Căutare

Share this article

Fiecare dintre noi are o viață organizată oarecum după o structură dată: job, familie, timp liber. Acești termeni fiind atât de generici, pot intra multe activități în aria fiecăruia dintre ei, de cele mai multe ori, activități oarecum conectate între ele în funcție de domeniul de interes. Când am cunoscut-o pe Roxana Nicolaescu și am aflat că lucrează în bancă, este somelier și degustător profesionist de vinuri, iar în timpul liber predă cursuri pentru amatori la Fundația Calea Victoriei și face voluntariat pentru EduCab, mi-au trebuit câteva minute să procesez informația ca apoi să mă întreb cum e posibil. Iată că este posibil să ai viața împărțită între trei pasiuni diferite și să faci treabă bună pentru oriunde decizi să te implici. Pentru asta am bănuit că-ți trebuie o calitate specială, însă, până la final, am realizat că e vorba de felul în care ești construit și educat, dar, cel mai important, de capacitatea de a te implica și a duce la bun sfârșit ce ți-ai propus.

Când va fi mare, adică până la 50 de ani, Roxana Nicolaescu vrea să fie Master of Wine și vrea să se simtă împăcată cu lucrurile pe care le-a făcut în viață.

Deocamdată este extrem de implicată în proiectul EduCaB, cu ajutorul căruia ea și colegii ei ajută la dotarea bibliotecilor publice din țară cu mobilier, calculatoare, cărți și proiecte educaționale cu scopul „de a crește capacitatea bibliotecilor publice de a răspunde nevoilor locale, catalizând resurse educaționale pentru activarea unor mecanisme de dezvoltare durabile în comunități”.

Dar să vedem cum povestește Roxana Nicolaescu aventura ei:

Știu că faci o mulțime de lucruri într-o zi normală….

Lucrez în echipa de comunicare internă a unei bănci importante. Mai sunt somelier și voluntar.

Doar atât? Nu mai faci nimic altceva, că ai mai avea timp? 😀

(Râde). Eventual copii, familie…. 😀

Cum de ai ales un job la bancă sau te-a ales el pe tine? Când spui bancă sună puțin scorțos…

Depinde în ce departament lucrezi. Eu am fost tot timpul pe comunicare, pe relația cu mass- media, organizare de evenimente și nu e nimic pompos. A existat o deschidere la un moment dat, am aplicat pentru că voiam eu un job stabil în viața mea și unde să fie un job mai stabil decât la bancă?

De când lucrezi acolo?

Din 2011. Am mai avut niște pauze pentru că am mai lucrat pe alte proiecte, dar stabil, de atunci.

De unde pasiunea pentru vinuri?

Mi-au plăcut întotdeauna vinurile până la un moment dat când am decis că vreau să aprofundez treaba asta. M-am apucat de un master la Agronomie și pe parcursul masterului am cunoscut oameni, am intrat puțin în lumea aceasta care este foarte diferită față de tot ce făcusem eu până atunci – asta se întâmpla în 2015. Erau oameni total diferiți de lumea mea, de bula mea, cum spunem azi, mi-a plăcut foarte mult treaba asta că am schimbat paradigma, așa că am început să-mi iau tot felul de certificări, să fac tot altfel de cursuri ca fiu certificată internațional ca degustător de vinuri, apoi am făcut un curs de somelier deoarece voiam să văd cu ce se mănâncă și treaba asta, toate ca să mă orientez asupra direcției pe care vreau să merg. E un domeniu foarte vast și poți să faci foarte multe lucruri, inclusiv pe partea de degustare și în industria ospitalității. M-am profilat deocamdată pe partea de educație în domeniul viti-vinicol la modul că țin cursuri pentru amatori la Fundația Calea Victoriei.

Roxana Nicolaescu împreună cu cursanții de la Fundația Calea Victoriei

Adică îi înveți pe oameni cum să aleagă și să bea un vin bun?

Cum să știe să aleagă un vin și cum să-și dezvolte gustul pentru vinuri.

Dar tu ești acum degustător profesionist certificat în toată lumea?

Da, certificarea vine de la Wine & Spirit Education Trust (WSET 3), dar sunt mulți specialiști care au aceste certificări la noi. Eu am obținut nivelul 3 în 2018 și da, este o școală londoneză recunoscută în toată lumea.

Ți-ar plăcea să faci mai mult de atât, mai mult decât a preda la Fundația Calea Victoriei?

Da, mi-ar plăcea. Visul meu este să devin Master of Wine, dar cred că e visul multora care se apucă de treaba asta. Adică să ajung degustătorul acela șmecher care se plimbă prin toată lumea să deguste toate vinurile care există, să le aprecieze și să scrie despre ele, să aibă această viață total dedicată lumii vinului. Mi-am propus ca până la 50 de ani să devin Master of Wine 😀.

Roxana Nicolaescu povestind despre vinurile românești la un curs pentru amatori

Acum câți ani ai?

Acum am 39. Dar între timp, văzând cât e de complicat și cât de mult trebuie să investești ca să ajungi acolo, m-am gândit mai bine. 😀

Avem și noi parcă un Master of Wine în România, nu?

Avem și noi și avem chiar o femeie care e Master of Wine și care trăiește în Londra. O cheamă Ana Săpungiu.

Dar nu ți se pare că viața e puțin mai complicată de când ai acumulat atâtea cunoștințe despre vin? Bănuiesc că dacă ai mai multe cunoștințe, ai și mai multe pretenții…

Viața e mult mai frumoasă, sincer, dar este și mai costisitoare. Am o colecție impresionantă de sticle de vin în spate și încă îmi caut drumul. În perioada aceasta a pandemiei eu nu mi-am comandat pantofi, haine, pizza și hamburgeri, eu mi-am comandat vinuri.

Hai să vorbim despre cealaltă ocupație a ta, acțiunile de voluntariat. Când ai făcut tu prima faptă bună?

Acum… e o diferență între a face voluntariat și a face fapte bune. Suntem mai mulți implicați în proiectul acesta, România EduCab și facem asta de prin 2016, 2017 și nici nu mai pot spune că facem voluntariat, e ceva ce ne-a intrat în obicei și ce pare că așa trebuie să fie, chiar dacă nu suntem plătiți pentru asta.  Cumva putem spune că avem alte satisfacții, este o valoare adăugată care ne-a venit în viață făcând treaba asta. Când faci voluntariat cum facem noi în proiectul acesta ai o misiune, îți propui niște scopuri, dar nu știi cum o să fie, rezultatele văzându-se pe termen lung. Așa că faptele bune nu pot fi măsurate în foarte repede, rămâne de văzut cum se dezvoltă ce investim acum. Dar dacă privești lucrurile din perspectiva timpului pe care îl dăruiești pentru celălalt, poți spune că faci un lucru bun. Impactul pe care îl ai în comunitățile pe care le vizezi se va vedea într-un timp îndelungat.

Elena Lica, metodistul de la Biblioteca Județeană din Suceava împreună cu Mihai Lupu (fondatorul proiectului) și cu Ioana, voluntar EduCab

Tu-mi spui că nu consideri că faci fapte bune pentru că nu vezi încă rezultatele?

Ceva de genul ăsta, da.

Cum ai luat tu contact cu ceilalți membri ai echipei și care a fost motivul pentru care te-ai alăturat?

Mă știam cu Mihai Lupu (n.r. fondatorul proiectului) de la olimpiada de limba și literatura română din clasa a IX-a și am tot păstrat legătura de-a lungul timpului, când am mai colaborat pe tot felul de mici proiecte. În 2013 el deja începuse cu echipa lui din Ipsos să facă acest proiect în Dâmbovița, în câteva biblioteci publice pilot. A mers foarte bine proiectul în anul acela, oamenii au fost foarte implicați, așa că s-au gândit să scaleze proiectul la nivel național și internațional. Prima întrebare a fost: „cu cine putem lucra?”. Mihai a vrut să aibă în jurul lui oameni în care să aibă încredere și cu care să poată funcționa pe termen lung, așa că majoritatea ne-am implicat după aceste criterii, plus prietenia. M-am cunoscut pe parcurs cu ceilalți oameni și vreau să spun că pe unele dintre cele mai bune prietene ale mele la ora actuală le-am cunoscut în EduCab. Acum călătorim împreună, bem vin împreună 😀 și toate astea pentru că am pornit de la o bază sănătoasă care ne-a condus aici.

Câți voluntari sunteți în proiectul acesta?

Suntem vreo 12, dar nu toți sunt în București.

Roxana Nicolaescu cu echipa EduCab la biblioteca Firiza, de lângă Baia Mare

Am înțeles că tu te ocupi de Argeș și Vâlcea. Ce faci tu mai exact pentru aceste comunități? Explică-mi, te rog!

Hai să-ți explic cum funcționează toată treaba asta. Ce facem de fapt este dezvoltare comunitară prin intermediul bibliotecii publice. De ce bibliotecă publică? Pentru că este o poartă de intrare în comunități mici și cred că doar Poșta Română mai are o asemenea acoperire în țară. Este un mod bun de a lucra cu comunitatea respectivă prin intermediul bibliotecarului. Mai ales în comunitățile mici, bibliotecarul este acea persoană care cunoaște pe toată lumea. Noi am venit să construim pe dotările făcute în biblioteci prin programul Biblionet care s-a întâmplat în România în parteneriat cu Bill & Melinda Gates Foundation, Asociația Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România și Ministerul Culturii de atunci– un program care s-a întâmplat între 2009 și 2014, timp în care s-au dotat aproape toate bibliotecile din România cu computere și ceva sisteme de sunet. Noi am vrut să continuăm treaba pe o structură deja creată, să continuăm să îmbunătățim infrastructura din biblioteci și, pe termen lung, să le ajutăm să-și atingă potențialul lor maxim de facilitatori comunitari.

Adică ce vreți voi să faceți concret? Să spunem că suntem în comuna Ștefănești din județul Argeș…

În primul rând identificăm și ne împrietenim cu bibliotecarul pentru a vedea cum funcționează biblioteca locală din Ștefănești. Între timp vorbim și la biblioteca județeană din Argeș și aflăm cine este metodistul și ce relație are el cu bibliotecarul din Ștefănești. Întâmplător știm că în Argeș este o energie foarte bună și Mihaela Penaru de la județeană are o relație foarte bună cu bibliotecarii din județ și chiar au ieșit niște proiecte foarte faine. Apoi identificăm care sunt nevoile bibliotecii și mai ales dacă biblioteca este funcțională. De multe ori fondul de carte este foarte vechi și noi putem strânge cărți în funcție de nevoile din Ștefănești. Din 2016 până în 2019 am făcut campanii anuale de strângere de carte și am adunat peste 40 de mii de cărți doar la prima campanie din 2016.

Apoi vedem dacă e nevoie de mobilier, de calculatoare sau de proiecte. Dacă e nevoie apelăm la companii care își înnoiesc mobilierul sau flota de PC-uri, iar pe cele vechi le pot reinvesti. Și le reinvestesc în rețeaua noastră.

Noi nu am investit bani ca să creăm o nouă entitate juridică care să ne ajute să funcționăm, am încercat să utilizăm resursele existente în societate ca să nu mai facem risipă. Spre exemplu, Corina (colega noastră care se ocupă de Județul Mureș) lucrează la o tipografie și au regulat curse înspre Mureș și spre toată Transilvania, așa că le dăm lor cărți sau mese și scaune pe care să le lase acolo unde este nevoie. Și iese și firma în câștig că a făcut ceva bun pentru societate.

Voluntarii EduCab sortează cărțile pentru bibiliotecile din țară

Și la nivel internațional?

Eu nu m-am implicat la nivel internațional pentru că am considerat că România e o țară destul de mare și grea pentru mine, dar știu că în funcție de fiecare țară nevoile sunt diferite. În unele țări se construiesc biblioteci de la zero, în altele se echipează, iar în altele, în funcție de nevoie, ajutăm cât de mult putem în scopul de a aduce un plus în comunitățile respective.

Tu ai făcut și muncă de teren în proiectul acesta?

Da, dar nu cât mi-aș fi dorit.

Și când te gândești în urmă, pe care bibliotecă ai putea să pui degetul din punct de vedere al experienței pe care ai trăit-o acolo?

Sunt câteva. Tot timpul spun de doamna bibliotecară de la Pietrari, din Vâlcea, o bibliotecară celebră în lumea bibliotecarilor, dar care merită să fie cunoscută și în alte domenii. Dacă doamna Popescu de la Pietrari ar fi prim-ministru… Și dacă împreună cu doamna Steluța Jugănaru de la Vlădești, Argeș și cu doamna Lica – metodistul de la Suceava ar forma cabinetul de miniștri, am avea un super guvern. Sunt multe experiențe interesante și cred că dacă aș călători mai mult, sunt convinsă că aș întâlni și mai mulți oameni speciali. De exemplu, la Aninoasa, în Argeș este o doamnă bibliotecară – Izabela Iarca –  la care trag copiii ca la miere deoarece organizează tot felul de ateliere, copiii se pot juca pe calculatoare și le spune mereu cele mai frumoase povești. Copiii de aici voiau să facă teatru, așa că am vorbit cu prietena noastră, actrița Alice Nicolae și am găsit o modalitate ca ea să poată merge acolo să facă ateliere cu acești copii. A fost vreo 3 luni de zile la cursuri săptămânale, iar scopul era să pună în scenă o piesă de teatru, public fiind părinții, profesorii și colegii copiilor de la școală. Am descoperit pe parcurs că acei copii aveau o mare dorință să facă atelierele respective, dar nu mai voiau să învețe un text pe de rost. Ei aveau nevoie să se joace și să se joace cineva cu ei, să fie băgați în seamă. În trei luni de zile nu au reușit să facă piesă de teatru, dar au reușit să aibă niște jocuri foarte interesante și să aibă o mare coeziune între ei.

Ateliere de teatru și improvizație pentru copiii din Aninoasa

Ideea este cum facem să continuăm treaba asta? Noi încercăm să „vindem” nevoile acestea care vin din biblioteci la cât mai multe organizații și la cât mai mulți oameni de genul acesta care să facă ceea ce fac ei în mod normal, dar nu numai în București, ci și în comunitățile mici, din mediul rural. Bucureștiul este deja suprasaturat de afterschool-uri, de evenimente pentru copii, de tot felul de activități. În mediul rural setea e atât de mare pentru astfel de lucruri, și pentru copii și pentru adulți, încât chiar merită să ne implicăm.

Roxana Nicolaescu și Alice Nicolae, împreună cu copiii din Aninoasa

Ce meserie au părinții tăi?

Ingineri horticultori 😀

Și aveați viță-de-vie și făceați vin de casă?

Da, da, da! 😀 Toată copilăria mea părinții au făcut vin, tot timpul am avut vin în casă.

Roxana Nicolaescu în via părinților

Când ai venit la București?

În anul 2000.

Ce facultate ai terminat?

Studii Culturale Europene la Facultatea de Litere.

Și cum ai ales tu facultatea asta?

Cei mai mulți colegi plecau la ASE. Eu nu am fost atrasă de matematică și științele exacte, eram olimpică la română și mi s-a părut atunci că Studiile Culturale Europene sună ca și cum mi-ar promite un viitor european. Noi trebuia să ne integrăm în UE și mi-am spus că asta trebuie să fie ceva de viitor.

Ce scrie pe diploma ta?

Absolvent de Litere 😀

Adică puteai să fii la fel de bine profesoară?

Nu chiar pentru că nu am făcut modul pedagogic. De fapt nu pot să predau nimic pentru că noi am făcut o facultate foarte faină, dar unde, toate materiile erau o „introducere în”. Foarte frumos, am citit o grămadă, am învățat o grămadă, dar toate erau cu scopul de a te transforma într-un cetățean european, un funcționar care să știe de toate, dar care până la urmă nu era calificat în nimic anume. Era un experiment atunci, era o facultate nou înființată și eu cred că am fost a treia generație care a terminat.

Când erai mică ce voiai să te faci?

Învățătoare. 😀

Credit foto cover: Diana Șerban

read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO