Eminem: drumul de la un tânăr falit și ridiculizat la o legendă a hip hop-ului - LIFE.ro
Mergi la conținut

Câștigător de premii Grammy, cu milioane de albume vândute, cu zeci de hit-uri pe locul unu în topurile internaționale, cu piese de peste un miliard de vizualizări pe youtube, Eminem este unul dintre cei mai apreciați artiști hip hop. Dar nu i-a fost ușor să ajungă pe culmile succesului: cu o mamă dependentă de droguri, care l-a născut la 15 ani, și cu un tată care i-a părăsit, Eminem s-a zbătut mult ca să ajungă un rapper de renume mondial. În prezent, este considerat unul dintre cei mai influenți artiști din toate timpurile, revista Rolling Stone numindu-l “Regele Hip Hopului”.

“Băiatul alb” din lumea hip-hopului a fost la început ridiculizat: nimeni nu îl lua în serios. Momentul în care l-a cunoscut însă pe Dr. Dre, un veteran al industriei muzicale, i-a schimbat destinul. Astfel, de la un puștan falit, care câștiga cinci dolari pe oră spălând vase și care trăia într-o rulotă, Eminem a ajuns unul dintre cei mai bine vânduți artiști hip hop din toate vremurile. Stilul lui era fresh, îndrăzneț și controversat și, mai presus de orice, original.

 Eminem – fiul unei adolescente de 15 ani, dependentă de droguri

Eminem, pe numele lui adevărat Marshal Mathers III, s-a născut pe 17 octombrie 1972, în Missouri. Mama lui l-a adus pe lume în adolescență și primii ani din viața lui i-au petrecut mutându-se dintr-un oraș în altul. Trăiau în locuințe sociale, pentru ca mama sa dependentă de droguri nu reușea să păstreze niciun job mai mult de câteva luni. În cele din urmă, s-au stabilit într-un cartier rău famat din Detroit, unde Marshal era adesea hărțuit de copiii mai mari. Nici la școală nu îi era mai bine, unde era constant ținta răutăților celorlalți. A ajuns chiar la spital cu o hemoragie cerebrală în urma unui episod de bullying. Fiind constant agresat, a început să aibă coșmaruri și, drept urmare, a renunțat să mai meargă la școală: a repetat clasa a noua de trei ori.

La 14 ani și-a descoperit pasiunea pentru muzică rap. Adesea chiulea de la școală pentru a particpa la concusuri de tipul rap battle. Și-a luat numele de scenă M&M, de la inițialele sale, care ulterior a devenit Eminem. Fiind un băiat alb într-un lume predominată de rapperi de culoare, era adesea huiduit pe scenă.

 Primul album al lui Eminem – un eșec total

La 15 ani a cunoscut-o pe cea care urma să îi devină soție și mama fiicei sale  – Kim. Cei doi au devenit părinți în 1995, Kim dând naștere unei fetițe – Hailie. Cuplul s-a căsătorit apoi în 1999, însă s-au despărțit și apoi împăcat de mai multe ori. Relația lor nu a durat prea mult, Kim ajungând, mai târziu, subiect în cântecele sale. Atât mama artistului, cât și fosta soție, au fost asupru criticate în piesele lui Eminem.

La 24 de ani, viața nu era tocmai roz pentru Eminem: urma să aibă o fetiță pe care nu o putea întreține financiar, iar primul său album, Infinite, s-a dovedit a fi un eșec total.  După nașterea lui Hailie, Eminem lucra peste 60 de ore pe săptămână. Însă, pe neașteptate, a fost concediat. Falit, șomer, cu o carieră eșuată, cu o soție care l-a părăsit, Eminem a căzut în depresie. Adesea apela la medicamente pentru a depăși momentele grele din viața sa. A fost chiar la un pas de a-și pierde viața, în urma unei supradoze luată intenționat.

Sursa foto: HEPTA

Tentativă de sinucidere eșuată

Din fericire, tentativa sa de sinucidere a eșuat și Eminem s-a întors în studio, pentru un nou album. Versurile erau mai violente și mai pline de ură ca niciodată. Și-a inventat chiar și un alter ego – Slim Shady.

La 25 de ani, lucrurile nu arătau mai bine: era tot falit și trăia ilegal într-o locuință în care primise ordin de evacuare, lipsită de căldură, apă sau electricitate. A ajuns să se mute cu mama, soția și fiica sa într-o rulotă.

Dr. Dre l-a făcut celebru

Însă soarele a răsărit până la urmă și pe strada lui Eminem, când o înregistrare a unui show al său a ajuns la faimosul rapper și producător Dr. Dre. Acesta a fost impresionat și a cerut să îl cunoască. Cu părul blond și îmbrăcat într-un costum galben – așa a apărut Eminem la prima întâlnire cu mentorul său. Nu-i de mirare că Dre a avut ceva dubii la început, însă toate s-au risipt în momentul în care l-a auzit cântând My Name Is. Piesa a ajuns hit internațional și l-a făcut celebru pe Eminem în întreaga lume.

 Slim Shady, un personaj controversat, greu de ignorat

La 27 de ani, Eminem încă se chinuia să plătească chiria la rulota în care trăia când a ieșit pe piață primul său album  –  The Slim Shady LP. Era ceva nemaintâlnit –  alter ego-ul lui, Slim Shady, s-a dovedit a fi un personaj greu de ignorat– un comediant fără scrupule, cu glume răutăcioase, care îmbină umorul copilăresc cu ironia, sarcasmul și furia. Versurile lui Eminem erau pline de frustrare, răzbunare, violență.

Albumul a avut un succes instant, vânzându-se în trei milioane de exemplare și aducându-i lui Eminem primul lui premiu Grammy. Banii nu au întârziat să apară și primul lucru cumpărat a fost o casă pentru familia sa într-un cartier sigur.

După The Slim Shady LP drumul a fost mai ușor: albumele lui Eminem s-au bucurat de succes, iar artistul a bătut record după record. Însă, cu cât succesul era mai mare, cu atât se accentuau și criticile. Artistul a fost adesea criticat pentru versurile sale homofobe și violente la adresa femeilor.

Lui Eminem nu i-a fost însă ușor să gestioneze succesul: când nu era dat în judecată de diverse persoane, era vânat de paparazzi și admiratori fanatici. În 2002, în vreme ce lucra 16 ore pe zi la filmul 8 Miles, Eminem a fost la un pas de colaps: trăia numai cu fast food și somnifere. Ajunsese de nerecunoscut. De dragul fiicei sale, Hailie, a mers la o clinică de reabilitare. În 2008 a revenit în industria muzicală și a câștigat un nou premiu Grammy.

După ce s-a zbătut o viață, Eminem a reușit, în sfârșit, să câștige respectul celor din industria muzicală și din lumea hip hopului. La mai bine de 20 de ani de la primul său album, Eminem este încă activ: scoate piese noi și produce albume pentru tineri talentați. În plus, este și un tată dedicat, ocupându-se de educația fiicei sale.

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora