HealthLife Stories
Iuliana Panache
HealthLife Stories
Iuliana Panache, antreprenoarea care stă cu copiii bolnavi și abandonați la Marie Curie
Monica Tănase
|Reading time: 8 mins
Iuliana Panache
Share this article

Iuliana Panache a devenit antreprenor în media după ce a demisionat din ProTv, în plină criză economică, și face voluntariat, ziua și noaptea, când este nevoie, pentru copiii abandonați din motive medicale în Spitalul Marie Curie.

Dacă vrei să știi și tu cum te transformă faptul că îmbrățișezi un bebeluș care are nevoie de iubire, stai cu noi câteva minute!

*și mai afli ceva! Vei ști ce este „Certificat de viață” și de ce va ajuta această aplicație și munca de voluntar a Iulianei ca toți copiii invizibili din spitale, abandonați din motive medicale, să fie văzuți.

De ce ți-ai dorit să devii jurnalist?

E straniu cumva cum a apărut pasiunea asta. Mama a fost profesoară de matematică. Îți imaginezi că visam ecuații. În clasa a IX-a am intrat la Liceul Traian din Constanța, la profil de mate-fizică. Dar, am întâlnit profesorii talentați care să reușească să mă deturneze de la ce credeam eu că va fi meseria vieții mele.

În liceu mi-am dat seama că îmi plăcea să scriu.

Aveam 16 ani și editam revista Thalassa, revista liceului, de una singură. Eu mergeam în tipografie, eu o scriam, practic făceam totul ca la carte.

Iar prin clasa a X-a am realizat că efortul meu pentru matematică slăbise dramatic, așa încât perspectiva bac-ului la profilul meu real devenise o problemă.

Și ai tăi ce au avut de spus de brusca schimbare?

Nimic împotrivă. Adevărul crud este că și mama, și tata m-au susținut fără nicio rezervă.

Ce s-a întâmplat în definitiv?

Nimic dramatic. Am dat bacalaureatul și am venit la facultate în București. Voiam să mă fac ziarist. Doar că eram la o școală privată, unde aveam o taxă anuală de plătit, așa încât am început să îmi caut de lucru.

M-a trimis cineva la Florin Călinescu, omul care își forma echipa când încă nu exista ProTv. Se numea Canal 31 atunci. Ne aflam la începutul anului 1995.

Mi-aduc aminte și acum că am ajuns, după indicațiile lui, la „un bloc mare, înalt, singurul bloc care nu este de locuințe din zonă”. M-a întrebat ce știu să fac. I-am răspuns sincer și mi-a răspuns la fel: „mai vino tu pe-aici!”.

Doar că eu nu îmi permiteam să aștept și habar nu aveam că, în mai puțin de patru luni, se va lansa ProTv-ul. Așa că mi-am găsit de lucru la Centrul Internațional de Conferințe, la Casa Poporului, pentru că vorbeam engleză și franceză.

Iuliana Panache la EvZ (1997) când „scriam știrile pe hârtie și fugeam la dactilo, să nu pierdem ediția”

A fost un loc de unde îmi câștigam banii de care aveam nevoie dar nu am rămas mult timp acolo pentru că am aflat că Telegraful de Constanța avea nevoie de oameni în București. Așa am devenit reporter de politic.

Iar, după câțiva ani în care am trecut și pe la TVR, m-am dus la Evenimentul zilei, imediat după ce a plecat Ion Cristoiu.

Convenția Democrată, a lui Emil Constantinescu tocmai câștigase alegerile, iar Victor Ciorbea fusese numit prim-ministru. Realizezi că nu mai voiam să fiu reporter de politic, așa că am intrat în departamentul de mass-media de la EvZ, într-o redacție cu oameni foarte faini: Alex Revenco era editorul-șef ori Felicia Mihali, care acum este scriitoare și s-a stabilit în Canada.

Apoi am primit un telefon de la Răzvan Ionescu, acum redactor-șef la Recorder, care se pregătea să scoată pe piață o revistă nouă, de media. Vorbea de Tv Mania. Și m-am dus.

Am intrat într-o echipă în care doar eu aveam mai multă experiență, dar toți erau niște oameni senzaționali, cu care am rămas prietenă și acum: Dragoș Vărșăndan, Marius Tudosiei, Mihaela Călinoiu, Irina Manolache. Am rămas cu ei până în 2005, când am plecat la ProTv, convinsă de Costi Mocanu și de Maria Apostol. 😊

Dezvoltasem chiar de la EvZ o relație bună cu ProTv-ul, care avea și atunci, ca și acum, aceeași politică exclusivistă a interviurilor ce îi implica vedetele.

Acolo am devenit director de marketing pe toate posturile de radio ale trustului. Dar după câțiva ani mi-am dat demisia, fără să mă uit în urmă, exact când a venit criza și toată piața de media se blocase.

Acest blocaj, aveam eu să constat, m-a ajutat, pentru că am ajuns pe piață ca antreprenor, cu prețuri normale, ca o alternativă realistă la bugetele marilor agenții de media. Și primii clienți au apărut destul de repede.

Acolo l-ai și cunoscut pe soțul tău. Povestește-mi!

Dan era șeful departamentului de promo din ProTv. Ne-am căsătorit mult mai târziu. Fiul nostru cel mare, David, este copilul lui dintr-o altă căsnicie.

Îmi place să glumesc pe subiectul ăsta: când l-am născut pe fiul-meu, el avea 3 ani și jumătate.

Râd acum, uneori îmi dau și lacrimile când povestesc despre el, pentru că este un copil foarte bun, foarte, foarte bun. Matur, responsabil, atent cu noi și cu fratele lui mai mic, Mihai.

David, fiul cel mare, împreună cu soțul ei, Dan.

Uneori nici nu realizăm că avem un adolescent în familie, dacă e să mă gândesc la tiparul adolescentului de care se plânge toată lumea: dificil, rebel fără cauză, cu probleme la școală.

Ideea să intri într-o relație cu un copil mic-mic ar putea speria. Ție cum ți-a fost?

Nu prea mă sperie nimic, deși îmi dau lacrimile ușor când vorbesc despre familia mea. Nu m-a speriat nici momentul în care Dan a câștigat custodia lui David și am devenit mamă.

S-ar putea să existe în mine un impuls pe care l-ai putea traduce cu nebunie și inconștiență când te uiți la niște decizii de-ale mele, dar spaimă ori speriat în niciun caz. Mă emoționează însă foarte mult să vorbesc despre ai mei. Și îmi dau lacrimile.

Mihai, fiul cel mic al Iulianei și al lui Dan

Când ți-a fost greu și când ai spus că vrei să ieși din zona de antreprenoriat și să te întorci la job?

Niciodată. Întotdeauna am fost independentă și cred că am și avut noroc, de-a lungul carierei, să nu ajung în locuri în care să fiu nevoită să muncesc de la ora 9.00 la ora 18.00.

Nu m-aș gândi vreodată să mă angajez cu un astfel de program. Oricât de greu mi-ar fi ca antreprenor. Și mi-a fost greu, așa cum le este tuturor celor care muncesc, la fel ca mine, în întreprinderi mici: când se schimbă normele de la o săptămână la alta, când nimic nu este predictibil în finanțe, când ne trezim că plătim impozite uriașe, nejustificate.

În plus, oricât de greu mi-ar fi fost, nu mă puteam întoarce la un job fiindcă aveam doi copii de crescut și niciun pic de sprijin de nicăieri. Iar cei mici depindeau de mine. nu aș fi făcut față la un program fix.

Iuliana, la Terapie Intensivă, în Spitalul Marie Curie

Acum ce faci cu timpul liber care îți rămâne?

Copiii au crescut și am intrat într-un program de voluntariat la Spitalul Marie Curie, unde petrec timp cu niște bebeluși care au fost părăsiți în spital de părinții lor, din cauza unor diagnostice care le reduc șansele la viață normală.

La secția de Terapie Intensivă neo-natologie, acolo unde fac eu voluntariat, prin Asociația Inima Copiilor, s-a creat un program numit „Niciun Copil Singur în Spital”, din inițiativa Adelinei Toncean. Eu am aflat de el, m-am înscris, am dat un interviu și m-am dus.

Iuliana, la cursul de voluntar la Spitalul Marie Curie

Ce trebuie să faci acolo?

Nu mare lucru și, în același timp, uriaș de mult: ce ar face orice părinte care ar sta lângă copilul lui. I-ar cânta, l-ar ține în brațe, i-ar spune cuvinte dragi, l-ar trata cu multă iubire.

Toți copiii de acolo au părinți, dar au fost abandonați. Sunt printre cele mai grave cazuri, din toată țara.

Sunt niște drame. Se nasc bolnavi și sunt părăsiți de părinți. Iar acești părinți sunt fie foarte săraci, fie mame minore, fie mame respinse la rândul lor de familie. Deci au propriile traume.

Noi ne atașăm foarte repede de copiii cu care rămânem, iar aceasta este una dintre lecțiile pe care le primim de la început.

Sunt și cazuri de voluntari care însă își dau voie să se atașeze de copii, iar uneori chiar să înceapă procedura de adopție a lor.

Iuliana, la Terapie Intensivă, în Spitalul Marie Curie

La ce îți folosește voluntariatul?

Mi-a schimbat un pic reperele. Nu mai pun preț pe mărunțișuri. Nici înainte nu punem, dar acum am realizat că altă percepție asupra lucrurilor care contează.

Iuliana, la Terapie Intensivă, în Spitalul Marie Curie

 

* Asociația Inima Copiilor, #niciuncopisingurinspital și Adelina Toncean urmează să lanseze o aplicație, „Certificat de viață” care va oferi o imagine transparentă a situației copiilor abandonați în spitale din motive medicale.

Povestea a început de la cel mai complicat caz de abandon cu care s-a confruntat Spitalul Marie Curie, acela al unui copil a cărui mamă, minoră, venea din Târnăveni, a fost născut la Ploiești și a ajuns la Marie Curie, în București, fără acte.

Mama lui părea imposibil de găsit și nimeni nu putea face nimic până când femeia nu era găsită pentru semnătură sau până când instituțiile statului nu ne puneau în mișcare pentru a face actele de stare civilă copilului, adică în termen de 30 de zile.

În acest timp, boala putea să pună capăt zilelor copilului.

Aplicația va anunța toți actorii implicați în timp real, iar orice amânare ori eroare va fi vizibilă tot în timp real. Și va lăsa urme.

„Certificat de viață” va pune în legătură, în timp real, toate instituțiile responsabile ca viața unui copil extrem de bolnav și abandonat în spital fără acte să nu depindă de amânările birocratice.

Aplicația este în totalitate creată și funcțională în zona medicală, urmând a fi conectată și cu instituțiile ce vor rezolva partea birocratică a problemei: evidența populației, primăriile, asistența socială.

HealthLife Stories
Share this article