BooksLife Stories
BooksLife Stories
Iulian Tănase: „Nu m-am făcut inginer dintr-o eroare de calcul a destinului, plus că am avut şi eu grijă… Scriitor am devenit pe nepusă masă. Pur şi simplu, m-am trezit la un moment dat cu această nevoie de a scrie.”
Ramona Raduly
|Reading time: 8 mins
Share this article

L-am cunoscut pe Iulian Tănase pe vremea când era jurnalist la Academia Caţavencu. Îl citeam în săptămânalul de satiră, la fel cum îi citeam pe toţi colegii lui. Mulţi ani mai târziu am început să-I citesc cărţile şi m-am bucurat nespus când le-am putut citi şi copiilor mei, cărţile pentru copii pe care el însuşi, inspirat de copiii lui, le-a scris.

Azi am făcut interviu cu el. Am povestit despre copii, despre experienţa gazetărească, despre România copiilor lui şi a copiilor noştri, despre pasiuni, convingeri şi, evident, despre cărţi. Enjoy!

Două cărţi pentru copii, doi copii. Să nu spui că ne laşi aşa? Sunt mulţi alţi copii (de fapt, părinţi) care vor să te mai citească…

Nu, nu vă las aşa, nu mi-aş permite să vă fac una ca asta. Între timp, am mai scris o carte pentru copii, despre un arici care îşi vinde toate acele şi cu banii strânşi pleacă într-o călătorie în jurul lumii. E o carte în versuri, cu rimă, aşa s-a întâmplat să-mi iasă. Cartea cu ariciul va apărea anul viitor şi va fi ilustrată tot de talentata Alexia Udrişte, care mi-a ilustrat şi Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat. Momentan, am în lucru alte trei cărţi pentru copii: un al doilea volum de aventuri cu Sacha în rol principal, o carte de nutriţie pentru copii în colaborare cu medicul Simona Tivadar şi o poveste poliţistă pentru copii. Cartea cu Sacha, care se numeşte Aventurile lui Sacha în Ţara Instrumentelor Muzicale Imaginare, e în stadiu avansat, am scris mai mult de jumătate, cu celelalte două sunt la nivel de schiţe, dar sper să le găsesc schepsisul şi să le scriu destul de repede. Deci, în principiu, se va avea ce să se citească, dacă se va dori.

Cum eşti cu copiii tăi? Un tată cool care se joacă tot timpul sau unul puţin mai sever care impune şi reguli?

Sunt un tată relaxat, mă joc şi râd mult cu ei – atunci când suntem împreună, fireşte. Copiii mei nu îmi ştiu de frică, îmi ştiu doar de dragoste.

Care sunt regulile jocului în viaţa lui Iulian Tănase?

Regulile jocului este să te bucuri de ceea ce faci, să râzi, să nu te iei niciodată prea în serios şi să îţi extragi cât mai multă bucurie din ceea ce faci şi din ceea ce ţi se întâmplă. Întâmplător, am norocul de a-mi fi transformat pasiunile (scrisul şi vorbitul la radio) în profesii. Trăiesc din ceea ce mă pasionează să fac.

Cum de te-ai făcut scriitor? De ce nu te-ai făcut inginer?

Nu m-am făcut inginer dintr-o eroare de calcul a destinului, plus că am avut şi eu grijă. Însă, dincolo de glumă, dacă asta poate fi numită glumă, eu am o diplomă de economist, aşa că aş fi putut să fiu un fel de inginer financiar. N-am fost, nu sunt. Chiar dacă am absolvit totuşi ASE-ul, nu m-a pasionat deloc domeniul, nu am profesat nici o secundă şi e puţin probabil că o voi face vreodată.

Scriitor am devenit pe nepusă masă. Pur şi simplu, m-am trezit la un moment dat cu această nevoie de a scrie. Am început să scriu într-o doară, apoi, încurajat de oamenii din preajma mea, am început să iau scrisul mai în serios, asta se întâmpla cam prin 1996, şi de atunci nu m-am mai oprit din scris. Scrisul mi-a intrat în sânge, în creier şi în suflet, a fost metoda mea de supravieţuire cu mine. Am avut perioade lungi în care n-am scris nimic, şi asta fiindcă viaţa avea mai mare nevoie de mine decât masa de scris, viaţa e mai importantă decât scrisul, însă mereu am revenit la ceea ce simţeam că am de făcut.

Cum ai ajuns să scrii la Academia Caţavencu? Povesteşte-mi, sunt extrem de curioasă…

E foarte simplu: am ajuns să lucrez la Academia Caţavencu după ce am trimis nişte scrisori la Poşta redacţiei. Prima oară s-a întâmplat în primăvara lui 1994, mi s-a răspuns, am fost încurajat să mai trimit, am revenit cu o altă scrisoare în toamna aceluiaşi an şi în răspunsul primit eram invitat să vin la redacţie. N-am nimerit redacţia decât după vreo doi ani şi ceva, timp în care, spre sfârşitul lui 1996, am mai trimis o scrisorică, al cărei răspuns conţinea din nou invitaţia de a mă alătura echipei. M-am alăturat redacţiei în februarie 1997.

Toată gaşca de acolo eraţi extrem de amuzanţi şi textele voastre aveau un umor aparte. Dar problemele stringente ale ţării/societăţii/ politicii etc. erau semnalate. Azi, când românii sunt împărţiţi în două state, unul de drept şi unul paralel, ţi se mai aude glasul undeva?

Mi se aude la Radio Guerrilla, mi se aude pe Facebook, mi se aude la atelierele de storytelling pe care le ţin fie pentru copii, fie pentru adulţi, şi mi se mai aude glasul şi în cărţile pe care le public.

Cine a fost jurnalistul tău model? Cine a rămas jurnalistul tău model?

De la fiecare dintre colegii mei de la Academia Caţavencu am avut de învăţat câte ceva, fără să mi-l iau pe vreunul, în mod special, drept model. Specia de jurnalist care se găsea la Academia Caţavencu era una de un soi special, aceea care combină jurnalismul cu literatura. Am avut multe de învăţat acolo. Academia Caţavencu a fost o şcoală extraordinară pentru mine. Am absolvit-o, prin demisie, după 13 ani.

Gazetăria te-a ajutat în formarea ta ca scriitor?

Da, m-a ajutat enorm, dar nu gazetăria, în general, ci gazetăria care se făcea la Academia Caţavencu. Noi ne jucam foarte mult acolo, inventam diverse forme sub care ne prezentam informaţia, ideea era să-i transmitem cititorului o informaţie şi, în acelaşi timp, să îl facem să râdă. Pe de altă parte, mediul de la Caţavencu din care am avut norocul să fac parte mai bine de treisprezece ani a fost foarte important pentru scriitorul din mine. Acolo am cunoscut oameni precum Dan Stanciu, Florin Iaru, Ştefan Agopian, Tudor Octavian, Mircea Dinescu, scriitori deja importanţi, cărora, ca-ntr-o poveste nesperat de frumoasă, ajunsesem să le fie coleg.

Ce-ţi place mai mult, să te vezi sau să te auzi? (în scris sau la radio?)

Scrisul şi vorbitul la radio îmi plac amândouă foarte mult, fiecare răspunde unei nevoi diferite, aşa că nu ţin neapărat să le pun într-o relaţie de antagonism, căci, în realitate, antagonismul ăsta nu există. Sigur, dacă ar exista un caz extrem în care aş fi nevoit să aleg între scris şi vorbitul la radio, aş alege scrisul, dar e clar că mi-ar lipsi radioul.

Ce părticică din tine urmează să citim? (asta că tot ai spus că în fiecare carte a ta ai pus o părticică din tine). Adică, la ce lucrezi acum? 

Anul ăsta mi l-am rezervat scrisului de cărţi pentru copii, aşa că următoarele cărţi pe care le voi publica vor fi aceea cu ariciul şi, probabil, cartea cu Sacha şi instrumentele muzicale imaginare. De la anul mi-am propus să mă întorc la cărţile pentru copii ceva mai mari, cam de vârsta mea, aşa, am două romane începute şi aş vrea să mă ocup de ele. Plus că mi s-a făcut dor să mai scriu şi poezie, am un volum în lucru, dar îl las în voia lui, eventual să se scrie singur, cum şi când doreşte el.

Îţi place viaţa ta?

Da, îmi place viaţa mea. Nu e o viaţă simplă, dar e una frumoasă.

Ai vrea să schimbi ceva? Poate ţara, poate nişte oameni din jur, poate frigiderul din bucătărie…

Nu ştiu de ce îţi imaginezi tu că eu ţin frigiderul în bucătărie. Îl ţin în dormitor, lângă pat, ca să nu mă deranjez prea mult când mi se face, noaptea, foame. Ţara n-aş schimba-o, oamenii care îmi sunt aproape sunt exact cei care trebuie să fie, iar schimbări aş face doar la mine, să muncesc mai mult, să fiu niţel mai organizat, să fiu un om mai bun şi mai empatic decât sunt acum, de exemplu.

Îţi place România asta pentru copiii tăi? 

Pe 10 august am inhalat destule gaze lacrimogene în Piaţa Victoriei, aşa că nu cred că asta e ţara pe care mi-aş dori-o pentru copiii mei. Dar am încredere că lucrurile se vor aşeza, în cele din urmă, într-o matcă a normalităţii, în care statul de drept şi meritocraţia să fie de la sine înţelese, chiar dacă încă e cale lungă până acolo.

Ce ţi-ai dori pentru ei? Cum şi în ce fel ai vrea să crească?

Păi îmi doresc cam ce îşi doreşte orice părinte pentru propriii copii. Să fie sănătoşi la corp şi la cap, să fie stabili din punct de vedere emoţional, să aibă încredere în ei, să îşi însuşească un anumit set de valori pe care să şi-l cultive şi când vor fi oameni mari, să nu uite niciodată să se joace, să nu pună preţ mai mare pe inteligenţă decât pe bunătate, să fie empatici şi să înţeleagă că doar prin muncă poţi construi ceva durabil în viaţă.

Eşti om de radio, jurnalist de presă scrisă, scriitor, tată… Ce mai eşti, la ce te mai pricepi?

Mă mai pricep să fac o ciorbă de fasole cu afumătură şi tarhon destul de bună. Pe vremea când mă uitam cu copiii la Ratatouille, am inventat o reţetă, pe bază de praz, pe care am numit-o Tatatouille. Într-o vreme, mă mai pricepeam să joc fotbal, am fost fotbalist legitimat. Îmi mai place să dansez. Mă mai pricep, şi încă destul de bine, să nu fac nimic. Pot sta cu ochii pe pereţi ore în şir. Sunt şi un procastinator destul de eficient, uneori.

Dar ce te mai pasionează?

N-am alte pasiuni în afară de cele despre care am am vorbit deja. Aş vrea să mai spun doar că îmi place foarte mult să fiu tată. Este, de departe, pasiunea vieţii mele. Mi-am descoperit această pasiune la 36 de ani, vârsta pe care o aveam când mi s-a născut primul copil, Adora, şi care a prins conturul pe care îl are acum odată cu venirea pe lume a lui Sacha. Ei mă pasionează cel mai mult pe lumea asta.

BooksLife Stories
Share this article