Căutare

Share this article

Ştiţi zilele acelea în care nici cea mai tare ceaşcă de cafea nu are efectul dorit, când pleoapele atârnă plumbuite peste ochii toropiţi, iar energia începutului de zi se lasă îndelung aşteptată? Ei bine, tratamentul meu pentru astfel de momente este… Denisa! Nu este vreun remediu naturist dar cu siguranţă este antidotul perfect din dimineţile de miercuri şi vineri (bun şi aşa) care ia cu mâna orice urmă de „chef de nimic”.

Denisa Ganea mi s-a înfăţişat suav in postura de profesoară de zumba, singura formă de exerciţiu cardio pe care am putut să o gestionez cu plăcere de până acum. Am zis că este doar una dintre posturi, pentru că Denisa este şi profesor antrenor de gimnastică pentru grupe de începători şi avansaţi, atunci când pregăteşte tinere talente tocmai în sala în care a început şi ea povestea competiţională. Miniona noastră are o energie inepuizabilă şi un zâmbet molipsitor care ar topi şi un gheţar. A reuşit să mă facă atât de curioasă în ceea ce o priveşte, încât după o porţie generoasă de aqua gym (da, predă cu  pricepere şi aşa ceva) am luat-o la descusut şi nu m-a dezamăgit cu nimic atunci când a început să povestească.

Aflu din primele cuvinte că Deni păşeşte pe primul covor de antrenament la cinci ani când parcă îi face în ciudă mamei sale care înclina mai degrabă spre balet şi îşi confirmă alegerea cu mutarea la avansaţi după doar trei săptămâni. Ajunge treptat să se antreneze 4 ore pe zi, plusând ulterior cu 2 ore de dimineaţă, urmate de 3 ore de seară. Este momentul în discuţie în care încerc doar să-mi imaginez ce înseamnă pentru un copil, aşteptând o cât de mică lamentare din partea interlocutoarei mele. Nu numai că nu primesc, ba mai mult Denisa vorbeşte cu pasiunea omului care şi-a găsit vocaţia şi a primit confirmarea talentului său, indiferent de preţul plătit. Ochii îi sclipesc a veselie şi când îmi spune degajată că ar trebui să o lase mai uşor la cei 27 de ani, mai ales că duce senină 5 hernii de disc diagnosticate şi câteva semne de protruzie. Poftim??? Să-i spun şi eu că mă jenează un genunchi?

Revenind la cronologie, micuţa gimnastă este selectată şi pleacă la Oneşti pentru a se antrena cu lotul în cadrul pepinierei naţionale de talente, unde petrece doi ani şi jumătate timp în care devine multiplă campioană naţională la bârnă şi la sol, în pofida faptului că îşi vedea părinţii o dată pe lună.

Povesteşte despre grija cântarului (parte din provocările antrenamentului era şi menţinerea unei greutăţi corporale ideale) dar şi despre faptul că sportivii de clasele a cincea, a şasea şi a şaptea învăţau la comun, într-o sală dedicată, prin vizita profesorilor dar nu mai mult de două ore pe zi, restul timpului fiind dedicat sălii de sport. Resimte handicapul educaţiei doar când revine la Bucureşti pe final de clasa a opta şi trebuie să recupereze pe brânci materia pierdută, cu succes chiar pentru că termină şefă de promoţie Liceul Sportiv, înscriind şi cea mai mare notă la examenul de bacalaureat pe instituţie. 

I s-a părut firesc ca dintre cele trei facultăţi la care a şi intrat să aleagă ANEFS-ul pe care l-a absolvit şi „asezonat” cu un master în management de evenimente sportive.

Ca un copil care tocmai a făcut o boacănă recunoaşte timid că pe un perete imaginar de trofee (pentru că se amuză atunci când îmi spune că nu are vreo vitrină în care să le etaleze) atârnă frumos medalii de la campionate europene sau mondiale de data aceasta obţinute pe filiera gimnasticii aerobice, ultima venită fiind cea de bronz de anul acesta de la Campionatul European de Gimnastică Aerobică,pentru  proba Aerobic Dance. Ştiam că este în focul pregătirii pentru competiţie, pentru că a fost singurul moment când a lipsit de la „întâlnire” (alteori nu a oprit-o nicio răceală puternică ce pe alţii i-ar fi răpus în vârful patului).

Pe lângă palmaresul acumulat, ceea ce încă o face să vibreze când deapănă amintiri este selectarea sa în trupa „AEROS” – un proiect în care a fost racolată iniţial în varianta secundă, ca la scurt timp să fie inclusă în cea principală. Primul turneu a coincis şi cu primul ei zbor cu avionul atunci când alături de alţi colegi gimnaşti cutreieră în cele trei săptămâni oraşe mari din Statele Unite: Michigan, Kansas, Texas, Missouri sunt doar câteva, suficiente însă ca publicaţii ca „San Francisco Chronicle” sau „Chicago Tribune” să elogieze prestaţia acrobatică şi coregrafică a talentaţilor Aeros.

Artista Denisa Ganea s-a simţit ca peştele în apă însă… pe Broadway! Da, acel Broadway newyorkez unde spectacole ca „Chicago”, „Jesus Christ Super Star” sau „Les Miserables” au făcut furori, i-a primit cu braţele deschise pe ai noştri preţ de 24 de reprezentaţii, în care o Denisa proaspăt majoră a făcut parte din distribuţie. Se vede că iubeşte scena şi pentru că are un fel de a transmite chiar şi prin felul însufleţit în care povesteşte şi prin gesturile „coregrafice” prin care punctează momente-cheie din existenţa ei electrizantă. Deşi Aeros a purtat-o prin lumea întreagă, de la Hong Kong la Johannesburg, Deni se simte norocoasă că spectacolele şi competiţiile nu sunt atât de dese încât să-i pună în dificultate postura de antrenoare – vorbeşte cu totală afecţiune despre elevele sale şi se dă drept „exigentă” cu toate că zâmbetul ei şugubăţ spune cu totul altceva.

Viaţa ei gravitează în jurul claselor care îi ocupă o zi obişnuită până seara târziu, a iubitului ei, Bogdan, care din descriere pare a fi croit după chipul şi asemănarea ei (sau ea după a lui), a părinţilor şi fratelui ei ( care culmea, e IT-ist ) şi a călătoriilor pe care şi le mai doreşte, pentru că am stabilit deja că este neobosită. În plus, visează la propriul studio, în care dansul, gimnastica sau yoga să poată face casă bună.

 În căutare de ceva care să îmi desăvârşească imaginea perfecţiunii ei, o întreb cum stă cu alimentaţia şi în sfârşit descopăr că e cât se poate de „umană”. Aşteptând să primesc o pledoarie despre varianta ideală de nutriţie şi combinaţii calorice, primesc o confesiune: iubeşte ciocolata!

Am vrut să vă povestesc despre ea pentru că sunt convinsă că alţii asemenea ei nu au loc să fie „povestiţi”. Sunt devoraţi fără milă de personaje superficiale, care fără vreun titlu de glorie ţin primele pagini şi trezesc atenţia unei naţii înfometate de senzaţional. Cu unii ca ea putem învăţa, creşte şi depăşi momente „pestriţe”.

Denisa ne învaţă o lecţie simplă despre voinţă, tărie şi veselie în stare pură.

Ceea ce ne dorim cu toţii, nu?

Andreea Militaru este Guest Writer pentru life.ro şi dacă esti curios să o cunoşti mai bine, poţi încerca Just Words, platforma pe care continuă să-şi aştearnă gândurile, ideile şi întâmplările.

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO