Life StoriesMoviesPeople Stories
Life StoriesMoviesPeople Stories
Dorotheea Petre, de la educatoare la actrița pentru care s-a inventat un premiu special la Cannes
Ramona Raduly
|Reading time: 5 mins
Share this article

Dorotheea Petre este actrița româncă pentru care s-a creat un premiu special la Cannes fiind laureată cu premiul special al juriului pentru cea mai bună actriță, în secțiunea Un certain regard. Până în 2006 nu exista premiul pentru cea mai bună actriță în secțiunea Un certain regard, însă juriul a simțit nevoia acestui premiu datorită rolului jucat de Dorotheea în filmul „Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii”, în regia lui Cătălin Mitulescu.

De atunci au urmat alte filme, iar anul acesta, Dorotheea a fost nominalizată la Gopo pentru rolul din filmul „În pronunțare”, în regia Mihaelei Popescu.

Azi am povestiti cu Dorotheea Petre despre copilăria ei, despre începuturile ei ca educatoare, dar mai ales despre pasiunea despre film.

Rațional vorbind, cum te-ai caracteriza tu? 😀

Un fulg de nea unic și irepetabil la fel ca toată lumea.

Și tot rațional vorbind, crezi că va veni sfârșitul lumii?

Rațional vorbind cred că va veni un moment când fiecare ne vom confrunta cu cea mai mare frică a noastră și asta poate înseamna doar sfârșitul lumii clădite de iluzii și protecție. În egală măsură nu cred că sfârșitul vreunei lumi va veni vreodată.

Ce ți-ai pune în bagaj pentru sfârșitul lumii și pe cine ai lua cu tine (Fiica ta are oricum bilet inclus. Altcineva?)

Un parfum (m-aș gândi bine care), sclipici și desigur, o carte de Stephen King.

Te uiți la seriale și dacă da, care e serialul tău preferat?

Mă uit la seriale, deocamdata Breaking Bad și Seinfeld mă relaxează cel mai tare.

Ai un film preferat, cel mai bun film al tuturor timpurilor?

Nu pot să aleg unul singur. Hai să zicem…Mystic River, Sunset Boulevard, Buffallo 66, Blue Jasmine… Să aduci suflet în comercial este cel mai greu lucru de obținut în artă și în general apreciez filmele care își propun asta.

Dar un regizor?

Nu pot sa „aleg” unul. Numesc trei: Yorgos Lanthimos, Paolo Sorrentino, Jim Jarmusch. Fiecare regizor îmi satisface o altă necesitate emoțională și nu mă pot mulțumi cu „unul preferat.”

Cum începe traillerul vieții tale? Ce amintiri ai din copilărie?

Începe cu o fântănă arteziană cu pești mari de bronz (de a căror culoare verzuie eram fascinată) și o fetiță care se ascunde dupa ei, în spatele perdelei de apă. Îmi amintesc că mă plimbam cu bunicul meu pe canaralele de la Hârșova, că mă întrebam ce se află pe malul celălalt al Dunării, că eram fericită fără motiv. Am avut o copilărie superbă, m-am cățărat în toți copacii din orașul Eforie și pe toți stabilopozii de pe toate digurile.

Cum era relația cu părinții și cu frații tai?

O relație frumoasă cu părinții iar cu frații o relație sănătoasă: conflictuală în prima copilărie și afectuoasă în a doua.

Cum ai ajuns să te faci educatoare/învățătoare?

M-a luat valul, nu știam suficientă matematică cât să dau la un liceu de mate-info, nu eram nici eleva care să intre la cel mai bun liceu din oraș, așa că m-am dus la Liceul Pedagogic că erau și teste de aptitudini și asta mi s-a părut ușor, am luat-o ca pe un avantaj la admitere.

Când erai mica, ce spuneai că o să te faci?

N-am avut mari căutări. Actriță a fost gândul obsesiv cu care am intrat în adolescență.

De ce ai plecat din învățământ ca să vii la ATF la București?

Mi-am dat seama că mi-aș epuiza repede resursele emoționale dacă nu aș face asta și că aș fi permanent nefericită; pe scurt, am realizat că o viață făcând altceva decât actorie, mă sperie.

Îți amintești ziua examenului?

Da. M-am dus și i-am întrebat pe ceilalți candidați ce au în repertoriu că eram curioasă. A fost o zi frumoasă. Aveam încredere în mine și spuneam ce voiam noi din repertoriu, așa că abia așteptam să recit o poezie care îmi era foarte dragă. Apoi am constatat că și lui Adrian Pintea îi era dragă pentru că a început să recite împreună cu mine.

Cine a crezut în tine și cine te-a încurajat să dai la Teatru?

Am întâlnit oameni care m-au susținut dar se putea spune că eu am crezut în mine. Și acum îmi dau seama ce diferență uriașa poate să facă asta și că această credință în “tine”, convingerea omului că face ce trebuie, determinarea care vine dintr-o nevoie misterioasă de a face ceva, cumva instinctul ăla care te conduce către ceva, sentimentul ăsta este un miracol.

Dar cine nu ți-a dat nici o șansă?

Paradoxal, anumiți profesori din facultate.

Cum ai reacționat când ai aflat că ai fost admisă?

Am avut mari emoții, am recitit lista, m-am uitat la linia de departajare să fiu sigură că este sub numele meu.

Care a fost primul, dar primul rol?

Primul rol a fost unul fără replici, la un film studențesc în care trebuia să stau la o masă. Făceam figurație. M-a găsit Elisabeta Bostan pe holurile facultății, ieșea din lift, s-a uitat la mine și s-a luminat la față. M-a dus în platoul de regie la studentii ei și m-a prezentat cu un: “Ia uitați ce v-am găsiiit!”.

Povestește-mi despre fetița ta. Când și cum a apărut pe lume și ce sentimente a trezit în tine?

A apărut pe lume într-o iarnă friguroasă și m-a făcut să mă simt recunoscatoare. Norocoasă. Uimită.

Ce latură a ta ți-a descoperit? 

Blândețea. Vulnerabilitatea.

Mi-a ascuțit simțul mirosului și felul în care răspund la asta. Acum știu cum poate să te facă fericit mirosul creștetului unui copil. Parfumul de pară al unui obrăjor.


Îți amintești prima iubire?

Da. Un baiat frumos și brunet din școala generală. Toate clișeele sunt adevărate.

Cum ai descrie tu dragostea?

Mai degrabă ca pe o deprindere decât un sentiment. Unitatea de măsură a dragostei este grija. Dragostea se învață, nu “se simte” și atât.

Cum arată o dimineață perfectă pentru tine?

Liniște. Aer curat. Cineva drag. Un măr ionatan.

Dar o vacanță perfectă?

Mare. Echilibrul dintre liniște și distracție.

Ce te face fericită?

Totul. Faptul că răsare soarele și respir. Oamenii. Actoria.

Life StoriesMoviesPeople Stories
Share this article