fbpx

Căutare

Share this article

EMAA cântă, iar muzica ei se naște din versurile pe care le gândește și rostește de când era în liceu și din lumea fantastică în care trăiește.

Are 29 de ani, vine din Lugoj, dintr-o familie în care s-a cântat întotdeauna, la 3 ani a participat la Tip-Top Minitop, și toată copilăria petrecea ore întregi încercând să imite piese și artiști pe care-i vedea la televizor. Când a devenit adult însă a ales să facă studii de psihologie, cu convingerea că muzica poate fi ceva la care revine oricând. Și așa a făcut. La momentul potrivit, a revenit la muzică.

EMAA este un artist pe care, dacă nu ai reușit să o cunoști, o poți face în câteva minute de lectură a dialogului ce continuă acum.

Bucură-te!

De ce te-ai apucat de cântat?

EMAA: Cred că din pricina faptului că la mine în casă se cântă foarte mult. Mama a făcut 8 ani de vioară, bunicul meu cântă și acum romanțe vechi, bunica mea a studiat operă. M-am obișnuit să ascult multă muzică în casă.

Eu vin din Lugoj, iar acolo bunica a trăit după regula că dacă ești la teatru trebuie să faci și operă. Ceea ce a făcut și ea o vreme.

Iar mama a făcut 8 ani de vioară. Sigur, meseria ei acum este de contabilă, fiindcă Lugojul este un oraș mic, de provincie, unde șansele de a găsi ceva de muncă în zona muzicală erau infime. Alternativa pentru ea ar fi fost să plece din oraș, ceea ce mama nu a vrut să facă.

Singura din familie care a ales muzica ești tu?

EMAA: Cumva da. Și mai este și bunicul, care cântă și acum.

De unde atâta curaj la tine, să te apuci de o meserie cum e muzica?

EMAA: Mie nu mi se pare nimic complicat de făcut aici. Am sentimentul că este un timp petrecut cu drag, fiindcă un timp petrecut cu folos nu e un timp pierdut niciodată.

E atât de plăcut și se simte atât de bine încât nici nu ai sentimentul că lucrezi cu adevărat.

Cine te-a învățat să cânți?

EMAA: Cred că a venit de la sine, fiindcă îmi cânta mama foarte mult. Cântam, încercam să imit o vreme.

A fost un proces care s-a întâmplat independent și care a început destul de devreme, am fost și la Tip-Top Minitop. Pe la vreo 3 ani și ceva. Cred că mă distram mai mult, fiindcă îmi petreceam ore întregi încercând să cânt niște piese pe care le vedeam în vreun show și care mi se păreau interesante.

Văzând că pe ceilalți îi bucură ce cânt mi s-a părut că e ceva ce trebuie să fac.

Cum te simțeai pe scenă?

EMAA: Mă simt foarte firesc acolo. Scena este spațiul în care eu îmi pot manifesta emoțiile și-mi pare că acolo, mai mult decât oriunde, este ok să le expui, acolo emoțiile au o justificare. De aici vine acest firesc despre care-ți spuneam.

Cum îți cântărești succesele?

EMAA: Pentru mine, succesul este o chestiune de rutină, fiindcă mi se pare că trebuie să existe pe toate planurile. Mi se pare firesc să am parte în fiecare zi de oameni dragi lângă mine. Iar asta mi se pare un succes enorm. Apoi faptul că pot merge în niște locuri, mai ales după carantină. Apoi, profesional, când vezi că oamenii primesc frumos ce împărtășești cu ei te bucură.

Succesul vine atunci când simți că faci parte din toată lumea și tu o faci să fie mai frumoasă. Măcar un pic.

EMAA, artist

E greu să schimbi lumea sau să o faci mai frumoasă stând în România. Te împaci cu asta sau vrei să pleci?

EMAA: Nu aș pleca nicăieri. Mi-ar fi plăcut să mă mut în Berlin, fiindcă îmi place ca oraș și ca scenă. Am avut câteva concerte acolo și mi-a plăcut mult energia orașului. M-aș fi mutat acolo.

De ce nu ai făcut-o?

EMAA:  Locuiam în Timișoara atunci, aveam și alte proiecte, eram și într-o relație. Cumva erau o grămadă de lucruri care mă țineau în România.

Când ai plecat din Lugoj?

EMAA: Când am plecat la facultate, la Timișoara.

Ce facultate ai făcut?

EMAA: Psihologie. Cumva m-am gândit că muzica se poate studia și independent, poți merge la cursuri poți face o grămadă de chestii. Acum mi-ar plăcea să merg la Conservator, după ce am fost suficient timp autodidact. Să adaug un strat în plus de informație peste ce știu deja. Dar mi se pare că acum această școală nu m-ar mai putea modela cum ar fi făcut-o dacă m-aș fi dus la 18 ani la facultate.

De ce ai ales psihologia?

EMAA: Pentru că am avut o profesoară de psihologie și istorie, nouă ne-a fost și dirigintă și am iubit-o foarte mult. Era o femeie foarte corectă și iubitoare.

Cum o chema și cum își manifesta această corectitudine?

EMAA: Ne dădea un test, de pildă, dar nu ne trecea imediat nota în catalog, ci ne mai dădea un test, să poată face o medie. Dacă erai elev bun și nu învățai primeai același tratament. Dar nici nu te puteai supăra pe ea fiindcă aplica totul atât de firesc și de corect.

Ai profesat vreodată?

EMAA: Nu, dar am lucrat la o grădiniță pentru un an. Aveam modulul pedagogic și puteam să interacționez cu ei. Mă jucam cu copiii, făceam cântecele, deci nu făceam învățământ propriu-zis.

Ce ai învățat din experiența de educatoare?

EMAA: Că avem și noi nevoie să intrăm în starea de copil câteodată. Copiii sunt foarte creativi și nu rămân în locuri care nu sunt neapărat bune pentru ei.

Un copil nu se gândește de două ori dacă să stea într-un loc unde nu-i place. Spune: „nu-mi place aici, vreau să plec!” Or, noi, ca adulți, rămânem de multe ori în locuri care nu ne plac sau nu ne fac bine.

De ce ai venit în București?

EMAA:  Aveam sentimentul că nu mai am ce face în Timișoara. În România în general scena underground, acolo unde este muzica mea, nu funcționează foarte bine. În Timișoara cu atât mai puțin.

Lucram deja cu Silent Strike care e din București și m-am gândit că ar fi bine să schimb mediul.

Cum ți-ai ales stilul?

EMAA: Eu cred că mai mult scriu poezie decât cânt. Am început să scriu poezie de când eram în liceu și ce fac acum este să-mi pun versurile pe piese. Fiecare compoziție muzicală pe care producătorul o face este în funcție de ce am scris. Și atunci, ca orice orchestrație, se face în funcție de starea piesei, de starea versurilor, de dinamica ei, de ce energie are.

Muzica mea e în funcție de stare, și muzica pe care o ascult la fel o aleg.

Care este schimbarea pe care o provoci tu în publicul tău?

EMAA: Încerc să-i iau cu mine într-o lume de poveste, ludică. Mi se pare că aș vrea să nu se piardă magia în artă, în muzică, în filme. Îmi place ideea asta de magie care se petrece atunci când reușești să te pierzi în universul cuiva.

read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO