Yvona Mardare este genul de femeie pe care, dacă o întâlnești o singură dată, nu o mai uiți. Copil crescut cu un părinte plecat la muncă în străinătate, Yvona Mardare a învățat devreme ce înseamnă dorul, responsabilitatea și maturizarea cu câțiva ani înainte de vreme. A crescut în Iași, într-o perioadă în care mulți copii rămâneau acasă în grija bunicilor, iar părinții plecau peste hotare ca să țină familia pe linia de plutire.
A plecat și ea la Milano, unde urma să-și găsească, fără să știe, drumul profesional. Acolo, în Italia, Yvona Mardare a descoperit pentru prima dată lumea vinului, o lume elegantă, educată, caldă, în care oamenii îți vorbesc cu pasiune despre un singur pahar. Acolo a simțit că intrase într-un univers în care și-ar putea trăi viața. S-a înscris la cursuri, a devenit somelier și, fără să o spună cu voce tare, a știut că și-a găsit profesia inimii.
Întoarsă în țară, a încercat să-i obișnuiască pe români cu idea, încă neobișnuită atunci, de femeie somelier. Și-a deschis un magazin de vinuri, a organizat degustări, a construit comunitate în jurul ei. S-a căsătorit cu prietenul ei din liceu, omul care i-a fost mereu aproape, și împreună au făcut patru copii. Patru copii crescuți cu aceeași energie cu care Yvona ridică astăzi pahare spre oameni și le spune povestea vinului.
Astăzi, Yvona Mardare este organizatoarea unuia dintre cele mai apreciate festivaluri dedicate vinului din România: „Hai cu Pluta”, un eveniment care aduce la un loc zeci de crame, sute de vinuri și mii de oameni dornici să descopere gusturi, povești și culturi. E munca ei, e semnătura ei și e felul în care a ales să lase o urmă în lume.
Te găsesc la birou. Biroul tău are ca obiect de activitate fix industria vinului, ospitalitatea și lumea somelierilor. Unde lucrezi? Cu ce te ocupi?
Fac acest festival de vin. Sunt somelier din 2014, iar din experiența asta a apărut și festivalul „Hai cu Pluta”. El are loc la Iași, iar de doi ani îl organizăm și la Suceava. Când spun Suceava, mă refer de fapt la toată zona Bucovinei, pentru că de acolo ne este mai greu să aducem oamenii la Iași. Mă refer la hotelieri, proprietari de restaurante, cafenele, pensiuni cu tradiție din Bucovina. E complicat pentru ei să facă drumul până la Iași, așa că am decis să mergem noi la Suceava și să ducem industria vinului mai aproape de comunitatea lor.
Yvona Mardare: „Mi se părea prea tristă viața mea pentru un om de 25 de ani.”
De ce „Hai cu Pluta”? Ce înseamnă numele?
„Hai” este un call to action, o invitație. „Cu Pluta” are un dublu sens: vinurile au dopul de plută, dar, sincer, suntem cu toții câte puțin „cu pluta”.
Am înțeles. Și în ce constă acest festival? Ce se întâmplă mai exact acolo?
Anul acesta voi avea în jur de 45 de expozanți: aproximativ 40 de crame și încă 5 standuri cu brânzeturi și produse tradiționale, astfel încât oamenii să poată combina degustarea de vin cu ceva de gustat. Vizitatorii își cumpără un bilet și vin să deguste vinurile. La fiecare stand — care este amenajat ca o masă de prezentare — fiecare cramă își expune vinurile și ce are mai bun.
Poți să mergi de la un stand la altul, să degusti, să asculți povestea fiecărui vin și să-mi pui întrebări despre ce te interesează. Scopul este să apropiem clientul final de lumea vinului, astfel încât, atunci când merge într-un restaurant sau într-un magazin specializat, să știe ce să aleagă și ce i-ar plăcea. Sunt crame care fac vinuri excepționale de ani de zile în România, iar oamenii ar trebui măcar să recunoască anumite etichete — de exemplu un Cuvée Bérlandelarei, care se produce de foarte mulți ani și a devenit, treptat, o etichetă aproape istorică, sau un Charlot, sau alte vinuri cunoscute.
Sunt multe lucruri de învățat în industria vinului, iar festivalul exact asta urmărește: să apropie oamenii de vin, inclusiv pe cei care nu știu nimic despre el, dar sunt curioși. În plus, încă există preconcepția că vinul ar fi o băutură simandicoasă, sofisticată. Noi încercăm să normalizăm ideea că un pahar de vin — fără excese — poate fi relaxant, plăcut, și poate aduce entuziasmul descoperirii: o etichetă nouă, o cramă nouă, un soi nou, particularități specifice fiecărui vin.
Când am zis Bucovina, m-am referit la cei din HoReCa din Bucovina. Pentru că în Bucovina nu se face vin, nu?
Da, în Bucovina nu se face vin. De aceea, acolo se consumă mai mult tării — afinată, vișinată, băuturi tradiționale — au alte cutume. Eu am dus festivalul acolo tocmai pentru a-i apropia de vin.
Și, ca să-ți răspund și în privința regiunilor participante, avem crame din toată țara: din Banat, Dealu Mare, Oltenia, Maramureș, din Iași, din Moldova. Avem participanți de peste tot. Inclusiv cinci crame din Republica Moldova și încă cinci expozanți cu vinuri internaționale — din Italia, Georgia, dar și din Lumea Nouă: America de Sud, Australia și alte țări.
De câți ani faci festivalul ăsta?
Primul festival l-am făcut în 2019. Atunci se numea Wine Tech, dar, pentru că a venit pandemia și totul a devenit „tech”, în 2022 l-am rebranduit. Am reluat proiectul și am început să fac „Hai cu Pluta”.
Am înțeles. E o dată pe an sau de mai multe ori pe an?
La Iași este o singură ediție pe an, și la Suceava la fel — o ediție pe an.
Ok. Dar până în 2019 cu ce te-ai ocupat?
Eu sunt somelier din 2014. Am 38 de ani și, în 2009, am terminat Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice.
Yvona Mardare: „Am simțit că pășisem într-o lume complet nouă.”
Nici nu m-aș fi gândit.
Nici eu. Nu mi-a plăcut deloc. În timpul facultății am făcut practică pe la primărie, prin diverse instituții, unde prindeam loc. Și am simțit că nu e deloc mediul potrivit pentru mine.
Așa că, spre finalul lui 2009, început de 2010, am plecat din țară. Prima dată am plecat în toamna lui 2009. M-am întors o perioadă, apoi am decis să plec cu totul. Am ajuns în Italia, la Milano, unde era mama mea, și acolo am stat cinci ani. În anii aceia am trecut prin multe schimbări de mindset și, fără să-mi dau seama atunci, am început o reconversie profesională.
Lucram într-un magazin foarte fain, cu de toate: haine, bijuterii, vinuri, tot felul de produse. Dar nu îmi plăcea faptul că stăteam închisă opt ore pe zi. Deși câștigam bine și aveam propria mea locuință în chirie, simțeam că viața mea era prea liniară — muncă, casă, muncă, casă. Pentru un om de 25 de ani mi se părea trist.
Așa că m-am înscris la cursurile de somelier la Milano, la Associazione Italiana Sommelier, una dintre cele mai bune și mai cunoscute școli din industrie.
Stai! Nu e ca și cum mergeai pe stradă și ai văzut un afiș cu „cursuri de sommelier”. Cum s-a întâmplat?
Am mers o singură dată la o degustare, cu niște prieteni italieni. Când am ajuns acolo, am avut senzația că intru într-o altă lume: era un hotel de cinci stele plus, o sală elegantă, cu lumini și candelabre, iar oamenii erau incredibil de prietenoși. Mi s-au părut atât de bine crescuți, atât de interesați să vorbească cu tine și să explice lucruri despre vin… și asta indiferent cine erai, chiar dacă oamenii de acolo erau proprietari de cramă sau personalități importante.
Atmosfera aceea m-a fascinat, mi-a rămas în minte și am simțit că descopăr o lume complet nouă. După câțiva ani, impulsul acela a rămas cu mine și am decis să mă înscriu la cursuri. M-am interesat, am plătit și m-am înscris.
Citește și: „Un copil nu e vinovat că tatăl lui merge și dă în cap la altul. Copilul ăla merită o șansă”. Cine este Daciana Loi, profesoara care a transformat durerea altora în misiunea vieții ei
Tu ești moldoveancă-moldoveancă, nu? Din zona Iașilor.
Da, sunt născută și crescută în Iași.
Și ești unul dintre copiii crescuți cu părinții plecați la muncă în străinătate?
Da. Părinții mei au divorțat când aveam 14 ani, iar mama, pe când aveam 15 ani, a simțit nevoia să plece. Nu am multe detalii de povestit, dar situația era grea și nu ne descurcam. Așa că am rămas în grija bunicii mele.
Am înțeles. Și cum ți-a fost perioada aia? Că au fost niște ani.
În perioada aceea nu realizam cât de greu îmi era. Abia mai târziu, când am devenit adult, am înțeles cât mi-a lipsit. Iar când am devenit mamă, atunci am simțit cu adevărat ce înseamnă absența unui părinte în anii importanți.
Dar cum te-ai ales cu filosofia și științele politice?
M-am dus mai mult spre zona științelor politice. Maică-mea era deja la Milano, ți-am povestit. Iar eu, în clasa a 12-a, m-am gândit că poate voi merge și eu acolo și, dacă tot ajung în Italia, poate voi lucra într-o zi la consulat. De aceea am dat la Relații Internaționale și Studii Europene — o facultate care avea mai multe subdivizări, inclusiv comunicare. Eu am dat special la Relații Internaționale și Studii Europene, asta am ales până la urmă.
Yvona Mardare: „Nu voiam să mă mai întorc în Italia. Voiam să-mi fac un rost aici.”
Am înțeles. Și când ai ajuns la Milano, nici vorbă de consulat. Lucrai ca vânzătoare într-un magazin, nu?
Nu, deja nu mai voiam așa ceva. La început am lucrat în restaurante, până am învățat foarte bine limba. Am fost și ospătar. Maică-mea mă mai trimitea uneori să stau cu copiii unor cunoscuți. Am făcut tot felul de joburi necalificate, ca orice tânăr plecat la început.
Da, dar… Mama ta s-a întors?
Maică-mea e foarte nehotărâtă. În momentul de față este în țară — a venit pentru o lună ca să mă ajute cu copiii, să stea ea cu ei și eu să pot lucra pentru festival. Ar vrea să se întoarcă acasă definitiv, dar încă nu este la pensie. Are 62 de ani și urmează să iasă la pensie din ianuarie anul viitor, așa că acum e într-o perioadă de gândire, nu știe exact ce să facă.
Dar, de fiecare dată când am născut, ea a fost prezentă. Venea, stătea cu mine, rămânea câte șase luni, își lua liber sau își dădea demisia dacă era nevoie. A fost foarte prezentă în viața mea și a copiilor. Doar că acum, în momentul ăsta, nu a luat încă o decizie finală. Eu cred totuși că o să se întoarcă.
Te-ai căsătorit aici sau în Italia?
Aici.
După ce te-ai întors?
Da.
Bun. Cum ai fost primită în țară ca somelier, femeie somelier?
Măi, să știi că am fost primită foarte bine. Și când zic „foarte bine”, mă refer la oamenii din Iași, la comunitatea noastră de aici. Mi-am deschis un magazin de vinuri. Eu, venind din vânzări, cred că inconștient m-am dus spre ceva ce știam deja să fac la momentul respectiv. Așa că am deschis un magazin specializat de vinuri, cu vinuri premium, foarte faine.
Și oamenii chiar au primit foarte bine ideea: o fată de 27 de ani, revenită din Italia, care deschide un magazin de vinuri. Le plăcea povestea. Pe vremea aceea eram așa… mai „exotică”. M-au primit bine, deși magazinul nu a fost o afacere de succes. Nu a mers, nu a funcționat — ba chiar m-a băgat în datorii.
A fost o perioadă grea. N-am reușit să fac față, nu știam să gestionez, nu aveam educația necesară în zona asta. Eu știam un singur lucru: că nu vreau să mă mai întorc în Italia și că vreau să-mi fac un rost aici.
În prima zi când m-am întors, am mers la un interviu la o multinațională. Mi-au cerut să vorbesc două limbi străine — italiană și engleză — și voiau să fac nu știu ce pentru 1.500 de lei pe lună. Mi s-a părut incredibil de puțin. Le-am spus că nu vin pentru mai puțin de… și au zis: „Ăsta e salariul. Dacă vrei bine, dacă nu, nu.” Așa că am zis „nici într-un caz” și mi-am construit singură drumul meu.
Yvona Mardare: „Sommelierul este cel care spune povestea vinului.”
Soțul tău a fost clientul magazinului tău?
Pe soțul meu nu l-am cunoscut drept client al magazinului. Deloc. Noi ne știam dinainte — mi-a fost coleg de liceu. Eram foarte buni prieteni. Am avut o relație și înainte să plec în Italia, apoi ne-am despărțit. Am plecat, a fost o perioadă nebună. Iar când m-am întors, am decis să fim din nou împreună.
Și-ați făcut patru copii?
Da. Patru copii. Dar ni i-am dorit. Nu a fost genul acela de „s-a întâmplat”, cum m-a mai întrebat lumea: „Din greșeală?” Nu. Pur și simplu ne sunt foarte dragi și credem că ne ies bine.
În plus, soțul meu mă susține enorm. Dacă e nevoie să schimbe un scutec, îl schimbă. Dacă eu am un eveniment, el stă cu copiii — indiferent că unul e bolnav, răcit, bebeluș, mare sau mic. Mă ajută foarte mult.
Ce vârstă au? De la cel mai mic la cel mai mare?
Cel mai mare are opt ani. Apoi: opt, șase jumătate, patru și un an. Duși cu pluta suntem!
Dacă te uiți doi pași în spate, cum vezi festivalul ăsta? Sau cum îți imaginezi că ar trebui să evolueze, ca să fii împăcată și fericită? Pe termen lung.
Îl văd foarte bine. Este unul dintre cele mai bine organizate festivaluri din țară — și nu o spun ca să mă laud. O spun partenerii mei. Este un festival de succes pentru domeniul nostru. Cred că va mai avea multe ediții.
Pentru producătorii de vin, faptul că vine o mare de oameni să deguste vinurile este una dintre puținele modalități reale prin care se pot face cunoscuți. Social media e una, dar e altceva când omul vine la stand, degustă și se îndrăgostește de vinul tău. Îi face poze, recenzii, recomandă mai departe sau cumpără în continuare, în funcție de profilul lui. Asta contează enorm.
Nu te-ai gândit vreodată să-ți faci o cramă a ta?
Nu. Nici nu m-am gândit și nici nu îmi doresc. Pentru că eu nu știu să fac vinuri. Sommelierul este cel care spune povestea vinului, o duce mai departe, este legătura dintre cramă și client. Asta e meseria mea.
Ca să ai o cramă, ai nevoie de foarte mulți bani. Vorbim de milioane de euro. Eu nu îi am acum — cine știe în viitor. Dar în momentul ăsta nu. Am contact cu tot felul de crame: mici, de familie, mari, foarte mari. Și bugetele sunt uriașe. E greu pentru cineva ca mine, fără un background financiar puternic, să deschidă o cramă.
Dar cum ai timp? Două ediții pe an înseamnă multă muncă.
Două ediții de festival înseamnă, de fapt, muncă de un an. Șase luni de pregătire înainte pentru fiecare. Când copiii sunt la școală sau la grădiniță, iar cel mic doarme, eu sunt pe laptop, pe telefon, dau telefoane, vorbesc cu partenerii: „Ce facem?”, „Cum facem?”, „Hai să facem.”
Pe parcursul anului țin și evenimente mai mici, degustări, astfel încât să țin oamenii aproape. Nu apar doar de două ori pe an și gata. Îi țin implicați în lumea vinului tot timpul.
În vara asta am fost în vizită la cramele din Iași și am documentat totul pe social media. Atât am putut face, pentru că cel mic are un an și încă îl alăptez; nu pot lipsi nopțile de acasă ca să merg în Transilvania, Dobrogea sau Dealu Mare. Dar la cramele din zona noastră am ajuns și a fost foarte bine primit.
Ce planuri secrete ai?
Plănuiesc anul acesta să fac și un club de vin. Un club oficial, pentru că oricum am deja o comunitate în jurul degustărilor. Dar vreau ceva structurat, cu înscrieri, cu beneficii clare.
Să le pot oferi oamenilor înscriși momente speciale. Să le trimitem mailuri: „Ne întâlnim să degustăm asta, asta și asta.” Am planul acesta cu clubul de vin și vreau să îl pun în practică.
