Patru epoci, aceeași nevoie de revoltă – un scurt parcurs vizual al celor care au creat un manifest prin modă: Alexander McQueen, John Galliano, Matières Fécales și Jean Paul Gaultier.
Pentru mine, bizarul nu a însemnat niciodată ceva ce ar trebui ignorat. De la haine și până la pasiuni, m-am regăsit mereu în lucrurile pe care alții le considerau „prea mult”, prea ciudate sau pur și simplu greu de explicat. Nu din dorința de a șoca, ci pentru că acolo găseam ceea ce consider eu adevărat. Poate de aceea am simțit întotdeauna că există o dualitate în mine: sunt atrasă de exces, de teatralitate și de tot ceea ce pare să sfideze regulile, deși la prima vedere nu las neapărat impresia asta.
În cazul de față, când vine vorba de modă, aceasta este zona în care mă recunosc cel mai bine. Îi admir pe cei care provoacă sau care tratează hainele ca pe o formă de spectacol și nonconformism: Alexander McQueen, John Galliano, Matières Fécales și, desigur, Jean Paul Gaultier.
Kate Moss în show-ul La Poupée catwalk Spring/Summer 1997 Alexander McQueen
McQueen mi-a demonstrat că moda poate să doară, să sperie și să vindece în același timp. Prezentările lui erau niște ritualuri menite să le arate oamenilor că frumosul și grotescul merg mână în mână. Îmi place să cred că pentru el bizarul era un fel de armă de autoapărare: crea haine care transformau femeile în ființe atât de puternice și periculoase, încât nimeni să nu îndrăznească să se apropie de ele.
John Galliano Ready to Wear Autumn/Winter 2011/2012
Dacă McQueen ne poartă prin infern, Galliano ne transpune direct într-o piesă de teatru. Transformă haute couture-ul într-o fantezie, reînvie corsetele victoriene, tulul, machiajul dramatic și apoi le „distruge” prin elemente punk sau underground. Galliano mi se pare definiția excesului care nu a creat haine pentru noi sau pentru a fi purtate de zi cu zi, ci mai degrabă pentru o lume utopică.
Matières Fécales Paris Fashion Week Ready to Wear Autumn/Winter 2026
Hannah Rose Dalton și Steven Raj Bhaskaran îmi trezesc – cu această colecție FW26, dar și în general – această nevoie de revoltă, în cel mai radical punct al prezentului. Ei nu mai vorbesc despre trecut sau despre fantezii romantice la modul clasic, ci desenează o realitate post-umană, aproape extraterestră.
Prin pantofii lor celebri care imită pielea umană, protezele faciale și o identitate vizuală alien, sfidează biologia și rolurile de gen. Este o formă de avangardă crudă, așa cum îmi place mie să spun, viscerală, care te forțează să îți pui întrebări despre identitate într-o eră dominată de artificial.
Dintre toți, ei sunt cei care îmi provoacă cel mai intens un impuls de a căuta, de a-i urmări obsesiv și de a încerca să descopăr cine sunt, de fapt, dincolo de măști. În timp ce alți designeri creează haine care îmbracă corpul, ei îl reinventează de la zero.
Matières Fécales este o evadare brutală din realitate, care mă fascinează total și îmi place tocmai pentru că refuză să ne lase să fim confortabili atunci când îi privim: își transformă propria piele prin proteze de silicon sau își alungesc membrele cu tocuri organice, iar prin asta mă forțează să privesc direct în viitorul unei umanități alterate, un loc unde „urâtul” devine hipnotizant și unde regulile acestei lumi pur și simplu nu mai există.
Două dintre aparițiile mele preferate poartă, bineînțeles, semnătura lor. Una dintre ele este rochia de mireasă creată pentru Gabbriette, cu o siluetă victoriană și o trenă asimetrică, sfâșiată, care pare desprinsă dintr-un tablou gotic.
La fel de memorabilă mi s-a părut și apariția artistei mele preferate, María Zardoya la Met Gala. Tema ediției din 2026, Fashion Is Art, a încurajat invitații să trateze moda ca pe o formă de expresie artistică în sine. María a dus ideea mai departe și a apărut pe covorul roșu ținând în brațe o păpușă care îi reproducea chipul și ținuta, transformându-se în propria operă de artă. Artista a descris accesoriul drept o notă suprarealistă, o modalitate de a lua moda în serios fără să-și piardă latura ludică.
Iar rochia roz creată de Matières Fécales pentru ea mi s-a părut un adevărat manifest poetic.
L’enfant terrible
Dacă Galliano transformă prezentările de modă în piese de teatru, iar Matières Fécales duc corpul uman într-o zonă aproape post-umană, Gaultier ocupă un loc aparte. Excentricitatea lui nu vine din dorința de a evada din realitate, ci din încercarea de a o privi dintr-un alt unghi.
Supranumit încă din anii ’80 l’enfant terrible al modei franceze, Gaultier a transformat ceea ce era considerat marginal, kitsch sau scandalos în ceva spectaculos. În multe feluri, și creațiile lui mi-au oferit un prilej pentru a-mi descoperi o parte a personalității mele pe care nu o arăt întotdeauna celorlalți.
Jean Paul Gaultier Spring Summer 2027
Dacă în anii ’80 Gaultier șoca publicul aducând corsetele și fustele în garderoba masculină, astăzi casa continuă să surprindă prin modul în care tratează corpul, și anume, nu ca pe ceva ce trebuie ascuns. Sutienele trec în prim-plan ca piese centrale, pielea este expusă într-un mod pur, non-sexual, iar uniformele și simbolurile religioase își pierd orice formă familiară.
Foto principală: Jonas Gustavsson / Sipa USA / Profimedia
