Doi tineri din București s-au hotărât să-și vândă apartamentul, să-și ia un an sabatic și să plece „hai hui în doi” prin lume. Cum arată aventura lor după cinci luni?

Cine sunt oamenii care scriu povestea Hai hui în doi? Andreia are 31 de ani. Ionuț are 33. Ea lucra de aproape 9 ani în departamentul HR al unui mare retailer, iar el lucra în media. Acum 7 ani au ieșit pentru prima data din țară într-o vacanță la Santorini, iar de atunci au urmat city break-uri și vacanțe pe patru continente: Europa, Asia, Africa și America.

Ca orice cuplu, s-au căsătorit și și-au luat o casă. Ce le mai lipsea? Teoretic nimic, practic totul. Și-au dat seama că nu și-au luat o casă ci doar o datorie pe viață și nu asta și-au dorit. Și-au vândut apartamentul, au achitat datoria la bancă, au semnat cererea de concediu fără plată timp de un an și au plecat în lume cu bilete one way și cu visuri mărețe. Primul lucru pe care l-au făcut a fost un proiect de blogging și vlogging de travel, Hai hui în doi.

Cum arată călătoria lor după aproape cinci luni? Eu una mai am puțin și-mi fac bagajele.

Când și cum v-ați cunoscut?

Într-o zi de mai, acum 14 ani, în Suceava, în vremea liceului când niște prieteni comuni au decis să ne facă cunoștință. Acum doi ani ne-am căsătorit.

Unde lucrați fiecare dintre voi până anul trecut?

Eu am lucrat ca Responsabil HR/HR Generalist într-o companie de retail, job la care am stat timp de 9 ani. Mai exact, eram responsabilă de unul din magazinele Cora din București pe zona de HR. A fost primul și singurul meu job, de altfel. Iar Ionuț vine cu o experiență de peste 5 ani la o publicație media.

Care a fost prima călătorie în care ați plecat împreună?

Prima noastră vacanță în afara țării a fost în Santorini, în urmă cu 7 ani. Încă ne stârnește fiori amintirea acelei vacanțe. Eram la început cu job-urile, câștigam puțin – atât cât să ne întreținem, însă printr-un noroc am reușit să bifăm primul loc de pe bucket list-ul nostru. Și de atunci am început să ne dorim mai mult și mai mult.

Câte locuri ați vizitat înainte de anul sabatic?

Plecam aproape în fiecare lună în câte un city break și în cel puțin două – trei vacanțe serioase pe an. Am vizitat Europa (Italia, Franța, Spania, Danemarca, Suedia, Grecia), SUA (California, Arizona, Nevada, Florida), Asia (Indonesia și Singapore), Africa (Maroc). Anul trecut chiar am călătorit prin toate cele 4 continente. Bali a fost locul în care am început să ne punem întrebări, să ne dorim mai mult – o altfel de viață, practic. Aici a început procesul nostru de redescoperire. Eram genul de oameni ocupați mai degrabă cu lumea exterioară decât cu lumea interioară.

Cum v-a venit ideea să vă luați un an sabatic?

Cochetam de mult timp cu ideea de a călători full time. Urmăream bloggeri și vloggeri români sau internaționali și ne doream să avem și noi doza aceea de curaj sau măcar o mică parte din talentul lor. Nu aveam niciuna din calitățile aceastea. Ne era frică să riscăm. Zona de confort era de fapt prietenul nostru cel mai bun.

Cred că acum doi ani am luat în serios ideea și am început să o susținem prin mici impulsuri, dar să ne punem și multe bețe în roate. Nimeni din familiile noastre sau din cercul nostru de prieteni nu a renunțat la confortul unei vieți în care nu lipsea nimic teoretic ca să-și urmeze visul. Era un subiect tabu.

Însă, în luna martie a anului trecut, am spus: STOP! Acum este cel mai bun moment al vieții noastre să facem pasul acesta! Citisem undeva un citat care ne-a marcat întreaga aventură: „Mai bine regret ceva ce am făcut, decât ceva ce nu am făcut”.

Am plantat semințe în acești doi ani. Spre exemplu, ne-am montat pe un perete al apartamentului nostru un panou cu fotografiile destinațiilor pe care ne dorim să le vedem în viața asta, un panou care a stat în apartamentul nostru fix un an de zile. Și iată-ne astăzi, la nici doi ani distanță, în postura de a fi văzut aproape toate locațiile. Sigur că între timp ne-am ales altele în completare, doar că, de data aceasta se află pe harta minții.

Dincolo de pasiunea de a călători, ne-am dorit mai mult timp liber, timp pentru noi în care să ne răspundem la întrebări ce ne frământau: cine suntem noi în afara condiționărior societății? Cum funcționăm? Ce ne face fericiți? Cine suntem, de fapt?

Călătoriile scot ce-i mai frumos din noi. Mai în glumă, mai în serios, chiar primim complimente din partea cunoscuților că suntem mai senini ca niciodată; ceva din fizionomia noastră s-a schimbat. E drept că ne simțim mai puternici, mai liniștiți ca oricând. În anul sabatic simțim că am dobândit un soi de super putere; nimic nu ni se mai pare imposibil.

Ce au zis părinții și prietenii vostri?

Prietenii au fost și cei care ne-au tot întrebat de-al lungul timpului: dar voi, de ce nu vă faceți un blog de călătorii? Prima oara, am râs – încrederea nu a fost punctul meu forte – însă, în momentele mele de introspecție/visare, am început să iau în serios ideea: cum ar fi să… Sigur, au apărut și barierele de genul: tu nu ai scris niciodată, nu ești bună la asta, nu o să reușești! Dar iată că s-a dovedit a fi o reușită.

Nu, pentru ei nu a fost nicio surpriză anul sabatic.

Părinților le-a fost mai greu să înțeleagă. Cum adică să îți vinzi casa și să pleci un an de zile în căutarea sinelui?! Mofturi. Vin dintr-o altă generație, cu alte convingeri și speranțe pentru copiii lor. Și e firesc să îți respingă ideea, să îți pună multe întrebări – încât să te îndoiești tu însăți de drumul ales – ca în cele din urmă să te susțină. A venit în mod natural și susținerea lor. Am etapizat întreg procesul de comunicare de fapt, ăsta a fost secretul. Și aici timpul s-a dovedit a fi cel mai bun aliat. Acum ne sună și ne întereabă: ați mai postat ceva?

Nu v-a fost frică să nu vă pierdeți locurile de muncă?  Cum a decurs discuția cu angajatorii?

Ba da. Amândoi am avut emoții mai mari atunci când ne-am informat angajatorii decât atunci când ne-am anunțat familia. Eu tremuram la propriu și abia îmi găseam cuvintele. Am amânat momentul până am avut o certitudine. Însă, cred că pe undeva, pentru angajatorii noștri nu a fost nicio o surpriză. Cu o deschidere incredibila au spus un mare: DA – o reacție la care, sincer, nu am sperat.

Suntem norocoși, avem Super angajatori!

Tinerii se chinuie să facă rate la bănci ca să-și cumpere apartament. Voi ați vândut? 🙂 Cum așa?

Acesta a fost și visul nostru. Ba nu, al societății în care trăim. Așa am fost educați, crescuți, formați: în spiritul proprietății. Trebuie să ai o casă pe numele tău, un job stabil și dacă se poate, să îți pui emoțiile, visurile pe ultimul plan.

Ceea ce noi dețineam de fapt era o iluzie: un credit pe 30 ani nu înseamnă acasă pentru noi, ci o datorie, un factor de stres. Și atunci ne-am pus întrebarea: de ce să plătim o rată de 1300 lei într-un oraș cu care nu rezonăm deloc, când am putea plăti aceeași sumă pentru o cazare în Bali, timp de o lună?

După 9 ani de București, respectiv 15 (Ionuț) am decis să cumpărăm, printr-o întâmplare fericită: prietenii noștri câștigaseră Loteria vizelor și se vedeau nevoiți să vândă apartamentul. Eram de-ai casei, îi știam fiecare colț și ne-am spus: „Hai s-o facem și pe asta! O fi vreun semn”.

Dupa fix un an am decis să-l vindem. Nici situația ROBOR-ului nu era de partea noastră – rata crescuse într-un an cu aproape 300 lei/lună, dar și ideea că pur și simpu nu ne vedeam îmbătrânind acolo. Ne simțeam captivi și voiam mai mult de la viața noastră.

Acum, dupa 4 luni și jumătate de an sabatic ne-am găsit casa: e lumea întreagă! Azi în Bali, mâine în Sri Lanka.

E drept că și norocul de a fi achiziționat un credit ipotecar ne-a ajutat mult (în momentul în care am compărat, fondurile proiectului Prima Casă se epuizasera). Dar a fost o decizie extraordinară.

Cu câți bani ați plecat în anul sabatic?

Atunci când pleci într-o călătorie atât de îndelungată îți faci un plan pe hârtie: stabilești un buget lunar, apoi unul zilnic și îl urmărești. Trasezi niște linii clare: care este maximul pe care îl poți plăti pentru cazare, transport sau mâncare.

Noi suntem foarte atenți și ne înregistrăm toate cheltuielile într-o aplicație mobilă, iar asta ne ajută să fim mai aproape de promisiunea făcută. Sigur, ne mai abatem, uneori 😀

Însă este binecunoscut faptul că Asia de Sud Est este foarte accesibilă și cu un salariu de Romania poți duce un trai decent.

De fapt, bugetul nostru e un mix între venituri pasive și economii.

Cum arată planul acestui an? Ce vreți să vizitați?

Anul sabatic a început pe 27 octombrie 2018, în Bali, locul care ne-a zdruncinat bine din temelii. Nu l-am ales întâmplător; trebuia să fim într-un loc cu care să rezonăm 100%, care să ne ajute un pic în această tranziție.

Am vizitat de atunci: Thailanda, Vietnam, Cambodia, Malaysia, Sri Lanka, iar acum ne pregătim să plecăm în Filipine. Avem planuri mărețe, ne dorim să ajungem în cât mai multe destinații exotice și apoi să ne liniștim pentru o vreme în Bali.

Mai munciți remote?

Eu, nu. Dar mi-am făcut un blog de călătorii unde împărtășesc experiențele noastre de călătorie, unde povestim despre emoțiile ce apar pe drum; ofer ponturi, scriu despre mâncarea locală, oamenii pe care-i întâlnim. Am pornit și un vlog de YouTube a cărui muncă ne revine în proporție de 50-50 și care urmează cam aceeași direcție ca și blogul – Hai Hui în doi.

Ionut are o colaborare remote.

Anul va fi doar un an sau mai prelungiți?

Așa am pornit la drum, cu această idee: a unui an în care să ne ocupăm de sufletul nostru. După 4 luni și jumătate de călătorii full time e devreme să ne pronunțăm. Călătoriile vor face mereu parte din stilul nostru de viață, asta e cert, iar vlogging-ul și blogging-ul la fel. Ne-au prins atât de tare și ne place ceea ce facem încât dacă trece o zi și nu postăm sau filmăm ceva, avem impresia că e o zi pierduta.

Ce se va întâmpla la finalul anului?

Am plănuit să ne întoarcem în septembrie acasă. Avem o serie de evenimente la care vom lua parte. Nu știm și nu ne facem planuri. Am învățat până acum faptul că cele mai frumoase surprize vin când te aștepți mai puțin. Suntem deschiși și ne lăsăm surprinși.

Care a fost cea mai frumoasă experiență de până acum?

În anul sabatic, cea mai frumoasă experiență sunt oamenii.

În cea mai mare parte ne cazăm în homestay-uri sau guesthouse-uri – sunt la mare căutare în Asia și mult mai ieftine, iar familiile pe care le întâlnim ne tratează ca pe copiii lor. Ne gătesc, ne întreabă din 5 în 5 minute dacă avem nevoie de ceva; ne spun povești legate de țara lor sau de familie și se emoționează povestind alături de noi. Te invită în bucătăria lor să îți arate cum gătesc cina pentru familia lor numeroasă, își cer scuze că e modestă și poate tu ai alte standarde; râd, cântă întreaga zi; sunt afectuoși cu copiii lor și te îmbrățișează la plecare. Au grjijă să îți pună ceva la pachet – să ai pe drum că zborul e lung. Da, oamenii aceia simpli, autentici, care-și deschid sufletul sunt cea mai plăcuta experiență a călătoriilor noastre.

Cea mai recentă întâmplare care ne-a impersonat e din Sri Lanka, când am stat la familia din fotografie. Copiii s-au atașat foarte mult de noi: Ionut le-a arătat vlogurile noastre de pe YouTube, imagini cu România, i-a lăsat să se joace cu drona, iar eu le-am dat dulciuri și i-am învățat câteva cuvinte în română. Și-au luat notițe într-un caiet. Iar la plecare, puștiul cel mic – care s-a atașat de noi mai greu în primele zile – a dispărut. I-am întrebat părinții unde e, ca să-l zăresc apoi ascuns, undeva în spatele casei și plângea că plecăm. Nu-i plac despărțirile. Și a fost un moment extrem de emoționant.

A fost ceva care v-a făcut să regretați decizia?

Absolut nimic. Este cea mai bună decizie din viața noastră!

Cum merge bloggul? Spune-mi niște cifre la care ați ajuns 🙂

Blog-ul merge neașteptat de bine. L-am pornit la sfârșitul lunii noiembrie, odată cu vlogul de pe YouTube și suntem foarte mândri de evoluția lor. Scriem și transpunem poveștile noastre cu vulnerabilități, frici, frământări sau angoase. Împărtățim momente din anul nostru sabatic, experimentăm mâncarea fiecărei țări împreună cu localnicii; ne cazăm la oameni acasă și le aflăm poveștile. Oferim ponturi cu privire la prețuri, cazări sau alte aspecte logistice de călătorie. Practic, demontam niște mituri conform cărora să călătorești full time e un lux și ai nevoie de foarte mulți bani.

Suntem foarte activi pe toate rețele sociale (Facebook, Instagram sau YouTube). Am creat o mică comunitate în jurul nostru într-un timp atât de scurt. Spre exemplu, unul din clipurile noastre de pe YouTube are peste 8000 vizualizări, pagina de Facebook are peste 5000 de like-uri, iar articolele noastre sunt citite de peste 21.000 vizitatori unici. Aș spune că e un real succes în nici patru luni de când am lansat proiectul. Și ne declarăm copleșiți! Hai Hui în doi, ne numim!

Ar putea fi acesta un full time job?

Da, clar. Este, deja un job full time. Cel mai frumos job din lume.