De ce copiii americani nu mai visează să devină Preşedinte - LIFE.ro
Mergi la conținut

Lumea se schimbă. E cea mai mare banalitate, este clişeul zilnic, ştim cu toţii asta. Noi o ştim, dar ei, politicienii, nu. Este probabil prima dată în istorie în care viziunea (dacă există) a vreunui politician, se propagă cu o viteză mai mică decât un post pe Instagram al lui Kim Kardashian, de pildă…

Lumea se schimbă şi politicienii nu au soluţii. Ei îmbătrânesc în clişee, iar generaţiile care vin nu mai au nevoie de ele. Dar de ce au nevoie? Nici ei nu ştiu. Ştiu mai exact de ce nu au nevoie: de a fi reprezentaţi de cineva. Este posibil să asistăm la începutul unei schimbări de anvergură uriaşă care se va întinde pe 10-15 ani de acum încolo. Nu sunt analist politic şi nici nu discut din acest punct de vedere, citesc doar ceea ce apare în presa americană în aceste zile în care Statele Unite fierb. Şi una dintre ştirile care ard paginile virtuale este legată de prezent cu bătaie lungă în viitor… 65 % din copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani din America, nu mai visează să fie Preşedintele Statelor Unite ale Americii. Preşedintele nu mai este un erou, nu mai este un model, nu mai este un vis, nu mai este… Superman. Hilghlights for Children a făcut un sondaj între copiii de această vârstă, rezultatul fiind cel de mai sus. Asta arată un trend, arată o detaşare, arată o schimbare. Întrebaţi fiind de ce nu vor, toţi au spus că stresul şi presiunea sunt prea mari şi nu cred că vor face faţă, că fiecare lucru pe care l-ar spune sau l-ar face, s-ar răspândi cu viteză pe tot mapamondul înr-o clipă, lucru care îi sperie. Au mai spus că limbajul care s-a folosit în această campanie nu le-a plăcut – aşa vorbesc ei unu cu altul?!– s-au mirat copiii…

Ceea ce este curios este că aceeaşi naţiune americană care l-a ales pe Obama, unul dintre cei mai rafinaţi preşedinţi din Biroul Oval de până acum, azi are de ales între Trump şi Clinton, spre disperarea întregii lumi! Copiii sunt primii care simt că lucrurile o iau razna şi ei sunt primii care reacţionează.

Sunt vocea slabă care se va transforma în strigăt în câţiva ani. Sau doar într-un click care va avea aceeaşi putere. Mâine vom vedea cu toţii cine va câştiga. Mâine se schimbă istoria…

 

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora