La 15 ani s-a mutat la București pentru a-și da șansa unui viitor mai bun. Povestea unui inginer pasionat de maratoane și trasee montane: cum a urcat Sorin Chineață, într-o singură zi, pe cele 5 vârfuri din 8 din munții Făgăraș - LIFE.ro
Mergi la conținut

Pe când avea 15 ani, la vârsta la care abia obținuse prima sa carte de identitate, Sorin Chineață s-a mutat în București pentru a-și șlefui pasiunea pentru matematică și pentru a urma un liceu bun. Părinții l-au susținut în alegere, deși, cred cu tărie, că ușor nu a fost nici de o parte, nici de alta. A ajuns inginer, dar face și trasee montane și explorează frumusețile României atunci când negociază cu timpul liber. Pe Instagram, acolo unde am dat și eu de el, și-a închegat o comunitate de peste 15 mii de followeri și împărtășește din mândrețile pe care le deține țara noastră. 

A alergat la maratoane, unul ajungând să-l finalizeze într-un timp rezonabil de 3 ore și 35 de minute. Reușite a avut și la nivel de trasee montane. A mers pe munte într-o zi și a parcurs distanța unui maraton și anume puțin peste 42 de km în 17 ore, urcând în ziua respectivă pe 5 din cele 8 vârfuri de peste 2500 de metri din Munții Făgăraș.

Sorin Chineață: „Activez în continuare în IT”

Sorin, poate îți sună a clișeu, dar cine ești tu? Dacă ar fi să alegi câteva cuvinte cheie pe care să le dezvolți și să le încropești în câteva fraze, cum ar suna acestea?

Sunt Sorin, băiatul care vorbește mult despre lucrurile ce îl pasionează, îndrăgostit atât de munte, cât și de mare, fotograf și videograf amator, creator de conținut pe internet și inginer în timpul programului de lucru. Îmi plac pisicile, astronomia, mâncarea și cocktail-urile reci. Îmi plac provocările și trag tare pentru a-mi demonstra mie, dar și celorlalți, că pot și că vreau să fiu tot mai bun. Sunt atras de lucrurile dificil de realizat și sper să bifez cât mai multe în viață.

Unde îți găsești mereu resursele?

În mare parte din timp am simțit că am resurse fizice nelimitate. Chiar dacă există anumite perioade în care resimt destul de tare oboseala acumulată, întotdeauna găsesc modalități să mă motivez pentru a realiza ce îmi propun.

 Hai să vedem ce înseamnă concret să îți iei viața în mâini. Te-ai mutat singur la 15 ani? Care este povestea vieții tale?

Povestea mea nu este una tristă sau lacrimogenă, ci una care a evoluat într-un mod natural. Odată cu terminarea școlii generale, mi-am dorit să studiez la un liceu bun, așa că alegerea naturală a fost aceea de a merge la un liceu din București. Localitatea din care vin eu este relativ aproape de București, dar pentru a ajunge la liceul la care am studiat, trebuia să traversez orașul, așa că a fost mult mai ok din toate punctele de vedere să locuiesc aici. În acest fel am economisit timp și energie, pe care altfel le-aș fi consumat făcând naveta între localitatea natală și București. Spuneam că povestea nu este una tristă, deoarece pe toată perioada studiilor am fost susținut de părinți, așa încât să le pot finaliza fără probleme și fără să fiu nevoit să lucrez pentru a mă întreține până în ultimul an de facultate.

De unde te-ai mutat și unde ai ajuns? Unde îți sunt rădăcinile?

Localitatea natală se numește Florești-Stoenești și se află la 20 de km de București.

Din ce te-ai întreținut? Presupun că ai lucrat, dar ce anume?

Nu am lucrat în mod constant până în anul 4 de facultate, fiind susținut de părinți pentru a termina studiile. În anul 4 a fost momentul în care am intrat oficial și în domeniul în care în continuare activez, IT-ul. Până la acel moment am mai avut câteva mici joburi sezoniere pentru a-mi acoperi banii de cheltuială, dar nimic notabil sau ieșit din comun.

Sorin Chineață: „Titulatura de maratonist se atribuie oricărei persoane ce a finalizat distanța de 42 de km și 195 de metri și eu am atins-o”

Alții, la vârsta ta, aveau alte preocupări. Tu ce aveai în cap la vârsta aceea? Ce planuri își făcea un tinerel?

În perioada adolescenței am avut foarte multe schimbări de planuri de termen lung și în continuare planurile acestea sunt într-o continuă schimbare. Așa cum cu toții evoluăm învățând din experiențele pe care le avem, așa și planurile noastre evoluează odată cu noi. Din punct de vedere profesional, alegerea unei cariere în IT a fost alegerea ce a venit natural, deoarece toată viața am fost atras de zona aceasta de tehnologie și matematică, motiv pentru care atât liceul cât și facultatea au fost în domeniul Matematică-Informatică.

Între ce domenii ai glisat, Sorin, că să te întreții de-a lungul vieții? 

A fost un singur domeniu ce a dăinuit asupra viitorului meu, acela fiind „mate-info”. Poate au fost scurte momente în care am avut și alte idei, ca orice copil, cum ar fi polițist, avocat, psiholog sau profesor, dar toate acestea au fost doar gânduri efemere. În tot timpul ăla știam aproape sigur că domeniul în care studiam va fi cel în care voi avea și o carieră.

 De ce hotărârea aceasta în viața ta? Ai ales tu pentru tine sau altcineva?

Întotdeauna au existat oameni care m-au sfătuit în viață, dar alegerile au fost făcute de către mine, iar alegerea domeniului a fost una destul de simplă, fiind un copil căruia i-a plăcut extrem de mult matematica, așa cum am spus și mai devreme.

Ce scrie pe diploma ta de studii, Sorin?

Inginer Sorin Cristian Chineață.

Citește și

▶️ Participa la cursa Marathon des Sables atunci când s-a pierdut de grup. Ce a urmat a fost o poveste de viață și de moarte. Cum a reușit să se salveze?

▶️ George Baltă, rugbystul aproape ucis pe teren şi căruia medicii i-au mai dat 3 ore de trăit. Cum arată viaţa unui om care nu se lasă învins: a supravieţuit operaţiei, s-a recuperat mai mult decât se credea că e posibil, a învins depresia, iar acum e maratonist şi luptă pentru drepturile celor cu dizabilităţi

Pot să zic despre tine că ești maratonist de profesie având în vedere că te-ai apucat de prin 2009 și nu doar inginer?

Nu pot spune că sunt maratonist de profesie, deoarece am terminat un singur maraton până acum, dar titulatura de maratonist se atribuie oricărei persoane ce a finalizat o distanță de 42 de km și 195 de metri, așa că pot spune cu mândrie că am bifat căsuța necesară pentru a intra în acest grup select de sub 2% din populația globului.

Totul a început dintr-o joacă care a devenit ulterior serioasă. Te-ai fi gândit ca dintr-un hobby să faci un stil de viață?

Stilul de viață sportiv a existat dintotdeauna. În copilărie, alergam la joacă cu copiii destul de mult, iar faptul că am fost slab întotdeauna cred că se datorează și faptului că am fost energic și neastâmpărat încă de mic. Perioada de alergare a fost una frumoasă și spun „a fost” deoarece în acest moment sunt doar un alergător de ocazie. La ambii genunchi am suferit intervenții chirurgicale minim-invazive în trecut și deși acestea au fost făcute special pentru a continua să alerg, în timp am considerat că e mai important să acord importanță sănătății.

Nu spun „nu” unei posibile reveniri la un stil de viață dominat de alergare, deoarece am niște dorințe pentru viitorul îndepărtat atât pe zona de alegare, cât și pe cea de triatlon, dar pentru moment am decis să mă concentrez mai tare pe alte activități sportive, cât și pe dezvoltarea și întărirea musculaturii picioarelor.

Sorin Chineață: „Am urcat pe 5 din cele 8 vârfuri de peste 2500 de metri din Munții Făgăraș”

 Dacă e să trag un ochi pe instagramul tău, văd un profil colorat, cu urcușuri la propriu pe stânci. Dacă ar fi să dai pagini înapoi din cartea vieții tale, câte stânci, cumpene a trebuit să doborî că să devii omul de azi?

Cumpene au fost destule în viață, dar niciodată nu am lăsat lucrurile să mă doboare. Consider că orice obstacol întâlnit în viață trebuie să vină ca o lecție din care să ne luăm învățăturile necesare pentru a evolua și a deveni de fiecare dată cea mai bună versiune a noastră. Îmi place să spun despre mine că toată viața voi fi „șantier în lucru”, deoarece sper să îmbunătățesc de fiecare dată lucruri la mine și să nu mă plafonez niciodată.

 Ești legitimat pe undeva, Sorin?

Nu sunt legitimat și nu am fost vreodată. Activitatea mea sportivă s-a desfășurat întotdeauna doar la nivel de amator.

Care sunt calificările tale cele mai mari? Importante, cred cu tărie, că toate.

Sunt mai multe evenimente speciale în viața mea de sportiv amator. Primul care îmi vine în minte de fiecare dată este terminarea unui maraton într-un timp rezonabil de 3 ore și 35 de minute, iar pe lângă asta sunt multe alte reușite la nivel de trasee montane. Aceste reușite au venit că urmare a unor provocări pe care mi le-am dat singur de a urca anumite vârfuri într-un timp scurt sau de a urca mai multe vârfuri dintre cele de peste 2500 în aceeași zi. Acest fapt m-a adus și în punctul în care pentru prima dată am mers pe munte într-o zi distanța unui maraton (puțin peste 42 de km în 17 ore), urcând în ziua respectivă pe 5 din cele 8 vârfuri de peste 2500 de metri din Munții Făgăraș.

Citește și: Celus Tarpan, medicul român care a alergat 250 de km în şase zile în cadrul maratonului din deşertul Peru

Care e vârful piramidei tale ca sportiv? Poate cel pe care mi l-ai declarat acum?

Vreau să cred că vârful piramidei mele ca sportiv nu a fost atins încă și că va fi atins cândva în viitor. Această piramidă are și ea trepte și una dintre trepte sper și îmi doresc foarte tare să fie chiar acoperișul lumii, Vârful Everest. Este dorința pe care o nutresc de câțiva ani și vreau să cred că se va îndeplini în următorii ani, după ce voi dobândi mai multă experiență la altitudini mari.

Ce ți-a dat sportul frumos pentru suflet? Te-a întărit? Ți-a dat încredere?

Activitatea sportivă oferă foarte multe beneficii: încredere în sine, stare de bine, sănătate, disciplină, răbdare (eu încă nu am ajuns într-un echilibru la acest capitol). Toate aceste lucruri cumulate te ajută să evoluezi, iar eu simt că sunt într-o continuă evoluție atât pe plan sportiv, cât și pe plan mental (aceste două planuri evoluează în directă legătură).

Sorin Chineață: „O linie de finish îmi dă imboldul să mă ridic de pe canapea”

Cum rămâi motivat?

Prin obiective. Setând obiective, știu că am de lucrat pentru a le îndeplini, iar acest lucru mă face să muncesc și încerc să îmbunătățesc condiția fizică de la o zi la alta. Bineînțeles că vor exista și perioade în care motivația va scădea, dar gândul că există încă o „linie de „finish” pe care o am de trecut mă activează și îmi dă imboldul de care am nevoie ca să mă ridic de pe canapea.

Documentare despre sportivii ce au realizat lucruri notabile în carierele lor sunt o sursă foarte bună de inspirație, iar imaginile din aceste documentare mă transpun întotdeauna în moment și mă fac să îmi doresc și mai tare să ajung și eu în acele locuri sau să simt și eu aceeași satisfacție simțită de acei sportivi în momentele lor de glorie.

Simți că poți doborî orice barieră fizică și psihică?

Cred cu tărie că aceste bariere sunt subiective și adaptate fiecărei persoane, iar răspunsul în legătură cu barierele mele fizice și psihice este: „Da! Cu siguranță le pot depăși” și îmi doresc să transmit această idee tuturor. Cu muncă și devotament cu toții ne putem depăși propriile bariere.

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora