Fondatorii Victoria`s Secret. De ce s-a sinucis omul cu ideea la câţiva ani după ce a vândut business-ul - LIFE.ro
Mergi la conținut

Fondatorii Victoria`s Secret. De ce s-a sinucis omul cu ideea la câţiva ani după ce a vândut business-ul

Deşi afacerea arăta excelent, datoriile se acumulau, iar Roy nu părea să vadă unde este problema. Pe de altă parte, Wexner observase încă de prima dată. Gândit ca un magazin în care bărbaţii să se simtă bine, Victoria`s Secret nu era...
Share this article

Când spui Victoria`s Secret spui senzualitate, fineţe, defilări spectaculoase şi unele dintre cele mai frumoase femei din lume. Nu ai cum să vorbeşti despre brandul american fără să te gândeşti la prezentările de modă caracterizate de lux şi glamour. Fondatorii Victoria`s Secret sunt 2 soţi care au înţeles că piaţa de lenjerie intimă pentru femei poate fi revoluţionată şi şi-au pus în joc toate resursele, precum şi bani împrumutaţi de la familie şi bancă. Doar că povestea lor se încheie tragic: cu o vânzare prematură şi sinuciderea unuia dintre ei.

Fondatorii Victoria`s Secret – Ideea genială care a pus bazele celebrului brand

Roy Raymond s-a născut în 1947, în Connecticut şi a avut afacerile în sânge de mic copil. Primul business l-a pus pe picioare pe când avea numai 13 ani. Făcea şi vindea invitaţii de nuntă. Nu s-a bazat însă numai pe instinct. La 2 ani după ce termina facultatea îşi lua şi diploma de master în Administrarea Afacerilor, cursuri efectuate la Facultatea de Business de la Stanford. A lucrat ani de zile în departamentele de marketing ale mai multor companii, deloc micuţe, dar Raymond visa la propria afacere, una care nu doar să-i asigure traiul, dar să-l şi îmbogăţească.

Unica fotografie publică cu Roy Raymond, foto: wikipedia.org

Ideea genială i-a venit în timp ce cumpăra lenjerie intimă pentru soţie, Gaye Raymond. Să nu uităm că vorbim de anii `70, când lenjeria era mai mult practică decât sexi, puţinele elemente deosebite fiind păstrate pentru evenimente precum noaptea nunţii sau luna de miere. Mai mult, obiectele se găseau în magazine mari, iar vânzătoarele nu priveau niciodată cu ochi buni un bărbat intrat în departamentele pentru femei. Roy Raymond mărturisea la un moment dat că avea o mulţime de sentimente neplăcute când intra acolo, create atât de angajate, cât şi de marfa deloc atractivă şi de luminile care făceau imprimeurile să pară chiar şi mai neplăcute vederii.

Fondatorii Victoria`s Secret – Drumul de la o idee genială la o afacere pierdută

Atunci a ieşit la iveală omul de afaceri din el şi ideea ce avea să revoluţioneze această zonă. I-a spus soţiei ce îşi doreşte să facă, iar aceasta l-a susţinut. Au pus la bătaie toate economiile, au împrumutat bani de la alţi membri ai familiei şi încă 40.000 de dolari de la bancă şi cu 80.000 de dolari au deschis primul magazin Victoria`s Secret, într-un mall din Palo Alto, California.

Magazinul în sine era ceva ce nu se mai văzuse până atunci. Decorat în stil victorian – de aici, şi numele – arăta precum un boudoir sofisticat, menit să protejeze cele mai ascunse secrete, dar care te invita să-i treci pragul ca să descoperi frumuseţile pe care le adăpostea.

Nu vă gândiţi însă că lucrurile au mers ca pe roate. Numai ca să aleagă numele cei 2 soţi au tăiat de pe listă alte câteva sute.

Primul an le-a adus câştiguri de 500.000 de dolari, aşa că Roy a decis să investească într-un catalog ce era furnizat clienţilor prin intermediul poştei şi a mai deschis alte 3 magazine în San Francisco. La 3 ani de la deschiderea primului magazin, afaceristul Leslie Wexner descoperă Victoria`s Secret şi înţelege pe loc potenţialul pe care îl avea noul business şi îi propune lui Raymond să i-l vândă. Acesta refuză, însă 6 luni mai târziu Raymond este cel care îl caută pe Wexner. Deşi afacerea arăta excelent, datoriile se acumulau, iar Roy nu părea să vadă unde este problema. Pe de altă parte, Wexner observase încă de prima dată. Gândit ca un magazin în care bărbaţii să se simtă bine, Victoria`s Secret nu era deloc primitor pentru femei, categoria principală de clienţi. În 1982 Raymond decide să vândă afacerea – 5 magazine şi un catalog de 42 de pagini – pentru suma de 1 milion de dolari, cu condiţia să rămână în firmă şi să aibă în continuare un cuvânt de spus. A mai rămas un an, timp în care cei doi nu au reuşit să ajungă la un numitor comun.

Leslie Wexner, proprietarul Victoria`s Secret, foto: noespersonalsolonegocios.com

Fondatorii Victoria`s Secret – O listă lungă de eşecuri încheiate cu depresia ce avea să aducă moartea

Roy Raymond nu a renunţat însă la ideea de a pune un business pe picioare şi de a-l conduce cum visează, aşa că a investit 850.000 de dolari într-o nouă companie, un magazin cu produse exclusiviste pentru copii. Locul prost ales pentru deschiderea noului magazin, imaginea elitistă construită în jurul brandului şi lipsa de viziune în strategia de marketing a făcut ca afacerea să falimenteze în mai puţin de 2 ani. Roy şi Gaye au pierdut nu doar banii, dar şi ambele case şi maşinile. Nici în aceste condiţii Roy nu a renunţat la visul de a conduce propria afacere. A continuat să împrumute bani de la mama sa şi a mai deschis o librărie pentru copii, o firmă de reparat computere şi una ce producea peruci, însă nimic nu a funcţionat.

În 1990 soţii Raymond, părinţii ai 2 copii deja adolescenţi, au divorţat. Gaye s-a angajat ca profesoară la universitate, în timp ce Roy a continuat pe acelaşi drum. Nu pentru mult timp însă. La 3 ani de la divorţ, înglodat în datorii şi gânduri negre, fondatorul Victoria`s Secret s-a sinucis sărind de pe podul Golden Gate.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora