De la „căpșunar” până la crescător de vaci Angus la Călărași. Povestea tânărului care a lăsat o afacere de un milion de lire sterline la Londra pentru a munci acasă

Alin Căprilă are 36 de ani si de vreo șase s-a făcut fermier. A plecat ,,căpșunar” în Marea Britanie, a muncit pe brânci și împreună cu fratele său a pus pe picioare o firmă de construcții de peste un milion de lire anual. Putea să trăiască bine mersi acolo, să-și permită o viață fără griji financiare, dar ața l-a tras către casă. De mic visa împreună cu fratele său, Marius, să aibă ferma lor, așezată pe pământurile pe care au copilărit. Așa că după ce au început să facă bani serioși în Anglia, au început să cumpere terenuri în România, în satul Coconi din Călărași. Apoi Alin s-a întors și s-a apucat de agricultură și de zootehnie. A adus din Scoția câteva capete de vită din rasa angus și s-a apucat de crescut vaci de carne. Are planuri mari, se vede îmbătrânind tot aici, pe pământurile României și își așteaptă și fratele să se întoarcă acasă deoarece, așa cum spune el, „majoritatea românilor și-ar dori să se întoarcă acasă, într-o Românie sănătoasă”.

Cum a reușit un puști plecat la căpșuni să ajungă antreprenor în Anglia, iar apoi mare fermier în România, aflați din povestea de mai jos.

Cum arată astăzi ferma ta? Ce ai acolo?

Dacă ar fi să caracterizez în două cuvinte, nu aș avea acum…

Să încercăm în 10 😀

Ne dăm silința să arate ca ,,afară”, să avem o producție și salarizări ca în afară. Din păcate, în șase ani de activitate nu am reușit încă să ajung la standardele dorite, după 6 ani de agricultură și aproape 5 de zootehnie.

Cultivi și pământ și aveți și fermă de animale?

În prezent deținem 504 hectare de teren agricol pe care avem plante furajere pentru animale și 122 de capete de Aberdeen Angus. Urmează să fete 55 dintre ele.

De unde le-ai adus?

Ele sunt aduse din zona Edinburgh, din Scoția, de unde s-a obținut această rasă.

Dar rasa aceasta este europeană?

Da, poartă numele zonei Aberdeen, locul unde a fost obținută.

Credeam că e mai exotică, de prin Australia…

Australienii sunt crescători de Angus, sunt ferme foarte mari și foarte performante în Australia; ei sunt recunoscuți la nivel mondial pentru fermele de vite, dar este o rasă care se crește și acolo, și în America, și în Europa. Originea este din Scoția.

---

Citește și: Magicianul afacerilor pescuiește acum legume bio din „Grădina paradisului” de la Corbeanca

---

Cum de te-ai apucat de crescut vite?

Eu am locuit mulți ani în Marea Britanie, fratele meu este acolo de 17 ani. Povestea persoanei este practic povestea persoanelor. Noi râdem tot timpul că avem avantajul de a fi în două locuri în același timp. Amândoi suntem implicați în fermă, eu mai activ fiind aici, dar am convenit  să dăm un plus de valoare muncii noastre, să venim cu un produs sănătos, de top, pe piața românească, să reușim să aducem în farfuria românului un produs local, obținut cu resursele noastre.

Dar eu știu că te-ai ocupat de cu totul altceva în Marea Britanie…

În Anglia am lucrat în domeniul construcțiilor. Am avut acolo o societate de construcții de care se ocupă în continuare fratele meu.

De la betoane și construcții la zootehnie e o oarecare diferență…

Dacă există muncă și devotament, omul se poate adapta de la -60 de grade, la +60 de grade Celsius. Sunt oameni care trăiesc și la Polul Nord și în deșert. Așa ne putem adapta și noi pentru că ceea ce facem, facem cu plăcere.

Cu cât timp în urmă te-ai întors din Anglia?

Cu puțin timp înainte de a mă apuca de fermă, acum vreo 7 ani. Am vrut să trimitem bani de acolo și să cumpere mama terenul agricol. Nu am reușit in acest fel să cumpărăm prea mult, așa că m-am întors și m-am implicat activ.

După ce am cumpărat terenul, am ales sediul pentru fermă, am cumpărat și utilaje și am înființat societatea. Un an mai târziu am făcut și pasul către zootehnie.

Când ai plecat din țară prima dată? Și cum?

Aveam 20 de ani și eram student la Facultatea de Agronomie și am prins un program de schimb de experiență pentru studenți. Trebuia să mergem să muncim sezonieri în agricultură într-o fermă din Anglia. La fel plecase și fratele meu cu doi ani înainte.

Din ferma respectivă, după 3 luni de zile am plecat în Londra, fratele meu era deja stabilit acolo, așa că am început să muncim împreună.

Dar ce ai făcut la ferma aceea?

Am lucrat la ferma de căpșuni. După două săptămâni mi-au dat să coordonez o echipă de 11 indieni pentru că eram mai solid și aveam o prezență mai impunătoare. Așa că mi-au dat ,,puturoșii” fermei să am grijă de ei. Practic făceam mentenanța câmpurilor, eram un pui de supraveghetor, însă lucram cu ei acolo. Nu era o funcție, era o responsabilitate.

Erai încă student sau terminaseși?

Nu. Când am plecat am întrerupt studiile și le-am reluat ulterior la fără frecvență. Dar nu-mi pare rău. Experiența pe care am câștigat-o în Marea Britanie este cea care mă mulțumește sufletește. Nu regret că am plecat din facultate.

Și fratele tău tot Agronomie a făcut?

Da și la fel a procedat și el. Am terminat amândoi la fără frecvență.

Dar de unde sunteți de loc? Unde v-ați născut?

De fel suntem din Călărași, dar ne-a atras zona aceasta, Coconi – Mănăstirea pentru că ambii părinți sunt din comuna alăturată, Dorobanțu. Așa că ne sunt destul de familiare locurile acestea pe care noi azi lucrăm și creștem animale.

Să înțeleg că ați crescut acolo?

Da, copilăria ne-am petrecut-o aici. În toate vacanțele de vară eram aici, pe malul lacului Moștiștea. Mergeam la pescuit, la scăldat…

Să ne întoarcem la momentul în care te-ai mutat la Londra după fratele tău. Ce ai făcut acolo?

La început lucram ca tâmplari. Am găsit nișa asta, ne-am specializat și după câțiva ani am început să luăm primele lucrări. Apoi am început să ne angajăm câte un om, doi, trei și așa am început să creștem…

Interesant că ai făcut studii de agronomie, apoi ai lucrat ca tâmplar, constructor și acum ești fermier…

Alin Căprilă: Ca să fie și mai interesant, am terminat și un liceu de matematică-informatică 😀

De ce te-ai întors în România? Toată lumea vrea să plece din țară…

Dar toată lumea vrea să se întoarcă. Dacă întrebați, cred că 90% dintre românii care sunt plecați, vor să se întoarcă în țară. Dar e nevoie de niște condiții mai bune. Nu se întorc din cauza sistemului, a legislației proaste, din cauza a ceea ce este azi aici. Dar cei mai mulți sunt atrași de locul acesta numit „acasă”.

Dar după ce te-ai întors, te-ai luat și la trântă cu sistemul pentru că bănuiesc că nu e ușor să fii antreprenor aici…

Deloc. E foarte greu. Dar sunt și satisfacții. Sper să trecem de greul acesta, să ajungem și într-o perioadă mai prielnică, mai sănătoasă și sper că nu vom muri luptându-ne.

Cât de profitabilă ajunsese societatea din Anglia?

Avea și are un profit destul de mare.

Adică ai fi putut trăi bine mersi acolo?

Vorbim de peste șase cifre pe an, adică peste un milion de lire anual. Puteam să facem acolo ceva și să trăim liniștiți, însă ne-a tras pământul spre casă. Și fratele meu își dorește să se întoarcă la un moment dat. El a prins rădăcini mai adânci, e căsătorit și are doi băieței acolo. Lui cred că îi va fi mai greu, dar repet, cred că aproape toți românii din străinătate ar vrea, la un moment dat, să se întoarcă într-o Românie sănătoasă.

Hai să ne întoarcem la fermă. Reușești să obții și aici rasa Angus?

Da. Noi am adus inițial doar 40 de femele și doi tăurași. La momentul acesta avem 122 de capete, din care 77 sunt gestante, iar din ele 55 urmează să fete foarte curând. Obținem produșii noștri, din masculi dăm spre reproducție, cei care nu sunt conformi îi trimitem la abator, iar femelele le-am oprit pe toate și le ținem pentru reproducție. Avem de gând să ajungem la un efectiv de 300-400 de capete.

Unde pleacă carnea de la voi?

Lucrăm cu ferma Baciu. Trimitem la abatorul lui Alexandru Baciu ce e de sacrificat, iar dumnealui distribuie produsele în magazinele „La Baciu”. Știu că sunt câteva astfel de magazine și în București.

Dar nu putem identifica carnea de la ferma ta?

Deocamdată nu. Noi trebuie să trimitem la abator, iar abatorul decide ce face mai departe. Urmează să închidem lanțul acesta pentru că urmează să derulăm un proiect european ce prevede îngrășătorie de taurine, abatorizare, tranșare și magazin de desfacere.

Și cât mai este până acolo, optimist vorbind?

Sunt lucruri care nu depind numai de mine, dar optimist vorbind, sper ca la sfârșitul lui 2020, jumătatea lui 2021 sa realizăm ce ne-am propus.

Cum recunoaștem o friptură de vită angus?

O să vă trimit niște fotografii 😀

În primul rând după marmorare. Angusul are capacitatea de a se dezvolta destul de repede din rasele superioare de carne și de a avea o marmorare aparte. Această marmorare înseamnă gradul de grăsime de la nivelul mușchiului. Când se face friptură, grăsimea respectivă se topește, iar carnea are o anumită frăgezime, nu e ca o cărămidă în farfurie.

Ești gurmand?

Nu am decât 120 de kilograme 😂

Îmi place mâncarea. Nu am gustat din carnea pe care o avem noi, dar cred că voi plânge când vom sacrifica primul tăuraș la noi în abator.

Ai o relație specială cu animalele, ,,vorbești” cu vacile?

Chiar da. Și să știi că e o senzație unică atunci când un animal de 120 de kilograme vine și te împinge cu capul ca să-l mângâi sau să-l scarpini. Țin foarte mult la animalele noastre.

Unde ți-ai cultivat rafinamentul gustului? Când ai gustat prima dată o friptură de vită Angus?

Nu știu exact când, dar cu siguranță în Marea Britanie. Acolo am prins gustul cărnii de vită. Ei au o altfel de cultură a bucătăriei, au o altă istorie culinară. Noi, românii, am fost obișnuiți cu carnea de porc și pui, lucru normal, dacă stai să te gândești la istorie. Otomanii ne cucereau, ne luau vitele și oile și noi consumam porcul.

Ce sunt părinții tăi?

Mama a lucrat într-o fabrică de confecții, iar tata a lucrat pe sisteme de irigație, însă, din păcate, el nu mai e printre noi.

Mama e implicată în fermă?

Nu. Ea e pensionară și nu e așa dinamică cum suntem noi, cum am fost noi învățați să acționam în Marea Britanie.

Dar ce are englezul și nu are românul?

Are un spirit diferit, să știi. Vorbeam cu un prieten englez, manager într-una dintre lucrările pe care le executam, și am aflat că la 63 de ani voia să iasă la pensie să se mute în Sri Lanka, la 5-6 mii de kilometri de Marea Britanie. Noi gândim diferit, suntem mult mai conservatori, mai fricoși, mai temători. Ei așa  au cucerit lumea asta, datorită spiritului pe care îl au. Nu sunt fizic mai speciali.

Dar sunt mai muncitori?

Parțial. Cei care muncesc, muncesc, cei care nu muncesc, nu muncesc. Ei au un sistem ușor diferit. Pe cei care nu muncesc, statul îi scoate din piața muncii, le dă un ajutor social, o casă în care să locuiască și îi marginalizează. Nici nu vor trăi o viață bună, dar nici…

Dar cei care muncesc, chiar muncesc și sunt mai productivi decât noi.

Ce voiai să te faci când erai mic?

De când eram copii, și eu și fratelemeu, ne-am dorit tot timpul să avem o fermă. Ideea de fermă s-a cosmetizat puțin când am ajuns în Marea Britanie și am înțeles ce înseamnă a fi fermier. La început am fost mirați cum arăta ferma care avea câteva sute de hectare de căpșuni și peste 1000 de oameni sezonieri. Iar copiii fermierului, când veneau de la școală, aruncau ghiozdanul, se urcau pe tractor și arau locul. Fermierul lăsa mașina la capătul lanului de căpșuni și intra și aduna iarba dintre rânduri. Lucrul acesta pe noi ne-a mirat foarte tare la început, dar apoi am înțeles că făcea cu drag, că-i plăcea să muncească și să aibă o fermă îngrijită, că el era acolo nu doar pentru o chestie financiară, era acolo și cu mintea și cu sufletul.

Cred că ne mai trebuie ceva timp să facem și noi așa lucrurile…

Eu așa le fac. Am în permanență un rând de haine de schimb în mașină și oricând e nevoie și am ocazia intru în fermă, mă urc pe tractor, mă urc pe combină dacă e nevoie, nu am nici o reținere. Dacă e nevoie de ajutor pentru un animal, sar imediat. Ce fac eu văd ca pe un mod de viață, nu ca pe un business. Trebuie gândit și din punct de vedere financiar pentru că altfel se prăbușește totul, dar în primul rând îl văd ca pe un mod de viață.

Unde ai vrea să ieși la pensie?

Nu simt nevoia acum 😂

Unde te vezi la pensie? Aici, în Anglia?

Aici. Cred că ne rămâne ceva în sânge, avem ceva în gene. Atunci când ne naștem într-un loc, suntem atrași de locul în care ne-am născut. Sper să nu ne gonească sistemul, sper să-și revină țara și sper să înțeleagă toată lumea că dacă vrem să trăim în Europa trebuie să gândim, să muncim și să ne comportăm ca în Europa.