Căutare

Share this article

Lăcrămioara Bozieru, profesoară de limba engleză de 25 de ani, este poate unul dintre cei mai nonconformiști dascăli din țară când vine vorba de imagine. Are tatuaje vizibile – fiecare cu câte o poveste emoționantă, merge pe motor și este omul la care se confesează mulți dintre elevii aflați în situații nu tocmai comode. Știe să se apropie de elevii săi, dar nu-i iartă dacă nu-și duc proiectele la bun sfârșit. Când a început să predea a avut de ales între limba română și limba engleză. A ales cea de-a doua variantă pentru că nu credea în puterea de schimbare a sistemului, iar ea voia ca elevii ei să și înțeleagă ceea ce învață, nu doar să memoreze lucruri. Vacanța aceasta de vară a fost un prilej bun pentru a învăța ea însăși mai multe despre metodele de predare online, ca să știe cum să ajungă mai bine la copiii rămași în fața calculatoarelor și cum să-i implice mai ușor în timpul orelor. Nu se ferește să vorbească despre lipsurile din sistem, așa cum nu se ferește să vină și cu propuneri și soluții pentru școală și pentru elevii din zone sărace sau rupte de lume. Face parte din categoria persoanelor cu risc mare de îmbolnăvire, știe ce are de făcut în încercarea de a se proteja, dar în același timp este extrem de preocupată de cum să facă astfel încât să-și poată ține orele cât mai bine și elevii ei să aibă parte de lecții potrivite.

O să încep cu ce arde mai tare și mai tare. Mai sunt câteva zile până începe școala și pare mai simplu să câștigi la loto zilele astea decât să fie lucrurile puse la punct. Ce te sperie mai tare?

Mă sperie perspectiva de a mă îmbolnăvi, este în natura umană să ne sperie pe oricare dintre noi.

Tu ești și în grupă de risc.

Eu sunt în grupă de risc. Interesant e că medicul de Medicina Muncii nu știa să-mi spună absolut nimic legat de lucrul ăsta. Mi s-a părut incredibil faptul că ei pot să vină și să discute cu noi fără a ne oferi niciun fel de lămuriri, iar ăsta e un lucru destul de înspăimântător pentru că ai aștepta să ai totuși niște răspunsuri de la ei. Ei spun că boala este mult prea recentă ca să poată să facă niște evaluări în sensul tuturor categoriilor de risc. Sunt, în principal, cele mari, anunțat deja, dar ei nu știu să spună care este efectul în cazul unei persoane care are o boală autoimună cum este cazul meu.

Deci este această temere firească și pe urmă este temerea legată de faptul că autoritățile au fost din nou surprinse de venirea toamnei tocmai pe data de 1 septembrie. Iată ce uimitor! Prin urmare în momentul ăsta fac pregătirile pentru ceea ce se putea pregăti și ceea ce se putea anticipa încă din martie, fără niciun fel de exagerare. Deja se știa că lucrurile nu vor evolua către o parte spectaculos descendentă, ci că eventual va urma una ascendentă din nou în toamnă, iar ei sunt nepregătiți în multiple sensuri.

Te surprinde?

A, nu, mă dezamăgește, dar de surprins nu mă surprinde. Nici nu are cum să mă surprindă pentru că ei în general sunt dezorganizați, în general sunt conduși de o sumedenie de oameni deloc capabili sau mai puțin capabili să realizeze un plan de o asemenea amploare, care implică efectiv milioane de oameni pentru că nu suntem numai noi, profesorii ci sunt și milioanele de copii și familiile lor în spatele acestei povești care în momentul ăsta este cu final neașteptat.

Lăcrămioara Bozieru

De la autorități am tot așteptat cu toții. Acum te întreb ce și cum vei face tu de luni în condițiile date? Cum te vei proteja?

Eu voi face tot ceea ce spun specialiștii că trebuie făcut. Voi purta mască, probabil voi purta și vizieră. Eu mi-am achiziționat și vizieră pe lângă cele 200 de măști pe care le-am luat pentru că vor trebui schimbate multe. Numai cine nu a stat cu masca pe față, să vorbească într-un spațiu închis preț de o oră sau o oră și jumătate nu știe că se face fleașcă masca deci ea trebuie în mod categoric schimbată, eventual după o singură oră în funcție de cât de mult ai vorbit în ora respectivă. Voi avea dezinfectant la mine pentru că experiența cu dezinfectantul de la școală a fost, să mă exprim eufemistic, dezamăgitoare.

În ce sens?

Dezinfectantul miroase pur și simplu a țuică de prune, a borhot de prune, este un miros îngrozitor. Pe urmă lasă o peliculă pe mână care nu se usucă. Nu este ca spirtul pe care îl dai, aștepți și-și face efectul. Acesta rămâne pe mână mai mult și probabil ei vor susține că este bine, că omoară virusurile, dar pe de altă parte lasă pe palme o peliculă care, în momentul în care freci mâinile, se transformă în niște scame, așa. Pentru mine a fost o experiență foarte neplăcută când l-am folosit și atunci voi avea spirt la mine.

Voi limita interacțiunea cu elevii, nu va mai fi cazul să ne îmbrățișăm, nu va mai fi cazul să ne pupăm, lucruri pe care le făceam înainte cu așa mare lejeritate. Mai mult de atât nu știu ce aș putea să fac.

Va trebui să predai și online la un moment dat.

Nu la un moment dat. Această predare va trebui făcută de la început. Vor fi efectivele reduse la jumătate – clasele sunt insuficient de mari și atunci, evident că vor fi efectivele la jumătate – iar jumătatea cealaltă dintre elevi va fi nevoită să urmărească lecția de acasă.

Cum vor fi lecțiile astea?

Ce aș vrea să punctez este faptul că nu va fi vorba de o învățare hibrid, așa cum se tot vorbește. Nu poți să vorbești de învățare hibrid în momentul în care jumătatea cealaltă de clasă nu participă. Învățarea hibrid este un concept mai complex. Acolo unde se practică jumătatea de clasă sau copiii care sunt în afara clasei de curs și sunt online au posibilitatea de a interacționa în timp real cu colegii aflați în sală, iar profesorul are și el această posibilitate. Ca să am o adevărată lecție hibrid eu ar trebui să pot, spre exemplu, să iau un grup de copii din online și din clasă și să le dau sarcini de lucru comune pe care ei să le realizeze prin intermediul tehnologiilor. Cei din clasă, să se conecteze cu ceilalți pe o platformă pe care să lucreze, iar la sfârșitul acelui interval de 15 minute de lucru, să-mi prezinte mie un produs, ce au lucrat în comun. În felul ăsta chiar ai învățare hibridă. În felul ăsta ai și elevul de acasă implicat în ceea ce se întâmplă în oră pentru că una este ca tu să-i dai o sarcină de lucru unui copil în clasă și să performeze numai el pentru că este acolo și poate să o facă și e cu totul altceva să-i ai și pe cei de acasă implicați.

Cei de acasă vor fi practic niște spectatori cărora tu le poți spune: ”Uitați, accesați link-ul acesta, este pe Classroom, îl găsiți la resurse.” Pe de altă parte asta nu este o garanție că el va face acest lucru atâta timp cât el nu are interacțiune cu profesorul și atâta timp cât nu are interacțiune cu cei din clasă. Este exclusiv la latitudinea lui dacă va face sau nu va face lucrul ăsta, iar noi, în momentul de față, nu avem această posibilitate de a-i implica și pe ei într-o astfel de învățare, cu adevărat hibridă. Ei ar trebui să se vadă, ar trebui să existe această intermediere prin tehnologie.

Ceea ce nu e cazul!

În momentul de față nu există nici măcar camere de filmat în clase în multe dintre școli și atunci ele neexistând, urmând să fie achiziționate, vă închipuiți că va mai dura până când tehnologia va fi introdusă în clasă, iar lucrul va cere ceva timp pentru a te putea deprinde cu el. Este una să lucrezi acasă, din spatele ecranului și e cu totul altceva să lucrezi în clasă.

Lăcrămioara Bozieru

Au trecut 6 luni de când s-au închis școlile. Cum îți explici că până acum nu s-au făcut aceste achiziții?

Eu nu-mi explic altfel decât prin lipsă de interes, incompetenţă, o inapetenţă pentru educaţie. Este ultimul lucru care îi preocupă. Dacă nu ar fi existat această inapetenţă pentru educaţie am convingerea că s-ar fi mobilizat şi ar fi reuşit ca cel puţin dotările astea să fie până acum în clasă. Chiar şi din partea primului ministru, mi se pare iresponsabil să spună că primăriile au la dispoziţie fonduri şi urmează să achiziţioneze.

Nu, copiii intră în clase de luni, de pe 14 septembrie, cum adică vii şi spui că facem învăţare hibridă? Lăsând la o parte că nu este hibrid, dar facem învăţare şi se vor achiziţiona. Orice se va achiziţiona în momentul de faţă se va achiziţiona probabil pe ultima sută de metri şi din ce-a mai rămas.

Gândiţi-vă că firmele nu au pe stoc suficiente camere care să aibă şi microfoane încorporate. Achiziţiile se vor face cu sume mici. O cameră care să permită realizarea orei în condiţii optime poate să urce până la 2500 de lei şi mai mult. Dacă tu vei cumpăra o cameră care costă 50 de euro, 250 de lei, în mod evident şi calitatea va fi cel mai probabil pe măsura costului pe care ai fost dispus să îl acoperi.

Parcă s-ar arunca mai totul în braţele voastre, ale profesorilor.

Lucrul ăsta se face de mai mult timp, nu este o noutate pentru noi. Responsabilitatea educaţiei copiilor în toate direcţiile este de mult timp pasată şcolii. Nu ştiu neapărat dacă e un lucru bun sau nu, dar este un lucru destul de dificil, iar în perioada care urmează, după părerea mea va fi foarte clar reliefată exact educaţia de acasă. În aceste 6 luni de zile în care copiii au fost despărţiţi de şcoală fie datorită online-ului, fie a vacanţei, educaţia în privinţa atitudinii faţă de pandemie a căzut în exclusivitate în sarcina părinţilor. Aceia dintre ei care i-au educat au apucat deja să le formeze aceste deprinderi ale spălatului pe mâini, purtării măştii şi distanţării, iar cei care nu au făcut-o în mod evident îi vor trimite la şcoală cu acele obiceiuri preformate pe care noi vom avea îndatorirea de a le reaşeza şi de a le direcţiona către o atitudine mai responsabilă.

Veţi putea face lucrurile astea?

Este foarte greu şi poţi, numai că sunt limitări pe care eu nu cred că autorităţile le-au avut în vedere în momentul în care ele nu au anticipat o astfel de atitudine negativistă din partea familiei şi nu au prevăzut niciun fel de sancţiuni. Este foarte frumos să vorbim pe dinafară, dar în realitate acea educaţie pe care noi o admirăm la vestici – faptul că nu depăşesc viteza legală, că nu îşi aruncă gunoiul pe unde nimeresc, faptul că reciclează – astea nu sunt rezultatul neapărat al unui pachet de percepte morale pe care şi le-au însuşit ci este, în definitiv, rezultatul faptului că sancţiunea este atât de severă încât nu şi-o permit.

În momentul în care tu nu ai prevăzut un pachet de sancţiuni anticipând faptul că o parte din aceşti copii vor veni din familii care resping toate aceste restricţii, care numesc masca botniţă, care spun: „copilul meu nu va purta botniţă”, „nu există virus”, „e transmis cu 5G-ul” şi alte bâzdâgănii de genul ăsta te poţi aştepta inclusiv la nişte reacţii foarte puţin ortodoxe din partea copiilor pe care să nu le poţi neapărat controla cu vorba bună şi cu persuasiune şi să fie nevoie şi de o astfel de intervenţie sancţională.

Ascultând toate lucrurile astea mi-am adus aminte de premier care, atunci când i s-au cerut detalii despre ce şi cum pot face profesorii a spus că trebuie să se descurce.

Afirmaţia mi se pare că nu-i aparţine primului ministru ci chiar Ministrului Educaţiei. Cred că îi aparţine doamnei Anisie care a spus: „Trebuie să facă.” Sigur că atunci când stai pe scaun ministerial totul trebuie să fie făcut, dar, iată, cum poţi să faci în momentul în care tu nu ai dotările respective? Este un aspect care a scăpat.

Calculatoarele, că sunt laptopuri, că sunt desktop-uri, cu care unele şcoli sunt dotate, altele nu sunt, trebuie să aibă licenţe de Microsoft Office în bună regulă, trebuie să aibă antivirusuri foarte bune pentru că vorbim de o conectare permanentă la internet. Deasemenea, numai cine nu a lucrat cu copiii îşi poate închipui că un copil de clasa a VIII-a, nemaivorbind de liceu, în pauza în care profesorul a plecat nu accesează un site nepotrivit şi nu face un abonament la te miri ce site porno în aşa fel încât profesorul care vine la ora următoare să aibă cine ştie ce şoc, să găsească cine ştie ce prostii pe ecran.

Nu este deloc exclus, prin urmare asta înseamnă lucru şi în spatele acestor calculatoare, o blocare a unor conexiuni cu site-uri din astea şi aşa mai departe. Nu poţi să vii şi să spui: profesorul închide laptopul sau desktop-ul. Da, îl închide, dar în 2 minute vine un alt profesor care trebuie din nou să îl deschidă, să aştepte să booteze, să aştepte să se încarce tot, prin urmare pierde timp deci acel aparat trebuie să rămână deschis şi să existe această posibilitate despre care v-am spus: blocarea categorică a accesului către reţele sociale şi către astfel de site-uri. Iar lucrul ăsta nu s-a avut în vedere pentru că oamenii ăştia nu mai lucrează cu copii, ca să ştie cum sunt.

Sunt multe lucruri care nu par să fi fost luate în calcul.

Pentru asta trebuie să ai experienţa lucrului cu copiii şi să ştii cam ce fel de şotii fac ei. Mie mi s-a întâmplat să intru în ora online şi ei să-şi arate nu ştiu ce fotografii, neştiind că eu sunt deja intrată în oră.

Cum au reacţionat când te-au văzut?

S-au jenat, nu le-a picat bine. Nici eu nu m-am apucat să-i cert sau să strig la ei că nu ar fi fost cazul. Am aflat cine a făcut boacăna respectivă şi l-am certat că nu se fac lucrurile astea, mai ales în timpul orelor. Ele n-ar trebui făcute nici în clasă, când sunt doar ei, dar cu atât mai puţin când există posibilitatea ca în întâlnirea respectivă să intre profesorul pe care îl aştepţi la oră. Am avut astfel de experienţe şi din pricina asta am simţit nevoia să punctez un astfel de pericol pe care ei nu l-au anticipat.

Crezi în calitatea învăţământului online?

Eu cred în potenţialul învăţământului online şi cred că învăţământul chiar are nevoie de această fracţie nouă pe care online-ul o aduce. Sunt convinsă că sunt discipline care se predau mult mai greu, nu am niciun dubiu în privinţa asta. Nu aş pune semnul egalităţii între predarea limbii engleze şi predarea matematicii, mai ales la nivelul care se face la noi.

Dar educaţia online este foarte ofertantă atâta timp cât este făcută cum trebuie, este făcută cu asigurarea tehnicii necesare şi formării profesorilor. Eu asta am făcut în perioada verii, am urmărit nenumărate webinarii, cursuri în încercarea de a dezvolta strategii de predare online pentru că sunt foarte diferite de cele de predare faţă în faţă.

Dar trebuie să spunem că tu şi ai avut o deschidere faţă de zona asta de nou.

Da, eu foloseam de mai mult timp filmul şi ca modalitate de evaluare şi ca modalitate de predare. Lucrul ăsta nu a fost nou pentru mine.

Lăcrămioara Bozieru

Foloseam o sumedenie de alte materiale, site-uri pentru exersarea gramaticii, exista la mine deja această bază. Dar în condiţiile astea mi-a fost greu totuşi să realizez aceste diferenţe de predare, abia acum încep să le internalizez. Nu am făcut asta în perioada martie – iunie, când totul era un tăvălug de emoţii şi nu aveam timp să urmăresc atât de multe materiale câte aş fi dorit.

Am urmărit tutoriale ca să înţeleg cum să fac online, ca să înţeleg cum fac clasele în Classroom şi aşa mai departe. Am fost aruncaţi pur şi simplu, aşa cum se învăţa înotul înainte, într-o apă şi ni s-a spus: „Înoată, că altfel mori”, fără pregătire. Acum însă eu am făcut lucrurile astea pentru că am văzut că ministerul nu dă dovadă de disponibilitate în sensul formării noastre şi mi-am asumat formarea asta individual, profesional, uman, ca un exerciţiu al minţii, ca un exerciţiu moral, în sfârşit. Am făcut-o eu simţind nevoia şi realizând faptul că direcţia în care se îndreaptă învăţământul este alta decât cea care e la noi.

La noi, ce înţelege ministerul prin digitalizarea manualelor? Scanarea şi punerea lor la dispoziţie în pdf, online. Asta nu e digitalizare. Digitalizare înseamnă ca tu să ai un manual care, folosit de pe orice device, să-ţi permită să dai un singur click acolo şi să ai acces la video. În momentul ăla, atunci, nu să trimit link către ceva. La fel este kit-ul de ascultare – nu derulez eu din calculatorul meu – şi-o foloseşte fiecare elev în parte. Totul poate să fie urmărit în momentul în care ai manual digitalizat. Poţi să spui foarte clar în baza manualului şi al exerciţiului efectuat care dintre elevi a performat, cât a performat, unde – a fost mai bine la gramatică sau la vocabular – ai statistică realizată instantaneu de către manual. Faptul că tu ai scanat manualul de fizică nu-l face pe manualul ăla digital.

Eşti un om foarte asumat care nu se teme să spună verde în faţă ceea ce crede.

Inclusiv că greşesc şi am greşit extrem de mult, extrem de mult am greşit în martie. Îmi asum greşelile alea oricând. Sigur că pot să spun că am greşit pentru că nu ştiam, e foarte uşor să spun lucrul ăsta, dar eu nu mă simt bine în pielea mea că am greşit atunci, că am folosit flipped classroom-ul fără să ştiu că se numeşte aşa. Nu am avut niciodată nevoie de el, şcoala nu m-a pus într-o astfel de situaţie, iar eu l-am folosit instinctiv.

În momentul în care am început să mă documentez şi să particip la cursuri mi-am dat seama că îl foloseam şi nu ştiam, dar am început să mă întreb de ce n-a funcţionat la elevi. Săpând am înţeles de ce nu a funcţionat. Elevul are deprinderea de a învăţa singur, el este asemenea unui client la restaurant în faţa căruia chelnerul pune ceva, iar el mănâncă. Îi place, nu-i place, asta e.

De ce crezi că sunt unii profesori care nu vor să fie filmaţi în timpul orelor?

Sunt foarte multe motive pentru care se întâmplă lucrul ăsta. Pot fi oameni mult mai timizi, pot fi oameni care să nu reuşească să-şi controleze teama de mulţimi, să spunem. În spatele unui copil aflat la laptop sau cu tableta în mână se poate afla întreaga lui familie şi pot fi multe astfel de familii care să privească şi să-şi dea cu părerea fără a fi în vreun fel calificate, să obiecteze vizavi de felul în care se face predarea. Părinţii nu au niciun fel de ezitare, pe cât sunt de lipsiţi de calificări în a judeca metoda sau cunoştinţele profesorilor, pe atât sunt de lipsiţi de inhibiţii în a le critica. Atunci e firesc să existe un pic de reticenţă vizavi de ideea asta de a preda online.

Şi apoi predarea online este mai dificilă, mult mai dificilă. Predarea faţă în faţă nu necesită planificarea fiecărei ore, aşa cum se întâmplă în Occident, de exemplu. Dar planificarea unei lecţii pentru online şi chiar şi pentru hibrid necesită foarte multă pregătire.

Lăcrămioara Bozieru

Petreceam ore întregi punând la punct scenariul orei care nu întotdeauna se desfăşura aşa cum trebuie. Mi s-a întâmplat ca link-ul pentru whiteboard-ul pe care trebuia să îl folosesc să nu funcţioneze la copii. La mine funcţiona, l-am probat. Totul trebuie probat înainte de foarte multe ori. Se poate întâmpla să-ţi construieşti întreaga oră în jurul unui video pe care ei să-l discute după aia şi să nu meargă video-ul ăla. Trebuie să ai întotdeauna planuri alternative, ce fac dacă nu va funcţiona partea asta sau partea cealaltă din oră.

Că tot ai pomenit de criticile părinţilor – tu eşti un profesor atipic. Te-ai lovit de reproşuri, de opoziţie din partea lor?

E inevitabil să se întâmple şi lucrul ăsta, eu nu cred că e vreun profesor care să nu treacă prin experienţe de genul ăsta. Le-am argumentat părinţilor în momentul în care am avut astfel de discuţii, le-am explicat pentru ce a fost folosită o anumită strategie, continui să le explic de ce eu nu îi las niciodată în zona lor de confort, le explic şi copiilor de ce această zonă a lor de confort poate fi plăcută, numai că va avea un efect negativ pe termen lung.

Iată ce s-a întâmplat acum! Profesorul, aflat în zona lui de confort, în momentul în care este forţat să iasă, să gândească altfel este foarte posibil să nu reuşească să o facă, să nu reuşească să se adapteze, să refuze şi să devină un impediment în educarea copiilor care sunt principalii beneficiari ai actului nostru educaţional, dincolo de familie şi de societate în subsidiar.

Nu pari deloc un profesor permisiv, ceea ce poate părea în contradicţie cu tatuajele tale deja celebre. Cum reacţionează elevii când te văd pentru prima dată?

Sunt surprinşi, dar în contextele recente ei sunt de obicei conectaţi până să înceapă şcoala, prin grupurile de Facebook sau Whatsapp. Se găsesc, îşi află profesorii şi deja cam ştiu la ce să se aştepte şi nu sunt extrem de surprinşi. Sigur că nu sunt chiar atât de împăcaţi sau de liniştiţi la primul contact pentru că nu au un alt profesor care să umble numai în haine sport, nu au alt profesor care să fie tatuat.

Lăcrămioara Bozieru

O problemă în cazul meu este faptul că eu vorbesc numai engleză în clasă, foarte puţin română, iar mulţi dintre ei vin fără a avea cunoştinţe minimale. Aici a trebuit să intervină adaptarea mea şi să introduc mult mai mult limba română decât o făceam înainte pentru că realizez că nu am cum să ajung altfel la o bună parte dintre ei.

De ce ai ales să predai limba engleză?

Am hotărât să predau engleză pentru că nu întrevedeam în niciun fel o schimbare a paradigmei de predare a limbii române atunci când am început eu să predau, acum 25 de ani. Şi bine am făcut! Singurul lucru care s-a schimbat a fost o reducere până aproape de ridicol a numărului de opere literare care se studiază în liceu. În rest, nicio altă schimbare. Nu am văzut o modernizare a programei, a tehnicilor de predare, a pedagogiei propriu-zise şi atunci mi-am spus că perspectiva de a preda o viaţă întreagă aceleaşi materiale, nu foarte ofertante – pentru generaţia actuală este o foarte mare problemă pentru că nu te poţi conecta în niciun fel şi este foarte greu să reuşeşti să realizezi corelaţii între Ion, de exemplu şi actualitate.

Ce-i spui de Ion? Ştii ce este Ion? Să vii tu şi să-i spui că Ion este ţăranul care pupa pământul e foarte greu. Asta m-a determinat pe mine să fug din sfera de predare a limbii române către engleză care îţi pune la dispoziţie milioane de materiale puternic ancorate în realitate.

Deci tu, acum 25 de ani, îţi puneai problema despre cum să corelezi ce ai de predat cu viaţa reală. Eu n-am auzit de foarte mulţi profesori care să privească lucrurile aşa.

Dar n-ai cum să ajungi altfel la elev. De exemplu, vine elevul şi mă întreabă: „Profa, noi cu cine votăm?” Păi, eu n-am voie să-i spun cu cine să voteze. Dar ce am voie să fac este să-ţi explic mecanismul din spatele votului, diferenţa dintre partid de stânga, partid de dreapta, extremă stângă, extremă dreapta, partidele de centru, sistem din Suedia, Canada, Franţa, sistem de la noi. Tu ce fel de sistem crezi că avem noi? Şi în felul ăsta să te ajut să înţelegi realitatea. E, eu la ora de română n-aş fi putut să fac lucrul ăsta.

Copilul, dacă mie îmi spune că are nevoie să înţeleagă diferenţele astea, eu pot să îl ajut abâtându-mă de la manual. Aici e o altă treabă. Profesorul ţine de manual ca gaia-maţul cum spune românul. Manualul este un instrument, treaba ta e să asiguri parcurgerea acelei programe. Dacă tu ai parcurs programa – eu la limba străină pot face lucrul ăsta printr-o sumedenie de alte materiale care să vină şi în întâmpinarea nevoilor copilului.

Tu pari să vrei să destupi minţi, nu doar să bagi informaţii în capul copiilor. Aşa a fost de la început?

Da. Nu atât de mult în primii ani de învăţământ, când eram mult mai rigidă, mai strictă şi mult mai concentrată pe aspectele de gramatică, de vocabular, de stăpânire a limbii. E, limba e moartă dacă tu nu comunici idee cu ea. Poţi să stăpâneşti foarte bine gramatica unei limbi şi vocabularul şi să nu o poţi folosi în situaţii de viaţă reale.

Tu mai bine ai expunere la un text, spre exemplu despre pescuitul în Canada, ai trecut prin gramatică şi vocabular în felul acesta, dar ai aflat de exemplu faptul că în Canada pescuitul excesiv a dus la un moment dat la moartea industriei piscicole. A fost vorba de sute de mii de oameni care au rămas fără locuri de muncă. Şi aşa te legi de un alt lucru, de mediu şi de consecinţele pe care le poate avea activitatea umană asupra mediului, de ce este important să nu pescuieşti excesiv, să nu mănânci excesiv şi să arunci mâncare, te poţi lega de ce nu trebuie să arunci plasticul în mare şi aşa mai departe. Sunt lucruri care până la urmă au aplicabilitate, se traduc într-un fel cu realitatea cu care ei sunt familiarizaţi.

Ce te-a format în felul acesta, că nu cred totuşi că a fost vreun curs de pedagogie din vremea aceea?

Nu, m-am format singură. Pentru mine a fost întotdeauna de maximă importanţă cunoaşterea şi învăţarea. Mi-a plăcut să învăţ şi copil fiind, şi în adolescenţă şi am rămas cu acest drag de a învăţa. Sigur, de exemplu în domeniul mecanic, n-aş putea să mă descriu ca o pasionată a domeniului ăsta, dar am fost întotdeauna deschisă către tot ce a însemnat biologie, geografie, chimie, către lucrurile care până la urmă au un impact asupra vieţii mele. Pentru mine este extrem de important să înţeleg ce se întâmplă, de la motivul pentru care acum am 37 de grade afară deşi e septembrie şi e posibil să am la fel în octombrie până la motivul pentru care trebuie să mă spăl pe mâini, să omor virusul ăsta.

A fost cineva care te-a ghidat?

A venit din mine. Am avut cărţi la dispoziţie în casă, am avut abonament la bibliotecă de foarte mică – cred că eram clasa a III-a când am început să merg la bibliotecă în mod constant – şi am avut expunere foarte multă nu doar la literatură, ci la cărţi foarte variate şi lucrul ăsta m-a ajutat enorm. De la cărţi despre boşimani până la cărţi despre Holocaust. Am citit în copilărie şi adolescenţă foarte mult pe tema asta şi atunci mi s-a deschis apetitul pentru cunoaştere.

Se vorbeşte mereu despre diferenţele dintre generaţii, despre faptul că acum 25, 30, 40 de ani se citea foarte mult, acum se stă foarte mult online. Ce e rău, ce e bine? Cât e real, cât e poveste?

Eu nu sunt sociolog şi nici psiholog ca să mă pot pronunţa. Vorbind foarte onest însă nu am cum să nu recunosc că această imersiune în lectură pe care am avut-o eu şi foarte mulţi alţii acum 40 de ani s-a datorat şi lipsei aproape totale de alternative. Era ori lectura, ori lectura. Nu era ca şi cum puteai să mergi să vezi orice film îţi doreai. Vedeai Zboară cocorii pentru că asta rula la cinematograful de la tine din oraş sau vedeai filme nord-coreene pentru că asta era oferta. Nu prea aveai alternative şi prin urmare, normal că generaţia asta era mai aplecată către lectură.

Nu aş spune că a fost o caracteristică a generaţiei pentru că dacă vedem societatea per total, ea este rezultatul alegerilor generaţiei anterioare generaţiei mele şi ale generaţiei mele şi asta spune ceva despre noi. Nu înseamnă că am fost foarte educaţi şi foarte citiţi, nicidecum. A, era o pătură ceva mai preocupată de lectură şi mai educată, asta este altă treabă, dar să nu generalizăm, nu au fost aşa toţi oamenii. După cum nici acum nu sunt toţi analfabeţi şi nu sunt toţi dispreţuitori faţă de lectură.

Alternativele lor fiind atât de multe, oferta fiind aproape sufocantă este normal ca ei să opteze pentru altceva decât ceea ce ne-ar fi făcut pe noi să fim fericiţi. Ar fi greşit să dăm dovadă de asemenea ipocrizie. Pe de o parte, să nu recunoaştem faptul că nicidecum generaţia noastră, a celor de 50 de ani nu a fost mai educată şi mai bine pregătită decât sunt copiii ăştia şi nici să spunem că ei toţi sunt nişte incapabili şi nişte analfabeţi pentru că nu sunt.

Şi asta mă face să mă gândesc la ceva ce mi-ai spus la începutul interviului, că este nevoie de aducerea părţii de online în învăţământul actual.

Este nevoie din multiple motive, nu doar din pricina pandemiei. Este vorba de o alternativă reală pentru ceea ce se întâmplă în rural. Gândiţi-vă că eu aş putea foarte uşor să am lecţii de limbă engleză cu copii din Apuseni, care poate nu merg la şcoală, dar poate au semnal şi în felul ăsta se pot conecta cu profesori care să le predea engleză, română, matematică, orice altceva. Ar putea să fie o alternativă pentru recuperarea ruralului dacă se doreşte lucrul ăsta şi dacă se investeşte în genul acesta de educaţie alternativă.

Cred că e prima oară când aud o asemenea idee.

Dar e ceva atât de simplu. Ministerul ar fi putut deja să pună la punct aceste instrumente, ar fi putut deja să găsească profesori pe care să-i plătească exclusiv pentru online sau poate parţial pentru online şi care să ofere acolo unde nu există personal calificat. În rural se lucrează foarte mult cu profesori necalificaţi. Ce te împiedică pe tine, ca minister, să iei această măsură pentru recuperarea lor? Respectiv, haide să găsesc, să formez un set de profesori care să lucreze unu la unu cu ei.

Nu este uşor nici pentru profesor, nici pentru elev, dar asta nu înseamnă cu nu se poate face recuperare cu un copil care stă şi citeşte cu un profesor care-i corectează pronunţia, felul în care spune cuvintele, care-i corectează felul în care frazează, care discută cu el, îl întreabă ce a înţeles, îi pune întrebări care să faciliteze înţelegerea.

Potenţialul este uriaş, de-aia sunt surprinsă de faptul că lumea nu vede. Cu siguranţă că are foarte multe limitări, de la cele fizice şi detaliile tehnice până la unele de ordin psihologic, să spunem, dar este şi extrem de ofertant.

Ar trebui să fiţi întrebaţi mai des voi, profesorii, de către cei din minister, ce ar fi de făcut, care sunt problemele şi eventualele soluţii?

Sunt mult mai multe voci şi mai articulate decât aceea a mea care ar putea să fie ascultate. Sunt oameni mult mai bine pregătiţi şi mai îndreptăţiţi să vorbească, dar eu nu cred că se doreşte ascultarea cadrelor care sunt acum în activitate, ci e vorba, ca de obicei, de o serie de experţi de la nivelul ministerului şi care mi-e teamă că nu sunt întru totul conectaţi cu realitatea. Şi nu vorbesc de realitatea din colegiile mari, ci de realitatea din şcolile vocaţionale, din şcolile de provincie, din mediul rural.

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO