fbpx

Căutare

Share this article

Georgiana Ilie este jurnalist, editor DOR, o știți în urma articolului despre cutremurul ce va să vină în București, articol al cărui impact a determinat o serie de schimbări: Fundația Comunitară București a creat un fond al capitalei pentru această situație, se fac cursuri cu profesori și elevi, s-a creat un organism de colaborare între ONG-urile a căror activitate ar avea legătură cu scenariile post-cutremur: asociații pentru câini utilitari, radiocomunicații sau Crucea Roșie.

Georgiana Ilie mai susține însă și newsletter-ul Meal planning de care te poți ține, prin care primești în fiecare vineri, la ora 10:00, o planificare cu cap pentru săptămâna următoare. Georgiana vorbește din experiența proprie, desigur, de cumpărături și mâncat compulsiv, de sentimente de vinovăție și cheltuieli până la limita falimentului personal. Despre aceste lucruri, dar și despre familie, curaj, regrete și cutremure aflăm în câteva minute de lectură, alături de Georgiana Ilie.

De ce simți tu să împarți cu alții aceste cunoștințe de gospodărie, de „Bunica știe tot?

Georgiana Ilie: Eu nu am învățat aceste lucruri acasă, eram copilul care avea o singură misiune: să învețe. Nu am făcut patul până m-am mutat de-acasă, nu am avut niciodată gândul de a-mi face un buget, de a-mi pune ordine în cheltuieli. Toate astea au fost și pentru mine lucruri învățate în viața de adult și tot atunci mi-am dat seama cât de mult îți ușurează viața un pic de organizare.

Nu aș face niciodată proceduri sau reguli doar de dragul lor sau pentru că arată bine într-un excel sau pe un perete. Vreau însă să-mi fac viața mai ușoară și să trăiesc mai puțin stres. Banii, mâncarea, curățenia sunt surse de anxietate dacă simți că nu le ții sub control.

Am început acest proces care s-a potrivit bine cu felul meu de a fi, în sensul că, dacă mă interesează ceva, voi cerceta și voi ști tot ce se poate pe subiectul respectiv. E ceva ce fac și pe teren, ca jurnalist, și acasă, cu lucrurile care mă pasionează.

Știi cum e? Auzisem că trebuie să ai un buget personal, aveam prieteni care țineau ordinea cheltuielilor, mi se părea ceva… frumos, dar nu pentru mine. În plus, trebuie să ne trăim viața, nu? De ce să ne lăsăm constrânși de un buget? (râde)

Mai întâi am învățat să gătesc, apoi am dat peste niște cursuri organizate de niște doamne din SUA, unde mi s-au părut mult mai bine explicate noțiunile despre cum îți împarți bugetul, cum organizezi cheltuielile, iar pe măsură ce le aflam, făceam niște ochi mari de parcă aș fi descoperit Americile.

Am luat ce mi se potrivea: am cercetat o lună, două pe ce se duceau banii și am aflat că, desi mi se părea că cei mai mulți bani se duceau pe chirie și pe cheltuielile de întreținere ale casei, de fapt mergeau în cumpărături spontane: vedeam ceva, cumpăram, fără să mă gândesc cum arată bugetul meu până la sfârșitul lunii.

De pildă, noi, eu și fratele meu, nu suntem mari fani ai mâncatului în oraș și gătim în fiecare zi. Deci zilnic mergeam la supermarket. Sigur că ajungeam să cumpărăm multe alte lucruri pe lângă lista zilei respective, dădeam 200 de lei, ajungeam acasă, nu era foarte clar ce am cumpărat și ne mai și trezeam că lipsește vreun ingredient din rețeta respectivă.

Acum am schimbat metoda și plănuiesc ce aș vrea să mănânc săptămâna următoare: două, trei proteine, patru, cinci felul de legume; chiar dacă nu le gătesc pe toate o dată, faptul că am un plan activează un soi de atenție specifică să îi respecți, îți ordonezi drumurile, ajungi și la piață, de pildă.

Ce obții până la urmă cu acest plan? Nu organizare de dragul ei și nici restricții, interdicții, ci mai mult control, știi mai bine ce se întâmplă cu banii tăi, știi ce ai în casă, ce bani ai în cont și ce mănânci săptămâna viitoare.

Pulpe de curcan pe pat de dovlecei

Cât de repede s-a produs această schimbare?

Georgiana Ilie: În cazul meu a durat destul de mult să ajung să mă țin de planul propus, fiindcă plecam des pe teren, ieșeam în oraș și totul se duce ape apa sâmbetei, mi-era rușine că nu m-am ținut de el, mă lăsam și o luam de la capăt.

Dar faptul că țin acest newsletter mă ajută să-mi țin promisiunile. (râde)

Din momentul în care îți faci o evaluare a lucurilor pe care vrei să le organizezi mai bine cred că ai nevoie de câteva luni în care să fii puțin mai atent la ce faci, la cum iei deciziile și poți lucra cu aceste hotărîri, le conștientizezi: cum am cheltuit banii, cum am folosit mâncarea cumpărată. Și vei ajunge poate la niște concluzii de acest tip: dacă tu nu mănânci salată niciodată, de ce să o cumperi?

Cât ajungi să câștigi dintr-o astfel de chibzuință?

Georgiana Ilie: De când mă gândesc concret la socoteli, câți bani intră în casă, cât cheltuim, am reușit să pun deoparte în fiecare lună 30% din cât câștigăm. Banii sunt într-un cont, niște economii disponibile pentru orice situație. Înainte mi se părea imposibil să fac așa ceva și cheltuiam câți bani aveam în cont. Între timp am învățat niște lucruri foarte simple, cum ar fi să iau banii de economii la începutul lunii, nu la final, când nu vom mai avea nimic în cont.

Când a început pandemia mă întrebam ce vom face dacă rămânem fără slujbe. Dar când ne-am făcut calculele, am realizat că aveam bani suficienți să trăim cam 9 luni de zile, adică timp suficient să găsim alte soluții pentru viețile și joburile noastre.

Am crescut într-o familie care nu avea foarte mulți bani, cred că mulți suntem așa, iar lipsa lor mi-a produs anxietate sau rușine că nu reușesc să economisesc sau că nu îmi vor ajunge banii. De fapt, am realizat că trebuie doar să fiu atentă la ce am.

Nu spun că dacă trăiești cu salariul minim pe economie, dacă ai și copii, poți să faci economii. Poate că e imposibil. Altfel însă fiecare dintre noi se poate uita la cât câștigă și poate trage o linie folositoare: cât sunt dispus să plătesc pentru rată sau chirie, cât sunt dispus să plătesc pentru un lucru nou, cât sunt dispus să mă îndatorez și cât de mult vreau să mă împovărez pe mine, eu cel de peste 5 ani, pentru un telefon nou.

Deci, dacă începi cu bugetul și vezi pe ce se duc banii tăi, atunci vei ști ce decizii să iei pentru tine. Fiecare dintre noi are niște planuri, dorințe obiective: o mașină nouă, o vacanță, o casă, iar dacă ajungi să coordonezi dorința cu ce cheltuieși vei ajunge la deciziile ce te vor ajuta: nu îmi mai cumpăr al 4-lea sacou, chiar dacă este la reducere, fiindcă vreau să plec în vacanță când se vor ridica restricțiile. Și acest gând nu mai exprimă frustrarea că ești sărac și nu-ți permiți un flat white sau un sacou, ci că ești un adult responsabil ce decide cum e mai bine pentru el.

Care sunt răspunsurile pe care le primești în urma newsletter-ului? Ce ai reușit să schimbi?

Georgiana Ilie: Eu încerc să nu predic nimic nimănui. Tot ce fac este să împărtășesc din ce am experimentat eu.

Am colegi care spun că-și vor face bugetul, dar nu știu dacă se țin de decizie sau nu, am și oameni care îmi scriu că au reușit să își stabilească o sumă și se țin de promisiune: o singură dată la cumpărături într-o săptămână.

Georgiana Ilie și Mădălina Marcu (Asociația pentru Relații Comunitare)

Hai să povestim un pic despre meseria ta, de jurnalist! De ce ai decis tu să faci asta?

Georgiana Ilie: Oh, nu-mi mai aduc aminte. (râde)

În liceu făceam o revistă a elevilor, în care am fost și eu implicată. Eu sunt un om curios, dar îmi este jenă să intru în  zone foarte personale ale oamenilor. Legitimația de presă însă rezolvă acest acces, pare mult mai simplu să pui întrebările pe care le vrei adresate.

Jurnalismul este o meserie în care publici informații, povești, iar oamenii răspund, pozitiv sau negativ, și simți foarte repede că ai lăsat o urmă-n lume, că ai contat, pentru câteva minute, pentru niște oameni. Iar dacă e și mai mult de-atât, cum a fost când am scris despre cutremur, când oamenii și-au vândut casele și au plecat în locuri mai sigure, alții și-au făcut rucsac de cutremur, planuri cu familia, s-a creat fondul pentru cutremur la Fundația Comunitară București, impactul este de lungă durată.

Dar de la momentul în care decizi și începi să fii jurnalist până ajungi să lucrezi pentru o publicație, să ai un salariu decent sunt mulți pași plini cu dezamăgiri. Cum ai făcut tu? Cum ți-ai păstrat perseverența față de această meserie?

Georgiana Ilie: Am 22 de ani de când sunt în presă și am lucrat în acest timp și în niște ONG-uri atunci când condițiile de angajare în presă nu existau sau erau de neacceptat.

La DOR, când revista era la început, nu se putea plăti niciun salariu, așa încât toți ne-am câștigat banii lucrând pentru organizații unde existau oameni ca noi, care ne plăceau, care susțineau cauze bune, deci nu eram în situația de a lua decizii de mercenari: fac asta doar ca să-mi iau banii. Oriunde am lucrat mi-a păsat foarte mult de munca și de oamenii cu care lucram, dar întotdeauna mi-am spus că mi-ar plăcea să fac doar jurnalism, iar asta s-a putut din 2016 când am venit fulltime la DOR.

Ce profesii aveau părinții tăi?

Georgiana Ilie: Tata a lucrat la CFR, era lăcătuș mecanic, iar mama a fost un mic antreprenor de oraș de provincie, adică avea un chioșc cu dulciuri în fața unei școli din Eforie Sud, orașul de unde vin eu.

Ce simți că ai moștenit de la ei?

Georgiana Ilie: Eu am crescut cu mama, nu aș zice că de la tata am luat ceva.

Mama era o persoană foarte independentă, stâlpul familiei, avea grijă de sora ei, de bunica mea, de mine și de fratele meu. Era un om pe care te puteai baza. Asta o descria cel mai bine și cred că asta am luat de la ea: trebuie să te descurci, trebuie să faci lucrurile să se întâmple, nu poți să aștepți să vină Făt-frumos să te salveze.

Mama era un om extrem de prietenos, oriunde se ducea știa să se împrietenească cu toată lumea, scotea toate poveștile posibile de la taximetriști, avea o naturalețe a relațiilor interumane.

Georgiana Ilie, împreună cu fratele ei

Dar îmi imaginez că nu i-a fost deloc simplu să fie singură, stâlp al familiei acum 20 de ani, nu?

Georgiana Ilie: Mama s-a recăsătorit, soțul ei era un om în regulă, însă ea a rămas întotdeauna persoana cea mai reponsabilă.

Dar nu a fost niciodată mama singură, mai ales că noi eram o familie numeroasă și locuiam toți într-o casă destul de mare.

Mi-e limpede că ai luat de la mama ta acest tip de acțiune: găsește soluția! Cum altfel te-a mai format acest mediu în care ai crescut?

Georgiana Ilie: Am fost într-o școală foarte bună, cu profesori foarte buni. Liceul nostru a avut internet din 1994, fiindcă a făcut parte dintr-un proiect al Fundației Soros pentru o Societate deschisă, care a dotat foarte multe școli din România cu calculatoare și rețea de internet.

 Noi aveam proiecte cu NASA în anii 90, ceva ce ni se părea normal atunci și abia după ce am absolvit și am cunoscut oameni din alte licee am realizat că nu era deloc ceva normal: aveam club de astronomie, club de ecologie, plantam copaci, tot ce vezi acum ca fiind foarte interesant prin școli. (râde)

Cum te-a schimbat asta?

Georgiana Ilie: Îți dai seama că nu aș fi știut ce e jurnalismul dacă nu erau revista școlii și cursul de jurnalism. Colegii mei nu ar fi mers mai departe spre programare sau spre business dacă nu ar fi avut ocazia să învețe despre antreprenoriat sau afaceri atunci.

Nu te-ai gândit niciodată să ai un business al tău?

Georgiana Ilie: Am încercat cu o prietenă de-ale mele, prin 2015, să facem o cutie cu snacksuri surpriză, pe care să o primești lunar. Șugăraș se chema proiectul nostru. Ideea sună foarte bine, dar implementarea și probabil și lipsa noastră de experiență și-au spus cuvântul, iar afacerea nu a rezistat.

Dar nu regret că n-a mers. Nu am regrete în general, aș zice.

Nu era mai simplu să preiei business-ul mamei tale?

Georgiana Ilie: Mama avea un chioșc în fața școlii, nu i-as spune business. În plus, când am făcut noi proiectul mama murise deja de 10 ani; nu mai existau nici casa, nici chioșcul.

Nu vrei să vorbim prea multe despre mama ta și dispariția ei, din ce simt, nu?

Georgiana Ilie: Nu știu ce ar fi de vorbit, de fapt. Mama s-a dus la 45 de ani și nu știu ce altceva ar fi de povestit decât că ea a murit și noi am rămas.

Îți spuneam mai devreme că nu am regrete. Doar așa poți să accepți lucrurile triste care ți se întâmplă și asupra cărora nu ai control.

Dacă s-a întâmplat așa cu mama ce pot să fac? Să plâng într-un colț 10 ani? Nu. Asta-i viața și încercăm să o trăim pe-a noastră cum și-ar fi dorit și ea, nu cu regrete și vinovății. Mai ales că ea era un om care iubea viața, petrecerile, era o persoană foarte caldă, vorbăreață și cred că ar fi fost tare nefericită să știe că nu ne trăim viața cum trebuie.

Mi-am dat seama că voi doi, tu și fratele tău, din ce povesteai mai devreme, construiți acest nucleu de familie.

Georgiana Ilie: Noi am rămas singurii din familie; nu ne mai avem ca rude de sânge decât unul pe celălalt și suntem foarte apropiați și foarte responsabili unul față de celălalt.

Georgiana Ilie și Cătălin Georgescu

De ce ai scris despre cutremure?

Georgiana Ilie: Cu vreo doi sau trei ani înainte citisem în New Yorker un articol despre ce se va întâmpla în America atunci când se va rupe falia Cascadia, ce provoacă un cutremur cam la 300 de ani, iar ultima dată s-a petrecut în 1700. Articolul detalia scenariul posibil al unui astfel de cutremur devastator, iar una dintre evaluări avea legătură cu perioada până când vor fi restabilite conexiunile pentru utilități: gaze, apă curentă, canalizare. Adică vreo 5 ani.

Atunci am avut un declic. Am realizat că vorbim în București despre consolidări, riscuri seismice, dar nu avem habar despre lucrurile care ne vor afecta viața de fiecare zi. Or, asta am vrut să aflu și să arăt: la cutremur vor cădea clădiri, dar restul vieții cum va arăta?

Ce s-a schimbat după articolul tău?

Georgiana Ilie: Pompierii au primit fonduri pentru dotări suplimentare, dar asta s-ar fi schimbat oricum, fiindcă vorbim despre niște fonduri europene aici. În plus, fără să știu sigur dacă are legătură sau nu cu articolul, Banca Modială s-a implicat în consolidarea unităților de pompieri, de jandarmi.

Ce știu sigur că s-a întâmplat după publicarea articolului în DOR este crearea fondului pentru cutremur, Bucureștiul pregătit, al Fundației Comunitare București, că s-a creat la Banca Mondială un grup de lucru pentru reziliență la cutremur, care cuprinde toate ONG-urile care lucrează în acest domeniu al intervenției post-cutremur, de la câini utilitari și radioamatori, la Crucea Roșie. Ele existau și înainte, fără îndoială, dar acum au început să lucreze împreună, datorită articolului și a demersurilor Băncii Mondiale care a continuat să invite oamenii și le-a dat ocazia de a lucra împreună. Se fac cursuri pentru profesori, au fost instruiți câini de salvare, s-a îmbunătățit infrastructura de radiocomunicații, singura care va funcționa imediat după cutremur. Adică s-au întâmplat niște lucruri în bine în direcția conștientizării, vorbim mai mult și ne pregătim realmente pentru acest eveniment.

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO