Double trouble

De când am intrat ceva mai serios în lumea designului şi a arhitecturii de interior m-am ataşat în mod special de apartamentele şi locuinţele de mici dimensiuni. Provocarea constă în a găsi soluţia potrivită pentru acest mod de a trăi în locuinţe mici. Nu există multe variante de proiectare pentru acest tip de apartamente mici, trebuie găsită acea soluţie unică ce se potriveşte perfect spaţiului de care dispui.

 

Din acest motiv mă mândresc cu proiectele de acest fel pe care le-am realizat până în prezent. Îmi amintesc primele două lucrări simultane realizate pe cont propriu. Un apartament de 160 mp şi unul de 60 mp. Am observat ca atenţia mea era mereu direcţionată, fără să vreau, către proiectul de 60 mp pe care ulterior l-am şi denumit 60 metri potriviţi. Anii au trecut şi în continuare am plăcerea de a soluţiona locuinţele de mici dimensiuni, poate şi pentru că orice idee folosită în aceste proiecte captează atenţia privitorilor.

 

Nu mă mândresc neapărat cu lucrări glamouroase şi sclipitoare, dar reuşita în proiectele mele a fost  mereu crearea unei atmosfere călduroase şi plăcute pentru proprietarul care urma să locuiască în spaţiul imaginat.

Beneficiarul lucrării despre care urmează să povestesc nu este la prima colaborare cu mine. Întâmplarea face ca el să fie acelaşi beneficiar căruia i-am făcut primul apartament mic. Între timp familia lui de o persoană, număra trei – crescuse în ritmul firesc al vieţii. Astfel, a fost nevoit să treacă la următoarea etapa şi cu locuinţa. Probabil mulţumit fiind de colaborarea noastră a mai apelat încă o dată la mine, de data asta având o nevoie şi mai mare de spaţiu şi de funcţionalitate într-un alt apartament, tot de mici dimensiuni. Ideea de a colabora încă o dată cu un fost client mi s-a părut interesantă pentru ca nu ai mereu ocazia să surprinzi aceeaşi persoană de două ori, în etape diferite ale vieţii sale.

 

Dacă prima dată am vrut să îl surprind cu o cromatică mai îndrăzneaţă şi mai tinerească, de data asta am vrut să aduc o notă de serenitate şi maturitate în casă, fără să îmi pierd, însă, simţul umorului. După multe încercări de compartimentare şi propuneri sofisticate pentru sistemele electrice din apartament, am ajuns la partea interesantă – finisajele şi mobilarea apartamentului.

Nu am să uit niciodată când i-am propus să placăm cel mai prezent perete din apartament cu zidărie şi apoi să îl vopsim în NEGRU! M-a întrebat: „negru?!”. Am răspuns: „Da, negru!”. M-a întrebat încă o dată dacă sunt sigur că negrul avantajează dimensiunea apartamentului. Atunci m-am folosit de credibilitatea deja câştigată de la ultima noastră colaborare şi am adăugat relaxat justificarea tehnică pentru propunerea mea.

Peretele în cauză este un perete care porneşte de la intrarea în apartament, apoi ajunge în zona de zi şi devine fundal pentru televizor. I-am explicat că, deşi nimic nu este din belşug în acest apartament, peretele acesta are o proporţie prea mare în comparaţie cu tot ce exista în acea încăpere. Prin urmare, l-am încărcat cu o textură bogată şi o culoare închisă, astfel încât a ajuns, din punct de vedere vizual, în parametrii dimensiunilor din casă.

 

După episodul cu zidăria neagră lucrurile au decurs mult mai simplu. Culorile folosite, de la albul murdar la albastrul deschis şi pastelat („baby-blue”), dansau în jurul peretelui atât de masculin şi prezent în încăpere. Parchetul aspru, finisat în nuanţa naturală a stejarului, împreună cu blatul din bucăţi întregi din lemn au jucat rolul naturalului în casă. Inevitabil zâmbeşti când vezi două trofee de vânătoare cu cap de cerb în formă parametrică, din placaj de lemn vopsit negru. Arată aşa de inofensiv pe un perete de culoarea baby-blue! Nu sunt de acord cu vânătoarea, categoric, dar metoda asta de a replica trofee cu animale din lemn mi se pare una reuşită, dacă nu chiar sustenabilă. Ca să mă asigur că obiectele de mobilier atât de importante în acest spaţiu vor rămâne la locul lor, am propus o insulă generoasă cu 6 locuri de stat, care să fie folosită, la nevoie, ca blat de lucru pentru bucătărie.

În general, în proiectele mele pun accent pe estetica băii de oaspeţi sau de serviciu. Consider că această încăpere face parte din ambianţa zonei de zi, aşa că o abordez pe măsura restului casei. Dacă uşa de la baia de oaspeţi rămâne întredeschisă, vom avea o surpriză plăcută observând contrastul finisajelor. Dacă intrăm în baie, vom fi surprinşi de un corp de iluminat pretenţios sau de un element ce nu ne lasă să ne simţim ca într-o simplă cabină de toaletă.

 

Dormitorul fiind destul de mic, am apelat la clasica tehnică a folosirii oglinzilor şi am încercat să îl fac cât se poate de atractiv, astfel încât să îţi doreşti să stai în încăpere. Am creat un contrast între albul imaculat, reflexia oglinzilor şi lămpile aurii cu noptiere aurii, ce ies la suprafaţă pe fundalul unui perete de culoarea baby-blue. Toate acestea sunt aşezate pe baza culorii pardoselii din stejar natur. Oricât de mic ar fi un dormitor matrimonial, îi trebuie şi o baie proprie. În această baie, transparenţa generoasei cabine de duş şi reflexia în oglinda gigant din zona lavoarului ajută la închegarea unui spaţiu generos cu o ambiantă elegantă.

La finalul lucrării am avut sentimentul după care alergam noi, toţi designerii şi arhitecţii: îmi doream şi eu să locuiesc în această casă.