Ioana Stratulat, makeup artist Maybelline România, la New York Fashion Week - LIFE.ro
Mergi la conținut

Are deja aranjate 4 show-uri la care va lucra ca make-up artist Maybelline. A făcut facultatea de Filosofie, dar ce contează? Este singurul make-up artist filosof, adică este una dintre puţine persoane care merge dincolo de mascara şi culoare, descoperind şi sensul frumosului pe care îl aşază pe feţele femeilor.

Acestea fiind zise urmează şi micul interviu pe care i l-am luat pe picior de plecare spre New York. Era emoţionată. Împacheta. Show-urile de modă de la New York încep în câteva zile. Cum se simte? Cum crede că va ieşi din experienţa asta? Iată şi emoţiile sale pe viu:

„O să încep prin a spune că încă simt că visez! Mai am doar câteva ore şi voi pleca. Când voi ajunge acolo o să mai tai încă un lucru de pe my bucket list”, mărturiseşte din prima Ioana.

Cum s-a întâmplat? Cum ai ajuns să pleci la NYFW?

Vestea am primit-o prin telefon. A fost o surpriză.  O super surpriză pe care mi-au pregătit-o colegii de la Maybelline NY România. Colegi care cred în mine şi mă susţin extraordinar de mult! Totuşi, ca să pot ajunge acolo trebuia ca şi cei de la Maybelline NY America să mă accepte. I-am convins cu CV-ul meu 🙂

Deci pot spune că reţeta succesului pentru mine are trei ingrediente: oameni care cred în mine, multă, multă muncă şi pasiune şi un mentor extraordinar.

Cu cine vei merge?

Cu fratele meu, Sorin. El este mereu sprijinul meu cel mai mare!

Ce vei face concret acolo?

În primul rând o să fac ceea ce-mi place cel mai mult: să machiez. Doar că de această dată o să fac asta în backstage-ul Maybelline NY de la New York Fashion Week!!

În al doilea rând o să descopăr New York-ul, oamenii, vibe-ul, cultura. Lucru esenţial în postura mea de make-up artist oficial Maybelline NY România. Doar în acest fel pot ajunge să înţeleg complet acest brand pe care îl ador.

Foto: arhiva personală

La câte show-uri vei participa?

La 4 show-uri. Abia aştept să fac cunoştinţă cu super-modelele pe care până acum le urmăream doar pe Instagram.

Cât de mult a influenţat plecarea faptul că eşti make up artist Maybelline?

Foarte mult. New York Fashion Week este un eveniment la care Maybelline NY este sponsor pe partea de frumuseţe 🙂 Este destul de greu să ajungi aici dacă nu faci parte din echipa Maybelline.

Cum te simţi în această nouă postură?

Mă simt minunat! Pentru că am intrat într-o echipă de oameni super faini şi  pentru că simţeam nevoia să trec la next level în carieră. Acum, în această nouă postură simt că „all my hard work paid off”.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora