Gelu Vlașin și-a făcut o viață bună în Spania, a fost decorat de Președintele României, iar atunci când a venit pandemia s-a întors alături de toată familia acasă, într-un cătun care nu figurează pe nicio hartă din lume

Gelu Vlașin a plecat în 2001, ca „foarte mulți români în acea perioadă”, în Spania. A lucrat „în agricultură, la cules de struguri, la plantat, la curățat via, apoi într-o fabrică de paleți, apoi ca paznic de noapte la o parcare subterană, însă cu timpul m-am integrat foarte bine și am ajuns să lucrez la birou, începând ca simplu funcționar și apoi în calitate de coordonator al departamentului de marketing online sau director de dezvoltare internațională”. Și, încet, încet, a ajuns să fie foarte apreciat acolo, trei dintre cărțile scrise au fost traduse în spaniolă. Iar în anul 2012, Președintele României i-a acordat decorația Meritul Cultural în Grad de Cavaler. 

În această perioadă a cunoscut-o și pe Cristina, o profesoară de muzică din Bistrița. Niște prieteni i-au trimis un video cu ea cântând câteva dintre poemele lui. Nu o cunoștea, dar a fost fascinat de vocea ei. Așa că s-a urcat în primul avion și a venit în România să cunoască acel talent special. S-au îndrăgostit la prima vedere și Gelu Vlașin a convins-o pe Cristina să se mute în Spania cu el. De atunci „au trecut 15 ani, o mulțime de proiecte comune, doi copii minunați și o sumedenie de proiecte viitoare”.

Pandemia de coronavirus i-a prins în apartamentul în care stăteau în Madrid. Și atunci au zis că se întorc în țară cu prima ocazie. Iar astăzi s-au întors în satul în care s-a născut Gelu Vlașin, „în Tranzbordare, un cătun de la poalele munților Țibleș, aproape de granița dintre Bistrița Năsăud și Maramureș, un loc superb, miraculos, care nu figurează pe nicio hartă din lume”. 

Cristina lucrează ca profesoară de muzică la una dintre școlile vecine. Cei doi copii învață la școala din sat, acolo unde ajung cu microbuzul care culege copiii din sat ca să-i ducă în Telciu – comuna de care aparțineți și care se află la vreo 5 km distanță. Împreună organizează tot felul de evenimente culturale, au grijă de grădina de zarzavaturi, de zmeură, mure sau coacăze. Râd și se bucură de o viață împreună. 

Gelu Vlașin, povestește-ne puțin despre locul în care stați voi…

Locuim în Tranzbordare, un cătun de la poalele munților Țibleș, aproape de granița dintre Bistrița Năsăud și Maramureș, un loc superb, miraculos, care nu figurează pe nicio hartă din lume, înconjurat de dealuri înalte împădurite și străbătut de la un capăt la altul de râul Sălăuța, probabil cel mai frumos râu din România. Oriunde privești în jur vezi numai verde, pădure, copaci, păsări și căsuțe răsfirate pe dealuri. Parcă ai fi într-o poveste. Diminețile și serile sunt nemaipomenite, cu greierii nemuritori, triluri de păsări, câte un lătrat de câine și vreun răget impunător de cerb care-și cheamă iubita și își marchează teritoriul.   

Gelu Vlașin: „N-a fost deloc ușor, mai ales la început, când a trebuit să muncesc în agricultură, la cules de struguri, la plantat, la curățat via, apoi într-o fabrică de paleți, apoi ca paznic de noapte la o parcare subterană, însă cu timpul m-am integrat foarte bine”

V-am descoperit povestea printr-o postare dintr-un grup de Facebook, iar acolo povesteai despre cum v-ați întors în România după mai bine de 20 de ani de trăit și muncit în străinătate. Poți să ne spui puțin despre viața voastră acolo?

În anul 2001, așa cum s-a întâmplat cu foarte mulți români în acea perioadă, mi-am luat și eu lumea în cap și am plecat în străinătate. N-a fost deloc ușor, mai ales la început, când a trebuit să muncesc în agricultură, la cules de struguri, la plantat, la curățat via, apoi într-o fabrică de paleți, apoi ca paznic de noapte la o parcare subterană, însă cu timpul m-am integrat foarte bine și am ajuns să lucrez la birou, începând ca simplu funcționar și apoi în calitate de coordonator al departamentului de marketing online sau director de dezvoltare internațională. 

Fără să neglijez însă latura culturală, cea care îmi este atât de dragă (sunt scriitor și jurnalist). Mi-au fost traduse și publicate trei cărți în limba spaniolă, care au avut foarte mare succes, am fost invitat la numeroase festivaluri internaționale de literatură, am organizat Festivalul Internațional de Poezie DIVERBIUM (la care au participat 30 de poeți din 30 de țări), Festivalul Hispano – Român de Poezie. Am fondat la Madrid ASARS – Asociația Scriitorilor și Artiștilor Români din Spania, apoi Cenaclul de la Madrid și Asociația Culturală Diverbium. Mai multe detalii puteți găsi pe canalul meu de YouTube: https://www.youtube.com/c/GeluVlasinTelciu.  

În 2007 am cunoscut-o pe soția mea și împreună am început să facem proiecte culturale diverse atât pentru comunitatea românească din Spania, cât și pentru publicul spaniol: concerte de muzică, lansări și prezentări de carte, recitaluri de poezie etc. 

Am devenit foarte cunoscuți în Spania datorită faptului că nu am făcut rabat de la valoare și am încercat mereu să promovăm cultura românească și să punem accent pe partea pozitivă a imaginii României în străinătate. 

Relația noastră cu Ambasada a fost una la superlativ, mai ales în ultimii ani când la conducerea Corpului Diplomatic Românesc din Spania s-a aflat E.S. Gabriela Dancău (actualmente Ambasador al României în Italia). 

În anul 2012, Președintele României mi-a acordat decorația Meritul Cultural în Grad de Cavaler – „în semn de apreciere pentru talentul și dăruirea de care a dat dovadă în întreaga sa carieră literară, pentru promovarea culturii românești în lume și implicarea sa constantă în strângerea legăturilor dintre românii aflați peste hotare”. Tot în anul 2012, Consiliul Local Telciu (Bistrița Năsăud) mi-a acordat Titlul de Cetățean de Onoare. Acum câțiva ani, chiar înainte să ne întoarcem în România, am fondat împreună cu alți jurnaliști români din străinătate platforma RoZoom Press. Am fondat și un grup: Comunitatea Românilor din Spania, care are astăzi peste 62.000 de membri și pe care încă îl mai administrez (plus încă alte câteva zeci de pagini și grupuri pe care le-am creat).

Citește și: Povestea tânărului care s-a mutat la sat pentru că nu-și găsea locul în București. De ce își spune Marcel Limbășan Meșterul Cârpeală

Când v-ați gândit să vă întoarceți în țară și de ce?

Aveam de gând să ne întoarcem în România încă de acum vreo câțiva ani, însă pandemia ne-a accelerat decizia. Am prins din plin situația de început de pandemie în Madrid, izolați luni în șir cu cei doi copii în casă și a fost îngrozitor. Atunci am discutat cu soția că ar trebui să ne întoarcem în țară cu prima deschidere a frontierelor. 

Prevedeam faptul că vor veni și alte valuri de pandemie și ne gândeam că ar fi mai bine să ne prindă în România și nu în străinătate. Așa că… zis și făcut. Ne-am pregătit toate bagajele și cu prima deschidere a frontierelor am luat primul zbor și am venit în țară. Bagajele le-am trimis cu o firmă de curierat pentru că aveam destul de multe. 

Întoarcerea în țară a fost mereu planul vostru?

Ne gândeam că într-o zi o să ne întoarcem în țară, de altfel, cam toți banii i-am investit aici. Calculasem cu detalii întoarcerea, făcusem studii de fezabilitate, aveam deja construită o casă, am cumpărat un teren, deci totul era pregătit din timp. 

Chiar din prima zi Cristina, soția mea, avea elevi înscriși pentru cursurile de pian și canto, iar eu aveam proiecte semnate care-mi asigurau finanțarea pentru cel puțin 6 luni. Eu lucrez foarte mult pe proiecte culturale, iar soția mea este profesoară de muzică (pian, vioară și canto).

Citește și: „Orașul îți oferă multe posibilități, dar și tot atâta stres”. De ce s-au mutat doi tineri de la București într-un cătun de la poalele munților Făgăraș

Care este cea mai importantă lecție cu care ați venit în țară, după atâția ani de trăit în străinătate?

În primul rând, am învățat să văd mereu partea bună a lucrurilor și a oamenilor, să respect și să fiu tolerant, să am deschiderea necesară pentru a mă putea relaționa cu diverse tipologii umane, să am suficientă răbdare și mai ales să nu mă dau niciodată bătut pentru că, dacă tu crezi cu adevărat în ceea ce faci, crezi în visul tău, sigur el se va îndeplini până la urmă.