Fondatorii Intel. Pionierii din Silicon Valley, oamenii care au dat startul revoluției digitale - LIFE.ro
Mergi la conținut

Fondatorii Intel. Pionierii din Silicon Valley, oamenii care au dat startul revoluției digitale

Își trata angajații ca pe propria familie, răsplătea și încuraja munca în echipă și le transmitea tuturor într-un mod foarte natural că rolul fiecăruia era să muncească. El a fost cel care a supravegheat invenția lui...
Share this article

Intel face parte cu ușurință din categoria de companii de care sigur, sigur ai auzit, dar dacă nu eşti foarte atras de tehnologie e posibil să nu fii chiar convins cu ce se ocupă. Este cel mai mare producător din lume de semiconductoare și, în același timp, compania care a inventat procesoarele de tip x86 , folosite în majoritatea computerelor personale. Practic, nimic din tehnologia de astăzi nu ar fi existat dacă nu existau fondatorii Intel, oamenii care au pornit revoluția digitală prin realizarea primelor microcipuri.

Fondatorii Intel – Gordon Moore, autorul Legii lui Moore

Gordon Moore s-a născut în 1929 în San Francisco. Mama era casnică, iar tatăl, șeriful din localitate, iar cei care l-au cunoscut în copilărie spun că era mai degrabă pasionat de sport decât de știință. Ultimii ani de liceu i-au deschis apetitul pentru chimie și matematică, atât de mult încât la 21 de ani absolvea Universitatea din Berkeley cu diplomă în chimie. Patru ani mai târziu devenea doctor în chimie la Caltech, Institutul Tehnologic din California și finaliza și o specializare în fizică. Timp de 3 ani a condus lucrările postdoctorale în Laboratorul de Fizică Aplicată al Universității Johns Hopkins.

S-a alăturat apoi lui William Shockley, co-inventatorul tranzistorului și ulterior câștigător al premiului Nobel, în firma producătoare de semiconductoare a acestuia. Nu cu mult mai târziu a devenit Director de Cercetare și dezvoltare în cadrul Fairchild Semiconductor, iar în 1968 pleca de acolo împreună cu Robert Noyce și fondau NM Electronics, devenită ulterior Intel Corporation.

Gordon Moore nu este recunoscut doar pentru că a fost un cercetător și un om de afaceri neobosit, ci și pentru că el este cel ce a creat așa-numita Lege a lui Moore. Mai exact, el este cel ce a prezis că numărul de tranzistori ce pot fi plasați pe un circuit integrat se va dubla la cel mult 2 ani. Deși cel mai probabil de anul viitor legea lui nu va mai fi valabilă pentru că tehnologia avansează tot mai rapid, este impresionantă viziunea pe care a avut-o acesta în 1965 și faptul că predicțiile lui au rămas valabile până în prezent.

Gordon Moore, foto: businesswire.com

Fondatorii Intel – Robert Noyce, ”primarul” din Silicon Valley

Robert Noyce s-a născut în 1927 în Iowa, într-o familie de intelectuali. La 5 ani, fericit că și-a bătut tatăl la ping pong, s-a dus să-i împărtășească mamei vestea, iar răspunsul acesteia l-a șocat, dar l-a și motivat în egală măsură. Când femeia i-a spus că a fost foarte drăguț din partea tatălui să-l lase să câștige băiețelul s-a simțit extrem de jignit și a spus că oricine intră într-un joc trebuie să intre ca să-l câștige.

La 12 ani construia împreună cu unul dintre frații săi un avion de mici dimensiuni cu care au zburat de pe acoperișul grajdului colegiului din oraș. Au urmat apoi construcția unui radio și motorizarea unei sănii cu ajutorul unei elice și a unui motor de la o mașină mai veche pentru spălat rufe.

Liceul a fost ocazia potrivită ca să le arate și altora talentul său ieșit din comun la matematică și științe. Dar nu doar la științe era foarte bun. A fost starul echipei de înot a colegiului, cânta și voce și la oboi și făcea actorie. Nu s-a ferit însă nici de necazuri și a fost prins după ce a furat un purcel din ferma primarului ca să îl frigă la o petrecere cu colegii de școală. A fost amenințat cu închisoarea, plata daunelor și exmatricularea. Profesorul de fizică al lui Noyce nu avea de gând să piardă un asemenea elev așa că a negociat la sânge pedeapsa primarului pentru tânărul său discipol. A reușit să obțină suspendarea pentru un singur semestru, așa că în februarie 1949 puștiul revenea la școală. A absolvit în același an Phi Beta Kappa cu diplomă în fizică și matematică și același profesor care l-a salvat l-a sfătuit să se înscrie și la studii doctorale în fizică la celebrul MIT, Massachusetts Institute of Technology. Învăța atât de repede orice încât colegii l-au poreclit Robert Rapidul, așa că în 1953 termina doctoratul în fizică.

S-a angajat imediat ca inginer de cercetare, dar 3 ani mai târziu i se alătura lui William Shockley. În următorul an pleca din companie împreună cu așa-numitul grup al celor ”8 trădători”, toți nemulțumiți de stilul managerial al lui Shockley și fondau Fairchild Semiconductor Corporation. Aici a inventat Noyce primul circuit integrat monolitic.

Robert Noyce, foto: history-computer.com

Fondatorii Intel – Când geniile își unesc forțele pun bazele a ceea ce avea să devină una dintre cele mai mari companii din lume

Robert Noyce și Gordon Moore au plecat împreună din Fairchild Semiconductor și tot împreună au fondat Intel în 1968.

Gordon Moore şi Robert Noyce, foto: commons.wikimedia.org

Investitorul principal în companie, Arthur Rock, considera că e nevoie de geniul a 3 oameni ca să facă din firmă un gigant: Robert Noyce – vizionarul născut să inspire, Gordon Moore – virtuozul tehnologiei și Andrew Grove – specialistul în tehnologie transformat în cercetător, aşa că acesta a fost cel de-al treilea angajat al noii companii. Toţi 3 au ocupat în primele 3 decenii, pe rând, locul de preşedinte şi CEO.

Andrew Grove, Robert Noyce şi Gordon Moore, foto: newsroom.intel.com 2

Noyce a adus în noua companie stilul relaxat de muncă pe care încercase să îl imprime și în Fairchild: își trata angajații ca pe propria familie, răsplătea și încuraja munca în echipă și le transmitea tuturor într-un mod foarte natural că rolul fiecăruia era să muncească. El a fost cel care a supravegheat invenția lui Ted Hoff – microprocesorul, a doua lui mare reușită.

La rândul său, Gordon Moore a preluat funcţia de CEO în 1979 şi s-a concentrat să găsească oameni noi pe care să-i aducă în companie, oameni cu viziune, capabili să creeze şi să inventeze lucruri noi, cărora să le asigure în acelaşi timp locul potrivit în care să poată face acest lucru. A rămas CEO până în 1987, când a devenit preşedintele companiei, iar 10 ani mai târziu primea titlul de preşedinte de onoare. În anul 2000, împreună cu soţia sa a pus bazele Fundaţiei Gordon şi Betty Moore, una dintre cele mai mari organizaţii non-guvernamentale din lume.

Gordon Moore, foto: flickr.com

Suma iniţială donată acesteia a fost de 5 miliarde de dolari, însă anual cuplul face donaţii de sute de milioane de dolari, cele mai multe menite programelor de protejare a mediului şi de dezvoltare în educaţie şi ştiinţă.

Robert Noyce a murit în vara lui 1990, la numai 62 de ani, în urma unui atac de cord.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora