fbpx

Căutare

Share this article

Dacă la începutul relaţiei cu prinţul William a avut şi ea parte de suişuri şi coborâşuri în imaginea publică, până la urmă Kate Middleton a reuşit să înmoaie inimile fanilor monarhiei britanice şi a presei, deopotrivă. Nu acelaşi lucru se poate spune de Meghan Markle, care a fost aprig contestată încă de când s-a aflat de relaţia ei cu prinţul Harry. Și chiar dacă aparent ducesa de Cambridge este avantajată din acest punct de vedere, ambele au parte de tabere active care le țin partea. Până la urmă Kate Middleton şi Meghan Markle sunt 2 fețe diferite ale monarhiei contemporane care în afara faptului că au ales să se căsătorească cu moştenitori ai tronului britanic, nu par să aibă mai nimic în comun.

Kate Middleton, de la arivistă plictisitoare la ducesa perfectă

Respectabilă, discretă, o mamă de pus în ramă, o ducesă fără cusur. Imaginea lui Kate Middleton acum este una bună. Se bucură de încrederea şi iubirea publicului şi pare răsfăţată de o mare parte din presa britanică. Nu a fost însă mereu aşa.

Ducesa de Cambridge provine dintr-o familie înstărită şi a avut parte de o educaţie aleasă. L-a cunoscut pe prințul William în timpul facultăţii şi au fost împreună aproape 7 ani până când s-au căsătorit. Ba mai mult, au fost prieteni vreme de un an înainte să înceapă să iasă împreună.

Kate a absolvit facultatea de istoria artei cu brio, însă a fost teribil de greu să intre în câmpul muncii şi a fost angajată o perioadă destul de scurtă. Trebuia să aibă un job considerat respectabil pentru iubita prinţului moştenitor, iar angajatorii nu se înghesuiau să aibă în curtea lor o persoană aflată sub lupa presei. A reuşit până la urmă să se angajeze la Jigsaw, însă a renunţat rapid spunând că vrea să studieze fotografia. A vrut apoi să înceapă o afacere împreună cu fratele său, dar a renunţat şi la această idee după ce a fost cerută în căsătorie de prinţul William.

Kate Middleton, foto: pinterest.com

De când s-a aflat de relaţia ei cu prinţul William a intrat în atenţia mass media, fiind nevoită de multe ori să facă singură faţă paparazzilor şi comentariilor, nu neapărat îngăduitoare. Despărţirea lor pentru câteva luni, după 5 ani de relaţie, a fost un alt moment pe care Kate s-a văzut nevoită să îl gestioneze atât la nivel emoţional, cât şi public. Mai mult, în această perioadă presa a fost nemiloasă cu ea şi familia ei, făcând speculaţii despre fiecare moment când s-au aflat în apropierea familiei regale. Din momentul în care a fost anunţată logodna, tânăra a ştiut că presiunea şi atenţia presei şi publicului vor fi din ce în ce mai mari.

Foto: goodhousekeeping.com

Ceremonia de nuntă a prinţului William cu Kate Middleton a fost urmărită la televizor de 23 de milioane de oameni, iar tinerii au devenit imaginea proaspătă şi adorată a monarhiei britanice. Ducesa de Cambridge, deşi catalogată de multe ori drept o persoană ştearsă şi fără personalitate, făcuse până atunci toţi paşii corecţi pentru a se integra în familia regală. Iar când, 2 ani mai târziu, a adus pe lume primul copil al cuplului, prinţul George, lumea întreagă s-a întrecut în elogii la adresa ei. După alţi 2 ani vedea lumina zilei prinţesa Charlotte, iar în 2018 Kate îl năştea pe cel de-al treilea copil al cuplului, prinţul Louis. Imaginea de mamă altruistă şi iubitoare s-a consolidat cu fiecare apariţie a cuplului alături de cei 3 copii. Deşi nu a fost nici ea ferită de interpretări maliţioase ale gesturilor faţă de cei mici, opiniile faţă de ea au fost majoritar pozitive. A fost lăudată pentru felul în care a dus la capăt toate cele 3 sarcini, deşi nu au fost deloc comode, pentru felul în care a arătat după fiecare naştere, pentru naturaleţea cu care se poartă în prezenţa copiilor.

Foto: observer.com

Poate cel mai incitant moment din toată această perioadă a fost în 2012, când ducesa a fost fotografiată în sudul Franţei, în timp ce făcea plajă fără sutien. Monarhia a reacţionat rapid şi a dat în judecată publicaţia care a folosit imaginile, câştigând dreptul asupra lor.

Meghan Markle, de la actrița carismatică la femeia manipulatoare și interesată

Născută în California, Meghan Markle a avut parte de o copilărie şi o viaţă complet diferită de ceea ce ar fi putut fi considerată acceptabilă de către monarhia britanică. Părinţii au divorţat pe când ea avea numai 6 ani, iar Meghan nu a avut deloc o relaţie apropiată cu tatăl său. A fost însă influenţată de jobul acestuia, director de fotografie şi lumini în televiziune.

A avut parte de o educaţie bună, la şcoli private şi a învăţat încă de mică să îşi exprime părerile şi punctele de vedere. La 11 ani le-a cerut în scris celor de la Procter&Gamble să schimbe o reclamă la detergent de vase, pe care o considera sexistă. Dar nu le-a scris doar lor, ci şi lui Hillary Clinton, avocatei Gloria Allred şi jurnalistei Linda Ellerbee. Trei luni mai târziu reclama a fost modificată.

Avea 13 ani când şi-a luat primul job, la un magazin care vindea iaurt îngheţat, iar în liceu a luat în considerare să urmeze o carieră politică. Nu a obţinut însă nota necesară la testul de admitere pentru a intra în Departamentul de Stat, aşa că şi-a continuat studiile şi a obţinut o dublă specializare, una în teatru, una în relaţii internaţionale.

Meghan Markle în faţa Palatului Buckingham, foto: twitter.com

Avea să mărturisească mai târziu că nuanţa pielii i-a dat ceva de furcă la începutul carierei, pentru că nu era potrivită nici pentru rolurile interpretate de cei cu pielea albă, nici pentru cele interpretate de actori de culoare. Ca să se întreţină a lucrat în această perioadă pe post de caligraf şi de legător de cărţi. A început apoi să primească roluri minore în seriale de televiziuni şi lucra în paralel ca model. Şi-a făcut şi un blog de lifestyle unde scria despre modă, călătorii, mâncare şi femei inspiraţionale, iar mai târziu a realizat şi 2 colecţii de haine în colaborare cu un magazin din Canada. Rolul lui Rachel Zane din celebrul serial difuzat de Netflix, Suits, i-a adus celebritatea, dar şi divorţul de soţul său. Filmările o ţineau 9 luni pe an la Toronto, iar distanţa şi-a spus cuvântul.

Foto: thenewdaily.com.au

Meghan Markle şi-a cunoscut prințul la o întâlnire pe nevăzute, iar decizia logodnei a venit după un an şi-un pic de relaţie. Sigur, nu e de ignorat faptul că, spre deosebire de Kate şi William, Meghan şi Harry erau trecuţi de 30 de ani când s-au cunoscut., aşa că lucrurile s-au mişcat mult mai rapid în cazul lor decât în cel al lui Kate şi al prinţului Harry. În plus, încă de la începutul relaţiei au fost mult mai deschişi către gesturi de tandreţe în public. Nu s-au ferit să se ţină de mână, să se atingă, să se sărute, spre deosebire de fratele lui Harry şi a soţiei sale, care sunt mult mai rezervaţi şi în această privinţă.

Foto: vogue.com

Deşi cunoscuse celebritatea înainte să-l cunoască pe Harry, Meghan nu ştia cu adevărat ce avea să urmeze. Nu ştia că fiecare pas şi fiecare gest avea să-i fie analizat şi nici nu se aştepta să fie pusă la zid cu atâta uşurinţă. Iar lucrurile acestea par să-şi fi pus amprenta asupra deciziei celor 2 de a renunţa la îndatoririle regale. Criticile nu au întârziat să apară, iar interviul dat lui Oprah Winfrey pare să fi pus capac celor care apreciază monarhia britanică aşa cum este. Meghan Markle a fost pusă la zid mai mult ca oricând şi este considerată principala vinovată pentru îndepărtarea lui Harry de către propria familie.

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO