Business IdeasBusiness inspirationLife Stories
Cosmin Cernica
Business IdeasBusiness inspirationLife Stories
Încercata viață a tânărului plecat de copil din Câmpina care a cucerit Londra și țările arabe. Cum a ajuns să creeze o colecție exclusivistă de bijuterii alături de Casa Wagner?
Monica Tănase
|Reading time: 11 mins
Cosmin Cernica
Share this article

Cosmin Cernica are 26 de ani, conduce o firmă de PR la Londra și, de curând, a lansat o colecție de butoni de lux împreună cu Casa Wagner din București.

Povestea lui Cosmin a pornit la Câmpina, unde a făcut primii ani de școală și unde a înțeles că viitorul lui se află în străinătate. A câștigat o bursă de studii în Anglia, acolo unde avea să îl cunoască pe Robert, actualul lui soț, și unde a început o carieră în PR și social media ce avea să îl ducă pentru câțiva ani în Dubai și în Bahrain.

Șocul cultural pe care l-a avut în Orient, unde a văzut îndeaproape luxul și opulența dar și sclavia modernă, lumea care îți dă voie să călătorești în avion lângă un șoim, simbolul puterii, l-au inspirat să creeze o linie de butoni bărbătești, Envol, pe care să o prezinte la București, la Londra și în Dubai.

Tu locuiești în Londra, unde conduci o firmă de succes în PR. Cum ai ajuns la Londra și cum ai dobândit succesul?

Am plecat în Anglia imediat după liceu. Aveam 18 ani și am fost acceptat la Universitatea din Birmingham, unde am început studiile de PR. 3 ani au fost de ajuns cât să obțin o slujbă în Dubai.

După alți doi ani petrecuți între Dubai și Bahrain, am decis să mă întorc în Anglia unde am deschis această firmă de PR despre care oamenii vorbesc ca despre una de succes.

De ce ai plecat din România imediat după liceu?

Întotdeauna m-am văzut trăind în străinătate. Era doar o chestiune de timp să reușesc acest lucru.

La liceu, în Câmpina, am făcut managementul turismului și visam să fac o carieră în acest domeniu, doar că mi-am dat seama că lumea hotelieră nu este atât de glamorous pe cât părea.

La 16 ani, am descoperit că vreau să plec din Câmpina, să mă mut în București, la un liceu cu profil filologic, cu engleză intensiv. Era o perioadă dificilă, de adolescent rebel, când îmi doream să mă rup de tot și să plec din țară.

Mama, o fire foarte protectivă, și-a dat seama că voi pleca din țară a doua zi după Bacalaureat și a încercat să mă țină în România cât demult a putut. Așa că pentru mine a început o perioadă foarte dificilă: locuiam la verișoara mea din București, Iulia, aveam dificultăți financiare, mama a refuzat să mă ajute, iar singura care m-a sprijinit a fost bunica.

Cosmin, împreună cu mama lui, Melania

Le datorez foarte multe lucruri bunicilor mei. Mama era foarte ocupată cu munca, am crescut fără tată și tot timpul am stat cu ei.

Bunica Lili era întotdeauna bună și de partea mea. Casa mea era foarte aproape de casa lor, iar când plecam de la școală mă opream la ei, fiindcă bunica îmi pregătea întotdeauna prânzul.

Ce-ți plăcea din ce-ți făcea?

Sunt câteva feluri de mâncare pe care le-am mâncat doar la bunica, cum ar fi ciulamaua de gutui. Avea un gust dulce-acrișor, cu o consistență cleioasă, dar foarte bună.

Acum vreo două luni, prietena mea cea mai apropiată, Corina, a venit cu o plasă de gutui la Londra și mi-a gătit o ciulama ca la bunica. A fost excelentă.

Ar trebui aici să mai spun că am relație absolut specială cu prietena mea, Corina. Și am să-ți spun de ce: ne-am născut la două zile distanță. Mamele noastre au pierdut legătura când au plecat din maternitate, iar noi ne-am reîntâlnit când m-am mutat în clasa a V-a la o școală mai bună.

Cosmin, împreună cu mama și verișoara lui, Iulia

Ne-am așezat din prima în aceeași bancă, fără să știm nimic de faptul că mamele noastre s-au cunoscut, iar mama ei m-a alăptat. Și de atunci, din clasa a V-a și până acum vorbim zilnic. Corina este tot în Anglia și locuiește la 20 de minute de mine.

Când am plecat în Anglia, pentru că ea studia astrofizică s-a mutat la o universitate din Hull, un oraș care pe mine nu m-a încântat, dar după câțiva ani ne-am reîntâlnit în Londra.

Să ne întoarcem la rebelul din liceu!

La liceu am găsit o lume frumoasă, cu adolescenți mai rebeli decât mine și decât îmi imaginam că pot exista. M-am implicat într-un proiect care se chema       „lecturi urbane”, unde am cunoscut oameni cu care țin legătura și în ziua de azi.

Mergeam la British Council pentru cursuri de limba engleză și tot timpul mă informam despre universități din străinătate.

La început visam să ajung în Elveția, unde tatăl meu vitreg are o casă, la Zurich, iar când eram mai mic petreceam vacanțele acolo și mă fascina locul. Dar, coincidența a făcut ca prietena mea, Corina, să-mi spună că se mută în Anglia, la studii și m-a întrebat dacă nu vreau și eu să merg. Și am zis da.

Am aplicat la 5 universități, am fost acceptat la toate, dar am ales Birmingham pentru că mi s-a părut că, deși este al doilea oraș ca mărime după capitală, nu este atât de scump. Și am avut dreptate.

Te-ai îndrăgostit cât timp ai stat la București?

M-am îndrăgostit, am fost rănit și am plecat. A fost greu la început, eram tânăr, neînțeles și rănit.

Când am ajuns la Birmingham am realizat că engleza pe care o învățasem eu la British Council și la școală nu m-a ajutat foarte mult să mă descurc în acest oraș, unde limba era foarte diferită de ce știam eu, iar în primele luni am avut reale dificultăți în a mă înțelege cu oamenii.

Cosmin, absolvent la Birmingham

Cum te-ai descurcat cu banii?

Studiile au fost acoperite de statul britanic, Iulia, verișoara mea, m-a ajutat cu câteva luni de chirie, apoi m-au ajutat mama și bunica.

După vreo jumătate de an deja m-am simțit al locului. Mi-am făcut prieteni cu care ieșeam, găteam, mergeam la film.

Apoi am obținut un internship la National Express, pe care l-am început la facultate și prin care ulterior am ajuns la divizia internațională din Dubai.

National Express este o companie privată de transport, care deține toată rețeaua de autobuze din Anglia, Spania, Eurolines este al lor.

La început răspundeam pe twitter oamenilor nemulțumiți de serviciile lor. Apoi m-am împrietenit cu directoarea de marketing, i-am ajutat cu designul pentru niște materiale promoționale, am organizat un eveniment la care au venit foarte mulți oameni, lucru care m-a propulsat apoi pe partea de eveniment.

Cosmin Cernica

Apoi mi-am deschis blogul. La început a fost doar o temă pentru facultate, așa încât aș fi putut să-l închid după ce predam proiectul. Dar nu am vrut. Am continuat să scriu și îmi plăcea. Acum am încetat.

Când erai mic scriai poezie. Mai scrii?

Când eram mic eram mai visător, acum sunt mai cu capul pe umeri.

Deci asta face maturizarea? Ne fură visele?

Încă visez, dar cred că știu să le dozez altfel.

Nu am mai simțit să scriu. Eram probabil mai fraged și fiecare trăire simțeam nevoia să o pun pe hârtie.

În primul an de facultate m-am îndrăgostit din nou și am scris.

Zi-mi de soțul tău!

Robert este englez și m-a salvat. Ne-am cunoscut, cred, la jumătate de an după ce am ajuns în Birmingham. El locuia în Londra dar venise acolo cu treabă.

Suntem împreună de aproape 7 ani și căsătoriți de 3 ani.

Nunta lui Cosmin cu Robert

Cum te-a cerut în căsătorie?

Eram în Spania, de ziua mea. Împlineam 21 de ani. Era a doua sau a treia vacanță împreună în acea stațiune și aveam deja un restaurant care ne plăcea foarte mult.

La sfârșitul cinei tot staff-ul a venit cu un tort imens, pe care mă așteptam să scrie: „la mulți ani!”, dar scria „vrei să te căsătorești cu mine?”.

Nu a fost dragoste la prima vedere, la mine dragostea pentru el a crescut în timp, ușor-ușor.

La evenimentul de lansare de aici, din București, nu a putut să ajungă. Eu eram foarte agitat, emoționat, tot ce îți poți imagina. La un moment dat a venit un curier cu un buchet imens de flori albe și un bilet. Am luat buchetul și l-am pus pe masă. Nu mi-am dat seama că sunt pentru mine, chiar dacă toată lumea întreba pentru cine sunt florile. Am citit biletul și era acolo un mesaj pentru mine.

Soțul meu este foarte rațional și mă știe bine cu tot ce am trăit de când m-am mutat în Anglia și până acum. Este cu 22 de ani mai în vârstă decât mine, iar lucrul ăsta îl găsesc și mai atractiv. El este zona mea de siguranță, iar gândul ăsta mă face și vulnerabil, dar mă și întărește în această relație.

A venit în România, îi place aici, îi plac oamenii, mi-a cunoscut toată familia, chiar dacă nu s-a cunoscut cu mama față în față. Încă. Sigur că au fost niște divergențe la început pentru că mama nu a putut să înțeleagă la început, dar mă bucur că acum a reușit să accepte.

Cosmin în Dubai

De ce ai plecat din Birmingham?

Nu mi-a plăcut orașul. Și am luat prima ofertă deschisă la National Express, la divizia internațională, în Dubai-Bahrain, unde urma să deschidă o rețea de transport.

Dubai suna bine, suna cald și suna lux. Întotdeauna am fost atras de rafinament. Nu neapărat de opulență. Iar ce am găsit în Dubai era ceva dincolo de aceste cuvinte.

În Anglia nu mulți își permit să aibă în casă un bucătar și un șofer care să le ducă puștii la școală în fiecare zi. În Dubai majoritatea copleșitoare au două-trei femei pentru curățenie, un bucătar sau un șofer.

Ce nu mi-a plăcut acolo este ruptura între clasele sociale. În Dubai nu există clasă de mijloc, ci sclavie modernă prin care oameni din India, Pakistan sunt aduși să lucreze de dimineață până seara în căldură de 50 de grade pentru a mai ridica un zgârie-nori și oameni cu foarte mulți bani care își permit să aibă trei șoferi. Este unul dintre motivele pentru care am decis să mă întorc în Anglia. Mi s-a părut foarte nedrept.

Majoritatea populației Dubai-ului este formată din expați. 20% sunt localnici. Ce m-a frapat acolo era o superficialitate a celor cu care interacționam. Nu reușeam nicicum o conexiune reală. Și cred că mulți oameni din Dubai sunt în depresie, dar ajung să compenseze cu bani.

Salariile sunt foarte mari și nu există taxe. Așa că oamenii se împachetează cu aur și se mint frumos.

Ce ai învățat în acești ani acolo?

Am învățat foarte mult din cultura lor, iar acest procent mic de 20% localnici, chiar dacă par minoritari reușesc să își impună regulile și tradițiile. În perioada Ramadan-ului, de la răsărit și până la apus. ei nu mănâncă și nici nu beau. Nici noi nu aveam voie să o facem într-un spațiu public. Chiar dacă ești la 40 de grade, pe stradă. Trebuie să fii neapărat într-un spațiu privat pentru că ești astfel considerat o ispită.

Să zicem că în Dubai lucrurile sunt mai relaxate, spre deosebire de Bahrain, unde regulile sunt și mai stricte. Așa că mi s-a întâmplat să văd în restaurant, în Manama, cum occidentalii sunt separați cu un paravan tocmai pentru a nu fi ispită pentru credincioșii musulmani.

Dubai este un oraș nou, de 20 de ani. Este opulent, au investit foarte mult în acești zgârie-nori, dar nu au noțiuni de bază puse la punct, în sensul că strada are un nume, dar clădirea nu are un număr. Câte colete nu am comandat din Anglia și nu au ajuns!

Prin comparație cu Anglia, unde totul este pus la punct, nimeni nu întârzie, totul merge ceas, Dubai-ul este un haos frustrant.

Pe de altă parte, în Dubai am asistat la o scenă care m-a inspirat apoi pentru colecția de butoni.

Colecția de butoni „En Vol”

Ei venerează șoimul ca pe un simbol al puterii, iar companiile aeriene din Orientul Mijlociu îți dau voie să călătorești cu șoimul în cabină, pentru care, desigur, vei cumpăra un bilet separat.

Eu nu am știut acest detaliu și, când m-am urcat în avion și am văzut că vecinul meu era o pasăre, am fost șocat. Eram la business class, erau două cabine, iar șoimul stătea pe spătarul uneia dintre cabine.

De ce te-ai întors în Anglia?

A fost de ajuns experiența din Dubai. Evenimentele la care am fost invitat, la care am participat, oamenii pe care i-am cunoscut mi-au crescut popularitatea în rețelele sociale. Iar ceea ce începusem în facultate, blogul meu de fashion, a început să dea roade. Așa am ajuns la 83.000 de oameni care mă urmăresc pe instagram.

M-am mutat la Londra și am început să lucrez pentru o companie de cosmetice de lux, Bardou. Am făcut pentru ei PR, social media, VIP client relations, am lucrat cu foarte mulți actori populari în Anglia, care veneau la salon dar voiau și apariții în presă, așa încât sunam și chemam paparazzi să îi aștepte la ușa salonului.

E foarte multă strălucire în lumea asta, dar și mult stres și nopți nedormite. Și, la un moment dat, am realizat că nu mai vreau să continuu acolo, ci vreau să ajung eu în lumina reflectoarelor, să nu mai chem eu paparazzi pentru alții, ci să fiu eu acela pentru care se cheamă fotografii.

Așa că m-am concentrat pe asta și acum blogul a devenit o afacere, iar ofertele de parteneriat și colaborare au început să curgă.

Ana Wagner și Cosmin Cernica, creatorii unei colecții de butoni de lux

Cum a apărut ideea butonilor de lux? De ce „Envol”?

Voiam să creez ceva al meu și îmi imaginam că aș vrea să creez lumânări. Dar de Crăciun Irina Wagner mi-a făcut cadou o pereche de butoni personalizați cu inițialele mele. Atunci mi-a venit ideea de colecție exclusivistă de butoni de lux pe care să îi creez împreună cu Ana Wagner.

Este o colecție cosmopolită, cu influențe din Anglia, Dubai, Bahrain. Se numește „Envol” pentru că vreau să spună și povestea libertății, dar și a forței maiestuoase a șoimului pe care l-am cunoscut eu în lumea arabă.

Cosmin Cernica

Care este contribuția ta, care este cea a Anei și planul pe mai departe?

Eu m-am întâlnit cu Ana Wagner în atelier și i-am povestit despre conceptul general al colecției, apoi am venit cu niște schițe foarte detaliate. Nu știam să desenez ce voiam, dar știam să pun în cuvinte.

Iar Ana este un mind-reader, ea a înțeles imediat ce vreau și a început să deseneze. Ne-am văzut o singură dată în București și mai departe ne-am înțeles de la distanță, dar a funcționat foarte bine, așa încât colecția de butoni din porțelan este desăvârșită.

Ea va ajunge mai departe în Londra și în Dubai. În plus, este disponibilă și în atelierul surorilor Wagner, și online, pe site-ul dedicat colecției.

Colecția „En Vol”

 

Business IdeasBusiness inspirationLife Stories
Share this article