Leonidas. Gustul dulce belgian are nume grecesc - LIFE.ro
Mergi la conținut

Leonidas. Gustul dulce belgian are nume grecesc

„Viaţa e ca o cutie cu ciocolată, niciodată nu ştii ce vei găsi înăuntru” spunea o replică celebră dintr-un film la fel de celebru. Îndrăznesc, însă, să nu fiu de acord: depinde de unde cumperi ciocolata şi dacă alegi să mergi pe mâna cunoscătorilor, maeştrii belgieni.
Share this article
„Viaţa e ca o cutie cu ciocolată, niciodată nu ştii ce vei găsi înăuntru” spunea o replică celebră dintr-un film la fel de celebru. Îndrăznesc, însă, să nu fiu de acord: depinde de unde cumperi ciocolata şi dacă alegi să mergi pe mâna cunoscătorilor, maeştrii belgieni. 
 
De cele mai multe ori iubirea şi ciocolata merg mână în mână şi, uneori, scriu poveşti la fel de dulci. Aşa s-a întâmplat şi în cazul lui Leonidas Kestekides, un tânăr cofetar grec stabilit în SUA, care a mers în anul 1910 să-şi prezinte dulciurile la Expoziţia Universală din Bruxelles şi a primit medalia de bronz. Poate că povestea brandului ar fi fost cu totul alta dacă tânărul Leonidas nu s-ar fi îndrăgostit fulgerător de o tânără belgiancă. Cei doi se căsătoresc şi deschid în scurtă vreme prima lor ceainărie în Bruxelles. Afacerea creşte şi, ani mai târziu, unul dintre nepoţii cofetarului avea să lanseze atelierul de ciocolată şi brandul Leonidas, în semn de respect pentru unchiul său. 
 
Însă, oricât de dulce ar fi povestea ciocolatei, dulciurile spun povestea lor. Ce poate fi mai grăitor decât o pralină cu cremă de unt de cafea, o trufă cu şampanie învelită în pudră de ciocolată albă sau o cutie întreagă cu ciocolată în diverse forme, arome şi culori.
 
Dacă ar fi să spun un singur motiv pentru care aleg mereu ciocolata belgiană mi-ar fi foarte greu. Îmi place cum se simte fineţea texturilor şi a felului cu care sunt îmbinate aromele, iar varietatea sortimentelor poate fi pe cât de îmbietoare, pe atât de „nemiloasă” atunci când trebuie să alegi. Dulce, amărui, ciocolată albă sau neagră, migdale, lichior sau marţipan… cum te hotărăşti? Cel mai mult îmi place, însă, faptul că ciocolata asta poate deveni în orice situaţie, un cadou perfect.
 
Câteva dintre ciocolateriile Leonidas se găsesc în Bucureşti pe Calea Victoriei, Bd. Magheru şi Calea Dorobanţilor
Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora