Destinul cutezătorului alpinist care a visat să înfrângă Everestul cu poza iubitei la piept

Primul om care a ajuns pe Everest este Sir Edmund Hillary, care, ajutat de șerpașul Tenzing Norgay, a atins cel mai înalt punct al masivului, 8.848 de metri, la sfârșitul lui mai 1953.

Trecuseră 29 de ani de când George Mallory, englezul visător, pasionat de poezie, împreună cu Andrew „Sandy” Irvine, a încercat să cucerească vârful de neatins până atunci. George mai avea 10 zile până la aniversarea de 38 de ani, Irvine împlinise 22. Vârsta era o „amenințare” pentru Mallory, așa încât pornise în această expediție cu neliniștea împătimitului care își joacă ultima carte.

Au fost văzuți ultima dată în ziua de 8 iunie 1924, cu câteva minute înainte de ora 13.00. Dispariția lor a fost deplânsă în întreg Regatul Britanic, însă detalii despre pieirea lor acolo aveau să apară abia 75 de ani mai târziu, în 1999, când Conrad Anker, într-o expediție specială, avea să descopere corpul perfect conservat al lui George Mallory, la o distanță de 245 de metri de vârf.

Nimeni nu știe cu certitudine nici acum dacă George a pierit la urcare sau după ce atinsese vârful. Iar subiectul rămâne și acum controversat.

Fotografia soției sale, Ruth Mallory

Aventura lui George Mallory în jurul escaladei Everestului a început cu mulți ani înainte de a-și găsi sfârșitul acolo. În 1921 a ajuns în prima expediție britanică în zona celui mai semeț munte al lumii. Cercetările echipei britanice de atunci au dat alpinismului cele mai bune hărți ale zonei.

George Mallory lăsase în urmă atunci o soție îngrijorată și trei copii mici. Tânărul nu era nicidecum la prima escaladă periculoasă. Dimpotrivă, perioada de pregătire pentru marea aventură începuse cu mai bine de 10 ani în urmă, când a abordat munții provocatori ai Europei: Mont Velan, unde a cedat din cauza altitudinii, apoi Mont Blanc și Mont Maudit, de fiecare dată în echipe alături de Irvine. Experiența la limită a fost sintetizată într-un articol în care Mallory identifica un singur inamic pe munte: „noi înșine”.

În tot acest timp, martor tăcut și sprijin neclintit i-a fost, Ruth, femeia de care se îndrăgostise într-o vacanță în Veneția și cu care se căsătorise cu doar 6 zile înainte de începutul primului Război Mondial.

Ruth îi dăduse trei copii, dar își dorea un tată în viață pentru ei. Așa încât este ușor de intuit că s-a opus plecării lui. Bărbatul a făcut-o însă și i-a promis că îi va dedica succesul. Purta în buzunar o fotografie a ei, pe care urma a o lăsa în vârf, atunci când va ajunge acolo.

Corpul lui Mallory, așa cum a fost el descoperit în 1999, hainele, eticheta de pe spatele vestei, unde a fost descifrat numele alpinistului, portofelul, șosetele, bocancii toate au fost descoperite în stare surprinzător de bună. Cu excepția fotografiei pe care, se pare, o purta cu el. Să fie aceasta dovada faptului că Mallory a ajuns, de fapt, în vârf și, la coborîre, a alunecat? Acestei întrebări legitime i se adaugă alte dovezi circumstanțiale: poziția corpului, care arată că omul cobora, rana din frunte, provocată, pare-se, de ciocanul în cădere. Întrebările însă nu și-au găsit răspunsuri dovedite încă. Speranțele nu au dispărut însă, câtă vreme nici corpul lui Sandy Irvine și nici camera foto pe care  aveau cu ei nu au fost găsite încă.

„De ce vrei să cucerești Everestul? Pentru că există!”

Sunt cele mai faimoase cuvinte atribuite unui alpinist și sunt răspunsul lui Mallory la întrebarea unui reporter de la New York Times. În ciuda faptului că nu există, din nou, nicio dovadă că aceste cuvinte chiar au fost rostite de Mallory, ele vorbesc exact, spun cei care l-au cunoscut, despre ce fel de om era George Mallory.

George venea din familia unui cleric, iar prietenii din copilărie povesteau că îi plăcea să se cațere pe turla bisericii unde păstorea tatăl lui.

La 19 ani este admis la Cambridge, unde începe să studieze istoria și unde se împrietenește cu câțiva dintre studenții de vază ai generației lui, viitori economiști, psihanaliști, pictori, ori poeți: Rupert Brooke, John Keynes ori Duncan Grant.

Pleacă pentru o vreme în Franța apoi se întoarce și începe o carieră de profesor la Charterhouse, unde îl are elev pe Robert Graves care mai târziu va relata că Mallory era pasionat de poezie, deși complet epuizat de slujba formală de pedagog.

Robert Graves, mai târziu partener de escaladă cu Mallory, povestește întâmplarea care a dat numele unei manevre ocolitoare, imposibile în cățărare: Mallory’s Pipe.

Într-o expediție pe Snowden, un lanț muntos foarte popular din Țara Galilor, Mallory și-a uitat pipa pe o margine de stâncă greu de atins, cu atât mai puțin la ceas de seară, așa cum era atunci, povestește Graves. Cu toate acestea, Mallory a găsit o rută alternativă, imposibilă care i-a adus înapoi pipa. Manevra avea să se cheme, în comunitatea de alpiniști, „Pipa lui Mallory”, iar ruta se cheamă și acum „Dala lui Mallory”.

Meritele de pionierat ale lui Mallory le recunoaște neîndoios chiar și „cuceritorul” oficial al Everestului, Sir Edmund Hillary: „există chiar posibilitatea ca Mallory să fi ajuns în vârf. Cred totuși că este foarte important să escaladezi, să atingi ținta propusă și să cobori în siguranță de unde ai plecat.

Nepotul său, George Mallory, a ajuns pe Everest într-o expediție americană în 1995. A lăsat în vârf o fotografie a bunicilor lui, cu mesajul ”unfinished business” („treabă neterminată”).

Chiar dacă nu a ajuns vreodată acolo, visul lui a fost retrăit și împlinit de sute de curajoși după el.