Căutare

Share this article

Mauro Prosperi avea 39 de ani atunci când un prieten l-a întrebat dacă ar vrea să participe împreună la Marathon des Sables – un maraton de șase zile prin deșertul Saharei. Era 1994 și Mauro nu s-a gândit prea mult până a acceptat.

Nu i se părea o aventură mai interesantă decât să alerge prin deșert. Și-a luat rămas bun la cină de la soție și cei trei copii, chiar dacă niciunul nu s-a bucurat prea tare să îl vadă plecat și a plecat. Acolo, însă, avea să înfrunte moartea, după ce s-a pierdut timp de zece zile prin Sahara.

Fără niciun pic de speranță, atunci când destinul s-a întors către el și l-a ajutat să treacă granița invizibilă către Algeria, unde armata l-a primit cu arma la tâmplă. Acasă, toată lumea îl considera mort. Însă, el nu a vrut să se dea bătut. A sfidat moartea și a venit acasă. Iar după ani, a revenit la Marathon des Sables.

Cum a reușit să rămână în viață? Și care este povestea vieții lui? Aflați în câteva momente de lectură.

Italianul care a învins moartea, alergând către salvare

Prosperi a fost atlet la Jocurile Olimpice, știa să alerge chiar și în aceste condiții nu tocmai ideale. Însă, furtuna de vânt cu care a trebuit să se lupte în Sahara nu avea să fie ceva cu care se mai întâlnise vreodată.

Atunci când s-a hotărât să plece către Maroc, Prosperi a început să se pregătească în Italia. Alerga vreo 40 de kilometri în fiecare zi. Își redusese deja cantitatea de apă pe care o consuma, astfel încât să fie obișnuit că starea de deshidratare. Nu era mai niciodată acasă, așa că nu mai resimțea nici dorul. Se simțea pregătit pentru cea mai mare aventură a vieții sale.

Însă, abia ajuns acolo a realizat cât de greu urma să fie. Avea în fața o cursă de 250 de kilometri prin deșertul Saharei. O cursă pe care toată lumea o consideră una dintre cele mai dificile. Și asta pentru că suprafața este atât de mare că depășește Statele Unite ale Americii (inclusiv Alaska), iar căldura este sfâșietoare – cu temperaturi care depășesc 82 de grade Celsius. Iar ploile sau vegetația sunt atât de rare precum sunt șansele de a întâlni o altă persoană în drumul tău. Condițiile sunt similare cu cele pe care le-ai putea întâlni pe Lună.


Citește și: Cine este Alex Honnold: omul fără frică? Și-a depășit orice limită pentru a-și îndeplini visul de a escalada El Capitan fără nicio frânghie


Cu toate, astea, italianul a pornit ca din tun. Alerga și era printre primii clasați în competiție. Știa ce însemna competiția și venise aici pentru a câștiga întrecerea. Prosperi fusese la Jocurile Olimpice, așa că știa ce însemna sportul. Însă, șase zile în deșertul parcă întreceau orice participare la vreo competiție sportivă de până atunci.

Și așa avea să fie. Pentru că o furtună incredibilă l-a făcut să se piardă de grup. S-a adăpostit în noaptea aceea, cu gândul că a doua zi urma să prindă grupul din urmă. Dar lucrurile nu au fost deloc așa. A doua zi nu a mai găsit nicio urmă după care să se ia. Acum este destul de greu să te mai pierzi la Marathon des Sables pentru că sunt mai bine de 1,300 de participanți. Însă atunci, în 1994, erau doar 80 de participanți.

Mauro Prosperi nu s-a panicat. Știa că o să îi găsească pe ceilalți, mai ales că mulți dintre cei 80 de oameni care erau alături de el în competiție nu alergau, ci doar mergeau. După ce a alergat vreo patru ore s-a cățărat pe o dună de nisip și s-a uitat în zare. Nicio urmă de om. Așa că a început să meargă, nu mai avea rost să alerge. Nu mai avea o destinație clară spre care să se îndrepte.

După trei nopți într-un marabout, viața i-a dat un semn și s-a trezit la granița cu Algeria

Atunci când a realizat că se pierduse, a făcut pipi în sticlele pe care le avea. Știa că atunci când ești în deșert trebuie să poți să te descurci singur. Iar în momentul în care ești încă suficient de bine hidratat, urina este cea mai clară … și mai băubilă.

Nu era disperat. Încă era convins că oamenii îl caută. A doua zi a început să audă zgomotul elicopterelor care îl căutau și asta pentru că, în deșert, după doar câteva zile de dispariție ești automat declarat mort, dar niciunul nu l-a găsit.

După câteva zile de mers prin deșert, a găsit un marabout – un altar musulman – un loc în care se adăposteau beduinii atunci când traversau deșertul. Dar în afară de adăpost nu a găsit mai nimic acolo.

În schimb, prin ziua a patru a început să bea din sticlele pe care și le umpluse cu urină în primele zile. A stat acolo trei zile și, atunci când a auzit din nou motorul unui avion a început să aprindă un foc pentru a fi văzut. Avea speranțe că o să fie găsit. Așa că și-a dat foc la haine și la cort. Fără succes însă. O altă furtună a venit și cu ea a pierit orice urmă de succes. Furtuna a durat 12 ore, iar Mauro Prosperi s-a adăpostit din nou în adăpostul beduinilor. Atunci intrase în depresie. Era convins că o să moară. Așa că a scris un bilet către soția sa și-a tăiat venele și a adormit, acolo în marabout.

Adăpostul de beduini în care a stat Mauro Prosperi în timpul cursei Marathon des Sables din 1994

Dimineața, însă, s-a trezit. Era viu. Nu îl salvase nimic, însă el trăia. Iar Mauro Prosperi a luat acest lucru ca pe un semn. Și-a recâștigat încrederea în sine. Spiritul de sportiv a revenit. Și a început să fie din nou concentrat și încrezător. Se gândea la copii lui care îl așteptau acasă. Așa că, obișnuit cu durerea și epuizarea unui atlet care se antrena 12 ore pe zi, a revenit în nisipul din deșert. A început să meargă prin deșert, omorând și mâncând șerpi și șopârle. Încă mai avea energie pentru a încerca să se salveze.

Între timp, organizatorii îl căutau. Fratele și cumnatul zburaseră din Italia pentru a ajuta să îl caute. Însă, cu toții erau convinși că o să găsească un cadavru. În a opta zi a văzut, pentru prima dată, o oază. A băut apă și a stat acolo timp de vreo șase-șapte ore. Și, în cele din urmă, a zărit o urmă pe nisip. Atunci a știut că era în apropierea unor altor oameni. Era din nou încrezător.

În următoarea zi a văzut niște capre în îndepărtare. Avea din nou speranță. Apoi a zărit o fată care atunci când l-a văzut, a început să o ia la fugă. După atât timp în deșert, își găsise salvarea.

Era la mai bine de 291 în afara cursei. Traversase granița către Algeria. Iar militarii îl întâmpinaseră cu armele țintite către tâmplă. Au aflat apoi că era maratonistul de la Marathon des Sables care se pierduse. L-au dus la spital în Tindouf, unde, după 10 zile a putut să vorbească prima dată cu soția sa. Avea cu 16 kilograme mai puțin (cântărea doar 45 de kilograme).

Mauro Prosperi după ce a fost găsit în Algeria, la zece zile de stat în deșert

Deși era foarte aproape de moarte, după câțiva ani s-a întors în deșert

Mauro Prosperi a avut nevoie de mai bine de doi ani să se recupereze. Însă, după patru ani de la incident s-a întors pe circuitul din Marathon des Sables. Nu poate să trăiască fără să fie în deșert. Și nu putea să trăiască fără să încheie ce începuse. Nu a putut să încheie circuitul în 1998 din cauza unui deget care îi sângera. Așa că s-a întors din nou pe traseu în 2012, atunci când a terminat pe locul 131, în 34 de ore jumătate.

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO