INNA: „Mă simt eu însămi un copil şi nu cred că aş putea să am acum un copil“ - LIFE.ro
Mergi la conținut

Frumoasă, ambiţioasă, pozitivă. INNA s-a făcut remarcată în întreaga lume, cucerind topurile muzicale. A depăşit două miliarde de vizualizări pe propriul canal de YouTube, surclasând artişti precum: Sean Paul, Madonna, Justin Timberlake sau Mariah Carey. Cum a schimbat-o succesul, care sunt crezurile după care îşi guvernează viaţa şi cum reuşeşte să se menţină în formă, ne spune chiar ea.

Ai vrut dintotdeauna să devii artistă?

Da, deşi mărturisesc că am avut perioade în care îmi pierdusem încrederea, din cauza unor experienţe mai puţin plăcute. Dar totul se întâmpla cu un scop şi mă bucur că am reuşit să îmi urmez visul şi să devin artist.

Care sunt momentele cele mai semnificative din cariera ta?

Am început să cânt de mică, în corul Bisericii. Apoi, mama m-a dat la lecţii de canto şi am început să particip la concursuri şi festivaluri. La un moment dat, aproape renunţasem la ideea de a mai fi artistă… Lucram la o agenţie imobiliară când Lucian, managerul meu de acum şi partner în Global Records, m-a auzit cântând şi a zis că trebuie neapărat să fac ceva în muzică. Am lansat întâi un proiect pop-rock sub numele de Alessandra, care nu a funcţionat chiar cum ne-am dorit. Apoi, Lucian şi băieţii de la Play&Win mi-au dat piesa „Hot”. Mărturisesc, la început, nu mi-a plăcut deloc. Dar ea a reprezentat începutul unei cariere care m-a dus departe: colaborări cu artişti de top din întreaga lume – Pitbull, JBalvin, Yandel, Daddy Yankee, din Romania – Puya, Carla’s Dreams, Antonia, peste 800 de concerte în toată lumea, piese care sunt hituri peste tot.

Cine te inspiră?

Mă inspiră oamenii în general. Mama mea, prietenele mele, artişti din toate domeniile. E o bucurie să te laşi inspirat de oameni, de poveşti. Ai un stil foarte cool. Eşti pasionată de modă? Da, sunt pasionată şi acord atenţie, dar încerc să nu exagerez, să devin o fashion victim. 🙂

Cum ţi-ai descrie stilul personal?

Stilul meu este sexy smart casual. Încerc să fiu cât mai „eu”, nu ţin cont întotdeauna de tendinţe, de ce se poartă. Trebuie să îmi placă şi să mă reprezinte.

Care sunt produsele de frumuseţe de care nu te desparţi?

Ulei de măsline şi de cocos pentru păr şi corp, cremă hidratantă pentru faţă, apă micelară şi apă termală. Pentru make-up, folosesc fond de ten, mascara, lipstick/ gloss.

Care ar fi trăsătura de familie care te defineşte pe tine, ca femeie?

Modestia.

În ce ai investit primii bani câştigaţi din concerte?

Tot în mine, în proiectul INNA: ţinute, muzica, tot ce presupune cariera mea de artist.

Ce spun ai tăi despre succesul tău? La cât timp îi vezi?

Atunci când nu reuşesc să ajung eu în ţară, vin ei acolo unde mă aflu eu. Totuşi, ajung în Bucureşti cel puţin o dată pe lună. Ai mei se bucură foarte mult, mă susţin şi îmi doresc să nu îi dezamăgesc niciodată. Viaţa ta pare în continuă mişcare.

Mai ai timp şi pentru tine?

Da, deşi este într-o continuă mişcare, am timp şi pentru mine: mă odihnesc, petrec timp cu familia, cu prietenii, călătoresc…

Ce te vezi făcând când vei termina cu muzica?

Eu sper să nu termin niciodată cu muzica. Este parte din viaţa mea de zi cu zi, fie că ascult muzică, fie că sunt în studio şi o compun sau sunt pe scenă, în faţa fanilor. Îmi doresc să fac muzică în continuare. În paralel, sunt pasionată de fotografie, de make-up, hair styling şi styling în general. Şi îmi place să fiu vocea din desene animate: să dublez personaje.

Un copil nu îţi doreşti?

Ba da, îmi doresc, dar încă nu este momentul. Mă simt eu însămi un copil şi nu cred că aş putea să am acum un copil. Deşi iubesc foarte mult copiii! Până când voi avea copilul meu, mă bucur de copiii de la „Vocea României Junior” din echipa INNA. Sau de copiii prietenelor mele.

Ce pasiuni ai? Ce îţi place să faci când nu mergi la concerte?

Îmi place foarte mult să călătoresc, să merg în locuri noi din lume şi să mă odihnesc, relaxez, să mă plimb, să mă bucur de culturi noi, este o experienţă minunată şi mă bucur să o trăiesc!

Când ai văzut ultima dată un film? Mă uit destul de des la filme, dar şi la seriale, mai ales când am zboruri lungi sau ceva mai mult timp liber la hotel. Momentan, urmăresc serialul „Stranger Things”.

Ce stil de viaţă ai? Cum arată meniul tău într-o zi?

De peste 3 luni, nu mai mănânc carne, doar din când în când peşte şi fructe de mare. Nu am mai simţit nevoia să mănânc deloc. Mănânc fructe, legume, beau fresh-uri, smoothie-uri, mănânc salate. Şi, din când în când, când sunt în Bucureşti, mănânc cel mai bun burger vegetarian de la Furgoneta sau sushi extraordinar de la Zen Sushi.

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora