fbpx

Căutare

Share this article

Împreună cu Paul Olteanu încercăm să aflăm în ce fel ne afectează diferențele între generații, cum sunt ele amplificate de tehnologie și de contextul pandemiei și cum învățăm să ne reconectăm cu cei din jur?

Nu în ultimul rând, de ce e, de fapt, atât de important să fim conectați social și cum ne afectează lipsa relațiilor bunăstarea psihică, chiar și în cea mai pașnică, sănătoasă, prosperă și inovatoare perioadă din istoria omenirii?

Acestea sunt câteva dintre întrebările importante la care ne-am propus să găsim răspuns în discuția de astăzi, în care l-am avut alături pe Paul Olteanu.

Paul este Master Trainer și Executive Coach, specializat în comunicare, neuroștiință și procese de transformare. El dezvoltă și livrează programe de training și coaching fundamentate în ultimele descoperiri din neuroștiință și psihologie, cu scopul de genera transformări personale și organizaționale sustenabile. Este și fondator Mind Architect, un podcast care a avut o creștere uimitoare în ultimul an, depășind deja 2 milioane de ascultări în rețelele de podcasting și apropiindu-se de pragul de 3 milioane în YouTube.

Paul Olteanu: Elefantul și Călărețul

Pentru a putea răspunde întrebărilor complexe, e nevoie să înțelegem mai întâi cu ce aparatură lucrăm zi de zi. Așadar, cum ne funcționează creierul?

Cu câteva zeci de ani în urmă, un reputat psihiatru și neurocercetător, Dr. Paul MacLean, a propus o teorie (denumită Teoria Creierului Triun) care împărțea creierul în trei structuri cerebrale diferite :

creierul reptilian, cea mai primitivă parte a creierului, care controlează funcțiile vitale – pulsul, respirația, digestia, echilibrul etc

creierul paleomamalian (sistemul limbic), responsabil pentru emoții și atașament

creierul neomamalian (neocortexul), cea mai tânără parte a arhitecturii noastre cerebrale, însărcinat cu planificarea, anticiparea, perceperea timpului și a contextului, inhibiție, empatie etc.

Ulterior, noi studii au dus la nuanțarea teoriei creierului triun și descoperiri care demonstrează că cele trei structuri nu sunt complet separate una de cealaltă și sunt de găsit în mai multe specii (există, de pildă, reptile cu sistem limbic, la fel cum există mamifere cu neocortex și chiar cortex prefrontal).

De la structuri cerebrale la sisteme decizionale, în 2006, psihologul Jonathan Haidt, profesor de etică la University of New York, în cartea ”The Happiness Hypothesis”, denumește structurile primitive (creierul reptilian și sistemul limbic) Elefantul (Sistemul 1 la Daniel Kahneman sau inconștientul la Sigmund Freud), iar neocortexul devine Călărețul (Sistemul 2 la Kahneman sau conștientul la Freud).

Elefantul și Călărețul au devenit ”vedete” în România, după ce Paul Olteanu a popularizat metafora celor două sisteme decizionale în podcastul Mind Architect și în programele de training pe care le dezvoltă, explicând pe înțelesul tuturor legătura dintre creier, minte și trăirile și emoțiile noastre din viața de zi cu zi.

Acum, că știm puțin mai bine cum ne funcționează creierul, de unde luăm emoțiile și unde trăiește conexiunea cu ceilalți, vine întrebarea „bun, pe care dintre sisteme îl afectează tehnologia și cum ne folosim de ele pentru a îi înțelege efectele și rolul în relațiile cu cei din jur?”.

Contextul

”Tehnologia, din perspectiva neuroștiințifică, prin multitudinea de device-uri pe care le avem acum la îndemână, are capacitatea să mobilizeze dopamina instantaneu în creierul nostru. Dopamina este un hormon care corelează cu motivația și se mobilizează ori de câte ori trăim ceva ce creierul nostru percepe drept bun pentru supraviețuire. Însă, pentru a înțelege legătura, trebuie să explicăm contextul”, a pornit Paul în dialogul nostru, la finalul căruia ne-a promis sfaturi și răspunsuri.

Iar contextul, conform lui, este următorul: toate mamiferele au patru motivații biologice universale, care n-au legătură cu faptul că ești om, maimuță, cățel sau tigru, că ești mascul sau femelă, sau că trăiești acum sau ai trăit acum 2.000 sau 20.000 de ani.

Iar cele patru sunt:

Safety (siguranța, instinctul de supraviețuire);

Status (Statut) creaturile privilegiate precum Mascul Alfa sau Femela Alfa mănâncă și se reproduc primii, de aceea toți membrii grupul sunt într-o permanentă luptă pentru a-și crește statutul;

Sex – nevoia de a transmite genele mai departe

Self reliance (autonomie)

Tehnologia hrănește din plin nevoia de statut, sex și autonomie, fiecare like, share, laudă însemnând o micro-eliberare de dopamină, deci o activare a centrilor de recompensă și plăcere.

Însă tehnologia, ține să sublinieze Paul, nu este o problemă în sine. Problema este că toate aceste device-uri reușesc să activeze niște sisteme interne care nu au evoluat atât de alert ca știința: ”Și, de fapt, aici e baiul. Pentru că e o incompatibilitate între arhitectura noastră cerebrală și cum funcționează creierul din perspectiva acestor hormoni – dopamină, serotonină, cortizol (apare când nu te bagă oamenii în seamă, când te critică sau te atacă public, deci când îți apasă statut negativ). Iar tehnologia a venit peste sistemele noastre cognitive care au funcționat ok milioane de ani, deci peste această aparatură primitivă, cu o groază de stimuli pe care noi funcțional nu suntem capabili să-i gestionăm”, a explicat el.

Citește și: Paul Olteanu, trainer și realizator Mind architect: „Neuroștiința nu e vreun sfânt Graal, dar cred că este o busolă care, în junglă de-ai fi, te ajută să te descurci onorabil”

Fast food-ul hormonal

Pentru că, susține Paul, tehnologia ne dă un fel de fast food hormonal, adică ne dă dopamină, din activități care nu formează abilități, dar instantaneu, fără efort. Și atunci, antidotul este life design, adică să îți alegi conștient cum vrei să trăiești și să îți iei aceiași hormoni pe care îi numim fericire – dopamină, serotonină, oxitocină, și endorfine – din alte lucruri decât consumul tehnologiei: conversații cu prietenii, sport, conectare cu natura, munca făcută cu plăcere și care să îți dea sens, cărți etc.

Practic, ține de noi să ne dăm seama care e potențialul pericol dacă ne bazăm pe un device pentru a obține fericire la nivel neurochimic. ”Elefantul evită situațiile amenințătoare (care mobilizează cortizol și adrenalină), și caută să mobilizeze hormonii fericirii. Pe el nu-l interesează dacă îți iei asta din device-uri sau din lumea reală. Pentru că el este un sistem simplu și vechi. Călărețul, cortexul prefrontal, are capacitatea să spună: Paule, nu-ți lua dopamină mâncând un ecler, ia-ți făcând niște flotări și bucurându-te că ai putut să faci mai multă performanță decât ieri. Dar asta presupune înțelegere a propriului creier și efort”, a tras un semnal de alarmă Paul.

Paul Olteanu: Telefonul și binecunoscuta masă a tăcerii

Reconectarea cu alte mijloace sănătoase, care să producă în creier aceleași reacții chimice similare cu fericirea, este soluția și pentru o altă problemă extrem de dezbătută: comunicarea/socializarea.

Utilizarea excesivă a tehnologiei, avertizează specialiștii, aduce cu sine o serie de provocări emoționale, psihologice și fizice, cu efecte asupra vieții reale și a relațiilor. Dar nu trebuie să ne avertizeze cercetătorii, căci o putem observa chiar la noi – avem nevoia să fim constant conectați la telefon, verificăm rețelele sociale aproape reflex, mergem pe stradă mai atenți la ecranul telefonului decât la mașinile care trec pe lângă noi și, chiar și atunci când suntem în compania altor oameni, ne folosim de telefoane ca de o cârjă conversațională sau ca de o cale de scăpare către un univers mai stimulant decât oamenii de lângă noi.

De ce au devenit device-urile nelipsite, aproape parte din corpul nostru? ”Noi avem o structură cerebrală care se cheamă cerebel, care printre altele automatizează mișcări. Acolo sunt niște circuite neuronale biologice, care se află și în șira spinării, care se numesc generatoare centrale de tipare ( CPG )Ele ajută orice organism să automatizeze aspecte motrice – să mergi, să înoți, să respiri, să mesteci, să mergi pe bicicletă. Și se întâmplă ca, de exemplu, să stai de vorbă cu cineva și, fiindcă ai mereu telefonul aproape, să te surprinzi că duci mâna la telefon să îl folosești imediat ce simți că apare o scădere a interesului conversației. Acesta e un feedback că poate conversația nu e destul de stimulantă, sau poate ai nevoie de altceva în momentul acela, însă și un semn important că nu ne mai putem stăpâni și că ne plictisim mult prea ușor”, explică Paul.

În cartea Lost Connections – „Legături pierduteCauze reale ale depresiei și soluții surprinzătoare”, scrisa de Johann Hari, autorul enumeră printre cauzele depresiei și anxietății: deconectarea de la natură, de la relații care au sens, de la muncă împlinitoare și de la mișcare.

”Acestea (nr conectarea la natură, sens în muncă și relații, mișcare) sunt forțe mult mai puternice decât ce poate să îți dea Instagramul. Numai că trebuie să fii de mic educat în acest sens, să le trăiești și să le simți din primii ani de viață”, avertizează Paul.

Deoarece, explică el, una e să aștepți o săptămână să vezi cum continuă un serial la televizor, o așteptare care înainte te învăța să tolerezi frustrarea, să înțelegi că dopamina vine în doze la intervale de timp destul de spațiate și alta să ai totul imediat. Ba, mai mult, pentru că ai destulă tehnologie pe lângă tine, în timp ce privești la televizor, mai tragi cu un ochi și la Facebook, mai răspunzi la un mesaj, mai cauți un like pe Instagram. Îl primești, îți crește statutul, apoi altcineva te critică, îți scade statutul, iar asta rezultă într-o fluctuație permanentă de dopamină și cortizol, deficit de atenție și scăderea toleranței la frustrare.

Suntem într-un context în care trăim cu motorul turat la maxim. Lucruri care înainte se întâmplau pe rând sau separat, sunt acum cu noi în permanență și toate deodată – avem biroul cu noi în buzunar tot timpul, smart watch-ul vibrează de fiecare dată când o aplicație din telefon ne necesită atenția. Nu ne mai putem deconecta, iar asta contribuie la faptul că ajungem tot mai des la burnout.

Tot tehnologia este, însă, cea care ne-a ajutat să trecem onorabil prin pandemie. Închipuiți-vă cum ar fi decurs izolarea fără telefon.

Deci tehnologia nu e bună sau rea, ce contează e cum te folosești de ea. E ca un cuțit – poți să-l folosești să tai pâine sau să înjunghii un om. Deci nu cuțitul și nici tehnologia nu sunt problema. Ce contează e cum le folosești”, a explicat Paul.

Citește continuarea articolului în Revista Cariere!

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO