Filmul românesc face o nouă noapte albă - LIFE.ro
Mergi la conținut

Filmul românesc face o nouă noapte albă

Share this article

Pe 16 septembrie va avea loc în Bucureşti o nouă nocturnă cinematografică dedicată cinematografiei autohtone. Noaptea Albă a Filmului Românesc aduce pe ecrane cele mai noi filme regizate de cineaşti români, avanpremiere, dar şi filme clasice care au făcut istorie în cinema. Proiecţiile vor avea loc în aceeaşi noapte în 10 locaţii diferite, printre care se numără Muzeul Ţăranului Român, Cinema Elvire Popesco, J’ai Bistrot şi Deschis Gastrobar.

Filme de ficţiune şi documentare premiate în marile festivaluri sau cu succes la public, drame, comedii şi thrillere în proiecţii speciale sau în avanpremieră îi vor ţine pe iubitorii de cinema până târziu în noapte în faţa marelui ecran.

 

Dintre producţiile lansate în ultimul an, publicul va avea ocazia să vadă Ilegitim, provocatorul film al lui Adrian Sitaru, distins cu Premiul C.I.C.A.E la Festivalul de la Berlin şi proiectat în numeroase festivaluri, despre doi fraţi şi iubirea lor incestuoasă.

Dincolo de calea ferată (r. Cătălin Mitulescu), care a primit de curând cu Menţiunea Specială a Juriului la Karlovy Vary, îi aduce în prim-plan pe Ada Condeescu şi Alexandru Potocean, un cuplu care, după un an de relaţie la distanţă, încearcă să-şi dea seama dacă mai există şansa unui nou început.

Acasă la tata (r. Andrei Cohn) îi reuneşte pe Alexandru Papadopol, Ioana Flora şi Andi Vasluianu într-o poveste complicată despre un scriitor care se întoarce după mulţi ani acasă şi îşi rescrie relaţiile cu familia, cu prietenii şi cu prima iubire.

O comedie spumoasă despre oameni obişnuiţi în situaţii excepţionale, Bucureşti NonStop, semnat de Dan Chişu, vine cu o distribuţie impresionantă: Gheorghe Ifrim, Cuzin Toma, Olimpia Melinte, Alexandru Papadopol, Dorian Boguţă, Maria Obretin, Ion Besoiu, Dorina Lazăr, Adrian Titieni, Lia Bugnar.

Lumea e a mea (r. Nicolae Constantin Tănase), cel mai bun debut la TIFF 2015, este un film viu şi puternic despre generaţia anilor 2000, pentru care notorietatea se măsoară în like-uri pe Facebook şi vizionări pe Youtube.

Filmelor de mai sus li se adaugă o selecţie de documentare si scurtmetraje noi de la TIFF 2016, care au rulat în Zilele Filmului Românesc la Cluj.

10 ani de la debut, noua secţiune a Nopţii Albe, propune o (re)vizionare a câtorva dintre filmele care au marcat Noul Cinema Românesc şi care sărbătoresc anul acesta un deceniu de la lansare. Printre acestea se numără: Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii (r. Cătălin Mitulescu), A fost sau n-a fost? (r. Corneliu Porumboiu), Legături bolnăvicioase (r. Tudor Giurgiu).

Detalii pe www.facebook.com/NoapteaAlba

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora