Căutare

Share this article

Cristina Olteanu este un om de finanțe care a părăsit un job bun, de viitor, într-o bancă puternică din România pentru o experiență care o făcea să simtă că „trăiește”, într-o casă de licitații. Și, cum nici acest lucru nu a fost de ajuns, anul trecut și-a deschis un spațiu de magazin care găzduiește obiecte create de designeri români și organizează evenimente, cursuri și ateliere, într-o casă interbelică din Piața Dorobanți. Așa a apărut AlbAlb.

De ce ai ales finanțe mai întâi?

Eu, foarte ambițioasă de mică, mă vedeam în top management într-o corporație. Așa văzusem la părinții mei, așa mi se părea firesc să fac și eu. Mama a fost directoare de fabrică, iar tata director și el într-o multinațională. Deci acolo mi se părea logic să ajung și eu.

Am terminat facultatea în Anglia, m-am întors în țară și am început să caut ceva de muncă aici. Și, chiar dacă nu mi-am dorit să intru în bancă, am găsit un program foarte interesant la ING, de management, cu o selecție foarte riguroasă, iar ultimul interviu se dădea cu board-ul băncii.

Mi-a plăcut ideea și am aplicat. Am trecut de concurs, am luat bursa ING, iar primul an a fost extraordinar. Dar a venit criza, nu am putut să mă duc exact pe ce îmi doream eu să fac, am mai stat un an și mi-am dat seama că nu era pentru mine.

AlbAlb

Cum ți-ai dat seama?

Îmi place să înțeleg ce fac și de ce. Mă duceam la serviciu 8 ore pe zi, unde făceam ce „trebuia”, iar în restul timpului încercam lucruri să simt că trăiesc.

Eu lucram pe corporații mari românești, deci știam că ajut cu credite niște afaceri, și știam că ele mai departe produc, dar toate astea le vedeam pe un ecran și pe niște hârtii. Atât. 

Și atunci mi-a venit ideea că, folosindu-mă de back-ground-ul meu în finanțe, pot investi în artă. Am căutat să fac un master, dar existau doar câteva, foarte scumpe, în străinătate. Așa am ajuns la casa de licitații Artmark. Și acolo am intrat într-un un alt sistem, care mi-a plăcut foarte mult.

Ce părere au avut părinții tăi despre această reinventare?

La început au fost ok cu startul meu în bancă, terminasem facultatea, aveam 24 de ani, părea că lucrurile mergeau în direcția bună. Câștigam relativ bine, dar exista un potențial mare de creștere, eram aproape de casă, era minunat.

Și, când toate astea mergeau de minune, pe mine m-au apucat ideile cu arta care, la mine în familie, este văzută ca ceva pe care să dai banii, nu din care să trăiești, pentru că nu este un business foarte profitabil în România. Am început să merg cu tata la licitații, să înțelegem cum merg lucrurile. Și ne plăcea foarte mult ce vedeam.

Tata desenează foarte bine, are înclinații artistice, dar și el, și mama sunt foarte pragmatici: plăcerile sunt una, munca și datoria altceva.

AlbAlb

Tu cum te vezi? Pragmatică sau visătoare?

Pentru artă sunt foarte pragmatică, pentru finanțe sunt visătoare. Și mi se pare că e bine să le ai pe amândouă în ce fac eu acum.

La Artmark m-am lovit de situația în care foarte mulți de acolo aveau studii de Istoria Artei, domeniu cu care eu nu avusesem nicio legătură până atunci. Și, când m-am dus prima dată la ei, mă gândeam că mă vor lua eventual să muncesc la recepție.

Am discutat cu unul dintre partenerii Artmark, iar el mi-a zis că are nevoie de mine pe partea de dezvoltare a firmei și mi-a arătat o încredere care m-a copleșit.

Deci planul tău care era?

Planul era să merg la Artmark și să înțeleg cum funcționează, asta ca alternativă la master-ele foarte scumpe despre care îți spuneam. Și îmi făcusem acest plan B: dacă îmi place și merge, rămân, dacă nu, după un an de zile, mă pot întoarce în bancă. 

Am intrat în Artmark și am început să lucrez pe proiecte, lucru care mi-a plăcut foarte mult fiindcă aveai toată susținerea, să ai o idee și să o duci la bun sfârșit.

Acolo nu mai conta programul, după o licitație de noapte, stăteam toți și strângeam, nu ne gândeam că în fișa postului nu scrie că trebuie să strâng tablouri după licitație. Iar acesta era un ritm care îmi plăcea. Mi s-a părut extraordinar, mă simțeam ca într-o organizație studențească: ai idei, le faci și simți că dezvolți o piață de artă în România.

AlbAlb

Am rămas 6 ani acolo, am dezvoltat niște proiecte foarte faine, am făcut Institutul de Management al Artei, pe care l-am creat după modelul celor din Anglia, unde am ajuns să fac o școală de vară și să văd cum funcționează.

Noi l-am deschis pentru weekend, cu foarte mulți lectori din toată țara, foarte buni. A fost un proiect care mi-a plăcut și pentru că simțeam că acoperim o necesitate de educație în artă, care în România lipsește.

Apoi am creat prima casă de licitații online, care există și acum și merge bine.

Cum te-au dezvoltat pe tine aceste lucruri?

Îmi plac mult provocările, iar proiectele astea erau niște provocări. Pentru că lucrurile se întâmplau cam așa: „hai să facem o casă de licitație online. Hai! Cum o facem?” Și de aici începeam de fapt toată munca de documentare și de implementare care însemna provocarea în sine.

Am făcut de la scris texte, la imaginat pagini,  găsit clienți, creat evenimente, tot ce aveam nevoie.  Nu contau pregătirea și experiența, cât dorința de a face, responsabilitatea și asumarea ei așa încât să poți duce lucrurile la bun sfârșit.

Este o experiență care te responsabilizează și te pune la niște încercări din care ajungi să înveți. Când te lovești de ceva, nu te gândești că nu ești pregătit pentru problemă, ci te concentrezi să găsești soluții. Iar asta îmi plăcea.

E multă muncă organizatorică și managerială în ce îmi spui. Care au fost recompensele artistice sau simpla proximitate a artei era o recompensă?

Eu venind din alt domeniu, am simțit mereu că trebuie să învăț mult mai mult decât restul care terminaseră Istoria Artei și știau mult mai bine. Apoi aveam să aflu că ei făcuseră multă Istoria Artei Vechi și mai puțină artă contemporană, așa că, practic, învățam împreună.

Dar  asta nu se poate peste noapte sau doar dintr-o carte, ci trebuie văzută multă artă. La Artmark există o bibliotecă și, când m-am dus prima dată acolo mi le-au pus în brațe și mi-au spus că trebuie să le citesc.

Apoi am realizat că cel mai important este să vezi, să expui ochiul la cât mai multe lucrări. Nu te poți bizui că înveți doar din cărți ce înseamnă artă contemporană. Ochiul și gusturile chiar se formează. Și, chiar dacă nu reușești să recunoști artistul ori stilul, ajungi să te poți uita la un tablou și să îți dai seama dacă este foarte bine făcut, chiar dacă este un stil care nu-ți place.

Așa am început să simt că mi-am găsit domeniul meu, că făceam ceva și simțeam că este al meu. Iar asta era bine.

AlbAlb

Cum s-a născut AlbAlb?

După Artmark am făcut parte dintr-un proiect artistic la Timișoara, care era gestionat de o fundație, lucru care m-a introdus practic în zona de non-profit și am văzut cum se fac lucrurile acolo. 

După experiența din Timișoara, m-am întors în București și mi-a venit ideea să fac ceva pentru mine. Îmi plăcea și partea asta de magazin, cum făceam la Artmark: să vorbesc cu deponenții, să discut cu clienții, să prezint lucrările. Pe de altă parte, îmi plăceau cursurile, energia de la ateliere, lumea care vine, se destinde și încearcă să facă altceva decât ceea ce face în mod obișnuit. Și atunci am decis că vreau să le încerc pe amândouă: și evenimente, și magazin. 

AlbAlb

De ce se numește AlbAlb?

În artă modelul nou de galerie este white cube, un spațiu complet alb, pe care îl pui la dispoziția artistului, iar tot ce contează este lucrarea. Asta fac eu aici: pun la dispoziție un spațiu alb căruia artiștii îi dau viață, iar, de cealaltă parte, clienții găsesc un magazin accesibil, nu o galerie în care simți că nu ai ce căuta dacă nu știi artă.

Care este povestea casei?

Este o casă interbelică, din anii 20 sau 30, nu știm exact, care m-a fermecat prin poziționare. În fața ei este parcul George Călinescu, foarte aproape este Piața Dorobanți, o zonă foarte animată în care au apărut locuri ce s-au dezvoltat frumos.

Unul era Dorobanțiul de acum 10 ani, cu niște cafenele genul acela în care noi nu intrăm, iar acum este o zonă cu multe locuri ținute de tineri, cu design foarte frumos și servicii foarte bune.

AlbAlb

Câți sunteți în povestea asta?

Eu și familia mea. Cred că și ei și-au dat seama până la urmă că fac exact ce îmi place. Apoi, primesc și bune referințe de la prieteni de-ai lor care trec pe aici și pleacă foarte încântați de ce au văzut.

Se susține afacerea?

Se susține, da, dar nu îmi dă voie să încarc alte cheltuieli. Pasul următor ar fi să mai pot lua un om care să mă ajute. Dar nu vreau să fac asta până nu am siguranța că îmi permit acest lucru. Nu este genul de afacere în care mi-am dat câțiva ani să fac profit. Vreau să crească organic și bine.

 

 

 

 

 

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO