„Dăruiește o lume de basm”: cine este Monica Popescu sau cum să faci din carte cel mai râvnit cadou pentru copii - LIFE.ro
Mergi la conținut

Monica Popescu este PR Itsy Bitsy, iar de un an de zile, împreună cu două prietene apropiate, femei de afaceri, și cu mii de donatori dotează câte o bibliotecă oriunde cineva le semnalează nevoia. La începutul lui noiembrie au ajuns la a 12-a bibliotecă, în Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului, Dr. Alfred Rusescu.

Iar toată povestea a început anul trecut, cam în aceeași perioadă, cu un brad împodobit de Crăciun, ce avea nevoie de cadouri și de beneficiari.

Monica Popescu, cum ți-a venit ideea campaniei Dăruiește o lume de basm, care, iată, a ajuns la al 12-lea eveniment?

Eram în decembrie, anul trecut, împreună cu două prietene foarte dragi mie, Raluca Chișu și Mădălina Ion, și beam un ceai în Bistro Cava, unde tocmai se făcuse un brad. Proprietara bistro-ului, și ea prietena noastră, ne-a zis: „uite bradul, faceți voi ceva cu el!”. Începuse nebunia sărbătorilor, când, știi bine, toată lumea dăruiește, iar în ianuarie brusc s-a terminat. Nimeni nu mai dăruiește nimic. Și vorbeam noi despre asta, cu frustrarea pe care o poți bănui și una dintre ele zice: „hai, Monica, inventează ceva să dureze tot anul!”. Și am început să ne gândim ce se dăruiește de obicei: dulciuri și hăinuțe. E complicat, noi încurajăm hrana sănătoasă, cu hainele iarăși e complicat fiindcă legislația este destul de strictă aici.

Monica Popescu, „Dăruiește o lume de basm”

Apoi, ne-am gândit că o mamă care are resurse limitate își împarte banii așa încât să acopere nevoile primare întâi: mâncare, haine, încălțăminte. Și cam acolo s-au dus banii. Iar pentru cărți nu mai are nimeni resurse.

Or, cartea, dincolo de rolul ei educativ, despre care vorbește toată lumea, de regulă în contextul că România este pe ultimele locuri la număr de cărți citite, pentru noi, toate cele trei prietene de lângă bradul din Cava Bistro, cartea este o metodă de evadare și o plăcere.

Și ne-am gândit că acești copii, mai mult decât oricine, au nevoie să iasă din această zonă gri a realității și să intre într-o lume de basm. Iar ajutorul nostru este de a le construi o lume mai bună.

Care copii? Cum alegeți beneficiarii și cine sunt cei care vă aduc cărțile, fiindcă în acest an cred că ați adunat peste 40.000 de volume, ditamai biblioteca orășenească?

Fiecare dintre noi a pus la bătaie ce are: Mădălina și Raluca au fiecare câte trei centre în București, iar asta ajută mult fiindcă nici donatorii nu fac eforturi foarte mari să se deplaseze. Și nu pentru că nu vor, ci pentru că pur și simplu sunt foarte ocupați. În plus, un alt centru este Opera Comică pentru Copii, unde vin foarte mulți micuți cu părinții lor, iar de acolo vin de asemenea foarte multe cărți. Deci, avem 7 centre de colectare.

Zânele bune au strâns cărți la evenimentul „Dăruiește o lume de basm”, creat împreună cu Opera Comică pentru Copii

Pe de altă parte, eu îmi folosesc toate abilitățile și resursele de comunicare pentru a vorbi despre acest proiect. Suntem mândre și încântate de ce facem și mi se pare că este un exemplu bun, pe care trebuie să îl dăm mai departe. Eu cred foarte mult în puterea exemplului. Și gândește-te că funcționează, mai ales că toată campania de un an de zile s-a făcut fără niciun ban.

Cine sunt beneficiarii, m-ai întrebat. Sunt copii, în general. Spun în general, fiindcă am avut și cazuri cum este centrul Fundației Principesa Margareta, unde conviețuiesc seniori și copii care se ajută reciproc. Acolo am făcut și bibliotecă de adulți, mai ales că în general oamenii vin la noi cu tot felul de cărți, pe care noi le triem și ducem copiilor ce îi interesează pe ei. Dar când este cazul, așa cum s-a întâmplat la Fundația Principesa Margareta, putem face și bibliotecă de adulți.

Trebuie să spun apoi că am ajuns la Curtea de Argeș, am fost în spitale, am ajuns în secții unde mamele se bucură în egală măsură cu cei mici atunci când primesc o carte. Asta este realitatea. Eu nu cred în discursul că românul nu are chef să citească. Cred însă că pentru mulți dintre românii din zona de risc social, cartea este un lux.

Monica Popescu
„Dăruiește o lume de basm” la INSMC

Apoi am ajuns la Clinceni, la Hero Afterschool, unde am întâlnit niște copii grozavi, mulți dintre ei, chiar dacă se află la câțiva kilometri de centrul Bucureștiului, sunt într-o situație financiară și socială greu de imaginat. Pentru ei am compus o bibliotecă mixtă, în care am adus și cărți pentru copii (aici am avut și sprijinul Direcției pentru Protecție Socială a Sectorului 6), dar și cărți pentru adolescenți și adulți.

Apoi, am ajuns la Slobozia-Bradului, o comună din Vrancea care are, cred, cel mai numeros efectiv de elevi pentru o zonă rurală: 1700 de copii înscriși doar pentru ciclul pre-liceal. Am găsit acolo niște copii, majoritatea lor de origine romă, și profesori care au izbutit să creeze una dintre cele mai moderne săli de bibliotecă, lucru inedit pentru o școală de țară, așa cum ne imaginăm noi. Le lipseau însă cărțile, așa că am reușit să rezolvăm noi o parte din problemă.

Iar la începutul lunii, pe 5 noiembrie, am avut primul eveniment dedicat campaniei Dăruiește o lume de basm, pe care l-am organizat în parteneriat cu Opera Comică pentru Copii, unde părinții și cei mici au putut să aducă acele cărți pe care au ales să le dăruiască, iar editurile de profil au adus propriile contribuții la campanie.

Monica Popescu
Monica Popescu și „Dăruiește o lume de basm” în INSMC

Iar săptămâna trecută am ajuns într-una dintre secțiile Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului, Dr. Alfred Rusescu, unde am dus pentru prima dată o colecție de cărți noi, donate prin efortul ce merită menționat al companiilor și editurilor: 4Colours, Editura Nemi, Editura Univers, Didactica Publishing House și Editura Diana. Am insistat să facem acest lucru posibil, mai ales cu cărți noi, fiindcă beneficiarii sunt copii internați în secțiile proaspăt renovate ale Institutului.

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora