Fondatorul Fender, geniul inclus în celebrul Rock and Roll Hall of Fame fără să fi cântat vreodată la instrumentul care i-a adus celebritatea, chitara - LIFE.ro
Mergi la conținut

Fondatorul Fender, geniul inclus în celebrul Rock and Roll Hall of Fame fără să fi cântat vreodată la instrumentul care i-a adus celebritatea, chitara

Sfârşitul anilor `50 i-a adus lui Fender o nouă problemă de sănătate, un streptococ care i-a afectat atât de mult organismul încât în 1965 a decis să vândă compania celor de la CBS. Înţelegerea a cuprins însă şi de o clauză...
Share this article

Unul dintre cei mai celebri creatori de instrumente muzicale din lume, fondatorul Fender, este la fel de celebru pentru faptul că nu a cântat nici măcar o singură dată la chitarele făcute de el şi pe care muzicieni din întreaga lume le adoră. Ce-i drept, deşi i-a plăcut muzica, a fost mai degrabă fascinat de puterea sunetului şi de felul în care poate fi el redat cât mai bine. Aşa că, deşi se pregătise temeinic pentru o carieră în contabilitate şi chiar a lucrat câţiva ani în domeniu, forţat de împrejurări s-a întors la pasiunea lui, invenţiile în domeniul instrumentelor muzicale şi aparatelor electronice capabile să redea sunetul. Iar finalul vieţii l-a găsit tot acolo, printre lucrurile pe care le-a iubit cel mai mult.

Fondatorul Fender – Pregătit pentru o carieră în contabilitate, dar pasionat de electronică

Clarence Leonidas Fender s-a născut pe 10 august 1909 în California, unde părinţii lui aveau o livadă de portocali. Copilăria i-a fost marcată de un eveniment greu de suportat şi de către un adult, darămite de un băiat de 8 ani. O tumoră i s-a dezvoltat în ochiul stâng, iar medicii au fost nevoiţi să scoată nu doar tumora, ci ochiul cu totul. I-au pus în loc unul din sticlă.

După operaţie puştiul a început să ia lecţii de pian. A trecut apoi la saxofon, dar cântatul la un instrument nu era tocmai ce visa el. Deşi îi plăcea foarte tare muzica, partea de electronică era ceea ce îl fascina cu adevărat. A început să experimenteze cu tot felul de componente, iar când a văzut asta, unchiul său, care avea un magazin cu componente electronice pentru autoturisme, i-a făcut cadou o cutie plină cu componente de radio destinate maşinilor, precum şi o baterie. Nu a durat mult până când Leo a mers în vizită la magazinul unchiului său. Acolo a văzut un radio construit integral de acesta din bucăţi adunate de la alte aparate, dar avea să mărturisească mai târziu că nu radioul în sine îl fascinase, cât muzica tare care răsuna din el. În scurt timp Leo începea să repare radiouri într-un mic atelier deschis în casa părinţilor.

Leo Fender, foto: guitar.com

După finalizarea liceului Leo Fender a intrat la colegiu, unde a început să studieze ca să devină contabil. În paralel a continuat să asambleze tot felul de componente electronice şi să repare diverse aparate deşi nu făcuse un singur curs de electronică în viaţa lui. După colegiu s-a angajat tot în contabilitate, însă devenise deja recunoscut pentru priceperea lui în zona de electronică, aşa că membrii unei trupe locale i-au cerut să facă pentru ei 6 sisteme audio pentru concerte, nişte ansambluri de microfoane, amplificatoare şi difuzoare. Le-a făcut, dar şi-a văzut mai departe de contabilitate.

Fondatorul Fender – Omul care a schimbat istoria rock `n` roll

Criza economică din anii `30 a fost cea care i-a schimbat traiectoria în viaţă. Şi-a pierdut locul de muncă de 2 ori în mai puţin de un an, aşa că la 29 de ani s-a întors în localitatea natală. A împrumutat 600 de dolari şi a pus pe picioare propriul atelier de reparaţii radio, Fender Radio Service. Dar atelierul era mai mult de atât. Muzicieni şi trupe din tot ţinutul veneau la el pentru sisteme audio pe care ori le vindea, ori le închiria, dar şi pentru amplificatoare destinate chitarelor acustice.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial Leo Fender îl cunoaşte pe Doc Kauffman, muzician şi inventator ce lucrase o vreme pentru un producător de instrumente muzicale. Fender îl convinge să se asocieze şi pun astfel bazele K&F Manufacturing Corporation, specializată în design-ul şi producţia de amplificatoare şi chitare hawaiene. În 1944 patentează o chitară cu corzi de oţel cu un pickup electric deja patentat de Fender, iar un an mai târziu o vindeau împreună cu un amplificator realizat tot de ei. Parteneriatul n-a rezistat prea mult însă. În 1946 Doc Kauffman a decis să se retragă, aşa că firma a devenit Fender Manufacturing.

Doc Kauffman, foto: guitarinsite.nl

După război trupele mari au început să piardă din popularitate, aşa că cele cu mai puţini muzicieni aveau nevoie de instrumente cu care să suplinească lipsa acestora. Fender a intuit interesul în creştere pentru chitarele electrice şi că va fi nevoie de unele mai uşor de manevrat. În 1950 scotea pe piaţă Fender Esquire, prima chitară electrică cu corp solid, redenumită ulterior, pe rând, Broadcaster, respectiv Telecaster. Telecaster a devenit una dintre cele mai populare chitare electrice din istorie. A urmat Stratocaster, iar aceste 2 chitare sunt considerate etalonul în domeniu, designul lor fiind ulterior preluat de majoritatea producătorilor.

Dar Fender nu era preocupat atât de mult de design, cât de sunetul pe care îl scoteau chitarele lui. Unul dintre secrete era faptul că asculta muzicienii şi colabora cu ei, ştia ce le place şi ce nu le place, ce au nevoie şi de ce. Aşa s-a născut în 1951 o altă chitară ce avea să facă istorie, Precision Bass, prima chitară bass şi cea care a făcut trecerea instrumentului de la verticală la orizontală, atârnat pe umăr. Muzicienii au adoptat-o imediat, fermecaţi de uşurinţa cu care putea fi folosită, dar mai ales de sunetele pe care le scotea. De altfel, atât chitarele, cât şi amplificatoarele lui Fender au revoluţionat felul în care a putut fi auzită muzica din acel moment, dar şi felul în care muzicienii au reuşit să exprime ceea ce până atunci doar visau. Rock `n` roll-ul n-ar fi fost niciodată la fel fără instrumentele lui Fender.

Leo Fender în 1954, foto: guitarinsite.nl

Fondatorul Fender – A muncit şi inovat până în ultima zi de viaţă

Sfârşitul anilor `50 i-a adus lui Fender o nouă problemă de sănătate, un streptococ care i-a afectat atât de mult organismul încât în 1965 a decis să vândă compania celor de la CBS. Înţelegerea a cuprins însă şi de o clauză de neconcurenţialitate şi păstrarea lui Leo Fender pe post de consultant.

La scurt timp de la acest moment Fender a schimbat şi medicul, iar noul doctor a reuşit să îl pună înapoi pe picioare. În 1971 Forrest White şi Tom Walker pun pe picioare compania Tri-Sonix şi îl roagă pe Leo Fender să îi ajute cu banii necesari pentru dezvoltare. Cum acesta abia aştepta să revină în joc, Fender nu doar că finanţează noua companie, dar îi şi schimbă numele în Music Man, iar 4 ani mai târziu preia funcţia de preşedinte. Celebra chitară StingRay este produsă în noua companie și devine rapid favorita multora dintre cei mai cunoscuți basiști ai lumii, iar amplificatoarele gândite de Fender devin și ele o sursă importantă de venituri în Music Man.

Leo Fender, foto: pinterest.com

În 1979 Leo Fender pornește o nouă companie împreună cu prietenii săi vechi, George Fullerton și Dale Hyatt. G&L Musical Products păstrează linia primelor chitare realizate de Fender, dar aduc inovaţii importante pe partea de sunet. Deşi suferă mai multe accidente vasculare şi este diagnosticat cu Parkinson, inventatorul refuză să se retragă din activitate şi continuă să producă modele noi de chitare.

Leo Fender, foto: fashionmaniac.com

Se stinge din viaţă în primăvara lui 1991, la vârsta de 81 de ani, cu satisfacţia că invenţiile lui au revoluţionat pentru totdeauna lumea muzicii. A muncit până în ultima zi pentru marea sa pasiune, instrumentele muzicale.

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora