Inspiring PeopleLife Stories
Inspiring PeopleLife Stories
Povestea doctorului Ion Bogdan Codorean, ortopedul sportivilor și al președintelui Johannis și inventatorul unor proteze revoluționare de cot
Ramona Raduly
|Reading time: 10 mins
Share this article

Dr. Ion Bogdan Codorean este medic ortoped, specializat traumatologie sportivă. Mai exact repară brațe și picioare ale sportivilor ce au suferit anumite accidentări. De-a lungul vremii i-au trecut prin mâini sau „prin bisturiu” nume mari de fotbaliști, gimnaști, handbaliști și numele primului om al țării, Klaus Johannis.

A terminat facultatea de Medicină militară pentru că avea un traseu bine stabilit, nu s-a gândit niciodată că ar putea urma altă meserie decât pe cea a tatălui său, chiar dacă până la 17 ani a jucat fotbal de performanță la echipa de juniori Steaua București. Pasionat de fotbal, pasionat de sport, s-a specializat în medicină sportivă.

Pe lângă asta este și inventator. A inventat și brevetat două proteze de cot ce au fost extrem de bine primite și premiate la saloanele de invenții din întreaga lume, dovadă medaliile din cabinetul lui. Din păcate, pentru a putea ieși pe piață, aceste invenții au nevoie să ardă imposibil de multe etape.

Înainte de toate însă, este medic și oricând e nevoie de el, sare în ajutor, mai ales acum, în sezonul accidentărilor la schi.

Așa că am vorbit despre cele mai importante sfaturi de care să ținem cont la schi, despre ce trebuie să facem în cazul unei accidentări, dar și despre pasiunea sa pentru medicină și sport.

Aveți biroul plin de medalii și cupe. Unde le-ați primit?

Sunt de la saloane internaționale de invenții. Așa cum e Salonul de la Geneva sau cel de la Barcelona unde se duc mulți oameni cu tot felul de invenții și unde cele mai bune sunt premiate.

Îmi vorbiți despre invențiile dumneavoastră?

Brevetate sunt două. Două proteze de cot din materiale termo-formabile. Nu există așa ceva acum pe piață.

Ce înseamnă aceste proteze și cu ce revoluționează acest material?

Proteza de cot se pune atunci când există o artroză la cot și pacientul nu mai poate să miște. Atunci noi trebuie să înlocuim articulația. În oasele care formează articulația cotului se pun aceste proteze care se articulează. Ideea noastră a fost să punem în os proteza făcută dintr-un material care rămâne așa la rece, iar când se încălzește, se strânge și se fixează. În felul acesta conferă o stabilitate mai bună articulației.

Ideea e foarte bună, de aceea am luat și toate aceste premii, însă, trebuie să fie cineva interesat să o încerce.

Adică nu a fost niciodată aplicată?

Nu, pentru că pentru a putea pune pe piață așa ceva, trebuie să treci prin niște etape: să o folosești mai întâi la animale, apoi la oameni, iar pentru asta trebuie foarte multă hârțogăraie, lucruri extrem de complicate.

Și atunci există riscul să rămână doar o invenție bună?

Da, din păcate.

Sunteți colonel?

Da, în rezervă. Am făcut Facultatea de medicină militară și de la terminarea facultății, am avansat treptat în grad.

Cum ați ajuns la Medicină militară?

Tatăl meu e medic militar și cât am fost mic nici nu știam că există și altă medicină în afară de cea militară, iar apoi nu mi-a trecut niciodată prin cap că aș putea să mă fac altceva. Nu înțelegeam cum poți să fii medic civil.

De când sunteți medic?

De mai bine de 20 de ani.

Și cum ați ales ortopedie? Puteați să alegeți și altă specializare la Facultatea de Medicină Militară, nu?

Aici a fost soarta. Eu până la 17 ani am jucat fotbal, la Steaua. M-am lăsat ca să pot să învăț să dau la medicină. Și pentru că nu știam că vine Revoluția. Altfel poate nu mă lăsam. Pe vremea aceea erau Hagi, Lăcătuș la Steaua, unde aveam eu să joc?

După asta, în timpul facultății mergeam ca medic la diferite echipe de fotbal, iar când am terminat facultatea am fost medicul naționalei de fotbal  de tineret a României. Tamaș, Zicu, Neșu erau în echipa aceea.

Astfel eu am ales să fac ortopedie, însă ca să poți să faci o anumită specializare, trebuie să se scoată și postul respectiv la concurs, iar tu să ști prinzi acel post.  Dacă nu se scotea ortopedie și nu puteam să prind eu acel post atunci, probabil că anul următor dacă nu se scotea la armată, treceam la civil ca să prind sigur un post de ortoped.

După naționala de tineret?

Am stat acolo doi ani  și apoi mi-am dat rezidențiatul. Pe perioada rezidențiatului am fost și medic la echipa Steaua.

Cine era antrenor atunci?

Pițurcă și Olăroiu.

Patron era Becali?

Nu. Era pe acolo, dar nu era patron.

Dar nu ați fost deloc în impas cu alegerea viitorului? Nu a oscilat balanța spre fotbal deloc sau a fost de la sine înțeles că doar medicina este drumul dumneavoastră?

Eu voiam să fac și medicină și fotbal la un moment dat. La vremea respectivă era Bölöni la Steaua care era și stomatolog. Mai târziu am realizat că nu se poate.

Ați zis că nu era loc din cauza lui Lăcătuș?

Păi jucam la tineret, pe aceeași poziție cu Lăcătuș.

Dar el ar fi îmbătrânit…

În 1999 Lăcătuș era tânăr, a mai jucat încă vreo zece ani apoi. Iar eu mai aveam un an și trebuia să trec la seniori. Iar dacă m-ar fi trimis în alt oraș, nu m-aș fi dus. Eu voiam să mă fac fotbalist, dar nu era o miză; prioritar era să fac medicină.

De ce ați zis că ați ales medicina și pentru că nu știați că vine Revoluția?

Păi dacă știam că vine Revoluția și toți fotbaliștii o să plece în străinătate, automat rămâneau locuri și pentru mine. Atunci nimeni nu putea să plece. Bine, astea nu înseamnă că dacă ei plecau, eu ajungeam la Steaua.

Mai jucați acum fotbal?

Nu mai am când să joc. Nu am mai jucat de mult, cred că de mai bine de 10 ani.

De ce ați plecat din sistemul de stat?

Pentru că a venit momentul în care eu am considerat că trebuie să fac pasul acesta. Lucram la Spitalul Militar în fiecare zi de la 7 dimineața la 3 după-amiaza și apoi mergeam în privat. Ajungeam acasă după 11 seara, în fiecare zi. Când aveam mult de operat, ajungeam și la 3 dimineața. A fost o viață grea și a ținut 5-6 ani. Așa că la un moment dat a trebuit să aleg. Eram șef de secție la momentul respectiv și am ales cabinetul privat.

Cum a fost să-l operați pe domnul Johannis?

Să știți că domnul președinte e un pacient cum ar trebui să fie toată lumea: ascultă, întreabă, etc. Ca dovadă și recuperarea a mers foarte bine, nu am avut nici un hop.

Era SPP-ul la ușă în timpul operației?

Sunt niște protocoale pe care orice președinte le respectă, iar asta se întâmplă în toată lumea. Președinții se pot opera numai în anumite spitale unde li se poate organiza paza și protecția. Medicii pot fi de oriunde, dar spitalul trebuie să fie unul anume.

Ați avut emoții mai mult decât de obicei? Sau a fost un pacient ca oricare altul?

Era președintele țării. Emoții nu am avut. Normal că în seara de dinainte te gândești că a doua zi operezi un președinte, dar emoții nu am avut.

Ați rămas prieteni?

Avem o relație foarte bună medic – pacient.

Aveți copii?

Da, două fete de 11 și 7 ani.

Merg la schi?

Am încercat pe cea mare să o învăț să schieze, a învățat, după care a căzut, a durut-o un genunchi și nu a mai vrut să schieze. Sper ca anul viitor să le conving să schieze. Eu, însă, până să o învăț pe fetița cea mare să schieze, am avut vreo 9 ani în care nu am schiat.

De ce?

Pentru că la noi, din noiembrie, decembrie de când începe zăpada, este cabinetul plin de accidentări la schi. Chiar zilele trecute am operat o colegă medic, din echipa mea, care s-a accidentat la schi în Franța. Știi sigur când a început sezonul de schi. Eu operez pacienți cu ligamente rupte la schi din ianuarie până pe la începutul lui august.

Cum așa?

Sunt unii care nu vor să se opereze când află că s-au accidentat, alții nu pot să se opereze că au serviciu, au familie, au alte treburi; alții nu știu. Aceștia din urmă se accidentează, văd că după un timp nu-i mai doare genunchiul, că pot să calce, nu mai ajung la doctor și după 3-4 luni începe să-i doară iar sau simt că le fuge genunchiul și atunci tot acolo ajung. Sunt oameni care vin după 4-5 ani de la o accidentare.

Săptămâna viitoare mă urc pe schiuri pentru prima dată. Ce ar trebui să știu?

Ce vârstă aveți?

Spre 40.

Schiul este un sport foarte frumos, iar ce-mi place mie cel mai mult este atmosfera de pe pârtie. Din punctul acesta de vedere vă încurajez.

Apoi, trebuie să vă antrenați, să aveți mușchi buni, trebuie să știți până la o anumită vârstă dacă sunteți tipul sportiv, dacă aveți sau nu coordonare. Sunt oameni care se nasc cu talent către sport, aleargă corect, au o coordonare bune, și sunt alții mai șleampeți. La schi, pe lângă acest talent, coordonarea e foarte importantă.

Pe de altă parte, cineva care e mai puțin talentat și mai puțin încrezător, nu se va aventura.

Trebuie să rămâneți tot timpul, cât sunteți cu schiurile în picioare, concentrată. Doar azi am văzut patru pacienți accidentați, toți la baza pârtiei.

Să facem un rezumat al lucrurile de care trebuie să ții cont pe pârtie!

  1. Ideal ar fi să fii bine pregătit fizic.
  2. Trebuie să fii concentrat pe toată durata perioadei în care ești cu schiurile în picioare.
  3. Ca să poți să fii concentrat trebuie să fii odihnit și trebuie să fii treaz.

Ai căzut, ce faci?

Vezi dacă te doare, vezi dacă miști, vezi unde te doare; dacă vezi că te doare spatele, coloana cervicală, nu te mai miști, rămâi pe loc până vine cineva să te ajute. Altfel poți să faci probleme mai mari.

Dacă vorbim de picioare, vezi dacă poți să miști. Dacă te dor la mișcare sau când încerci să te ridici, rămâi acolo și faci semn să vină cineva să te ajute.

Majoritatea se pot ridica.

Însă, în momentul în care ai simțit ceva, ester bine să te oprești să te vadă un medic. Pot fi niște leziuni care nu dor, sau dor puțin, însă data viitoare când te sui pe schiuri poate fi foarte rău. De aceea e bine să mergi la un medic care să-ți spună „stai liniștit sau nu”.

Care sunt cele mai grave accidentări?

La viteză mare de obicei sar schiurile din picioare. Atunci ligamentele nu prea se rup; atunci poți să faci fracturi sau poți să ai traumatisme cerebrale, fracturi de coloană sau fracturi de humerus.

La viteze mai mici, sau chiar și la viteze mari dacă nu sare schiul, atunci se rup ligamentele, unul sau toate, se rup meniscurile.

Cum e cu meniscul acesta că extrem de mulți oameni suferă de ruptură de menisc. Se rupe sau nu? Când și de ce?

Meniscul se rupe în câteva situații:

  1. La un om tânăr, rupturile sunt traumatice. Traumatic înseamnă că ele se produc, de cele mai multe ori prin torsiune, prin răsucire în timpul unui sport, sau chiar atunci când te ridici de pe scaun.
  2. Cu vârsta, țesuturile se deshidratează și, prin urmare își pierd elasticitatea. Atunci, se rup mai ușor meniscurile; sau se rup ușor, ușor prin degenerare.
  3. Mai sunt situații în care meniscul se rupe ca urmare a altor probleme. E cineva cu ruptură de ligamente încrucișate pe care nu și-a operat-o sau care nu știe că o are. Un om care are muncă de birou a căzut la schi acum vreo 5 ani, i s-a umflat puțin genunchiul, i-a trecut, el nu mai face sport că nu mai are timp și stă cu ruptura de ligamente încrucișate. Instabilitatea aceasta a genunchiului face ca femurul să calce prost pe tibie și rupe meniscul ușor, ușor, fără să știe.

Este un mit acela că nu trebuie tot timpul operat și sunt suficiente suplimentele alimentare cu cartilaj de rechin?

În primul rând, suplimentele alimentare nu au nici un efect asupra meniscului. În al doilea rând ele sunt făcute teoretic pentru regenerarea cartilajului. Nu exista în momentul acesta nimic în lume care să refacă cartilajul, poate doar celulele stem. Singura opțiune este cea chirurgicală.

Inspiring PeopleLife Stories
Share this article