Căutare

Share this article

Se spune că într-o relaţie sexul este un element – nu doar foarte important – ci şi unul care poate atenua anumite tensiuni, care poate duce la un stil de viaţă mai bun, mai sănătos (orice medic recomandă un pic de mişcare!) şi, în final, la o stare generală de bine. Sau de fericire. Şi atunci de ce auzim din ce în ce mai des în jurul nostru vorbindu-se despre sex ca despre o „fata Morgana” care se face nevăzută după câţiva ani de relaţie? De ce după un număr de ani în cuplu „o dată pe lună” pare uneori un target de neatins? Suntem ocupaţi? Prea obosiţi? Suntem părinţi şi n-avem timp sau „nu se mai cade”? Ne-am plictisit de parterul nostru? Hai să spunem lucrurilor pe nume! Let’s talk about SEX! Sau despre lipsa acestuia, mai bine zis. Şi, ca să ne fie mai uşor să vorbim despre ceva ce nu prea vorbim în mod frecvent, am luat-o ca partener de discuţie pe Miruna Stănculescu, un psiholog care, aşa cum mărturiseşte, a auzit şi văzut multe dintre problemele pe care ni le poate aduce lipsa unei vieţi sexuale care să se poată numi cât de cât „activă”.

SEX vs. TIMP

Astăzi majoritatea cuplurilor stabile pare că trăiesc într-un vârtej al punctelor de bifat pe lista „to do”. Trebuie să ajungem la întâlniri, dar mai întâi ducem copilul la şcoală, apoi avem un lunch şi un meeting lung, dar neapărat trebuie să ajungem la întâlnirea cu profesorii celui mic, apoi să (încercăm să) luăm cina cu toţii. Asta dacă nu e prea târziu şi oricum mai avem ceva de lucru înainte de delegaţia de a doua zi. Scenariul de mai sus poate părea o exagerare, însă, trebuie să recunoaştem, o parte dintre situaţii ne sunt foarte (dar foarte!) cunoscute. Şi, se pare, acest status „busy” în care ne lăsăm acaparaţi în fiecare zi, nu rămâne fără repercusiuni asupra vieţii sexuale.

Există studii americane recente care arată că, în medie, viaţa sexuală a unui cuplu de adulţi în zilele noastre se rezumă la… (cel mult) o dată pe săptămână. Cercetătorii pun pe lista factorilor responsabili pentru aceste cifre mai întâi faptul că suntem nişte adulţi foarte ocupaţi. La care se adaugă, în mod inevitabil „distracţiile” aduse de tehnologie – de la serialele favorite pe Netflix, la social media, serviciul de mail sau jocurile pe telefon. Citind toate cele de mai sus, prima întrebare pentru Miruna Stănculescu a venit firesc:

Mai avem timp pentru sex? Ori suntem atât de acaparaţi de carieră şi de programul copiilor încât lăsăm să intervină astfel de disfuncţionalităţi în cuplu?

Timp nu există, ci se face. Mai pretenţios vorbind, se numeşte prioritizare. Şi da, aşa este – într-o relaţie stabilă şi de lungă durată, sexul are competitori serioşi. De ce? În primul rând pentru că este la îndemână. Şi (nu foarte romantic, dar foarte adevărat) creierul asociază în mod automat greutatea cu care obţine un lucru de valoarea lui. Şi, de vreme ce partenerul meu de cuplu e în aceeaşi casă şi pot face sex oricând, atunci îl pot face şi mâine. Azi sunt obosit(ă), sau am chef de seriale, sau un proiect important de terminat. Copiii sunt un capitol separat pentru că ajung de multe ori să devină un soi de centură de castitate pentru unul sau ambii dintre parteneri. Nu din vina lor, ci din neîndemânarea educaţională a părinţilor care ajung (de pildă) să doarmă cu copiii în pat.

Ce valoare mai are astăzi sexul în cuplu? Este „debuşeu”, este o nevoie, este ceva de care ne putem lipsi?

Sexul în sine, în cuplu sau în afara lui, este o nevoie. Şi un mod de a obţine plăcere. Şi, în ciuda familiei tradiţionale, nu are ca scop explicit şi unic procrearea. Dovada fiind aceea că, oriunde te uiţi în natură, acolo unde scopul sexului e stric legat de procreare, nu există plăcere, ci mai degrabă inconfort şi durere, iar cheful de sex al protagoniştilor este limitat la câteva partide de procreare direcţionate de ciclul de creştere al puilor.

Sigur că ne putem lipsi de el. Nu e vreo chestie esenţială pentru viaţă. Sau îl putem face din datorie sau strict pentru reproducere. Dar nu e irosire de resurse? Nu de alta, dar tot ştiinţa ne spune, că acolo unde există şi plăcere, sexul are un rol mult mai complex în viaţa posesorului. Relaxează, apropie, ajută la exprimarea afecţiunii (doar dacă are ce exprima), calmează (nu doar neliniştile ci şi conflictele).

SEX vs. IUBIRE

Poate o să râdeţi, dar oricât de „duri” şi de educaţi într-ale sexului ne place să ne considerăm, pentru mulţi dintre adulţii de azi cele două noţiuni sunt – în mod ideatic, inseparabile. Şi asta n-ar fi o problemă dacă n-ar duce la disfuncţionalităţi – tot pe plan sexual. Lipsa pasiunii „ca la începuturi”, ca în primele luni de relaţie, poate aduce frustrări dacă nu e atent explicată (pentru sine, şi pentru partener, dacă e cazul). De ce nu ne comportăm şi la un an-doi de relaţie ca nişte adolescenţi „cotropiţi” de hormoni? O las tot pe Miruna Stănculescu să răspundă:

Iubire sau sex? Se mai amestecă cele două în relaţiile de azi?

Una dintre cele mai mari surprize din viaţa mea de psihoterapeut a fost să constat cât de arhaice au rămas concepţiile despre sex. Adică ştiam că educaţia sexuală în România practic nu există dar (aparent, cel puţin) credeam că omul scăpat din şcoală ajunge să citească cărţile corecte. Realitatea de cabinet arată că nu, nu prea. Problema vine nu din faptul că le amestecăm pentru că sexul şi iubirea pot convieţui cu mare succes, ci (mai degrabă) din faptul că deseori pornim de la premisa (complet greşită) că sunt musai nedespărţite. Realitatea crudă (dar ştiinţifică) fiind aceea că poţi, foarte bine, să iubeşti un om şi să faci sex cu altul. Şi că nu orice om care face sex cu tine e şi unul care te şi iubeşte.

Tot în acelaşi registru, suntem complet nepregătiţi să aflăm că „a te îndrăgosti” este, de fapt, atracţie sexuală. Adică (complet neromantic, de altfel) că procesul este direcţionat de feromoni şi nu de vreo predestinare. Dacă eşti pregătit să înţelegi asta, eşti pregătit şi să înţelegi că „îndrăgosteala” nu este în vreun fel vreo garanţie a succesului relaţional de durată. Nu degeaba zicea filozoful că „dragostea e ce rămâne după ce ai terminat să te îndrăgosteşti”.

În spatele tuturor acestor preconcepţii se află asocierile. Dintre sex şi tabu. Sau dintre sex şi păcat. Sau între sex şi ruşine. Sau altele, mai moderne, între sex şi performanţă sau între sex şi acceptare (sau valorizare). Ultima dintre ele – sex şi valorizare – face posibilă relaţia percepută ca „siameză” dintre sex şi dragoste. De unde şi celebra afirmaţie „eu fac dragoste” care (realist) vorbind înseamnă doar că fac sex cu o persoană pe care o iubesc.

Sexul şi infidelitatea: e mai atrăgător sexul în afara relaţiei? De ce?

E uite, ajută-mă şi pe mine să înţeleg. De ce admitem că e absolut normal să nu poţi mânca pizza în fiecare zi, dar nu ne vine să credem că o să fie greu să faci sex 10 ani la rând cu aceeaşi persoană? Da, da…  Aud protestele… Nu e ca şi cum ai mânca pizza, ce naiba?! Sexul e altă chestie! Nu suntem animale!? Ei bine, îmi pare rău să vă dezamăgesc… Procesul prin care mă plictisesc când vine vorba de pizza sau de partenerul de cuplu e acelaşi – se numeşte desensibilizare. Oricât de tare te-ar da pe spate pizza (sau nevasta) la prima experienţă, te vei obişnui cu binele. Mulţi dintre noi pornim la drum cu ideea greşită că lucrurile se petrec (de la natură) ca prin filme unde protagoniştii îşi smulg hainele de pe ei după 20 de ani de căsătorie şi el se uită la ea fascinat a nu-ştiu-câta oară când o vede goală. Vestea proastă fiind aceea că actorii stau împreună doar pentru filmări, pentru viaţa reală fiind nevoie de muncă pentru a păstra viu interesul sexual al partenerului. Asta este una dintre căile prin care ajungem să vedem că iarba e mai verde în curtea vecinului. În plus, dacă ne amintim de legătura dintre accesibilitate şi valoare, e clar că lucrul interzis (şi deci mai greu de accesat) tinde să pară mai atrăgător.

Nu în ultimul rând, partenerii de cuplu tind să „bage sub preş” problemele sexuale. Pentru că „sexul se face, nu se discută” sau pentru că „hei, nevastă-mea ar leşina dacă i-aş spune că vreau să fac asta cu ea” sau pentru că „bărbatul meu nu e de acord cu chestiile astea, zice că le vor doar curvele” şi altele. Aşa, devine mai simplu să externalizez sexul cu cineva care nu leşină la auzul acestor cerinţe sau nu crede că sexul aduce damnare veşnică. Care, în plus, are avantajul curiozităţii de început relaţional şi „e gata oricând”.

Mie una mi se pare că problema este că ne repezim să punem la zid infidelitatea, fără să ne batem capul să desluşim ştiinţa sexului şi fără a face vreun efort să ne punem la adăpost de ea. E mult mai simplu să pornim la drum cu mitul sufletului pereche şi al orgasmului conjugal perpetuu, fără efort (şi simultan, fireşte), decât să ne asumăm inconfortul călătoriei pe drumul cunoaşterii şi pe cel al înţelegerii.

SEX vs. PROBLEME DE CUPLU

Din tot ce am citit mai sus (sau am experimentat fiecare pe propria piele), este foarte evident că o viaţă sexuală nesatisfăcătoare sau aproape inexistentă nu poate aduce prea multe lucruri bune unei relaţii. Dar, atenţie! Mai mult decât lipsa întâlnirilor „la orizontală” cu soţul/iubitul/partenerul, frustrările datorate acestor minusuri sunt cele care pot duce la reale probleme de cuplu. Şi comunicarea este foarte importantă, ne spune Miruna Stănculescu: Sexul se face, dar se şi vorbeşte!

Cât de frecvent (azi) lipsa unei vieţi sexuale active devine baza problemelor în cuplu?

Poate cel mai frecvent. Spuneam mai sus că semnificarea sexului este complexă. Pentru partenerii de cuplu care sunt sexuali activi sexul prezintă şi un mod de valorizare, de acceptare. Un limbaj de exprimare al afecţiunii şi al tandreţei. O viaţă sexuală mulţumitoare pentru ambii parteneri are darul de a „îmblânzi” privirea către defectele partenerului de cuplu, crescând toleranţa şi disponibilitatea de a face lucrurile să funcţioneze şi amortizând eficient conflictele.

Ce probleme rezultă din lipsa sexului între parteneri?

Un cuplu în care partenerii nu fac sex (deşi sunt activi sexual) nu e neapărat un cuplu care are probleme. Altfel spus, nu contează dacă faci sex sau nu, ci cât de mult îţi place să îl faci (dacă îl faci) şi cât de mult te frustrează să nu-l faci. Problemele în cuplu nu sunt date de lipsa sexului, ci de frustrarea asociată cu lipsa lui. Când frustrarea unuia dintre parteneri este ridicată (sic!) atunci relaţia de cuplu este parazitată de iritare şi stări conflictuale, de dezamăgire şi reproşuri, de invalidare şi de sentimente de inferioritate. Şi, apropo, ştiu cupluri care au ajuns la terapie pentru că se certau „furcă” pe alte subiecte, deşi sursa nemulţumirii era de natură sexuală. Cum spuneam mai sus, „sexul se face (sau nu se face), nu se vorbeşte”.

Cu ce am ajuns azi „să înlocuim” sexul? În ce anume găsim refugiu sau refulări?

Păi, depinde de concepţiile celui frustrat. Dacă e „mai larg în vederi” atunci sexul de cuplu este înlocuit cu cel dintr-o relaţie paralelă. Sau cu sexul cu propria persoană (nu c-ar fi ceva greşit cu asta, greşit fiind doar să îl practici din frustrare şi nu din plăcere). Dacă vederile nu ne permit, atunci să devii workaholic sau un părinte obsedat de viaţa odraslelor reprezintă alternativele morale ale exprimării frustrării sexuale. Alcoolul sau drogurile sunt, şi ele, o alternativă de a merge în paralel cu propriile probleme, fie ele sexuale sau nu.

Share this article
read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO