Filmul „Fixeur”, turneu de promovare în SUA pentru Oscar 2018 - LIFE.ro
Mergi la conținut

Filmul „Fixeur”, turneu de promovare în SUA pentru Oscar 2018

Nominalizările pentru cea de-a 90-a gală a premiilor Oscar vor fi anunţate pe 23 ianuarie.
Share this article

„Fixeur”, cel de-al cincilea lungmetraj semnat de Adrian Sitaru, este propunerea României pentru o nominalizare la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza” a premiilor Oscar 2018. Filmul lui Sitaru a avut un turneu de promovare în Statele Unite, în mai multe oraşe din california.

„Fixeur” a fost prezentat de European Film Promotion (EFP) profesioniştilor din industria americană – membrilor Academiei de film americane, distribuitorilor internaţionali şi jurnaliştilor – pe 11 noiembrie, la Dick Clark Screening Room din Santa Monica, iar pe 29 noiembrie, Adrian Sitaru şi actorul Mehdi Nebbou au fost prezenţi la o proiecţie care a avut loc la cinematograful Estrella, în West Hollywood. Filmul a rulat din nou în Santa Monica, pe 3 decembrie, la Ocean Screening Room, iar pe 10 decembrie, la Wilshire Screening Room din Beverly Hills.

Scris de Claudia şi Adrian Silişteanu, „Fixeur” spune povestea lui Radu, stagiar la biroul din Bucureşti al Agenţiei France Presse, aspirant la un post de reporter. Oportunitatea realizării unui subiect despre o prostituată minoră repatriată din Franţa îi dă acestuia ocazia să îşi dovedească competenţele. Totuşi, pe măsură ce se apropie de scopul său, Radu realizează că înverşunarea cu care înţelege să facă această meserie este îndoielnică.

Din distribuţie fac parte actorii Tudor Aaron Istodor, Mehdi Nebbou, Nicolas Wanczycki, Diana Spătărescu, Andreea Vasile, Adrian Titieni şi Cristian Ilinca.

„Analiza făcută de Sitaru ambiţiei carieristului este sinceră şi bine controlată”, a titrat The Hollywood Reporter. „Tudor Aaron Istodor este în mod deosebit bun în rolul lui Radu”, mai scrie publicaţia, care descrie scenele individuale pe cât de incisive, pe atât de neforţate.

Pelicula lui Adrian Sitaru a avut premiera mondială, în toamna anului trecut, la Toronto International Film Festival, şi a fost premiată, în decembrie 2016, la Les Arcs European Film Festival, pentru cel mai bun actor (Tudor Aaron Istodor) şi cu o menţiune specială a juriului, iar în vara acestui an a primit The Oslo Grand Pix Fiction Award.

Producţia va fi distribuită, de asemenea, în cinematografele din Italia, Norvegia, Danemarca, Suedia, Finlanda şi Islanda, dar şi în variantă VOD (video on demand) în China.

Nominalizările pentru cea de-a 90-a gală a premiilor Oscar vor fi anunţate pe 23 ianuarie.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora