Căutare

Share this article

Era înainte de Crăciun când Claudia a ajuns la medic pentru un control de rutină. A plecat de acolo cu un diagnostic crunt: medicul i-a spus că are urgent nevoie de un transplant de măduvă, altfel va muri. A ajuns internată într-o secție a spitalului din Timișoara unde, fără menajamente, oamenii îi spuneau în față că nu are nici o șansă să trăiască. Abia își începuse drumul în viață, avea în față o călătorie lungă ce urma să fie curmată brusc.

Soarta a făcut să-i scoată în cale un om bun care a îndrumat-o, care a sfătuit-o pe mama ei să ceară ajutor.

Claudia Duma avea la doar 17 ani  o boală a sângelui ce o ucidea puțin cât puțin în fiecare zi și poate că azi nu ar mai fi fost printre noi dacă nu ajungea în Italia unde medicii i-au făcut transplant de măduvă. Nu unu, ci două că după primul era la un pas să piardă lupta. Azi este bine și ne zâmbește din paginile revistei Glamour Italia unde a apărut alături de alte fete, tinere, de la oncologie și hematologie.

Cum s-a îmbolnăvit, prin ce a trecut, dar mai ales cu vede Claudia Duma viitorul, citește în rândurile de mai jos, iar apoi mulțumește cerului, destinului sau oricui alegi tu, că ești sănătos. Eu așa am făcut!

Câți ani ai, Claudia?

18 ani.

De când ești în Italia?

De un an…

Și unde stai?

În Pavia. Au închiriat părinții un apartament aici.

Ei stau cu tine?

Tata e la lucru în Germania, stau doar cu mama.

Mai ai frați?

Nu, sunt doar eu.

Acum înțeleg că ești bine, nu?

Da, sunt foarte bine, am răspuns foarte bine tratamentului.

Ce boală ai avut tu? Cancer?

Nu era chiar cancer. Era o boală de sânge ce se numește sindrom displastic. Adică măduva a produs doar celule bolnave sau nu a produs deloc. Și astfel am avut nevoie de transplant.

Tu ai plecat în Italia ca să faci transplant de măduvă?

La început nu am crezut că o să am nevoie de transplant, însă apoi a fost cât pe ce să se transforme în leucemie, iar medicii au spus că ar fi mai bine să facem transplantul. Primeam injecții despre care ei credeau că vor ajuta la pornirea funcționării normale a măduvei, însă nu a fost așa.

Hai să ne întoarcem puțin înapoi și să-mi povestești de când te lupți cu boala și cum ai aflat de ea…

Aveam 17 ani, acum aproape doi ani, în decembrie 2018. Mami are probleme cu glanda tiroidă, motiv pentru care endocroinologul i-a spus să mă aducă și pe mine la analize, să facem un test de sânge deoarece aș fi putut moșteni de la ea această boală și ar fi fost mai bine să aflăm din timp dacă e ceva. Eu oricum mă simțeam foarte obosită, nu-mi mai făceam temele deși eu învăț foarte bine, nu aveam chef de nimic, doar stăteam în pat și mă uitam la pereți. Simțeam că ceva nu e ok, însă așteptam să-mi treacă. Ne-am dus la endocrinolog și am făcut analize de sânge. Medicul a văzut că ceva nu este în regulă și m-a pus să repet de vreo trei ori testele. Apoi, ne-a anunțat că ar fi bine să vizităm un hematolog deoarece el nu poate ști ce am cu exactitate și doar un specialist își poate da cu părerea. Când am intrat la hematolog, acesta nici nu s-a uitat peste analize și mi-a spus: „Nu arăți deloc bine, trebuie să te internăm de urgență, acum sau cel târziu mâine dimineață și trebuie să-ți facem foarte multe analize deoarece, mai mult ca sigur, tu vei avea nevoie de un transplant de măduvă”.

Claudia Duma, după transplant: „Nu aveam păr, dar mă simțeam la fel de frumoasă”

Doar uitându-se la tine?

Da, deoarece eram neagră pe sub ochi din cauza lipsei hemoglobinei. Ne-am enervat, am crezut că-i prost, că nu știe, că e din România și oricum nu știe, așa că am plecat acasă. Am mers la școală așa, timp de o săptămână, simțindu-mă tot mai rău. În final am ajuns la urgență și m-am internat. Totul a pornit de la o hemoragie menstruală care nu s-a mai oprit. Mi-au făcut puncție, mi-au spus că nu e leucemie, dar e ceva, dar nu au știut ce. Noi ne-am bucurat că nu e leucemie, însă boala se tot agrava.

Așa că ne-au trimis la Timișoara să fac o biopsie. Acolo mi s-a spus că o să mor, că nu am șanse de supraviețuire deoarece boala e foarte agresivă.

Îți spuneau ție asta, un copil?

Da, exact așa. Stătea lângă pat și spuneau: „vezi că o să mori”. În fiecare zi, în fiecare dimineață așa îmi începeam ziua.

Claudia Duma alături de părinții ei

De câtă vreme dura starea asta de oboseală inexplicabilă?

De vreo două-trei luni. În august am fost la mare cu două mătuși de-ale mele care și ele erau bolnave de cancer, dar nu știau. Și eu eram bolnavă, însă nici eu nu știam. Nu prea ne-am înțeles pentru că, probabil, boala ne măcina pe dinăuntru pe fiecare dintre noi și normal că aveam o stare proastă. Nu ne-am simțit deloc bine, nu aveam chef de nimic, ne tot certam și până la urmă am spus că mai bine plecăm acasă și încercăm altă dată. De atunci am început să mă simt tot mai rău.

Cum ați ajuns să plecați în Italia?

Incredibil, dar când eram internată la Timișoara venea tot timpul la mine o infirmieră și într-o zi aceasta mi-a spus că are o nepoată care avea aceeași boală ca și mine și care a plecat în Italia. Infirmiera mi-a spus că dacă nu vreau să mor, să plec de acolo cât mai repede. M-a rugat să nu spun nimănui nimic, mai ales medicilor deoarece va fi concediată. Împreună cu mama am început să căutăm ajutor, am scris un email la Roma, la cel mai mare spital de acolo, însă nu am primit răspuns. Apoi, nu știu exact cum, mami s-a întâlnit cu Mădălina Maiorescu, al cărei copil a fost și el internat în Italia. Prin ea am reușit să ajungem și noi.

Tatăl tău de când lucrează în Germania?

De vreo cinci ani și venea de două ori pe an acasă. Când am făcut transplantul și el a fost aici, cu noi, el fiind donatorul.

Adică el a primit toate veștile acestea prin telefon?

Da.

Claudia Duma în copilărie

Ați ajuns în Italia și până la urmă s-a luat decizia transplantului de măduvă. Când ai făcut transplantul?

Am făcut unul prin iunie și celălalt pe 24 iulie. Au așteptat mai mult de 25 de zile între cele două transplanturi, medicul imaginându-și că măduva mea lucrează mai încet și aștepta să pornească producerea de celule bune. Dar nu a fost așa. În timpul acesta eu mă simțeam tot mai rău, am intrat și în comă…

Și după al doilea transplant a fost ok?

Da.

Și după transplant, adică de aproape un an de zile, de ce a trebuit să rămâi acolo? De ce nu te-ai întors în țară?

Pentru că nu m-am simțit deloc bine, eram foarte slăbită, mă simțeam mult mai rău decât înainte, așa că am rămas internată vreo șapte luni. Iar înainte de transplant am mai stat internată vreo cinci luni.

Tati a fost singurului donator acceptat?

Da, la primul transplant. Apoi mami a fost donatoarea pentru cel de-al doilea deoarece prima dată, se pare că celulele mele au reacționat agresiv la ale lui.

Claudia Duma, bebeluș fiind

Există șanse de recidivă?

Da. Oricând, nu contează câți ani am, sau câți ani au trecut de la transplant. Aproape am recidivat în ianuarie, la începutul acestui an, când măduva s-a oprit din nou, nu se știe de ce. Atunci au spus că poate am nevoie de al treilea transplant. Dar iată că nu a fost așa, a pornit din senin.

Cum îți sună ție asta, un copil la începutul drumului în viață care știe că oricând i se poate întâmpla să se îmbolnăvească din nou?

Nu simt asta, nu simt că se va întâmpla din nou. Am trecut prin foarte multe și orice mi s-ar întâmpla, eu nu mă mai simt în pericol, nu mai există probleme pentru mine. Iar dacă se întâmplă, aia e, mă descurc la fața locului.

Claudia Duma în pictorialul Glamour

Cum era viața ta înainte să te îmbolnăvești?

Vai! Eram foarte încrezută, dar foarte încrezută. Mă interesa doar să arăt bine pe dinafară, nu mă interesa ce se întâmplă pe dinăuntru. Învățam, aveam prieteni, dar acum sunt fericită că nu am fost tipul de adolescent care merge tot timpul prin cluburi sau la distracții. Dacă aș fi fost așa, mi-ar fi fost foarte greu să fiu închisă. Eu sunt închisă de aproape doi ani de zile, uneori mai rău ca la pușcărie. Nu poți să ieși pentru că ești foarte predispus la infecții.

Nu eram fericită, mai fericită sunt acum pentru că am învățat să apreciez și să valorizez ce am.

Tu acum nu te întorci în țară din cauza carantinei?

Pe 1 iulie o să merg să-mi facă o perfuzie cu imunoglobulină deoarece iau medicamente foarte puternice și am nevoie de asta. Apoi pot să plec acasă pentru o lună. Inițial au vrut să mă lase doar două săptămâni, dar le-am spus că sunt nevoită să intru în carantină, așa că ori mă lasă pentru o lună, ori nu mai plec.

Claudia Duma alături de mama sa, în spital, în timpul transplantului: „Știam că vom reuși”

Tu ești legată în permanență de spital? Trebuie să vii la două săptămâni, o lună? Asta până când?

Depinde. Acum trebuie să merg din două în două săptămâni. Vom mai vedea apoi.

Ce lucra mama ta înainte?

Era vânzătoare.

Și tatăl tău ce lucrează în Germania?

Lucrează într-un restaurant și servește pe la mese sau ajută în bucătărie, în funcție de nevoia de moment.

Adică muncă grea…

Da, este.

Mami când a lăsat serviciul?

Înainte să venim aici. Când eram internată în România ea nu avea voie să stea cu mine pentru că având 17 ani, au decis să mă interneze pe secția de adulți.

Acum tot închisă ești?

Nu, am voie să ies. Doar că Pavia este în regiunea Lombardia, la vreo 20 de kilometri de Milano, în centrul focarelor de COVID.

Claudia Duma în pictorialul pentru Glamour, Italia

Te vezi întorcându-te definitiv în România sau încercați să vă refaceți viața acolo?

Medicii mi-au spus că pot să mă întorc definitiv. Mi-aș dori să termin liceul, să dau BAC-ul și să merg la o facultate de psihologie în țară. Eu am suspendat cursurile când m-am îmbolnăvit.

De cine ți-e dor de acasă?

De familie. Și de oraș. Și aici este frumos dar cumva tot nu e România.

Povestește-mi despre fotografiile apărute în Glamour Italia…

Au fost făcute înainte de transplant, de fapt în prima săptămână în care am ajuns aici. Mă simțeam foarte rău, sângeram foarte tare însă medicul mi-a spus că pot să merg acasă. Eram șocată de recomandarea lui, mai ales că în România m-ar fi internat pentru mult mai puțin de atât. Apoi m-a întrebat dacă vreau să particip la o ședință foto pentru o revistă și dacă da, să o rog pe mami să semneze că pot să apar în revistă. Peste o săptămână am fost într-un spital de zi să primesc transfuzii, iar la final am participat la ședința foto. Am fost multe fete, dintre care au ales cinci, sincer nu știu după ce criterii că toate eram de la oncologie și hematologie, adică nu știu la ce gen de frumusețe se așteptau. Eu cred că m-au ales pentru că aveam părul lung. După o lună am apărut în revistă.

Claudia Duma cu echipa de la Glamour și celelalte tinere apărute în pictorial

De ce vrei să urmezi psihologia?

Mereu mi-a plăcut domeniul acesta. Mereu mă gândesc la tot felul de lucruri legate de psihic și mi se pare foarte interesant.

Când erai mică îți amintești ce voiai să te faci?

Cântăreață. Voiam să fiu ca Hanna Montana.

Ce zice mama ta? O vezi tristă sau te încurajează?

Eu mă încurajez singură aproape tot timpul. Însă știind-o pe ea cu problemele ei cu tiroida, cu o stare de anxietate și panică, mă întreb de unde a găsit puterea să fie mai tare ca mine de când m-am îmbolnăvit. O strângeam de mână, îi spuneam că vreau să mor, însă ea nu plângea niciodată și mă încuraja că o să fie bine, o să trecem peste toate. Mi se pare că ne-am vindecat amândouă una lângă alta.

Iar tata? Cred că pentru el a fost o tortură…

El a intrat într-un soi de depresie că nu a reușit transplantul al cărui donator a fost el. Degeaba i-a explicat doctorul că nu a fost din vina lui, însă el s-a simțit îngrozitor văzându-mă așa, în comă.

Ce-ți place acolo în Italia, în țara asta mare și frumoasă?

Nu pot să-mi spun că-mi place ceva. Aș vrea doar să mă întorc cât mai repede acasă.

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO