas, copilul plecat la muncă grea, pe șantier, ce și-a dorit ca într-o bună zi să facă ceva excepțional, azi democratizează roboții și conduce propria companie ce valorează 30 de milioane de dolari

Părinții ți-au dat bani să începi? Ai avut nevoie de capital la început, să testezi produse, să vezi ce merge…

Nu, nu mi-au dat. Clar mi-ar fi dat dacă le-aș fi cerut, dar am vrut să fie 100% al meu.

A fost o ambiție personală să construiesc ceva pe barba mea, să nu poată nimeni să zică „ți-au dat părinții bani”, „ai fost crescut în puf”. Oricum lumea va spune asta, pentru că nimeni nu stă să îți afle povestea. Oamenii văd doar o mașină frumoasă și trag concluzii.

Ce am făcut? Am lucrat o vară la Unfrozen, un startup fondat de niște băieți care au terminat facultatea noastră.

Și ce făceai acolo?

Eram asistent, mă ocupam de diverse lucruri. Dar ce mi-am dorit, de fapt, a fost să stau pe lângă ei, să văd cum gândesc, cum vorbesc, cum iau decizii.

A fost singurul context în care am acceptat să fiu angajat, pentru că știam că nu de-aia sunt acolo.

După ce am plecat de la ei, în septembrie, aveam 600 de euro puși deoparte. Și crede-mă, m-am chinuit să nu-i cheltui aiurea!

Era prima dată când aveam banii mei și mi se păreau mulți. Aș fi vrut să-mi iau ceva, să mă răsfăț.

Dar i-am ținut. Și cu banii ăia am cumpărat mostre, am făcut site-ul, am investit în marketing. Am cheltuit tot până la ultimul cent.

Dar apoi am început să vindem. Și am crescut încet-încet, până în punctul în care am atras investiții și am ridicat businessul la nivelul actual.

Vezi, de asta zic eu că faci parte din categoria copiilor deștepți. Că dacă eu aș fi avut 600 de euro la vârsta ta, probabil că i-aș fi spart la Vama Veche. 😊

Am înțeles. 😊

Ce zice tatăl tău despre tine?

Tata nu prea vorbește despre sentimente și din astea, dar știu că e extrem de mândru.

Și simt că, de când am început business-ul ăsta, ai mei sunt mai liniștiți. Parcă s-au relaxat puțin. Cred că tot ce și-au dorit a fost să mă vadă că sunt pe drumul meu, că îmi merge bine și că sunt ok și eu, și Andrei.

Nu o să zică el direct „sunt mândru de tine”, dar se vede.

Super recent, de exemplu – nu știu dacă ai văzut – a scris Dialog Financial despre noi.

Și tata… El nu e conectat la zona asta de antreprenoriat, nu citește genul ăsta de articole.

Dar a aflat de la un coleg de muncă, care i-a zis: „Mamă, Cătăline, ești cu ZF-uri, cu d-astea acum, nu mai vorbești cu noi!” 😊

Și tata habar n-avea despre ce vorbește omul. Apoi colegul i-a arătat articolul și… îți dai seama, super mândru! Probabil m-a menționat toată ziua la muncă. 😊

E tare să știi că oamenii din jurul tău sunt mândri de tine.

Și… folosesc pernele tale?

Da, clar! Au o grămadă, din toate tipurile. 😊