Fondatorii HP. Cum au transformat 2 tineri ingineri o firmă cu sediul în garaj într-una dintre cele mai mari companii din IT - LIFE.ro
Mergi la conținut

Fondatorii HP. Cum au transformat 2 tineri ingineri o firmă cu sediul în garaj într-una dintre cele mai mari companii din IT

Cei doi au apelat la cea mai simplă metodă pentru alegerea numelui: au dat cu banul. Packard a fost câştigătorul. Şi totuşi, tânărul a ales ca noua companie să înceapă cu numele partenerului său. Aşa a apărut Hewlett-Packard Company. Nu doar acest gest avea să arate felul în care cei doi aveau să meargă mai departe, ci şi ceea ce aveau să numească The HP Way (Calea HP).
Share this article

Oricând cauţi informaţii despre computere personale, laptopuri sau imprimante, pe lista scurtă apare, invariabil, numele unuia dintre cei mai mari producători din lume: Hewlett-Packard. Compania ale cărei baze au fost puse acum mai bine de o jumătate de secol în Statele Unite ale Americii s-a remarcat prin inovaţii, reuşind astfel să ajungă în scurt timp de la o firmă de garaj la o corporaţie pe acţiuni. Iar fondatorii HP au intrat în istoria deschizătorilor de drumuri în domeniul IT.

Fondatorii HP – O companie fondată pe respect şi dorinţa de a ajuta

În anul 1934 William Hewlett şi David Packard absolveau ingineria electrică la celebra Universitate Stanford. Respectul faţă de fostul lor profesor, Frederick Terman şi prietenia care i-a legat de acesta a dus şi la apropierea dintre ei.

Foto: hp.com

O excursie de 2 săptămâni pe munte a fost cea care le-a consolidat relaţia, dar tot fostul lor profesor a fost cel care i-a împins să îşi unească forţele. Aşa că în 1939, la 5 ani de la absolvire, cei 2 puneau bazele companiei ce avea să devină un gigant în domeniul IT.

538 de dolari a fost investiţia iniţială, iar pentru ordinea numelor în titlul noii firme Hewlett şi Packard n-au avut vreo strategie demnă de 2 absolvenţi de inginerie, ci au apelat la cea mai simplă metodă: au dat cu banul. În ciuda aparenţelor, Packard a fost câştigătorul. Şi totuşi, tânărul a ales ca noua lor companie să înceapă cu numele partenerului său. Aşa a apărut Hewlett-Packard Company. Nu doar acest gest avea să arate felul în care cei doi aveau să meargă mai departe, ci şi ceea ce aveau să numească The HP Way (Calea HP), care presupunea să-şi concentreze atenţia nu doar asupra câştigurilor financiare, ci şi a bunăstării angajaţilor şi a colaboratorilor.

Foto: hp.com

Steve Jobs avea să confirme această abordare a fondatorilor HP. Avea doar 12 ani când l-a sunat pe Bill Hewlett şi l-a rugat să-i cedeze, dacă putea, orice piesă îi prisosea şi care putea să îl ajute pe Jobs să construiască un măsurător de frecvenţă. Impresionat de puştiul entuziast, Hewlett i-a oferit o slujbă de vară la HP. La rândul lui, Jobs a fost impresionat de modul în care a fost tratat. Compania i-a rămas mereu în suflet şi a vorbit mereu despre ea ca despre una făcută să dureze, interesată de valori, nu doar de bani.

Fondatorii HP – Primul an de activitate, primul succes răsunător

Prima lovitură în afaceri a HP a fost adusă chiar de prima invenţie, un oscilator audio de precizie (HP200A).

Foto: hp.com

Inovaţia era utilizarea unui bec cu incandescenţă ca rezistor dependent de temperatură, poziţionat într-o parte critică a circuitului. În timp ce concurenţa vindea oscilatoare mai puţin fiabile la preţuri de 200 de dolari, HP îl vindea pe al lui la un sfert din preţ, cu puţin peste 50 de dolari. Îmbunătăţit constant, dispozitivul a rămas pe piaţă vreme de mai bine de 3 decenii, un lucru extrem de rar în condiţiile în care vorbim de o perioadă în care lucrurile evoluau într-un ritm nemaiîntâlnit până atunci.

Printre primii şi cei mai importanţi clienţi ai companiei a fost Walt Disney, care a achiziţionat 8 oscilatoare ce aveau să fie folosite la certificarea sistemului de sunet surround, odată cu lansarea în cinematografe a filmului Fantasia.

La nici 2 ani de la înfiinţarea companiei, Hewlett şi Packard se mutaseră din garaj într-o clădire de birouri şi aveau deja câteva zeci de angajaţi. 1940 a fost anul în care au acordat primele prime de Crăciun şi au pus bazele unui sistem de bonificaţii în funcţie de producţie, întărind decizia de a lucra nu doar pentru profit, ci pentru binele tuturor celor ce le stăteau alături. În acelaşi an firma făcea şi prima sa donaţie caritabilă, prima dintr-un lung şir de donaţii ce aveau să devină reprezentative pentru fondatorii HP.

Foto: hpl.hp.com

Fondatorii HP – Anii de glorie şi produsele care au schimbat lumea

În 1941, la doi ani de la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, Bill Hewlett este înrolat şi va rămâne în armată timp de 6 ani. Rămas singur la conducerea companiei, Dave Packard se preocupă atât de produsele inovatoare, cât şi de dezvoltarea HP, aflată încă la început de drum. Nu uită însă nici de promisiunea de a-şi respecta şi ajuta angajaţii, astfel încât în 1942 pune pe picioare un produs inovator de asigurări de sănătate pentru toţi cei care lucrau alături de el. Tot atunci începe şi construcţia primei clădiri – proprietate a companiei, iar inginerii HP încep să dezvolte tehnologii şi în domeniul câmpurilor cu microunde.

În vara lui 1947 HP devine corporaţie. Packard preia rolul de preşedinte al acesteia, iar Hewlett devine vicepreşedinte. Aparatul de măsurat viteza de mare frecvenţă 524A inventat în 1951 şi produsele conexe aveau să aducă câştiguri de miliarde de dolari în următorii ani. Odată cu compania creştea şi oraşul în care a fost fondată, Palo Alto. Erau începuturile centrului tehnologic din Sillicon Valley ce avea să devină cunoscut în toată lumea.

Foto: independent.co.uk

Anul 1957, pe 6 noiembrie, fondatorii HP decid să transforme compania într-una pe acţiuni, astfel încât ei să-şi poată continua planurile de dezvoltare, iar angajaţii lor să devină parte integrantă a companiei. Toţi angajaţii HP cu vechime mai mare de 6 luni au primit atunci câte un pachet de acţiuni. Au urmat ani de evoluţie, dezvoltare de noi produse şi achiziţii de companii ce aveau să ajute HP să scoată pe piaţă produse fiabile, deschiderea unor filiale în Europa şi listarea la Bursă, intrarea pe piaţa asiatică, creearea primului computer HP şi apoi a primului computer personal, celebrul PC. Între timp rolul de CEO este preluat de Hewlett după ce Packard intră în administraţia Nixon.

Foto: hp.com

Fondatorii HP au creat, separat, ONG-uri prin care au oferit milioane de dolari în sprijinul şcolilor, universităţilor, muzeelor şi a altor organizaţii filantropice cu diverse cauze. Ulterior a fost creată şi Fundaţia Hewlett-Packard, cu acelaşi scop.

În 1983, la 2 ani după ce Bill Hewlett s-a retras din funcţia de CEO, acesta a fost premiat cu Medalia Naţională pentru Ştiinţă, cea mai înaltă distincţie ştiinţifică acordată în SUA. La aniversarea celor 50 de ani de existenţă a companiei, garajul în care cei 2 i-au pus bazele a fost numit punct de reper istoric al Californiei.

Foto: hp.com

La începutul anilor 1990 Dave Packard s-a retras şi el din consiliul de administraţie al companiei.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora