Ioana Nicolescu, designer și consilier de lux: „De ce crezi că Hermès va lansa o geantă din piele vegană, din ciuperci?”

Ioana Nicolescu este un artist, iar măsura creativității sale a început să se formeze din anii de școală generală, când explora alterități în vremuri comuniste și plănuia un spectacol „Nunta lui Figaro”, în care provoca băieții să preia rolurile fetelor și invers, la Paris, când, la 23 de ani, a primit misiunea de a lansa brandul Comme des Garçons, de unde aveau să-și facă frecvent cumpărăturile Jean Michel Jarre sau Charlotte Rampling, ori mai departe, la Chloé, unde a întâlnit-o pe Stella McCartney, ori la Prada sau Dior.

Acum Ioana s-a întors, pentru o vreme, în România, unde creează proiecte sustenabile, face consultanță în lux, despre care vorbește în alți termeni decât ne-am obișnuit să auzim, și se zbate pentru a păstra Parcul Cișmigiu departe de foarfecele agresive ale angajaților ADP.

Scrie pentru blogul ei, Code Noir Style, și se ghidează după o zicere plină de sens: „It is not who you say you are, but what you do that defines you” (Nu este despre cine spui că ești, ci despre ce faci și te definește).

Ioana este un om care trăiește cu 10 ani înaintea vremurilor sale și ne place să o descoperim, iar o dată cu ea coerența unor tendințe ce vor ajunge și la noi.

Zice o vorbă că haina-l face pe om, dar de acolo de unde vii tu, am sentimentul că își capătă puterea un slogan opus, că omul face haina. Cum stau lucrurile, de fapt?

Ioana Nicolescu: Cu cât stai mult printre haine, cu haine, cu oameni care fac hainele, îți dai seama, la din ce în ce mai multe niveluri că așa este.

Eu am început ca designer de modă, dar, încetul cu încetul, mi-am dat seama că pot face mult mai multe lucruri, la nivel creativ și că la baza hainelor stă întotdeauna un concept.

Dacă tu nu ai o personalitate conturată poți pune pe tine orice haină, fără niciun efect remarcabil. Iar asta am învățat cel mai bine la Comme des Garçons, apoi la Prada și la Chloé, unde am prins-o încă lucrând pe Stella McCartney, fiindcă aceeași haină, dacă o puneai pe două persoane total diferite rezulta cu totul altceva. Și unul, cum se zice în franceză, avait du chien!, adică un vino-ncoa teribil, doar pentru că punea un tricou pe el, îl purta cu naturalețe și arăta de milioane. Fiindcă totul vine din interior.

Ioana Nicolescu: „Așa realizezi cât adevăr este în acea zicere: less is more.”

La Comme des Garçons, tot ce se afla în interior, era foarte importat. Înaintea unei prezentări de modă, când se făcea instruirea manechinelor, se spunea: „niciodată nu surâzi!” Fiindcă surâsul, starea de bine, vin din interior. Deci lasă-mă să văd asta. Desigur, manechinele adolescente, învățate cu Dolce&Gabbana, Dior ori Versace, unde totul este nebunie și efervescență afișată, păreau brusc șocate.

Ioana, tu știi foarte bine cât de greu este să edifici această frumusețe interioară. Mai mult decât atât, noi trăim într-o epocă a show-off-ului, fotografiile nu înseamnă deloc naturalețe, ci o întreagă punere în scenă, chiar și pe Instagram. Cum faci?

Ioana Nicolescu: Sunt niște diferențe, să știi. În România, unde industria modei este încă relativ nouă, există încă foarte multe idei preconcepute, că eticheta face omul și că brandul contează.

În străinătate, omul merge mai degrabă pe pragmatism: ia un tricou, un jeans, fiindcă nu are prea mult timp de pierdut și el știe exact cine este. Acolo, ideea de calitate este alta.

Moda există pentru ca să creeze o stare, să dea o emoție. Și nu este atât de multă punere în scenă pe cât s-ar crede. E o schimbare care se vede, să știi, și cred că lumea s-a săturat de atât de multe straturi de machiaj și vor să vadă omul așa cum e.

Uite, în Clubhouse, unde relaționezi cu o voce, e mult mai simplu să-ți dai seama de starea de spirit a cuiva. Îți dai seama imediat dacă îți vinde ceva, dacă pune suflet în ce spune ori cât de sincer e. Iar acest curent va ajunge aici.

Ioana Nicolescu: „Pandemia a schimbat mult așteptările oamenilor, nu mai au răbdare și nici poftă să se mai lase păcăliți, vor să ajungă mult mai rapid la esență.”

Hai să dăm timpul înapoi și să aflăm pe tine ce te-a mânat în luptă: de ce ai devenit designer de modă, de ce ai plecat din țară?

Ioana Nicolescu: Eu vin dintr-o familie de artiști și tot ce înseamnă desen, creație era normal la mine în casă.

Bunica, nevastă de medic ginecolog, a făcut școala cu Nicolae Dărăscu și picta foarte bine – am și acum un tablou de-ale ei-, mama a ales tot o carieră artistică și a prins ultima serie de 6 ani la Grigorescu, cu specializare în design de sticlă și ceramică. Tata, după Universitatea de Artă din București, a terminat ca pictor scenograf și a lucrat cu foarte multă lume, de la Gh. Vitanidis la Sergiu Nicolaescu.

Vorbim de oameni pe care eu i-am cunoscut la noi acasă, unde era foarte simplu să faci un show, fiindcă aveai tot ce pofteai, la îndemână. Am copilărit într-o casă ce putea fi oricând închiriată pentru un film fiindcă arată într-un fel anume.

Eu voiam să știu ce înseamnă moda și cum te poți exprima cu hainele, cum poți deveni altcineva, iar pentru a experimenta asta, în clasa a VIII-a, am propus o Nunta lui Figaro, în care fetele jucau roluri de băieți și invers. Iar pornirea mea către haine era naturală, dar în sensul în care l-am văzut ulterior în școala noastră, unde toată lumea își dorea să devină creatoare de modă. Pe mine nu mă interesa asta, ci ce fac după, cum arată acea haină.

Prima prezentare de modă pe care am făcut-o se întâmpla prin clasa a VIII-a, la sfârșit de ani 80, când eu eram fascinată de drape-uri, aveam acces la informația din străinătate, îl descoperisem pe Issey Miakey și mi se părea firesc să fac un veston doar dintr-un lat de material.

Ioana Nicolescu: „Și-mi amintesc că i-am spus atunci profesoarei, foarte contrariată, de altfel: „suntem 12 fete, fiecare își pune pe ea câte un metraj, vine de acasă cu accesorii și pantofi și gata!”.”

Am mai dat 100 de lei unui coleg care era deja la facultate, să vină să ne pună muzică și am reușit să facem prezentarea așa cum ne-am propus-o, în fața publicului. (râde)

Apoi am plecat din țară, cu părinții, pe la vreo 14 ani, întâi în Norvegia, după care am ajuns în Franța, fiindcă pentru mine era evident că vreau să fac modă, iar în Norvegia era totul superb, dar cam fără opțiuni pentru un copil de 15 ani. Gândește-te, aveam un spectacol, o dată pe lună, la primăria orașului.

La Paris mi-am dat seama că printr-un job care ulterior a devenit un soi de laitmotiv al meu, acela de vânzătoare, am nimerit în departamentul de lux al Le Bon Marche, lucru care mi s-a părut foarte interesant, fiindcă învățam direct cu clienții ceva ce nu făcusem în școală: de ce le place, de ce nu le place, că de la concept până la ce dorește cumpărătorul final este o cale lungă și adesea plină de blocaje.

Citește și: Cum a reușit o maramureșeancă la Paris? Drumul Ilenei Orzac, de la vânzătoare de ziare și menajeră la designer de obiecte pentru cele mai faimoase restaurante din Franța – LIFE.ro

Apoi mi s-a propus să lansez linia mai comercială a Comme des Garçons, într-un super store din Rive Gauche, Le Bon Marché, ceea ce mi s-a părut fantastic atunci. Aveam 22 de ani.

Nu este o responsabilitate copleșitoare?

Ioana Nicolescu: Nu-ți ascund, poate aveam și multă inconștiență la vremea aia.

Nu mă gândeam deloc că aveam niște milioane de euro, de franci cu care jonglam, ci că această echipă mică pe care o aveam, 25 de oameni în toată corporația, putea fi foarte aproape de produs. Iar pentru mine asta conta, fiindcă puteam înțelege de ce faci o anumită selecție de produse pentru un magazin și cum evoluează vânzările acolo.

Eu trebuia să mă întâlnesc cu clientul final, iar asta era o bucurie pentru mine, fiindcă Comme des Garçons are o clientelă de artiști, de cântăreți, de designeri. Veneau acolo Jean Michel Jarre și Charlotte Rampling, care erau înnebuniți, Li Edelkoort, căreia i-am luat un interviu ulterior și care a rămas pentru mine zeița trendurilor.

Ioana Nicolescu: „Eram în inima a tot ce se întâmpla în lume, fiindcă Comme des Garçons este unul dintre brandurile care dau tonul în modă și în fenomenele culturale globale.”

Apoi am realizat că vreau să intru și în zona de vânzări, iar ca buyer trebuie să știi foarte multe lucruri, din foarte multe zone, fiindcă ai nevoie de această complexitate a perspectivei, ceea ce face ca azi să fiu unde sunt.

Cum ai trecut de la un brand la altul, ce căutai de fapt și cum te-au schimbat aceste treceri. Mă gândesc aici că nu vorbim doar de haine, ci de niște ateliere care schimbă tendințe și mentalități?

Ioana Nicolescu: La Comme des Garçons trecerile au fost, cred eu, organice, fiindcă se potriveau foarte bine cu Ioana de atunci, venită de la o școală de modă, care făcuse foarte multă artă, iar oamenii care veneau să cumpere de acolo erau preocupați de mesaj, voiau să înțeleagă, nu erau niște simpli cumpărători, preocupați de o etichetă. Veneau și mă întrebau, cu toată sinceritatea, „Oare ce-a vrut să spună Rei Kawakubo când a făcut acest lucru?”. Fiindcă ce se vedea de afară purta un mesaj foarte puternic. Dar asta pentru că ei îi plăcea să se și joace puțin cu asta: îți trimitea un impuls foarte puternic, pe care de cele mai multe ori nu-l înțelegeai, dar pe urmă te lua în călătorie, de mânuță, și ce descopereai la capătul drumului era uluitor.

Dacă mă întorc la ce m-ai întrebat, ți-aș spune că a fost și o perioadă în care mă descopeream eu, ca om.

Iar de la Comme des Garçons, unde era obligatoriu să încheiem cămășile până la gât, iar dacă desfăceam un buton, pentru că mi se făcea cald, imediat apărea cineva care-mi spunea că acolo nu e voie să se vadă vreun pic de piele, fiindcă, nu-i așa, corpul era un suport pentru mesaj, apoi am ajuns la Chloé, unde totul era cu toc, senzual. Dar era firesc, fiindcă aveam nevoie de un contrariu.

După Chloé am ajuns la Dior, pentru ca finalmente să merg la Prada, aceștia din urmă, impresionați de parcursul meu de la Comme des Garçons, un brand definitoriu pentru ei, fiindcă împărtășesc aceeași viziune asupra modei sau asupra artei contemporane.

Dacă mă uit la cum arată lucrurile la noi, realizez că este covârșitor ce cred ceilalți. Am făcut niște postări în social media, #ampresupus, fiindcă mi se pare că aici oamenii presupun tot timpul ce e în mintea ta, ce vrei, când ar fi mult mai simplu să întrebe și să afle cum stau lucrurile. Finalmente, cred că trebuie să te doară drept în cot de toate astea și să-ți vezi de ce vrei tu.

Cum ajungi să te doară drept în cot? Trăiești în lumea asta, nu poți să fii în afara ei, nu?

Ioana Nicolescu: E drept că de acasă, surorii mele și mie, ni s-a spus mereu: „dacă simți ceva, mergi până la capăt și testează!” Întotdeauna am putut să facem tot ce am vrut. Iar când mi s-a propus să scriu, recunosc, mi s-a părut un mare noroc și o onoare ca oameni care au făcut școală pentru asta să-mi spună că ce fac e bine și pot să scriu.

Ioana Nicolescu: „Contează enorm susținerea celor din jur, iar eu, fără falsă modestie, am fost omul care a îndrăznit în tot ce a făcut.”

Nu mă interesa foarte mult nici ce se spunea despre mine, nici ce credeau ceilalți. Eu vedeam și știam că îmi place să lucrez cu oamenii, mă interesa să facem lucruri împreună, iar asta era mai interesant decât ce părere au ceilalți despre mine. Nici acum nu-mi pasă.

Cu cât ajungi în anumite zone de modă realizezi că este mult mai important ce crezi tu decât ce cred ceilalți.

E foarte important însă în formarea noastră mentoringul, să identifici oameni pe care-i lași să te modeleze, să te ghideze. Cum faci asta?

Ioana Nicolescu: Mi-am dorit întotdeauna să fiu sora mai mare a unor oameni care tot veneau spre mine și am și ajutat mulți oameni. Mai ales de când m-am întors în România și mi-am asumat să fac mentorship cu studenți sau oameni talentați și care își doresc să construiască lucruri.

Am avut norocul și eu să întâlnesc oameni care au crezut în mine și care au văzut detalii care mie îmi scăpau atunci, iar acum pot să fac asta la rândul meu.

Pe scurt, mi se pare important să cauți și să găsești acești oameni și, mai important, să ai încredere în ei. Dacă încerci să te validezi de la 7-10 oameni înseamnă că tu ai nevoie de multiple confirmări, nu că ar fi vreo problemă cu ei.

Hai să povestim despre lux! Prin definiție, el trebuie să fie inaccesibil sau adresat unui număr limitat de oameni. Pe de altă parte, dacă vorbim despre lux în modă, am sentimentul că trece printr-o criză ori printr-o transformare. Cum crezi tu că va arăta zona luxului peste 10 ani? Cum se va reinventa?

Ioana Nicolescu: Luxul nu mi se pare inaccesibil neapărat, cât, în esență, ceva neesențial. Dacă e să punem caracteristici, luxul răspunde la două: nu este esențial, pe de o parte și nu ai limite, pe de alta.

M-am bucurat că Chanel a lăsat baltă orice plan legat de piei exotice. Iar asta nu pentru că eu mi-aș fi cumpărat piei exotice de la ei, fiindcă Chanel ar fi propus piei exotice câtorva „aleși” care-și doreau aceste piese.

Luxul nu face produse, ci niște piese, obiecte care au o poveste. De cele mai multe ori, casele de modă au un sistem în care te vor integra pe tine, client, pentru a descoperi toată această călătorie, care te ajută să înțelegi de unde vine și cum se creează produsul.

Ioana Nicolescu: „Luxul, prin definiție, a avut acces dintotdeauna la tehnologie, la informație, iar trendurile ei le-au lansat.”

Luxul a explorat pentru prima dată tot ce înseamnă opțiuni de piele vegană, nu ce se găsește la noi, adică pielea falsă. Pieile vegane se fac acum din ciuperci, din ananas, din cactus. Și vorbim despre piele. Iar Hermes a făcut, acum câteva săptămâni, publică informația că au creat prima geantă din această opțiune de ciupercă.

Luxul știe să creeze tendințe.

Atunci ce face luxul să fie lux? Există șansa ca fibra de cânepă să devină lux?

Ioana Nicolescu: Desigur. Dar sunt deja țesături de cânepă în zona lux.

Ce face luxul să fie lux? Experiența pe care o ai, emoția pe care o trăiești când pătrunzi în acest univers. Una este să intri într-un spațiu Chanel și alta e să intri în Zara, unde, evident, ești pentru a cumpăra.

Luxul face foarte multă informare, de la nivel uman, resurse, abilități de comportament, toate se instruiesc în zona de lux.

Care este aria ta de competență în consultanța de lux?

Ioana Nicolescu: Acopăr lucruri pe care le faci ca buyer, de la branding, pentru oameni sau companii care realizează că nu au identitate, nu știu să se prezinte, prezentare, selecție sau dezvoltare de produse, după care fiecare palier poate fi rafinat, detaliat.

Care este locul sustenabilității în ce ai spus tu mai devreme?

Ioana Nicolescu: Sustenabilitatea intră în calcul din momentul în care expui proiectul, de când încerci să răspunzi la întrebarea ce este proiectul meu și ce aduce el în lume.

În Franța, acum 20 de ani, ne puneam problema despre cum putem face un produs curat, care este contribuția mea la o societate mai bună, la un mediu mai curat. Începe să pătrundă și în România această preocupare.

Pare ireal să vorbim despre asta câtă vreme vedem că în România sunt zeițe încă marile companii de fast fashion. Nu?

Ioana Nicolescu: Deloc, pentru că și aceste mari companii încep să facă schimbări. Atâta timp li s-a bătut obrazul și li s-a arătat că nu este în regulă ce fac, încât de multă vreme au integrat sustenabilitatea ca principiu de producție.

Uită-te cât de multă lume începe să vadă lucrurile diferit, fie că vorbim despre profesioniști, fie că vorbim de părinți sau simpli cetățeni, care ajung în grupuri tematice, pe facebook.