Dragostea unește. Ramona Sav, de la Reşiţa la Bollywood şi o carieră de 26 de ani în domeniul artei dansului indian

Ramona Sav are o viaţă ca în filme. Și-a descoperit iubirea pentru India și dansul indian încă din copilărie. Și a avut curajul să viseze. A căutat în cărți, filme și materiale publicitare. A citit „Maitreyi” al lui Mircea Eliade. În timp ce colegii și prietenii ei visau la America și în general la Vest, ea își dorea să descopere lumea dinspre Orient. Și, în cele din urmă, la doar 17 ani a venit momentul care avea să-i schimbe viața. A plecat cu o bursă de studii în India. Era prima dată cu avionul, nu avea nicio persoană cunoscută prin preajmă și nici limba engleză nu o stăpânea foarte bine. Și totuși drumul său către India s-a deschis.

Aici a cunoscut iubirea. S-a căsătorit. A făcut un copil care iubește nespus România. A jucat în seriale, diverse show-uri de televiziune sau campanii publicitare. Locuiește în Mumbai împreună cu familia sa. Iar acum își dorește să se întoarcă împreună cu toată familia în România. De ce?

Cine este Ramona Sav? Și cum a ajuns să se îndrăgostească de dansul indian?

Am fost un copil de provincie care a avut curajul să-şi urmeze visul. Am simţit de mică o atracţie specială pentru dansul indian, pentru muzica şi filmele care erau la modă în copilăria mea. Sursă de inspiraţie nu prea aveam la vremea aceea, erau doar pelicule care rulau la cinematografele din Reşiţa şi pe care le învăţasem pe de rost. Ceea ce la început părea o joacă, s-a transformat, apoi, într-un lucru cât se poate de real.

Mama mă încuraja si mă susţinea mereu, iar eu am început să mă documentez din diferite surse. Atunci nu aveam calculator acasă, iar internetul abia îşi făcea loc în cotidian, așa că încercam să găsesc carţi la bibliotecă, documentare TV sau materiale publicitare.

Mă interesa tot ce avea legătură cu India, cartea mea de căpătâi a fost „Maitreyi”, a lui Mircea Eliade. Citeam despre civilizație, cultură, artă şi tradiţii și am început să învăț limba engleză pentru că rusa și franceza predate la școală nu aveau cum să mă ajute prea mult.

În timp ce colegii și prietenii mei visau la America și în general la Vest, eu ținteam spre polul opus, spre Orient, ceea ce multora li se părea imposibil de realizat. Probabil că de aceea nici nu am fost luată prea in serios decât atunci când lucrurile au început să prindă contur.

Ramona Sav și dansul care avea să îi schimbe viața

Când s-a întâmplat asta, cu ce ocazie?

Odată cu apariţia la televiziunea publică într-o emisiune de divertisment, când am surprins pe multă lume cu povestea mea. Pe urmă, ţin minte, că am plecat cu mama la Ambasada Indiei, de ziua naţională a lor (pe 26 ianuarie) doar pentru a susţine un mic moment artistic fără să mă gândesc că acest lucru îmi va schimba viaţa. Pesemne că înalţii funcţionari din instituţie au fost foarte impresionaţi pentru că Ambasadorul din vremea aceea m-a invitat la interviu.

Era în anul 1995, aveam doar 17 ani şi eram în clasa a XI-a, când am obţinut prima bursă pentru studiul limbii hindi, în baza unui parteneriat româno-indian. Atunci am plecat singură, cu avionul, fără să ştiu foarte bine limba engleză, fără vreo persoană cunoscută prin preajmă, dar a meritat fiindcă această primă experienţă m-a călit şi mi-a dat aripi pe mai departe.

După cinci luni, în 1996, am revenit la Reşiţa unde mă aşteptau colegii de clasă şi profesorii, dar şi examenul de Bacalaureat pe care l-am luat cu brio. Odată încheiată această etapă, m-am întors în India pentru desăvârşirea mea profesională. Urma şi bursa academică de studiu a artei dansului (două dintre cele şapte dansuri clasice indiene caracteristice regiunilor acestui stat cu peste un miliard de locuitori).

Ramona Sav, când ți-ai dat seama că alegerea făcută în copilărie dintr-o joacă, a fost cea mai potrivită, că acesta era drumul tău în viață?

Pe plan profesional pot să spun că am făcut tot ceea ce poate face un artist profesionist pentru a se face cunoscut. Am ajuns la Bollywood pentru mai multe roluri principale în seriale, am lucrat în zona de entertainment, modelling, am participat la diverse show-uri de televiziune și campanii publicitare. Am făcut parte din industria de divertisment de acolo, ceea ce în India, este foarte bine dezvoltată şi apreciată. Am fost prezentă la diferite acţiuni culturale, evenimente corporatiste sau lansări de produse.

Odată cu trecerea anilor, m-am specializat în dans clasic. Am devenit instructoare de fitness şi de yoga, dezvoltând o pasiune aparte pentru aerial yoga (o modalitate de practicare a acestui sport este aceea folosind o eşarfă petrecută printr-un dispozitiv – scripet prins în tavan).

Citește și: Povestea vinului cu Ambasadorul Indiei în România: De ce a interzis India consumul de vin?

Și ce faci acum, odată cu pandemia de Coronavirus?

Din păcate, pandemia de Coronavirus mi-a dat toate planurile peste cap. În India, ca aproape peste tot în lume unde virusul este prezent, au fost impuse restricţii de mobilitate, distanţare socială şi au fost suspendate de mai bine de un an deja, toate activităţile artistice şi spectacolele cu public.

Stăm în Mumbai cuminți și așteptăm să treacă această perioadă complicată pentru toată lumea. Așa că acum sunt ocupată cu viața de soție şi de mamă, implicându-mă şi susţinându-l pe fiul meu de 13 ani să depăşească greutăţile şi presiunea impusă de şcoala online. De altfel, trebuie să spun despre Ivy că și el a jucat în câteva reclame aici, în India.

Iar pe lângă asta, sigur că încerc să îmi rezerv timp şi pentru mine, pentru dans, pentru a mă menţine în formă – de aceea practic yoga şi meditaţia.

Ați luat vreodată în calcul să părăsiți India? Poate chiar să veniți în România?

Scenariul de a ne întoarce toţi trei în România îl aveam planificat de mai demult, încă dinainte de pandemie. Din păcate în momentul de față suntem în aşteptare şi o grămadă de motive ne împiedică să luăm o decizie în acest sens. În primul rând, trebuie să vedem cum va evolua situaţia sanitară în lume, apoi să alegem oraşul unde să ne așezăm (Timişoara, Cluj, Braşov sau Bucureşti), pe urmă să găsim școala potrivită pentru Ivy. Soţul meu, Bhupender Sharma, nu are probleme de mobilitate, el se adaptează uşor, e un fel de cetăţean planetar pentru că a călătorit mult prin lume fiind specialist manager în industria de exploatare a zăcămintelor naturale. Chiar dacă este cetăţean indian, timp de 10 ani a locuit şi în Rusia.

 „Nimic nu e mai plăcut pe lume decât să faci ceea ce îţi place”

De ce vă doriţi revenirea tocmai în România doar aveţi profesii care v-ar avantaja oriunde în Europa, în America pentru că vorbiţi în familie engleză și limba hindi?

România este locul unde îmi încarc bateriile, este și va rămâne „acasă” indiferent unde voi alege să traiesc. Nici nu ştii cât de frumoasă şi de verde e ţara asta şi mult mai puţin poluată decât India. Fiul meu iubește Reșița, oraşul în care m-am născut poate mai mult decât mine chiar dacă a petrecut doar câteva vacanţe aici. Mulți cred că trăind în altă țară, identitatea se diminuează, însă dimpotrivă, printre străini sunt situații și momente când simți mai românește decât dacă ai fi, aici, acasă. Am întâlnit indieni care ştiu cine e Nadia, au auzit despre Castelul Bran și Vlad Țepeș, dar și persoane, destul de numeroase, care atunci când le spun că sunt din România, îmi zic „aaa, parte din Rusia”…şi mereu trebuie să explic că noi suntem un popor distinct din Europa cu limbă şi identitate proprie.

Și totuși, Ramona Sav, de ce România?

În primul rând pentru fiul meu! El e mare iubitor de natură şi amator de sporturi extreme (bicicletă, skate) pe care din păcate în India nu le poate practica, acolo fiind la putere criketul şi tenisul.

În plus este şi o chestiune de cultură. Familiile indiene preferă să-și vadă copiii învățând și nu făcând sport. Părinţii îşi văd copiii mai degrabă medici sau IT-iști, decât atleţi, baschetbalişti sau fotbalişti. Eu îi las libertatea să aleagă şi să iubească mişcarea, îmi doresc să fie un luptător, să aibă spirit de campion. Şi am să-l încurajez să facă asta. Deja am început să studiem împreună limba română, cu ajutorul cursurilor oferite pentru străini de site-uri româneşti.

Mai am un motiv pentru care îmi doresc să revin în România. Societatea indiană este destul de exigentă, are alte așteptări de la un artist străin care, în viziunea ei, trebuie să interpreteze alte stiluri, de pildă belly dance, can-can, samba şi nicidecum dansuri indiene (deci, nu poţi fi Profet în ţara nimănui). Sunt puţini cei care încă mai apreciază dansurile tradiţionale şi cele clasice pe care le-am studiat eu.

Şi apoi eu vreau să continui dansul, visez la clipa când îmi voi putea deschide propria mea şcoală de dans şi atunci voi avea libertatea să aleg felul în care îmi pun în valoare cunoştinţele, arta şi tehnica dobândite în atâţia ani de muncă stăruitoare. Vreau să încurajez tinerele generaţii să conştientizeze prezenţa oportunităţilor de a experimenta deprinderi vocaţionale în cât mai multe domenii, mai ales artistice. Cu cât sunt mai numeroase şi mai diferite, cu atât cresc şansele de cunoaştere şi dezvoltare a unor aptitudini speciale care asigură performanţă. Nimic nu e mai plăcut pe lume decât să faci ceea ce îţi place.

Acest interviu este semnat de Adriana Baghiu, un om frumos care face parte din comunitatea LIFE.ro. Atunci când Adriana ne-a scris că are o poveste pe care vrea să o împartă cu noi am răspuns imediat cu bucurie. Iar povestea Ramonei Sav este una inspirațională, un copil care a avut curaj să-și urmeze visul. Mulțumim Adriana Baghiu că ne-ai făcut cunoștiință cu ea. Și ne bucurăm că ești alături de noi. 

Dacă ai și tu o poveste inspirațională care crezi că merită publicată dă-ne de veste.