„Damele” designului auto - LIFE.ro
Mergi la conținut

„Damele” designului auto

Domeniul auto este el apanajul masculinităţii şi slăbiciunea domnilor, dar statisticile vin să dărâme în mod ironic imaginea creată, doamnele fiind cele care au un rol principal în 85% dintre achiziţiile de autoturisme. De aceea în marea societate modernă, ele îşi fac simţită prezenţa şi dictează trend-uri în materie de design auto, chiar dacă monopolul „desenării” exterioarelor este în continuare deţinut de către domni.
Share this article

Când vine vorba de atracţie, nu există reguli sau şabloane conturate cu exactitate. Că doar nu degeaba s-a spus sus şi tare că: „nu e frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie”. Suntem iremediabil predispuşi să ne lăsăm cuceriţi de estetic, de exterior, de culoare, de formă, fie că facem referire la o persoană sau un lucru care ne cade, aparent inexplicabil, cu tronc. „Legile” atât de pestriţe şi diverse ale atracţiei îşi fac simţită prezenţa aşadar şi asupra argumentelor care stau la baza deciziei de cumpărare în atât de ofertanta lume auto.

Interesul pentru calităţile tehnice apare abia după ce linia deosebită şi interiorul armonios ne-au atras atenţia. Până ca auzul să ne fie „răsfăţat” de turaţia motorului, ochiul se bucură primul şi mintea deja ţese scenarii de călătorie. Nu degeaba designul este perceput unanim ca fiind în primul rând interfaţa pentru calităţile oricărui produs.

Domeniul auto este el apanajul masculinităţii şi slăbiciunea domnilor, dar statisticile vin să dărâme în mod ironic imaginea creată, doamnele fiind cele care au un rol principal în 85% dintre achiziţiile de autoturisme. De aceea în marea societate modernă, ele îşi fac simţită prezenţa şi dictează trend-uri în materie de design auto, chiar dacă monopolul „desenării” exterioarelor este în continuare deţinut de către domni.

În vremea când istoria alinia armele pentru un al doilea război mondial, o primă „damă” îndrăznea să creioneze interioare pentru maşinile momentului: Helene Rother devine în 1943 prima femeie care gândeşte designul auto de interior pentru General Motors, în Detroit. Şi nu degeaba – se pare că şi-a deprins îndemânarea la titrata şcoala de design Bauhaus.

Helene Rother, Foto: hemmings.com

A fost doar un început timid pentru cele care acum îşi aduc contribuţia nemijlocită la succesul unei mărci.

Nicole Fonseca, designer de culoare şi materiale pentru Nissan consideră după cei peste doisprezece ani de experienţă în Statele Unite şi China că: „Maşina trebuie să fie o casă departe de… casă.” Ambientul trebuie să creeze armonie fie că oferă un mediu potrivit pentru copii sau pentru un moment de lucru, trebuie să inducă inspiraţie.

Sharon Gauci, leader-ul pentru design global al General Motors, care deja numără peste douăzeci de ani de experienţă în domeniu, consideră prezentul drept vital pentru design ca şi sursă de diferenţiere pentru mărci şi produse.

Designul auto şi „greutatea” acestuia sunt privite mai presus de un simplu job, ca pur şi simplu un mod de viaţă de către Rossella Guasco, cea care răspunde pe deplin de culoare şi materiale pentru fiecare brand FCA: Fiat, Alfa Romeo, Lancia sau Maserati.

Doamnele nu îşi pun amprenta doar asupra esteticului în ceea ce priveşte creionarea reuşită a unui interior auto sau alegerea inspirată a tot ceea ce înseamnă texturi şi îmbinări de materiale. Nora Arellano, de exemplu, inginer fiind, răspunde şi ea de partea de design, pentru Toyota şi deţine propriul patent pentru airbag-ul cortină al modelului Tundra. Domnia sa admite că: „A decide ce maşină conduci este o decizie de viaţă. Este foarte antrenant pentru mine să-mi prezint şi susţin ideile, să le apăr în numele consumatorului în dispute tehnice”.

Într-un prezent în care saloanele şi expoziţiile auto frapează prin prezentarea de prototipuri care ne pun înţelegerea în dificultate, Christine Lindberg mizează pentru Volvo pe simplitate şi eleganţă, pe îmbinarea fericită dintre estetică şi funcţionalitate.

În direcţia eco-friendly a momentului acţionează şi Susan Lampinen, care după treizeci de ani de experienţă este considerată un adevărat pionier în folosirea materialelor sustenabile în industria auto în general, pentru Ford Motor Company în special.

Rămânând în sfera pionieratului, facem prezentările cu Michelle Christensen ca fiind prima femeie designer de exterior pentru Honda Acura. Cu o înfăţişare feminină şi un zâmbet larg, cu un „ambalaj” care o recomandă mai degrabă pentru o şedinţă foto pentru coperta unei reviste glossy, Michelle pare a fi găsit mix-ul ideal pentru pasiunile sale: arta, maşinile şi a face ceva care să conteze pentru oameni.

Michelle Christensen, Foto: latimes.com

Cu certitudine paşii importanţi făcuţi de „damele” designului din lumea auto vor conta pentru multe alte înzestrate care nu consideră domeniul o reală opţiune de profesie. Doar pasiunea, curiozitatea şi determinarea, mână în mână cu setea de cunoaştere le-au condus până acum pe curajoase în spaţiu, le-au pus în mână frâiele conducerii ambiţioaselor, le-au „convins” să voteze sau să poarte pantaloni pe cele de la începuturi.

Andreea Militaru este Guest Writer pentru life.ro şi dacă îţi plac poveştile ei scrise poţi citi Just Words, platforma pe care ei îi place să-şi aştearnă gândurile, ideile şi întâmplările.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora