Emerging Artist: Dominic-Petru Vîrtosu
Printre atâţia artişti care-şi exorcizează angoasele şi demonii, Dominic Vîrtosu pictează cu bucurie şi cu culorii vii, jonglând exploziv cu cai albaştri, astronauţi, iepuraşi şi alte personaje din gama realismului-fantezist.
/Vera Damian
Reading Time: 2 minutes
Printre atâţia artişti care-şi exorcizează angoasele şi demonii, Dominic Vîrtosu pictează cu bucurie şi cu culorii vii, jonglând exploziv cu cai albaştri, astronauţi, iepuraşi şi alte personaje din gama realismului-fantezist.
Pentru că trebuia să răspundă ceva la întrebarea „şi tu ce pictezi”, Dominic i-a spus „realism fantezist”; altfel, sunt stările şi visele lui, pe care le scoate la iveală pe pânză. Are 32 de ani şi şi-a petrecut câtva timp făcând grafică într-o televiziune de top şi într-o agenţie de publicitate, până când şi-a dat seama că-şi risipeşte energia creatoare, aşa că şi-a luat inima în dinţi şi a decis că vrea să trăiască doar din şi pentru artă.
Pictează în studioul care-i este şi casă, pictează la mare, la munte, câteodată în Tenerife şi, în general, oriunde, ghidându-se după ideea că inspiraţia trebuie să te găsească lucrând. Lucrările lui par decupaje din lumi diferite suprapuse în mod ludic-ironic: astronauţi care încearcă să atingă o bomboană, elefanţi în căutarea echilibrului, personaje deconcertante cu capete de animale, snowboarderi pe stânci, iepuri care pescuiesc în ape astrale, cai conducând regate şi scăldându-se sub lumina unor candelabre designer-made.
„Îmi place să mă joc cu suprapuneri şi texturi neaşteptate”, spune Dominic. „E un joc intenţionat de ambiguităţi jucăuşe cu situaţii ficţionale şi niveluri narative, deschizând privitorului posibilităţi şi contradicţii.” Dacă îl întrebi despre inspiraţie, îţi va răspunde că îl inspiră aproape orice: de la pungi de chipsuri la replici spuse la coadă de la supermarket.
Foloseşte orice pretext pentru a crea scene şi poveşti care pendulează între veridic şi absurd,, la graniţa incertă dintre „dintre comedie şi film de groază”, după cum declară. Expune în orice mediu, de la pereţi de galerie până la… pereţii ASE-ului, se implică şi în proiecte comerciale, dacă sunt cool: anul trecut a desenat un bust imens folosind aparate de ras, pentru lansarea unui nou produs Gillette, şi a făcut decorul pentru un party în Hotel Cişmigiu, folosind spray-uri, animale de plus, stencil-uri şi… sculpturile proprii cu pitici.
Anul acesta pregăteşte o nouă serie de lucrări cu cai, pentru care are deja comenzi, participarea la târgul de artă ArtSafari, câteva expoziţii peste hotare şi câteva „live paitings” în spaţii de birouri şi locuri neconvenţionale. „Îmi place să interacţionez cu publicul.”
Aşadar, urmăriţi-l pe Dominic Vîrtosu, un artist plin de viaţă, de care sigur veţi mai auzi!
Pe aceeași temă
„În căutarea Paradisului pierdut”, cum arată migrația înspre mediul rural
/life.ro
Reading Time: 2 minutes
Citește mai multe
Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...