Laura Davidescu, medic și jurnalist: „ A da șpagă unui medic era un obicei atât de împământenit încât nu o dată mi-a fost rușine pentru breasla mea” - LIFE.ro

Căutare

Share this article

Laura Davidescu este jurnalist, dar și specialist în medicină școlară, absolventă de masterat în Nutriție și Siguranță Alimentară, iar de aproape 4 ani lucrează ca nutriționist.

De 27 de ani, de când a debutat în presă, la ziarul Ziua, Laura împacă medicina cu scriitura în modul cel mai natural posibil, scriind despre medici și știință sau aducând în interacțiunea cu pacienții naturalețea și onestitatea ziaristului cu experiență.

Ce îți e mai drag: jurnalismul sau medicina?

Laura Davidescu: Este absolut imposibil să fac alegerea, cu toate că am fost în situația de a o face de mai multe ori. Prima dată, în facultate. Nu-mi ajungeau banii și, căutând o colaborare, am găsit un post la un ziar. Am început să lucrez și, în scurt timp, am constatat nu doar că îmi plăcea foarte mult ce făceam, dar veniturile erau de 10 ori mai mari decât leafa unui medic stagiar.

Ca junior, la ziarul Ziua, câștigam 100 de euro, iar ca stagiar, undeva la 30 de mii de lei vechi. Stagiatura era anul dinainte de rezidențiat, în care făceam cu rândul cine să ajungă dimineața la spital, să semneze condica pentru toată grupa, înainte să o ia sora-șefă. Din fericire, din anul V de facultate deja lucram la ziar, așa că pentru mine a fost doar o perioadă de timp în care să mă pregătesc pentru rezidențiat.

A doua alegere a fost când a început să nu-mi mai placă presa și nici veniturile să nu mai fie de ajuns. Atunci mi-am amintit că mă pregătisem pentru o meserie interesantă și, teoretic, bănoasă. La vremea aceea, când admiterea la facultate semăna cu un măcel, adică eram 15-20 de candidați pe loc, scopul nu era neapărat să devii un medic faimos și să ajuți pacienți, ci să capeți un statut, să fii repartizat într-un oraș, să câștigi bine și, probabil, să iei șpagă, mai ales că atunci lefurile de medici atunci nu erau chiar atât de mari.

Laura Davidescu, împreună cu doi dintre pacienți

A da șpagă unui medic era un obicei atât de împământenit, încât nu o dată mi-a fost rușine pentru breasla mea.

De altfel, acesta a fost un al doilea motiv pentru care nu am rămas în meserie.

Ca rezident, care a studiat Igienă Școlară, adică fostul Sanepid, actual DSP, ar fi trebuit să verific și să autorizez școli, grădinițe, tabere, cantine.

Într-o vară, prin 1996, am ajuns la tabăra de la Cernica, unde erau cazați copiii de la Casa de Copii și unde meniul arăta absolut jalnic. Din cei câțiva lei pe care îi aloca statul pentru ei, carne le puteau oferi de două ori pe săptămână. Practic, le dădeau mai mult oase pe care le primeau, din milă, de la abatoare.

Cu toate astea, la plecare, noi cei vreo 4-5 oameni care venisem în control, doamnele doctor, eu, stagiară, și șoferul, ne-am trezit cu niște pungi sub banchetă. Primisem din partea taberei, din rațiile copiilor, carne, mușchiuleț, cacao, zahăr. Pe mine m-a îngrozit acest cadou și m-a gonit din meserie. Atunci am decis că nu pot să iau nimic de la gura unor oameni aflați în nevoie.

Și de ce alții pot?

Laura Davidescu: Nu știu. Mă emoționez când mă gândesc la chestia asta. E o chestie atât de nedreaptă încât nu o pot tolera. E împotriva firii mele să primesc ceva care nu mi se cuvine.

Există un sistem de valori prin care aceste recompense să ți se cuvină?

Laura Davidescu: Există. Am văzut și asta. Am avut o asistentă excelentă, la Spitalul Marie Curie, care primea absolut tot ce venea părinții să-i ofere. Știa care sunt problemele din spital, inclusiv în zona de alimentație. Iar absolut tot ce primea, inclusiv bani, dar și găini, ouă, tot ce aduceau părinții de pe la țară, ajungea la bucătărie. Chema femeile de la cantină și fie le trimitea să cumpere ceva, ca să îmbunătățească meniurile copiilor, fie le dădea să gătească efectiv din ele, fără să mai ceară avize sau mai știu eu ce.

Laura Davidescu, la 25 de ani de la terminarea Facultății de Medicină

Există și partea de haiducie frumoasă a meseriei. Sunt și oameni așa, care știu să primească tot ca să îi ajute pe alții. Atunci nu mi se mai părea un gest greșit. La fel cum, și eu la rândul meu, dacă mă duc la un medic, simt nevoia de recunoștință, de a-i oferi ceva din recunoștință. Caut un cadou care să aibă o semnificație. Poate să fie un mic obiect de artă sau o sticlă dintr-o băutură care merită celebrată – un vin bun sau o șampanie cred că este o formă de mulțumire pentru faptul că a ajutat un om să treacă peste o problemă de sănătate.

După povestea cu tabăra de la Cernica, am decis să abandonez meseria asta și să mă întorc în presă. Plus că mi s-a cerut o sumă fabuloasă ca să mi se creeze un post pe care să fiu angajată: 25 de mii de dolari prin 1996, 1997, când terminam rezidențiatul. Așa că am fugit mâncând pământul spre presă.  

Dar prin anul 2017, când nu mai aveam chef să scriu despre vedete, despre hăinuțe, despre influenceri și cremuțe, despre probleme mai mult sau mai puțin reale de psihologie, demne de pus într-o revistă de femei, UNICA, unde lucrasem de la înființare, din 1997, m-am întors către meseria pentru care mă pregătisem 6-7 ani.

În cadrul Facultății de medicină am făcut și doi ani de alimentație; fusese partea cea mai interesantă. Așa că am continuat cu un masterat.

Ce-ți iei tu din fiecare dintre aceste profesii?

Laura Davidescu: Nutriția mi-a dat foarte multe informații și mi le-a ordonat cumva, iar partea de igienă te învață despre tehnici de gastrotehnie, adică cum gătești, precum și informații de siguranță alimentară. De exemplu, la gastrotehnie înveți diferența dintre cartoful făcut piure și servit cald și cartoful făcut salată și servit rece. Cartoful rece nu te îngrașă la fel ca cel cald. Iată un mic truc de nutriționist.

Laura Davidescu, împreună cu pisoiul ei, Tifon (18 ani)

Un alt truc este să bei apă toată ziua – înmulțești greutatea ta cu 35 de mililitri și obții cantitatea de apă de care ai nevoie în condiții normale.

Un alt truc ar fi să ai proteine la fiecare masă, dar în cantitate mică. Proteina dă sațietate mai mare și nu o să fii tentat să ronțăi ceva toată ziua.

Ce rol are igienistul?

Laura Davidescu: Igienistul ar trebui să facă orarele școlare. Din nefericire, în România, orarul este făcut în favoarea profesorului, nu a elevului.

De exemplu, sportul nu poate fi făcut la prima oră a dimineții, pentru că copilul nu are tăria adultului și nu e pregătit să înceapă ziua cu efort fizic. Nici după prânz nu e o idee bună, pentru că micuțul tocmai a mâncat, iar tot sângele e concentrat în tubul digestiv, nu în mușchi. Ar trebui ca efortul fizic alternat cu cel mental.

Eu mai lucrez pentru o firma de catering și pentru o grădiniță, unde fac analiza nutrițională, care în curând va fi obligatorie și pentru restaurante, așa încât fiecare fel de mâncare trebuie expusă transparent cu tot ce conține, câtă sare, câte grăsimi, etc.

Adevărul este că sunt foarte puțini igieniști, iar nevoia de competențele acestora este uriașă, peste tot în lume. De exemplu, ne luptăm cu părinții să-i convingem că perdelele nu au ce căuta în sala de clasă. Ele sunt un rezervor de praf care ajută la dezvoltarea alergiilor și a astmului la copii.

Ce-ți iei din jurnalism?

Laura Davidescu: Din jurnalism îmi iau cuvintele, obișnuința de a căuta surse pentru orice informație și grija permanentă pentru tot ce le transmit pacienților mei.

Cum te-ai schimbat pe tine meseriile pe care le practici?

Laura Davidescu: Nu știu cum m-a schimbat jurnalismul, pentru că îl practic de prea multă vreme. Primul articol l-am semnat în 1995. Cu toate astea, îmi e din ce în ce mai greu să scriu.

Medicina am folosit-o tot timpul. Chiar și în timpul în care nici prin gând nu-mi trecea să reiau dreptul de practică. Mă distram văzând analizele colegilor.

Laura Davidescu, la Atelierul de Fapte Bune (Unica). Foto: Vlad Chirea

Nu am aruncat niciodată tratatele, iar pe unele le consult și acum.

Medicina a fost dintotdeauna și este o meserie care implică o antrenare a memoriei, iar asta m-a ajutat. Au rămas multe lucruri întipărite și, în funcție de situație, creierul meu apasă pe un buton și revelă informația de care are nevoie la un moment dat.

Nu știu dacă aș fi fost un medic bun în altă specialitate. Mi-aș fi dorit Medicină Legală. Probabil că sunt un mic justițiar, mai ales că ulterior am făcut și Facultatea de Drept cu gândul să mă liniștesc, să mă fac notar. Dar nu am practicat niciodată, însă pot să citesc un contract.

Am fost mereu o fire analitică și prefer să scriu două SMS-uri frumoase în care să comprim un comunicat de presă sau un roman. (râde) Sunt zgârcită la scris.

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO