Degustarea vinului, nu doar pentru profesionişti

Degustarea vinurilor se poate rezuma, foarte simplu, la “îmi place” sau “nu îmi place”, însă plăcerea acestui act constă tocmai în conştientizarea senzaţiilor şi împărtăşirea lor cu ceilalţi. Te poţi bucura de un vin fără să nu ai habar de ceea ce presupune degustarea şi ce implică ea, însă, satisfacţia va creşte în momentul în care începi să înţelegi mai multe detalii legate de vin. Şi, cu toate că rolul principal al vinului este de a crea plăcere celui care îl bea, sunt momente în care este nevoie ca el să treacă prin filtrul unei evaluări, al unei degustări.

Degustarea vinului presupune trei etape, primele două fiind de cele mai multe ori omise de către amatori.

1. Prima etapă este examenul vizual, un pas pentru care 10 secunde sunt mai mult decât suficiente. Se observă culoarea, transparenţa şi vâscozitatea vinului (se urmăresc urmele pe care vinul le lasă pe pahar). În urma acestei analize putem să primim informaţii referitoare la vârsta vinului (culoarea vinurilor albe mature virează către auriu, în timp ce vinurile roşii capătă tente cărămizii), indicii despre volumul alcoolic şi nivelul de zahăr (cu cât vinul curge mai greu pe pahar, cu atât volumul alcoolic sau cantitatea de zahăr rezidual sunt mai ridicate), despre starea de sănătate a vinului (poate avea particule în suspensie, poate fi tulbure sau poate fi “casat”).

2. Urmează o etapă importantă a degustării vinului: analiza olfactivă. Foarte multe persoane omit primele două etape şi sar direct la partea gustativă. Atunci când mirosim vinul, trebuie să facem apel la memoria senzorială, să conştientizăm de ce arome sau tipuri de arome ne aminteşte vinul respectiv şi să le identificăm. Cât de intense sunt aceste arome, dacă sunt de calitate? Sau sunt neplăcute? Când degustaţi vinuri albe, încercaţi să asociaţi aromele simţite cu cele florale, vegetale, de fructe galbene, de citrice sau fructe tropicale.

În cazul vinurilor roşii, gândiţi-vă la fructele roşii, la cele de pădure, condimente sau gemuri. În general, în vin se disting trei tipuri de arome: aromele primare (cele provenite de la strugure, care sunt din categoria celor floral-fructate sau ierboase), aromele secundare (aromele rezultate în urma fermentaţiei alcoolice – arome de patiserie şi brutărie, de nuci, arome lactice etc) şi aromele terţiare (acestea se dezvoltă în urma maturării vinurilor în sticlă sau în butoi de stejar – note de vanilie, condimente, nuci, ciuperci, piele, arome de băcănie etc).

3. În sfârşit ajungem şi la etapa în care examinăm vinul din punct de vedere gustativ. E foarte important ca vinul să fie plimbat prin cavitatea bucală înainte de a fi înghiţit sau deversat (de recomandat în momentul în care degustaţi mai multe vinuri). Principalele gusturi pe care le percepem, cu ajutorul limbii, sunt sărat, acru dulce, amărui sau umami (capacitatea proteică a unui preparat), restul de senzaţii sunt arome pe care le percepem prin olfacţia retronazală. Un aspect la care trebuie să fim atenţi în momentul în care degustăm este textura vinului (modul în care îl percepem pe limbă). Un vin cu un conţinut alcoolic ridicat poate să ni se pară mai bogat, în timp ce taninurile ne pot da senzaţii de granulat, prăfos sau catifelat. Aciditatea poate dea vinului o textură metalică, dar contribuie decisiv la capitolul prospeţime. Important este ca vinul să fie analizat separat în cele trei momente ale examenului gustativ: atacul (prima senzaţie în momentul sorbiri vinului), mijlocul şi finalul (postgustul vinului). Cât de intense şi câte de lungi sunt aceste momente? Care este gradul de complexitate al gustului?

Pentru a ne face o imagine cât mai completă asupra calităţii vinului pe care îl degustăm, trebuie să ne mai gândim şi la echilibrul pe care îl are (este prea acid, prea taninos, prea dulce sau prea alcoolic?) şi la gradul de complexitate al acestuia (este un vin memorabil sau unul simplu?).

Dacă vinul este băut precum băuturile răcoritoare sau apă, se pierde foarte mult din plusvaloarea pe care o oferă şi care, în mod normal, costă mai mulţi bani. Degustarea vinului presupune descoperirea unor nuanţe şi cu cât acest proces se desfăşoară mai tihnit, cu atât posibilitatea descoperirii unor nuanţe surprinzătoare este mai mare.

Un lucru sigur poate îmbunătăţii calităţile de degustător: practica. Degustarea cât mai multor vinuri, compararea lor şi reţinerea profilului aromatico-gustativ al acestora. De asemenea, notarea şi păstrarea senzaţiilor într-un carneţel este de foarte mare ajutor. Este bine de reţinut că degustarea este o activitate care ţine de simţuri şi că fiecare dintre noi simţim vinurile în mod diferit.

Consumatorii neobişnuiţi cu degustarea pot considera tot ritualul rotirii vinului în pahar, “a mirosirii şi mestecării lui” un pic intimidant, iar contactul cu limbajul specific poate să inhibe dorinţa de a cunoaşte mai mai multe detalii despre acest domeniu. Din fericire, de cele mai multe ori, vinul este consumat la masă alături de mâncare, sau în situaţii relaxante, alături de prieteni, ceea ce poate uşura contactul cu această lume.